Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 602 din 14 noiembrie 2005 privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 25, art. 25^1 alin. (1), (2), (4), (5) si (7), art. 25^2 alin. (1) si (2), art. 43 alin. (5), art. 48 alin. (4), art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c) si ale art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) si e^3) din Regulamentul Camerei Deputatilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005
Cu Adresa nr. 51/1.094 din 26 octombrie 2005 secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 26 octombrie 2005.
Sesizarea este semnatã de un numãr de 134 de deputaţi, şi anume: Mirela Elena G. Adominicãi, Constantin C. Amarie, Petru P. Andea, Ecaterina D. Andronescu, Mihai Cristian V. Apostolache, Niculae I. Bãdãlãu, George E. Bãeşu, Nicolae N. Bãnicioiu, Eugen A. Bejinariu, Dumitru A. Bentu, Ioan I. Bivolaru, Rãzvan-Petricã R.C. Bobeanu, Ovidiu I. Brînzan, Ioan V. Buda, Obuf Cãtãlin Ovidiu Gh. Buhãianu, Romeo Gheorghe Leonard N. Cazan, Ion Şt. Cãlin, Gheorghe A. Chiper, Filonaş I. Chiş, Ioan I. Cindrea, Minodora V. Cliveti, Viorel C. Constantinescu, Titus T. Corlãţean, Gabriela C. Creţu, Vasile Emilian N. Cutean, Iosif E. Dan, Marin N. Diaconescu, Corneliu Ioan M. Dida, Valer D. Dorneanu, Doina Micşunica M. Dreţcanu, Cristian Sorin G. Dumitrescu, Zamfir D. Dumitrescu, Mihai Th. Dumitriu, Ion Gh. Dumitru, Mircea A. Duşa, Monalisa D. Gãleteanu, Filip C. Georgescu, Ion I. Giurescu, Petru P. Godja, Aurel P. Gubandru, Viorel V. Hrebenciuc, Iulian Gh. Iancu, Florin P. Iordache, Costicã C. Macaleţi, Iulian Claudiu Şt. Manda, Constantin M. Marin, Eduard-Stelian Gh. Martin, Cãtãlin Lucian T. Matei, Alexandru S. Mazãre, Vladimir-Alexandru M. Mãnãstireanu, Sorin Dan R. Mihalache, Manuela P. Mitrea, Miron Tudor I. Mitrea, Vasile Gh. Mocanu, Ion A. Mocioalcã, Tudor F. Mohora, Emil Radu E. Moldovan, Ioan I. Munteanu, Tiberiu Ovidiu V. Muşetescu, Rodica N. Nassar, Aurel D. Nechita, Gabriela C. Nedelcu, Dan V. Nica, Eugen V. Nicolicea, Vasile Cosmin V. Nicula, Bogdan-Nicolae M. Niculescu-Duvãz, Constantin G. Niţã, Teodor D. Niţulescu, Iuliu I. Nosa, Gabriel M. Oprea, Ioan Mircea I. Paşcu, Rovana C. Plumb, Radu T. Podgorean, Victor-Viorel N. Ponta, Pop A. Claudiu, Dan Ioan M. Popescu, Viorel V. Pupezã, Vasile V. Puşcaş, Mihaela Adriana D. Rusu, Victor D. Sanda, Ion I. Sasu, Marian Florian I. Sãniuţã, Adrian V. Severin, Mihail M. Sireţeanu, Gheorghe G. Sârb, Daciana Octavia I. Sârbu, Mugurel Liviu S. Sârbu, Marian I. Sârbu, Vasile Filip V. Soporan, Ioan V. Stan, Ion M. Stan, Octavian Şt. Ştireanu, Alecsandru I. Ştiucã, Constantin Z. Tãmagã, Mihai Nicolae A. Tãnãsescu, Petru D. Tãrniceru, George Alin J. Teodorescu, Liviu I. Timar, Ioan I. Timiş, Pavel P. Todoran, Florentina Marilena I. Toma, Mihai C. Tudose, Valeriu Alexandru B. Ungureanu, Aurelia I. Vasile, Petru Gabriel P. Vlase, Aurel C. Vlãdoiu, Cãtãlin D. Voicu, Florea Şt. Voinea, Valeriu Ştefan C.C. Zgonea, Lucian Augustin A.A. Bolcaş, Ilie I. Merce, Vladimir Mircea M. Fârşirotu, Leonida I. Lari-Iorga, Florina Ruxandra F. Jipa, Iuliu Ioan I. Furo, Paul P. Magheru, Costache M. Mircea, Ştefan Baban, Dragoş Petre C. Dumitriu, Mira Anca Victoria T. Mãrculeţ Petrescu, Lia Olguţa C. Vasilescu, Marius C. Iriza, Cristian Valeriu V. Buzea, Octavian Mircea A. Purceld, Cristian V. Stãnescu, Adrian M. Moisoiu, Petru I. Cãlian, Ioan Aurel I. Rus, Angela Buciu, Dan Dumitru E. Zamfirescu, Marcu I. Tudor, Ion F. Mînzînã, Avram N. Dumitru, Gelil C. Eserghep.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 6.498 din 26 octombrie 2005 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 800C/2005.
În sesizare sunt criticate ca fiind neconstituţionale urmãtoarele articole din Regulamentul Camerei Deputaţilor:
1. Art. 25 care prevede posibilitatea revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a oricãrui alt membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului, precum şi procedura de declanşare şi de vot a revocãrii. Aceste prevederi încalcã, în opinia autorilor sesizãrii, art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, conform cãrora preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului se aleg pe durata mandatului Camerelor, iar ceilalţi membri ai birourilor permanente se aleg la începutul fiecãrei sesiuni, alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare realizându-se potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere. În acest sens, se aratã cã "preşedintele Camerei este singurul dintre membrii Biroului permanent care reprezintã un subiect de drept constituţional distinct", principalele sale atribuţii având un "caracter neutru din punct de vedere politic", astfel: reprezintã Camera şi interesele ei, inclusiv pe plan internaţional, convoacã Camera în sesiuni ordinare sau extraordinare, prezideazã lucrãrile în plen, acordã cuvântul, modereazã discuţiile, sintetizeazã problemele supuse dezbaterii, asigurã menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului, proclamã rezultatul votului şi prezideazã lucrãrile Biroului permanent. Totodatã preşedintele Camerei Deputaţilor are şi "atribuţii de ordin constituţional, asemãnãtoare ca importanţã cu cele ale Preşedintelui României", şi anume: este consultat, alãturi de preşedintele Senatului, împreunã cu liderii grupurilor parlamentare, de cãtre Preşedintele României la dizolvarea Parlamentului; poate sesiza Curtea Constituţionalã în condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a), b) şi c) din Constituţie; participã la consultãrile politice organizate de Preşedintele României; primeşte sau participã la depunerea jurãmântului de cãtre unele persoane cu funcţii de demnitate publicã. Aşadar, "practic, preşedintele Camerei are un statut constituţional şi o staturã constituţionalã care îl diferenţiazã net de ceilalţi membri ai Biroului permanent conferindu-i acestuia un alt regim juridic", cum, de altfel, însuşi textul constituţional invocat distinge între persoana preşedinţilor Camerelor şi ceilalţi membri ai birourilor permanente. Rezultã cã, în acest context constituţional, "preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate fi revocat", o asemenea soluţie regãsindu-se şi în constituţiile şi regulamentele parlamentare ale altor state cu bogatã tradiţie constituţionalã şi democraticã, de exemplu Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, dupã cum "nu se cunosc practici în nici o ţarã europeanã de înlocuire a preşedinţilor Camerelor înainte de expirarea mandatului". Se aratã cã, dimpotrivã, existã exemple - Italia, Franţa, Germania, Austria, Bulgaria şi Ungaria - "în care preşedinţii Camerelor de o anumitã coloraturã politicã au rãmas în funcţii pe durata mandatelor lor, în condiţiile în care prim-miniştrii sau preşedinţii statelor reprezentau alte forţe politice".
2. Art. 25^1 alin. (1), potrivit cãruia revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusã de cãtre majoritatea deputaţilor când se schimbã majoritatea politicã din Camerã, este contrar art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, întrucât: aşa cum s-a arãtat la pct. 1, preşedinţii Camerelor nu pot fi revocaţi, o asemenea mãsurã fiind "în realitate o schimbare subiectivã, o simplã înlocuire şi nu o revocare", ce constituie în statul de drept, şi cu deosebire în dreptul public, "o sancţiune care poate interveni în cazul în care un subiect de drept sãvârşeşte o abatere gravã". Or, aşa-zisa schimbare a majoritãţii politice nu constituie o astfel de condiţie şi nu poate fi reproşatã preşedintelui Camerei Deputaţilor; conceptul de "majoritate politicã" care stã la baza revocãrii nu este definit de Regulament sau de alt act normativ, nu are recunoaştere doctrinarã şi nici "o semnificaţie constituţionalã care sã poatã influenţa mandatul preşedinţilor Camerelor Parlamentului". Termenul "majoritate" utilizat de Constituţie sau de alte acte normative se referã la "cvorumul de vot necesar pentru adoptarea unor acte juridice" şi "are valoare cantitativã, cifricã, de mãsurã", singura sintagmã cu semnificaţie constituţionalã pentru tema discuţiei fiind sintagma "configuraţie politicã". Conform alin. (5) al art. 64 din Constituţie, referitor la alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere, care dã expresie principiului constituţional al suveranitãţii poporului, "configuraţia politicã are în vedere spectrul politic rezultat din alegeri, mai exact partidele şi formaţiunile politice care au întrunit pragul electoral şi au intrat în Parlament", iar în ceea ce priveşte structura organelor de lucru, conceptul "este evaluat şi luat în considerare la dimensiunea momentului constituirii legislativului, pentru cã acela este momentul adevãrului, al exprimãrii voinţei poporului". Majoritatea politicã este conjuncturalã, relativã şi "nu poate justifica de fiecare datã revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor" şi nici "nu trebuie sã influenţeze decizia iniţialã a Camerei cu privire la alegerea organelor sale de conducere, deoarece aceastã decizie s-a luat în conformitate cu configuraţia politicã rezultatã din alegeri". Relativitatea valorii conceptului de majoritate politicã este relevantã chiar în legãturã cu prezenta hotãrâre, ce "a putut fi adoptatã numai cu votul deputaţilor din P.R.M., care s-au pronunţat «pentru» într-o anumitã conjuncturã particularã şi singularã". Practic, Regulamentul a fost adoptat cu 181 de voturi "pentru" în condiţiile în care 23 de voturi au venit de la P.R.M., "ceea ce înseamnã cã, la votul final, coaliţia nu a reuşit sã strângã acea majoritate politicã de cel puţin 167 de voturi care sã susţinã art. 25^1 privind revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, în condiţiile schimbãrii majoritãţii politice". "Schimbarea preşedintelui ori de câte ori se schimbã majoritatea parlamentarã din Camerã ar duce la instabilitate decizionalã, ar crea o stare de confuzie în ceea ce priveşte stabilitatea politicã a statului nostru, cu repercusiuni incalculabile în plan intern şi internaţional". În logica art. 25^1 schimbarea majoritãţii politice "nu este clar determinatã în timp, nu este o certitudine şi nu îşi gãseşte corespondentul în votul pe care electoratul l-a acordat partidelor sau coaliţiilor politice ce au candidat în alegeri" şi faptul cã "Guvernul este de o anumitã culoare politicã, iar preşedinţii celor douã Camere sunt de altã culoare politicã nu este de naturã sã influenţeze bunul mers al activitãţii parlamentare decât în situaţia în care preşedintele Camerei ar avea o atitudine obstrucţionistã, prin care ar încãlca grav prevederile Constituţiei şi ale Regulamentului". Totodatã instituţionalizarea şi permanentizarea tezei majoritãţii politice ar "implica punerea în aplicare a mandatului imperativ", ceea ce contravine prevederilor art. 69 din Constituţie. Susţinerea cã o anumitã majoritate proguvernamentalã trebuie în mod obligatoriu sã deţinã şi preşedinţia Camerelor Parlamentului şi cã aceastã ipotezã se regãseşte în toate ţãrile este contrazisã de exemple de "coabitare" politicã de diferite culori, în ţãri ca Austria, Olanda, Marea Britanie, Germania, Irlanda; posibilitatea ca revocarea sã fie cerutã de majoritatea deputaţilor este neconstituţionalã, deoarece "modul de desemnare a preşedintelui Camerei, la propunerea unuia sau mai multor grupuri parlamentare, aşa cum a fost stabilitã configuraţia politicã iniţialã a Camerei, ţine cont de voinţa electoratului şi nu de jocurile politice din Parlament, de majoritãţile de conjuncturã sau de interesele politicianiste ale parlamentarilor", iar "respectarea configuraţiei politice iniţiale şi principiul simetriei actelor juridice cer deopotrivã ca şi revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei sã fie fãcutã numai de grupul sau grupurile care l-au propulsat în funcţie". În acest sens este menţionatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 1 februarie 2005 , care reia cele statuate de Curte prin <>Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 .
3. Art. 25^1 alin. (2) care prevede posibilitatea revocãrii din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi la cererea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor încalcã art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie pentru aceleaşi argumente expuse la pct. 2, deoarece "nu ţine seama de valoarea configuraţiei politice a Parlamentului şi de principiul simetriei actelor juridice".
4. Art. 25^1 alin. (4) şi (5) referitor la procedura de dezbatere a propunerii de revocare contravine art. 1 alin. (3) din Constituţie privind drepturile la demnitate şi dreptate şi nesocoteşte rolul şi atribuţiile constituţionale ale preşedintelui Camerei Deputaţilor. Sancţionarea preşedintelui fãrã verificarea temeiniciei imputãrilor ce i se aduc, fãrã stabilirea existenţei faptelor de care este acuzat "constituie o procedurã arbitrarã, strãinã unei democraţii parlamentare".
5. Art. 25^1 alin. (7) care dispune cu privire la noua propunere pentru funcţia de preşedinte, în cazul revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor, încalcã art. 64 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu ţine cont de "configuraţia politicã iniţialã a Camerelor, de votul politic iniţial, de voinţa politicã pe care electoratul a exprimat-o prin votul sãu". Pentru respectarea configuraţiei politice iniţiale, noua propunere pentru funcţia de preşedinte al Camerei trebuie fãcutã tot de grupul parlamentar care l-a desemnat iniţial, cu redeschiderea procedurii negocierilor între grupurile parlamentare prezente în Parlament şi nu numai între douã grupuri parlamentare.
6. Art. 25^2 alin. (1) şi art. 25^2 alin. (2) privind revocarea din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent contravine prevederilor constituţionale ale art. 64 alin. (5), pentru aceleaşi argumente invocate la pct. 2, 3 şi 5, precum şi pentru cã "posibilitatea revocãrii membrilor Biroului permanent fãrã a se menţiona motivele revocãrii constituie o modalitate care deschide calea arbitrariului, abuzurilor şi persecuţiilor politice şi ar crea mari instabilitãţi politice şi parlamentare".
7. Art. 43 alin. (5) privitor la revocarea unui membru al biroului comisiei prin hotãrârea a mai mult de jumãtate din numãrul membrilor comisiei încalcã art. 64 alin. (5) din Constituţie, pentru aceleaşi argumente expuse la pct. 2, 3 şi 5 din sesizare.
8. Art. 48 alin. (4) care stabileşte cã deputatul care absenteazã de la lucrãrile comisiei poate fi înlocuit de un alt deputat din acelaşi grup, pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar, contravine art. 69 alin. (2) din Constituţie, întrucât împuternicirea datã de liderul grupului parlamentar are semnificaţia unui mandat imperativ care încalcã caracterul reprezentativ al mandatului fiecãrui parlamentar.
9. Art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c) referitor la competenţa de primã Camerã sesizatã a Camerei Deputaţilor, cu privire la condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare de cãtre cetãţenii români, reglementate de art. 55 alin. (2) şi (3) din Constituţie, este contrar prevederilor constituţionale ale art. 75 alin. (1), întrucât doar teza cuprinsã în alin. (2) al acestui text priveşte Camera Deputaţilor, în timp ce reglementarea prevãzutã la alin. (3) este de competenţa Senatului.
10. Art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) privind competenţa Camerei Deputaţilor în calitate de Camerã decizionalã pentru situaţiile reglementate prin art. 63 alin. (1) "Prelungirea mandatului" şi prin art. 70 alin. (1) "Jurãmântul deputaţilor şi senatorilor" din Constituţie este neconstituţional, întrucât în primul caz prelungirea mandatului are loc de drept, iar jurãmântul deputaţilor şi senatorilor face parte din statutul parlamentarilor, dat în competenţa comunã a celor douã Camere prin art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituţie.
În temeiul <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu a transmis punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile art. 25, art. 25^1 alin. (1), (2), (4), (5) şi (7), art. 25^2 alin. (1) şi (2), art. 43 alin. (5), art. 48 alin. (4), art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c) şi ale art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25, art. 25^1 alin. (1), (2), (4), (5) şi (7), art. 25^2 alin. (1) şi (2), art. 43 alin. (5), art. 48 alin. (4), art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c) şi ale art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 25: "Preşedintele Camerei Deputaţilor şi orice alt membru al Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, cu votul majoritãţii deputaţilor. Votul este secret şi se exprimã prin buletine de vot în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi prin bile în cazul celorlalţi membri ai Biroului permanent. Propunerea de revocare se face în scris şi este însoţitã de semnãturile iniţiatorilor.";
- Art. 25^1 alin. (1), (2), (4), (5) şi (7): "(1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusã, când se schimbã majoritatea politicã din Camera Deputaţilor, de cãtre majoritatea deputaţilor.
(2) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusã şi la cererea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) încalcã prevederile Constituţiei României;
b) încalcã grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
[...]
(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verificã, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1), (2), (3) şi (7), dupã caz, urmând ca acesta sã introducã în proiectul ordinii de zi a urmãtoarei şedinţe de plen propunerea de revocare. Dezbaterea asupra propunerii de revocare se va realiza cu respectarea prevederilor art. 216. Dezbaterea se realizeazã pe baza unui aviz consultativ al Comisiei juridice, de disciplinã şi imunitãţi, în legãturã cu situaţiile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b).
(5) Preşedintele Camerei Deputaţilor cãruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau cea a plenului în care se discutã revocarea sa. El va fi înlocuit prin votul Biroului permanent de unul dintre vicepreşedinţi.
[...]
(7) În cazul în care este revocat preşedintele Camerei Deputaţilor, la cererea majoritãţii politice nou-formate, din rândul cãreia a fost ales noul preşedinte, aceasta va ceda o funcţie de vicepreşedinte pentru tot restul legislaturii grupului parlamentar care a deţinut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a se respecta configuraţia politicã, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3). Funcţia de vicepreşedinte, care este cedatã, va fi stabilitã prin renegociere în interiorul majoritãţii politice respective şi va fi precizatã în cererea de revocare înaintatã Biroului permanent. În cazul în care noul preşedinte ales aparţine unui grup parlamentar din cadrul majoritãţii politice care a propus revocarea, respectarea configuraţiei politice se realizeazã prin renegociere în cadrul acestei majoritãţi.";
- Art. 25^2 alin. (1) şi (2): "(1) Revocarea din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi solicitatã de grupul parlamentar care l-a propus.
(2) Revocarea din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi propusã şi la cererea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) încalcã prevederile Constituţiei României;
b) încalcã grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.";
- Art. 43 alin. (5): "Revocarea unui membru din biroul comisiei se hotãrãşte cu votul majoritãţii deputaţilor din comisie, la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus sau a mai mult de jumãtate din numãrul membrilor comisiei.";
- Art. 48 alin. (4): "Deputatul care absenteazã de la lucrãrile comisiei poate fi înlocuit de un alt deputat din acelaşi grup, pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar.";
- Art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c): "(2) Potrivit art. 75 din Constituţia României, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã: [...];
2. proiectele legilor organice prevãzute în Constituţia României la:
[...]
c) art. 55 alin. (2) şi (3) - Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare de cãtre cetãţenii români; [...]";
- Art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3 [...]
"e^2) art. 63 alin. (1) - Prelungirea mandatului Parlamentului;
e^3) art. 70 alin. (1) - Jurãmântul deputaţilor şi senatorilor;".
Textele constituţionale considerate ca fiind încãlcate sunt, în ordinea invocãrii lor, art. 64 alin. (2) şi (5), art. 69, art. 1 alin. (3), art. 55 alin. (2), art. 63 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi art. 65 alin. (2) lit. j), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 64 alin. (2) şi (5): "(2) Fiecare Camerã îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
[...]
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere.";
- Art. 69: "(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.";
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 55 alin. (2) şi (3): "(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organicã.
(3) Cetãţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi pânã la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice."
- Art. 63 alin. (1): "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenţã, pânã la încetarea acestora.";
- Art. 70 alin. (1): "Deputaţii şi senatorii intrã în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validãrii alegerii şi a depunerii jurãmântului. Jurãmântul se stabileşte prin lege organicã.";
- Art. 65 alin. (2) lit. j): "(2) Camerele îşi desfãşoarã lucrãrile şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
[...]
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;".
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulatã, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
I. Cu prilejul soluţionãrii unei sesizãri privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, formulatã în anul 1994 de preşedintele Camerei Deputaţilor, prin <>Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 , Curtea Constituţionalã a statuat cu valoare de principiu cã: prevederile regulamentului sunt constituţionale în mãsura în care privesc numai organizarea internã şi funcţionarea Camerei şi în mãsura în care nu reglementeazã în materii ce trebuie reglementate prin alte acte juridice; Constituţia trateazã statutul deputaţilor distinct de organizarea internã a Parlamentului, ceea ce semnificã intenţia Legii fundamentale de a scoate anumite prevederi din sfera de reglementare a Regulamentului şi de a realiza o simetrie între prevederile regulamentelor celor douã Camere şi sub aspectul statutului deputaţilor şi senatorilor; Regulamentul Camerei Deputaţilor este un act juridic inferior Constituţiei şi legilor şi nu poate cuprinde reguli de fond ce ţin de domeniul legilor, ci doar reguli de procedurã pentru realizarea acestora. Aşadar, prin aceeaşi decizie s-a statuat cã "Din moment ce Regulamentul Camerei Deputaţilor este o hotãrâre care reglementeazã organizarea internã şi proprie a Camerei prevederile sale nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi, precum şi pentru autoritãţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se pot stabili drepturi şi obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputaţilor [...]".
De asemenea, în legãturã cu constituţionalitatea art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, tot prin raportare la prevederile art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie. Prin acea decizie Curtea, cu majoritate de voturi, a constatat cã dispoziţiile art. 25 din Regulament "sunt neconstituţionale, deoarece prevãd cã propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent sã poatã fi fãcutã şi de alte grupuri parlamentare decât grupul sau grupurile care i-au propus pentru a fi aleşi."
II. Curtea constatã cã art. 25, art. 25^1 alin. (5), art. 25^2 alin. (1) şi art. 48 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 sunt constituţionale pentru urmãtoarele considerente:
1. Ca urmare a <>Deciziei nr. 62 din 1 februarie 2005 , care este obligatorie conform prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4), în actuala redactare art. 25 din Regulament prevede cã "Preşedintele Camerei Deputaţilor şi orice alt membru al Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, cu votul majoritãţii deputaţilor. Votul este secret şi se exprimã prin buletine de vot în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi prin bile în cazul celorlalţi membri ai Biroului permanent. Propunerea de revocare se face în scris şi este însoţitã de semnãturile iniţiatorilor".
Aşadar, Curtea constatã cã prevederile art. 25 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>art. I pct. 24 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , nu numai cã nu încalcã, aşa cum susţin autorii sesizãrii, art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie, ci este în deplin acord cu acesta.
2. În legãturã cu susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 25^1 alin. (5) din Regulament, care potrivit <>art. I pct. 25 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005 , prevede cã preşedintele Camerei cãruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau cea a plenului în care se discutã revocarea sa, Curtea constatã cã acest text stabileşte dispoziţii de procedurã parlamentarã, pe care Camera Deputaţilor le poate adopta, în conformitate cu art. 64 alin. (1) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine, aşa cum susţin autorii sesizãrii, încãlcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la demnitate şi dreptate, precum şi nesocotirea rolului şi atribuţiilor constituţionale ale preşedintelui Camerei Deputaţilor.
3. Curtea nu poate reţine nici neconstituţionalitatea art. 25^2 alin. (1) din Regulament, astfel cum a fost introdus prin <>art. I pct. 25 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005 şi care dispune cu privire la posibilitatea solicitãrii revocãrii din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent de cãtre grupul parlamentar care l-a propus. Textul regulamentar nu numai cã nu contravine art. 64 alin. (5) din Constituţie, dar este chiar în sensul acestor prevederi constituţionale, precum şi în sensul celor statuate de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005 , cât priveşte revocarea ca modalitate simetricã cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent, ambele fiind supuse imperativelor art. 64 alin. (5) din Constituţie.
4. Curtea constatã cã prevederile art. 48 alin. (4) din Regulament nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 69 alin. (2) din Constituţie. Într-adevãr, art. 69 din Constituţie prevede la alin. (1) cã în exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt supuşi unui mandat reprezentativ, iar alin. (2) al aceluiaşi articol, invocat de autorii sesizãrii ca fiind încãlcat, prevede cã exercitarea oricãrui mandat imperativ este nulã. Prevederea potrivit cãreia deputatul care absenteazã de la lucrãrile comisiei poate fi înlocuit în condiţiile stabilite de art. 48 alin. (4) din Regulament, astfel cum este redactat prin art. I pct. 59 din aceeaşi hotãrâre a Camerei Deputaţilor, nu afecteazã însã textul din Constituţie menţionat.
III. Curtea constatã cã art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), art. 25^2 alin. (2), art. 43 alin. (5) teza finalã, art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c), cât priveşte referirea la art. 55 alin. (3) din Constituţie şi art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , sunt neconstituţionale, pentru urmãtoarele considerente:
1. Art. 25^1 alin. (1) şi (2) şi art. 25^2 alin. (2) din Regulament, astfel cum au fost introduse prin <>art. I pct. 25 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , prevãd:
- Art. 25^1 alin. (1) şi (2): "(1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusã, când se schimbã majoritatea politicã din Camera Deputaţilor, de cãtre majoritatea deputaţilor.
(2) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusã şi la cererea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) încalcã prevederile Constituţiei României;
b) încalcã grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.";
- Art. 25^2 alin. (2): "Revocarea din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi propusã şi la cererea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) încalcã prevederile Constituţiei României;
b) încalcã grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului."
În aprecierea constituţionalitãţii acestor texte ale Regulamentului se impune a fi analizate urmãtoarele elemente: a) principiile constituţionale pe care se întemeiazã activitatea Parlamentului, în general, şi compunerea organelor sale de lucru, în special; b) statutul juridic al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al membrilor acestui organ; c) condiţiile de revocare a membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
a) Un prim principiu ce se impune a fi analizat este cel al autonomiei parlamentare, consacrat de art. 64 din Constituţie. În virtutea acestui principiu, Parlamentul are libertatea de a-şi stabili singur, prin regulamentele celor douã Camere, regulile de organizare şi funcţionare. Ca orice principiu şi normã juridicã, principiul autonomiei parlamentare se realizeazã însã numai cu respectarea Constituţiei şi a legilor, aşa cum, în mod imperativ, se dispune prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã. Astfel, autonomia parlamentarã nu legitimeazã instituirea, prin regulamentele Parlamentului, a unor reguli care încalcã normele şi principiile Constituţiei.
Alt principiu de analizat este cel al deciziei majoritare, care rezultã din caracterul pluralist şi democratic al statului român, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi din natura electivã şi reprezentativã a mandatului de parlamentar, consacratã în art. 2 şi 62 din Constituţie.
Pe baza acestui principiu, atât în organizarea, cât şi în activitatea Parlamentului funcţioneazã regula cã majoritatea decide, iar minoritatea se exprimã.
Constituţia nu defineşte însã nici noţiunea de majoritate şi nici pe cea de minoritate, noţiunea de majoritate putând însemna fie majoritatea rezultatã din alegeri pe baza unui program politic, fie majoritatea conjuncturalã necesarã adoptãrii unor acte juridice, iar noţiunea de minoritate având înţelesul de opoziţie sau de minoritate de voturi, insuficientã adoptãrii ori respingerii de acte juridice.
În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor Camerelor, birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare, Constituţia instituie principiul configuraţiei politice, prin care se înţelege compunerea politicã a fiecãrei Camere, rezultatã din alegeri.
b) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este un organ de lucru al acestei Camere a Parlamentului, ales pentru îndeplinirea unui mandat constând în realizarea atribuţiilor ce îi revin potrivit Regulamentului.
Organizarea şi funcţionarea birourilor permanente ale Camerelor sunt stabilite prin regulamentele acestora. Constituţia enunţã în art. 64 alin. (2) şi (5) modul de alcãtuire a birourilor permanente ale Camerelor şi durata mandatului membrilor lor în termenii urmãtori: "(2) Fiecare Camerã îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
[...]
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere."
Din prevederile constituţionale menţionate rezultã cã preşedintele Camerei Deputaţilor este membru al Biroului permanent al Camerei şi cã la alcãtuirea Biroului permanent, adicã la alegerea membrilor sãi, inclusiv a preşedintelui, precum şi la revocarea lor înainte de expirarea mandatului se ţine seama de criteriul configuraţiei politice a acestei Camere.
Din textele constituţionale rezultã cã preşedintele Camerei Deputaţilor are un statut juridic distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor este membru de drept al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, ceea ce rezultã în mod limpede din textul Constituţiei, iar una dintre consecinţe este alegerea lui înainte de constituirea Biroului permanent prin alegerea celorlalţi membri.
Spre deosebire de ceilalţi membri ai Biroului permanent, care sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni, Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales la începutul legislaturii pe durata mandatului acestei Camere.
În calitate de membru al Biroului permanent, în exercitarea funcţiei, Preşedintele Camerei Deputaţilor este neutru din punct de vedere politic, întrucât nu reprezintã poziţia politicã şi interesele unui partid politic, ci reprezintã Camera Deputaţilor în integralitatea sa. Potrivit art. 31 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele are, între alte atribuţii ce decurg din calitatea sa de membru al Biroului permanent, urmãtoarele: reprezintã Camera şi interesele ei, inclusiv pe plan internaţional, convoacã Camera în sesiuni ordinare sau extraordinare, prezideazã lucrãrile în plen, acordã cuvântul, modereazã discuţiile, sintetizeazã problemele supuse dezbaterii, asigurã menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea Regulamentului, proclamã rezultatul votului şi prezideazã lucrãrile Biroului permanent. Deosebit de aceste atribuţii, preşedintele Camerei Deputaţilor îndeplineşte unele competenţe de ordin constituţional şi legal, dintre care, în soluţionarea prezentei cauze, Curtea le menţioneazã pe urmãtoarele: este consultat, alãturi de preşedintele Senatului, împreunã cu liderii grupurilor parlamentare, de cãtre Preşedintele României la dizolvarea Parlamentului; poate sesiza Curtea Constituţionalã în condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţie; participã la consultãrile politice organizate de Preşedintele României; primeşte sau participã la depunerea jurãmântului de cãtre unele persoane cu funcţii de demnitate publicã.
Statutul preşedintelui Camerei Deputaţilor, distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent, implicã un plus de exigenţã în reglementarea revocãrii acestuia înainte de expirarea mandatului. Curtea Constituţionalã reţine în acest sens cã orice reglementare care ar face posibilã revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor ori de câte ori s-ar realiza majoritatea de voturi suficientã adoptãrii unei asemenea mãsuri ar fi de naturã sã creeze o instabilitate instituţionalã perpetuã, contrarã voinţei electoratului care a definit configuraţia politicã a Camerelor Parlamentului pentru întregul ciclu electoral şi intereselor cetãţenilor pe care Parlamentul îi reprezintã.
c) Statuând, prin dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza a patra, posibilitatea revocãrii membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituţia lasã Parlamentului libertatea de a reglementa condiţiile şi procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituţionale şi legale.
Având în vedere cã textul constituţional nu stabileşte alte distincţii decât cele cuprinse în art. 64, rezultã cã revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotãrî fie ca sancţiune juridicã pentru încãlcãri grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovãţia acestuia în exercitarea atribuţiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus.
Revocarea membrilor Biroului permanent, inclusiv a preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru încãlcarea Constituţiei şi a regulamentelor Parlamentului se sprijinã în sens substanţial pe dispoziţiile art. 64 alin. (2) teza ultimã din Constituţie, coroborate cu celelalte norme şi principii care, stabilind obligativitatea respectãrii ordinii normative, instituie şi rãspunderea juridicã pentru încãlcarea Constituţiei şi a regulamentelor parlamentare.
Luând în considerare normele şi principiile constituţionale care fundamenteazã tragerea la rãspundere juridicã, Curtea Constituţionalã reţine cã şi în cazul revocãrii unui membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu titlu de sancţiune juridicã, pentru încãlcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, este obligatorie respectarea normelor şi principiilor inerente rãspunderii juridice, prin instituirea cadrului procedural corespunzãtor de cercetare a faptelor imputate şi a vinovãţiei membrului Biroului permanent a cãrui revocare se propune şi asigurarea exercitãrii dreptului acestuia de a dovedi netemeinicia acuzaţiilor care i se aduc, adicã de a se apãra.
De asemenea, Curtea Constituţionalã reţine cã reglementarea revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor nu poate contraveni principiului configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stã la baza alcãtuirii Biroului permanent. Din textul constituţional menţionat rezultã fãrã echivoc cã prin configuraţia politicã a fiecãrei Camere se înţelege compunerea acesteia rezultatã din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. În virtutea configuraţiei politice izvorâte din voinţa corpului electoral se desemneazã şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politicã a acestuia sau, în cazul unei revocãri ca sancţiune, când acest grup sau o altã componentã a Camerei solicitã înlocuirea din funcţie a preşedintelui pentru sãvârşirea unor fapte care atrag rãspunderea sa juridicã. Aceastã înlocuire se poate face numai cu o persoanã din acelaşi grup parlamentar, care nu îşi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice. În acelaşi sens, Curtea Constituţionalã reţine cã revocarea din funcţie înainte de expirarea mandatului produce întotdeauna efecte numai asupra mandatului celui revocat, iar nu şi asupra dreptului grupului parlamentar care a propus numirea lui de a fi reprezentat în Biroul permanent şi, în consecinţã, de a propune alegerea unui alt deputat în locul devenit vacant. Neobservarea principiului menţionat şi instituirea posibilitãţii alegerii unui nou preşedinte dintr-un alt grup parlamentar ar avea drept consecinţã ca sancţiunea aplicatã preşedintelui Camerei Deputaţilor, revocat din funcţie, sã se extindã asupra grupului parlamentar care a propus alegerea lui. Or, Constituţia nu permite aplicarea unei asemenea sancţiuni cu caracter colectiv.
Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, Curtea constatã cã art. 25^1 alin. (1) şi (2) şi art. 25^2 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor din Constituţie privind dreptul fundamental la apãrare şi principiului configuraţiei politice în alcãtuirea Biroului permanent.
2. Alin. (4) al art. 25^1, potrivit cãruia "Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verificã, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1), (2), (3) şi (7), dupã caz, urmând ca acesta sã introducã în proiectul ordinii de zi a urmãtoarei şedinţe de plen propunerea de revocare. Dezbaterea asupra propunerii de revocare se va realiza cu respectarea prevederilor art. 216. Dezbaterea se realizeazã pe baza unui aviz consultativ al Comisiei juridice, de disciplinã şi imunitãţi, în legãturã cu situaţiile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b)", face, de asemenea, obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate.
Având în vedere cã prevederile acestui alineat nu pot fi disociate de prevederile alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, Curtea constatã cã şi alin. (4) al art. 25^1 este neconstituţional.
3. Alin. (7) al art. 25^1 care dispune cu privire la noua propunere pentru funcţia de preşedinte, în cazul revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor, este neconstituţional, întrucât în conformitate cu art. 64 alin. (5) din Constituţie configuraţia politicã rezultatã din alegeri constituie principiul esenţial al alcãtuirii Biroului permanent, fãrã distincţie, dacã aceastã alcãtuire se produce la începutul legislaturii sau în condiţiile rezultate dupã revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor înainte de expirarea mandatului.
4. Art. 43 alin. (5) care, potrivit redactãrii cuprinse în <>art. I. pct. 50 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , prevede procedura de revocare a unui membru al biroului comisiei este neconstituţional în ceea ce priveşte teza finalã "[...] sau a mai mult de jumãtate din numãrul membrilor comisiei". Aceasta, deoarece textul atribuie deputaţilor aparţinând altor grupuri parlamentare dreptul de a solicita revocarea unui membru din biroul comisiei aparţinând altui grup parlamentar, legitim desemnat în funcţie, potrivit reprezentativitãţii rezultate din alegeri, în condiţiile art. 64 alin. (5) din Constituţie. Revocarea prevãzutã la alin. (5) al art. 43 din Regulament nu poate fi decât politicã şi în acest caz propunerea aparţine numai grupului parlamentar din care respectivul deputat face parte.
5. Art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c), al cãrui cuprins se regãseşte în <>art. I pct. 108 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 şi care prevede:
"(2) Potrivit art. 75 din Constituţia României, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã: [...]
2. proiectele legilor organice prevãzute în Constituţia României la: [...]
c) art. 55 alin. (2) şi (3) - Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare de cãtre cetãţenii români; [...]" este neconstituţional în ceea ce priveşte art. 55 alin. (3) din Constituţie.
Observând prevederile art. 75 alin. (1) din Constituţie, se constatã cã, referitor la art. 55, este menţionat numai alin. (2), nu şi alin. (3). În consecinţã, menţionarea în textul Regulamentului şi a alin. (3) la art. 55 este o adãugare la prevederea constituţionalã. Aceastã adãugare contravine Constituţiei, deoarece creeazã pentru Camera Deputaţilor încã o competenţã pe care, constituţional, Camera nu o are.
6. Art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3), astfel cum a fost introdus prin <>art. I pct. 111 din Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , prevede:
"e^2) art. 63 alin. (1) - Prelungirea mandatului Parlamentului;
e^3) art. 70 alin. (1) - Jurãmântul deputaţilor şi senatorilor;" sunt neconstituţionale, întrucât contravin art. 63 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Constituţie. Astfel, lit. e^2) a art. 86 alin. (3) pct. 2 din Regulament, criticat, încalcã art. 63 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de rãzboi, de asediu sau de urgenţã, pânã la încetarea acestora". Curtea constatã cã prelungirea mandatului Parlamentului opereazã de drept în cazurile prevãzute de textul constituţional. În consecinţã, nu este de competenţa Parlamentului prelungirea mandatului în condiţiile art. 63 alin. (1) din Constituţie.
Lit. e^3) a art. 86 alin. (3) pct. 2 din Regulament contravine art. 70 alin. (1) din Constituţie, care prevede cã "Deputaţii şi senatorii intrã în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validãrii alegerii şi a depunerii jurãmântului. Jurãmântul se stabileşte prin lege organicã". Curtea constatã cã jurãmântul este o condiţie a validãrii mandatului parlamentar şi ţine de statutul deputaţilor şi al senatorilor care, potrivit art. 65 alin. (2) lit. j) şi art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, se stabileşte prin lege organicã, adoptatã în şedinţa comunã a Camerelor.
Având în vedere considerentele expuse, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25, art. 25^1 alin. (5), art. 25^2 alin. (1), art. 48 alin. (4), art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c), precum şi în ceea ce priveşte referirea la art. 55 alin. (3) din Constituţie şi la art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), art. 25^2 alin. (2) şi ale art. 43 alin. (5) teza finalã din acelaşi Regulament,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constatã cã art. 25, art. 25^1 alin. (5), art. 25^2 alin. (1) şi art. 48 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , sunt constituţionale.
2. Constatã cã art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), art. 25^2 alin. (2), art. 43 alin. (5) teza finalã, art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c), în ceea ce priveşte referirea la art. 55 alin. (3) din Constituţie, şi art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din acelaşi Regulament sunt neconstituţionale.
Definitivã şi obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 14 noiembrie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*
OPINIE SEPARATĂ
Prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005 Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile art. 25, ale art. 25^1 alin. (5), ale art. 25^2 alin. (1) şi ale art. 48 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 , sunt constituţionale.
Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), ale art. 25^2 alin. (2), ale art. 43 alin. (5) teza finalã, ale art. 86 alin. (2) pct. 2 lit. c), în ceea ce priveşte referirea la art. 55 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 86 alin. (3) pct. 2 lit. e^2) şi e^3) din acelaşi Regulament sunt neconstituţionale.
Cu privire la constatarea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), ale art. 25^2 alin. (2) şi ale art. 43 alin. (5) teza finalã din Regulamentul Camerei Deputaţilor, soluţie adoptatã de Curte cu majoritate de voturi, nu împãrtãşim pãrerea exprimatã în decizie, pentru urmãtoarele considerente:
Dispoziţiile art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7) din Regulament reglementeazã posibilitatea revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor, la propunera majoritãţii deputaţilor, când se schimbã majoritatea politicã din Camera respectivã, precum şi la propunerea a minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, în cazul în care încalcã prevederile Constituţiei României, ori când încalcã grav sau în mod repetat Regulamentul Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi condiţiile în care se poate soluţiona propunerea de revocare, ca şi modalitatea de înlocuire în Biroul permanent a persoanei revocate, cu respectarea configuraţiei politice a acestui organism.
Dispoziţiile art. 25^2 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum a fost modificat şi completat, reglementeazã posibilitatea revocãrii din funcţie a oricãruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la propunerea unei treimi din numãrul total al deputaţilor, în cazul când încalcã prevederile Constituţiei României, precum şi în cazul când încalcã grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Considerãm cã aceste prevederi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor nu încalcã prevederile Constituţiei, ci, dimpotrivã, sunt conforme cu dispoziţiile de principiu ale art. 64 din Constituţie privind organizarea internã a Camerelor Parlamentului.
Textul art. 64 din Constituţie consacrã principiul autonomiei regulamentare a Camerelor, prevãzând cã "organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu".
De asemenea, la alin. (2) al art. 64 se prevede: "Fiecare Camerã îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecãrei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului."
Este de observat cã dispoziţiile constituţionale nu stabilesc motivele şi condiţiile în care membrii birourilor permanente, inclusiv preşedinţii acestora, care sunt preşedinţii Camerelor respective, pot fi revocaţi. În aceste condiţii credem cã este evident, aşa cum subliniam şi în opinia separatã la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 1 februarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, cã intenţia legiuitorului constituant a fost aceea de a lãsa la latitudinea fiecãrei Camere reglementarea motivelor şi a condiţiilor în care se poate proceda la revocarea membrilor birourilor permanente în care sunt incluşi şi preşedinţii Camerelor, ceea ce, dupã pãrerea noastrã, Camera Deputaţilor a şi fãcut prin modificãrile şi completãrile aduse Regulamentului sãu de organizare şi funcţionare, aprobate prin <>Hotãrârea nr. 34 din 25 octombrie 2005 .
Nu împãrtãşim pãrerea cã dispoziţiile art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), precum şi ale art. 25^2 alin. (2) ar contraveni prevederilor art. 64 alin. (5) din Constituţie, care stabilesc cã "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere", întrucât textul constituţional citat nu se referã la revocare, ci la alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare. Prin urmare, în cazul în care intervine revocarea, cerinţa constituţionalã devine operantã numai la desemnarea celor care vor lua locul celor revocaţi, prilej cu care, într-adevãr, trebuie sã se respecte în compunerea birourilor situaţia reprezentãrii în Parlament a partidelor politice, astfel cum aceasta a rezultat din alegeri. Or, în opinia noastrã aceastã cerinţã este respectatã, art. 25^1 alin. (7) din Regulament prevãzând, în cazul revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor, demersurile necesare pentru asigurarea pãstrãrii componenţei Biroului permanent corespunzãtor configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor.
În consecinţã, nu credem cã se poate considera cã obligaţia constituţionalã a respectãrii configuraţiei politice a Camerelor poate constitui, prin ea însãşi, un impediment în calea revocãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor, întemeiatã pe motivele de revocare înscrise la art. 25^1 din Regulament, care au la bazã încãlcarea Constituţiei sau a Regulamentul Camerei Deputaţilor. De altfel, subliniem cã aceste motive, mutatis mutandis, sunt asemãnãtoare celor care, potrivit art. 95 din Constituţie, pot duce la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.
Nu suntem de acord nici cu susţinerea cã propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor ar trebui sã provinã numai de la grupul parlamentar care l-a propus, întrucât în acest fel s-ar putea ajunge, practic, la situaţia ca, din raţiuni care ţin de interesul partidului politic al cãrui membru este persoana respectivã, chiar dacã preşedintele Camerei ar încãlca Constituţia sau Regulamentul Camerei Deputaţilor, acesta sã nu poatã fi revocat, ceea ce credem cã nu este admisibil.
În ceea ce priveşte situaţia reglementatã de art. 25^1 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care se referã la posibilitatea revocãrii din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, când se schimbã majoritatea politicã din Camera Deputaţilor, deşi credem cã sunt justificate unele rezerve cu privire la aceastã prevedere, care nu are la bazã ideea de culpã în exercitarea funcţiei de preşedinte, considerãm cã nici acest text regulamentar nu încalcã Constituţia, având în vedere autonomia regulamentarã a Camerelor şi inexistenţa unui text constituţional care sã limiteze motivele de revocare a preşedinţilor Camerelor sau a celorlalţi membri ai birourilor permanente ale acestora sau sã precizeze, cel puţin, natura acestor motive.
Rezervele ce se pot formula în legãturã cu textul art. 25^1 alin. (1) din Regulament au la bazã faptul cã acesta presupune fie posibilitatea unei majoritãţi parlamentare variabile pe parcursul unei legislaturi, fie posibilitatea ca majoritatea, în mod arbitrar, abuziv, sã revoce preşedintele ales al Camerei Deputaţilor, ceea ce ar putea determina o anumitã instabilitate în conducerea Camerei, care nu ar fi de dorit în lipsa unor motive întemeiate.
Considerãm, de asemenea, cã textele regulamentare privind revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau a celorlalţi membri ai Biroului permanent nu încalcã principiile generale ale rãspunderii juridice şi în special dreptul fundamental la apãrare al persoanei cãreia ar urma sã i se aplice mãsura revocãrii.
Dispoziţiile art. 25^1 alin. (4) din Regulament se referã la revocarea, în cadrul parlamentar, a unei persoane alese, stabilindu-se cã propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verificã, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor prevãzute de Regulament, urmând ca acesta sã introducã în proiectul ordinii de zi a urmãtoarei şedinţe de plen propunerea de revocare, care va fi dezbãtutã cu respectarea prevederilor art. 216 din Regulament.
Considerãm cã procedura reglementatã este conformã cu cerinţele democraţiei parlamentare şi este de naturã sã ofere garanţii cã mãsura revocãrii nu va fi luatã cu uşurinţã, în mod abuziv. De altfel, în legãturã cu invocarea încãlcãrii dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, subliniem cã, aşa cum este cunoscut, acest drept se referã la sfera activitãţii judiciare, iar nu a celei parlamentare, politice.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care stabilesc cã revocarea unui membru din Biroul comisiei permanente poate fi cerutã şi de "mai mult de jumãtate din numãrul membrilor comisiei", nu suntem de acord cu pãrerea majoritãţii membrilor Curţii, care a considerat cã textul este neconstituţional întrucât înfrânge principiul consacrat de art. 64 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere.
Considerãm cã posibilitatea majoritãţii membrilor unei comisii permanente de a cere revocarea unui membru al biroului comisiei respective nu are nici o legãturã cu principiul constituţional invocat, care se aplicã numai în ceea ce priveşte alcãtuirea, componenţa birourilor permanente ale Camerelor şi a comisiilor parlamentare, fãrã a putea obstacula posibilitatea de revocare a membrilor birourilor comisiilor permanente.
Judecãtor,
Constantin Doldur
*
OPINIE SEPARATĂ
Adoptarea şi susţinerea prezentei opinii separate au fost determinate de dezacordul nostru parţial faţã de soluţia adoptatã prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005, respectiv de pãrerea noastrã divergentã faţã de cea a majoritãţii membrilor Curţii Constituţionale în privinţa constituţionalitãţii prevederilor art. 25^1 alin. (1), (2), (4) şi (7), art. 25^2 alin. (2) şi art. 43 alin. (5) teza finalã din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 34 din 25 octombrie 2005 .
Suntem întru-totul de acord cã nici autonomia regulamentarã a Camerelor Parlamentului, consacratã în art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, nu poate fi absolutizatã, întrucât supremaţia Constituţiei reprezintã un principiu general a cãrui respectare este obligatorie, inclusiv pentru autoritatea legiuitoare, care nu poate adopta legi, hotãrâri şi orice alte acte juridice contrare dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei. Aşadar, şi reglementãrile cuprinse în regulamentele Camerelor Parlamentului trebuie sã fie în concordanţã cu prevederile constituţionale. Dincolo de aceste obligaţii, în problemele legate de organizarea şi funcţionarea Camerelor, în privinţa cãrora Constituţia nu dispune, Camerele au libertatea sã decidã în mod autonom, autonomie care se exercitã prin voinţa majoritãţii membrilor Camerelor, manifestatã prin vot.
Majoritatea parlamentarã sau majoritatea politicã în cadrul uneia ori alteia dintre Camerele Parlamentului nu este o categorie ce poate fi definitã în termeni general valabili şi, cu atât mai mult, nu este datã pentru întreaga duratã a unei legislaturi. Existenţa unei majoritãţi nu se poate reţine concret doar din natura voturilor exprimate în legãturã cu reglementarea ori rezolvarea unor probleme. Practic, majoritatea este, în general, conjuncturalã. Voinţa unei asemenea majoritãţi se manifestã şi prin susţinerea ori revocarea susţinerii unor parlamentari aleşi în organele de lucru ale Camerelor Parlamentului.
Rar se întâmplã ca majoritatea parlamentarã sã se formeze direct şi imediat în urma alegerilor generale. Aceasta ar presupune ca un partid politic, o coaliţie ori o alianţã sã obţinã un numãr de mandate care îi asigurã majoritatea locurilor în Camerã. În alte şi cele mai frecvente situaţii, majoritatea în fiecare Camerã se formeazã în urma negocierilor dintre diferitele forţe politice, majoritate care ulterior se poate schimba, la modul general sau doar în legãturã cu reglementarea ori soluţionarea unor probleme concrete. Importantã este însã funcţionarea principiului potrivit cãruia majoritatea decide, iar minoritatea se exprimã, drepturi care trebuie asigurate necondiţionat. Constituţia dispune la art. 64 alin. (2) teza întâi cã "fiecare Camerã îşi alege un birou permanent". Deci, alcãtuirea Biroului permanent prin alegere este obligatorie, iar prin rezultatele alegerii se manifestã voinţa majoritãţii existente la acel moment şi în acel scop.
Constituţia nu stabileşte numãrul membrilor biroului permanent şi nici funcţiile în cadrul biroului, acestea urmând a fi stabilite prin Regulamentul Camerei, conform voinţei majoritãţii. Din art. 64 alin. (2) teza a doua şi a treia din Constituţie rezultã cã din Biroul permanent fac parte preşedintele Camerei, ales pe durata mandatului Camerei, şi alţi membri, aleşi la începutul fiecãrei sesiuni.
Teza a patra din alin. (2) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea revocãrii oricãrui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului, fãrã a stabili motivele, condiţiile şi procedura revocãrii, lãsând reglementarea acestor chestiuni în competenţa exclusivã a Camerei. În acest sens a înţeles Regulamentul Camerei Deputaţilor sã reglementeze în art. 25^1 şi urmãtoarele.
Prevederile Regulamentului, având în vedere posibilitatea constituţionalã de a revoca orice membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului, urmãreşte crearea condiţiilor pentru ca majoritatea membrilor Camerei sã se exprime în acest sens. Majoritatea poate fi aceeaşi care l-a susţinut pe preşedinte la alegerea sa, care poate sã îl susţinã şi ulterior ori sã nu îl mai susţinã în totalitate, dar poate fi şi o majoritate nou-formatã ori modificatã datoritã schimbãrii opţiunilor unui numãr de parlamentari. Pentru a cunoaşte voinţa majoritãţii sunt necesare declanşarea şi desfãşurarea procedurii de vot. Primul moment al declanşãrii procedurii îl reprezintã propunerea formulatã de parlamentari care, dupã pãrerea noastrã, nu ar trebui condiţionatã de cerinţe exagerat de restrictive. Observãm cã art. 25^1 din Regulament nu reglementeazã propriu-zis revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, ci propunerea formulatã în acest sens, în privinţa cãreia, pentru a preveni folosirea ei abuzivã, s-au stabilit exigenţe deosebite: propunerea poate fi fãcutã într-un caz de majoritatea deputaţilor, iar în celãlalt caz, de minimum o treime din numãrul total al deputaţilor.
Motivele propunerii de revocare sunt prevãzute în alin. (1) şi alin. (2) al art. 25^1 din Regulament, care constau, în primul caz, în voinţa majoritãţii deputaţilor de a nu-l mai susţine pe preşedintele în funcţie, iar în cel de al doilea caz, în încãlcarea prevederilor Constituţiei ori încãlcarea în mod grav sau repetat a prevederilor Regulamentului. Schimbarea majoritãţii politice din Camerã este doar o ipotezã, importantã fiind voinţa majoritãţii deputaţilor de a propune revocarea preşedintelui.
Alin. (2) al art. 25^1 prevede posibilitatea propunerii revocãrii preşedintelui cu titlu de sancţiune juridicã. Încãlcarea Constituţiei ori a Regulamentului se realizeazã prin fapte, acţiuni sau inacţiuni care nu pot fi dinainte prevãzute şi nu pot fi exhaustiv stabilite. Existenţa unor fapte de încãlcare a prevederilor Constituţiei sau ale Regulamentului vor fi arãtate în cuprinsul propunerii de revocare, care trebuie fãcutã în scris, iar acestea vor fi dezbãtute în plenul Camerei, urmând ca majoritatea deputaţilor sã hotãrascã dacã existã sau nu încãlcãrile arãtate în propunere şi dacã ele justificã sau nu revocarea.
Manifestarea voinţei majoritãţii deputaţilor de a propune revocarea preşedintelui nu poate fi îngrãditã, urmând a se vedea dupã dezbateri şi vot dacã aceeaşi majoritate care a iniţiat procedura ori o altã majoritate vrea sau nu vrea revocarea.
Suntem de pãrere cã nu are nici un temei constituţional condiţionarea declanşãrii procedurii de revocare a preşedintelui Camerei, prin înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor a propunerii de revocare, de voinţa grupului parlamentar sau a grupurilor parlamentare care l-au propus iniţial pe deputatul respectiv pentru a fi ales ca preşedinte. Nu vedem un asemenea temei nici în obligaţia incontestabilã şi fireascã a Camerelor Parlamentului de a respecta, prin componenţa organelor lor de lucru, configuraţia politicã a Camerelor, prevãzutã de art. 64 alin. (5) din Constituţie.
Textul constituţional invocat impune alcãtuirea birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere. Reţinem însã cã revocarea preşedintelui sau a unui alt membru al Biroului permanent nu constituie o operaţiune de alcãtuire. Alcãtuirea biroului cuprinde operaţiunile de propunere a condiţiilor şi alegerea membrilor. Este adevãrat cã revocarea determinã vacanţa unei funcţii care trebuie completatã prin alegeri, deci printr-o operaţiune de alcãtuire parţialã. Începând din acest moment Camera are obligaţia de a asigura respectarea configuraţiei politice a Camerei prin compunerea în ansamblu a Biroului permanent. Pentru situaţia în care este ales un nou preşedinte, reprezentant al altor formaţiuni politice, alin. (7) al art. 25^1 din Regulament prevede proceduri adecvate în vederea restabilirii concordanţei noii compuneri a Biroului permanent cu configuraţia politicã a Camerei Deputaţilor.
În legãturã cu alegerea şi revocarea preşedintelui uneia dintre Camere, respectarea prevederilor art. 64 alin. (5) din Constituţie prezintã particularitãţi importante. Biroul permanent se alcãtuieşte în douã faze: întâi se alege preşedintele Camerei, iar apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent. În funcţia de preşedinte fiind aleasã o singurã persoanã, aceasta nu are cum sã reflecte configuraţia politicã a Camerei respective. A transpune norma constituţionalã şi la desfãşurarea acestei prime faze ar însemna cã preşedintele va trebui în mod obligatoriu sã reprezinte majoritatea politicã rezultatã din alegeri ori formatã ulterior prin negocieri, sens în care numai aceastã majoritate ar putea desemna un singur candidat. În asemenea condiţii nu s-ar mai putea vorbi de alegeri, or, Constituţia prevede alegerea Biroului permanent.
Constituţia nu stabileşte cine poate face propuneri şi cine poate fi propus pentru a fi ales ca preşedinte al Camerei. Astfel, Regulamentul prevede cã fiecare grup parlamentar poate propune un singur candidat, care poate face parte din acel grup ori poate fi o personalitate din alt grup parlamentar sau chiar independent. De asemenea, mai multe grupuri parlamentare pot propune un candidat comun. Apartenenţa la o anumitã formaţiune politicã, dintre cele care au intrat în Camerã, a celui care poate fi propus şi ales în funcţia de preşedinte al Camerei nu este datã de rezultatele alegerilor generale, ci de voinţa majoritãţii membrilor Camerei respective. Va fi ales preşedinte candidatul care obţine votul majoritãţii membrilor Camerei. Abia dupã alegerea preşedintelui, cunoscând grupul sau grupãrile politice pe care le reprezintã, se pot face calcule şi algoritmi în vederea repartizãrii pe grupuri parlamentare a locurilor din Biroul permanent, propunerile de candidaţi şi alegerile putându-se face numai cu respectarea repartizãrii locurilor pentru ca Biroul permanent, în totalitatea sa, sã aibã o componenţã corespunzãtoare configuraţiei politice a Camerei.
Îndreptãţirea doar a anumitor grupuri parlamentare pentru a propune revocarea preşedintelui Camerei sau a unui alt membru al Biroului permanent, pe lângã faptul cã este contrarã spiritului Constituţiei şi principiilor democraţiei parlamentare, potrivit cãrora trebuie asiguratã posibilitatea majoritãţii de a decide, prezintã şi numeroase alte impedimente de ordin practic, legate de organizarea şi buna funcţionare a Camerelor Parlamentului. Este suficient, credem, ca pentru demonstrarea parţialã a posibilitãţii ivirii unor asemenea dificultãţi sã formulãm câteva întrebãri: ce se întâmplã dacã pe parcursul timpului grupul parlamentar care l-a propus pe preşedinte dispare, se dizolvã indiferent din ce motive?; ce se întâmplã în situaţia în care preşedintele a fost candidatul comun al mai multor grupuri parlamentare, iar, când apar motive temeinice pentru revocarea sa, unul dintre grupurile parlamentare refuzã asocierea la propunerea de revocare? Este nefiresc ca, datoritã inexistenţei propunerii, procedura sã nu poatã fi declanşatã, iar majoritatea sã nu îşi poatã exprima voinţa.
Apreciem cã prevederile art. 25^1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu pot fi considerate ca fiind neconstituţionale nici pentru nerespectarea principiului simetriei faptelor juridice, pe baza cãruia s-ar ajunge la concluzia cã numai cel care a fãcut propunerea pentru alegere poate propune revocarea. Singurul element comun al celor douã fapte juridice este votul, voinţa majoritãţii membrilor Camerei de a-l alege pe un anumit candidat, respectiv de a revoca din funcţie o persoanã. Acest element este prevãzut în condiţii identice pentru ambele faze, dar pentru manifestarea lui este indispensabilã propunerea pentru declanşarea procedurii.
Statutul diferit al preşedintelui Camerei faţã de ceilalţi membri ai Biroului permanent nu justificã ideea imposibilitãţii revocãrii sale. Nici statutul preşedintelui nu este de neutralitate, el prin opiniile şi voturile exprimate fiind în continuare legat de formaţiunea politicã de care aparţine. Doar în cazurile când se exprimã ca reprezentant şi în numele Camerei trebuie sã respecte pãrerea majoritãţii membrilor Camerei.
Procedura revocãrii din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor este prevãzutã în art. 25^1 alin. (4) din Regulament. Dacã se va considera cã aceste norme de procedurã sunt insuficiente, ele pot fi completate numai de Camera Deputaţilor. Curtea Constituţionalã nu are dreptul sã le modifice ori sã le completeze şi nici sã le declare ca fiind neconstituţionale pentru omisiunea de reglementare.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi membri al Biroului permanent, art. 25^2 alin. (2) din Regulament prevede posibilitatea propunerii revocãrii din funcţie, în afarã de solicitarea grupului parlamentar prevãzutã la alin. (1) al aceluiaşi articol, şi de cãtre minimum o treime din numãrul total al deputaţilor, dar numai cu titlu de sancţiune juridicã pentru încãlcarea prevederilor Constituţiei sau ale Regulamentului Camerei. Considerãm cã ar fi inacceptabil ca revocarea din funcţie a unui membru al Biroului permanent care a încãlcat prevederile Constituţiei ori, în mod grav sau repetat, prevederile Regulamentului sã fie lãsatã la discreţia grupului parlamentar care l-a propus.
Considerentele referitoare la stabilirea abaterilor şi respectarea configuraţiei politice a Camerei, reţinute la examinarea constituţionalitãţii reglementãrilor privind propunerea de revocare a preşedintelui Camerei, sunt valabile şi în acest caz. De altfel, alin. (3), (4) şi (5) ale art. 25^2 din Regulament stabilesc procedura revocãrii, precum şi obligativitatea respectãrii configuraţiei politice a Camerei la orice modificare operatã în componenţa Biroului permanent.
Cele arãtate mai înainte sunt valabile şi la aprecierea constituţionalitãţii prevederilor art. 43 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, referitoare la revocarea din funcţie a membrilor biroului comisiilor permanente.
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
