Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, excepţie ridicată de Ionică-Viorel Stratulat în Dosarul nr. 380/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.073D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 septembrie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 20 septembrie 2016. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 9 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 380/112/2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, excepţie ridicată de Ionică-Viorel Stratulat într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze civile în cursul căreia s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie în măsura în care sunt interpretate în sensul că participarea personală a expertului desemnat la cererea părţii este limitată la formularea unor observaţii şi obiecţii, ulterior întocmirii raportului de expertiză. Arată că intenţia evidentă a legiuitorului, concretizată în sintagma "participă personal", a fost aceea de a reglementa şi asigura o participare efectivă a expertului criminalist, desemnat la cererea părţii, care este autorizat în aceleaşi condiţii ca şi cei care activează în instituţiile publice, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare. Or, neparticiparea expertului recomandat de partea interesată la efectuarea expertizei criminalistice, ca urmare a refuzului experţilor din instituţiile publice de a accepta o atare participare, nu poate fi compensată prin dreptul acestuia de a formula, ulterior, astfel de observaţii sau obiecţii asupra raportului de expertiză întocmit, în acelaşi sens statuând şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 120 alin. (5) din Codul de procedură penală. Se susţine că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat mai multe state pentru încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale întrucât nu s-a permis experţilor-parte să participe efectiv la efectuarea unei expertize criminalistice, statuând că expertul propus de o parte în cauză este reprezentantul acesteia şi, ca atare, ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca şi expertul oficial, desemnat de instanţă. În pofida acestor statuări, interpretarea dată de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice este în sensul că experţii-parte pot să facă doar observaţii şi obiecţiuni, nu să participe la efectuarea expertizei criminalistice. Sunt nesocotite chiar şi dispoziţiile instanţei privind înştiinţarea expertului desemnat la cererea părţii şi asigurarea participării efective în situaţia în care s-a încuviinţat o nouă expertiză, date fiind concluziile diametral opuse la care au ajuns expertul oficial prin primul raport şi, respectiv, expertul-parte prin obiecţiunile formulate ulterior întocmirii lui, aşa cum s-a procedat în cauză. În opinia Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, expertul criminalist oficial este singurul care are prerogative de a efectua expertiza criminalistică dispusă de organul judiciar şi de a întocmi raportul de expertiză, aceasta neputând fi realizată în prezenţa sau în comun cu expertul autorizat, desemnat la cererea părţii. Instanţele sunt nevoite să accepte acest mod de desfăşurare a expertizelor, în condiţiile în care nu există posibilitatea efectuării lor de către experţi independenţi, în concordanţă cu directivele Uniunii Europene care promovează această instituţie. Aceasta, întrucât opinia experţilor desemnaţi la cererea părţii, exprimată sub forma unor obiecţiuni la un raport întocmit de un expert oficial, nu are aceeaşi valoare probatorie - deşi experţii au aceeaşi specializare şi sunt autorizaţi în aceleaşi condiţii - putând constitui doar un reper în evaluarea ulterioară a necesităţii sau oportunităţii lămuririlor raportului oficial, al refacerii acestuia ori a încuviinţării unei alte expertize, dacă mai este posibil, expertiză ce va fi efectuată, în mod evident, în aceleaşi condiţii. 5. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, neîncălcând prin ele însele dreptul la apărare sau dreptul la un proces echitabil. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că din coroborarea textelor de lege criticate cu prevederile din Codul de procedură penală şi cu cele ale Codului de procedură civilă referitoare la expertiză rezultă că expertul recomandat de o parte sau de părţi poate participa la efectuarea expertizei medico-legale, iar dacă are altă opinie decât cea a expertului desemnat, urmează să întocmească un raport cu concluziile sale, raport care va fi transmis organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, caz în care valoarea probantă a celor două rapoarte nu este prestabilită, acestea urmând să fie apreciate, ca orice alte probe, numai prin coroborare cu celelalte probe administrate în condiţiile legii. În opinia sa, susţinerea că, în unele situaţii, experţii numiţi la cererea părţilor nu pot participa la efectuarea expertizei este un aspect care ţine de aplicarea legii şi nu poate constitui un argument în favoarea unei pretinse neconstituţionalităţi a unor dispoziţii legale. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 488/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar". 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora dreptul la apărare este garantat. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că efectuarea expertizelor judiciare se încuviinţează sau se dispune, conform art. 330 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de către instanţa de judecată, la cererea părţilor ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti. Alin. (2) precizează că instanţa poate solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. La efectuarea expertizei pot participa, potrivit art. 330 alin. (5), experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, legea procedural civilă oferindu-le posibilitatea de a da relaţii, de a formula întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, de a întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei. Participarea la efectuarea expertizei a experţilor independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau subiecţilor procesuali principali este consacrată şi în art. 172 alin. (8) din Codul de procedură penală. 13. Potrivit art. 1 şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, expertizele criminalistice judiciare se efectuează de experţi criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege privind autorizarea laboratoarelor private de expertize criminalistice. Experţii criminalişti autorizaţi pot să îşi exercite activitatea şi individual sau în societăţi civile profesionale, constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate participarea la efectuarea expertizelor criminalistice, în condiţiile legii. 14. Prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 stabilesc că experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare la cererea părţilor şi recomandaţi de acestea au dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cazul în care aceşti experţi au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul parte are aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă. 15. În acest context legislativ, reglementarea criticată în cauză apare ca fiind raţională şi justificată, întrucât expertul-parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific. 16. Expertul-parte va putea face observaţii cu privire la chiar obiectul expertizei, apreciind cu privire la necesitatea modificării sau completării acestuia, deci observaţiile acestuia vor putea determina o redirecţionare a cercetării tehnico-ştiinţifice, o reconfigurare a cadrului iniţial în care aceasta urmează să se desfăşoare. De asemenea, pentru obţinerea unui rezultat corect, expertul-parte poate să verifice materialul necesar pentru efectuarea expertizei şi are dreptul să facă observaţii cu privire la nevoia ca acesta să fie completat. În fine, poate formula obiecţii cu privire la raportul de expertiză elaborat în cauză de expertul oficial, având posibilitatea de a întocmi un raport distinct. 17. Curtea reţine că, în cadrul procesului, constituie mijloc de probă raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, observaţiile sau raportul expertului-parte având doar rol de orientare a instanţei, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificaţiei rezultatelor raportului de expertiză şi facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanţa concluziilor expertului desemnat. Astfel, deşi opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanţă, aceasta poate constitui un reper important în sensul necesităţii lămuririi raportului oficial sau chiar a refacerii acestuia. 18. Ca orice mijloc de probă, expertiza nu are valoare probantă absolută, ci va fi analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 171 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 26, prin care Curtea a constatat, referitor la aprecierea probelor în materie penală, că acestea nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză). 19. În plus, raportul de expertiză întocmit de un expertul oficial poate fi discutat în contradictoriu de către părţi şi poate fi supus controlului prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. 20. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa nesocotire a dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, invocată de autorul prezentei excepţii. 21. Cu privire la o problematică similară, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 6 mai 2011, examinând regimul juridic al experţilor care pot participa la expertizele medico-legale, cu referire la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. Prin decizia menţionată, Curtea a apreciat că nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate, privitoare la neacordarea de drepturi egale expertului-parte medico-legal şi expertului oficial. Curtea a observat că expertul-parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză neavând un caracter absolut. 22. În ce priveşte referirea pe care autorul excepţiei de faţă o face la Decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea observă că, prin decizia menţionată, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 şi a reţinut că, prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituţie. Curtea a apreciat că neparticiparea la efectuarea expertizei a expertului recomandat de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acesteia de a cere ulterior explicaţii asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că expertiza nu a fost efectuată cu competenţă profesională şi în mod corect. De aceea, Curtea a statuat că sunt neconstituţionale prevederile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, care prevăd că dispoziţiile referitoare la dreptul părţilor de a cere numirea şi a câte unui expert recomandat de ele, care să participe la efectuarea expertizei, nu se aplică în cazul expertizei prevăzute la art. 119 alin. 2, urmând ca părţile să aibă acest drept în toate cazurile, indiferent unde, potrivit legii, urmează să se efectueze expertiza. Viciul de neconstituţionalitate sancţionat de Curtea Constituţională prin admiterea excepţiei a fost corectat, astfel că, în prezent, este posibilă apelarea la experţi-parte indiferent că expertiza va fi realizată de un expert autorizat sau de un institut de specialitate. Aşadar, referirea la cele reţinute prin decizia menţionată de instanţa constituţională nu îşi găseşte aplicabilitate în cauza de faţă. 23. Faptul că părţilor li se oferă posibilitatea legală de a cere ca experţi aleşi de acestea să supravegheze efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanţă reprezintă o garanţie a exercitării depline a dreptului la apărare, prevederile de lege criticate în cauza de faţă referitoare la modul în care aceştia pot interveni necontravenind dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, invocate în cauză. 24. Această concluzie este susţinută şi de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Chiar şi hotărârile invocate de autorul excepţiei în motivarea criticii de neconstituţionalitate cuprind consideraţii de natură să consolideze ideea constituţionalităţii textului de lege criticat în cauza de faţă, Astfel, în Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, s-a reclamat faptul că excluderea anumitor experţi propuşi de parte din echipa de experţi desemnaţi de instanţă pentru efectuarea unei expertize tehnice a unor înregistrări audio în vederea identificării vocilor a fost nelegală şi arbitrară, cei doi experţi în discuţie fiind bine-cunoscuţi specialişti în domeniul analizei fonetice. Motivul respingerii de către instanţa naţională a celor doi experţi a constat în faptul că unul dintre aceştia îşi exprimase deja opinia în calitate de "martor-expert", iar celălalt era cetăţean străin. 25. În paragraful 189 din această hotărâre, Curtea a reamintit că art. 6 din Convenţie nu impune instanţelor interne obligaţia de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigaţie care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competenţa instanţei naţionale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă şi esenţială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunţată în Cauza H. împotriva Franţei, paragrafele 60-61). Cu toate acestea, în cazul în care instanţa decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a formula întrebări experţilor, să îi conteste şi să îi interogheze în mod direct la proces. În anumite circumstanţe, refuzul de a permite o contraexpertiză poate fi considerat ca o încălcare a art. 6 alin. 1 (paragraful 190) (a se vedea şi Hotărârea din 5 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Stoimenov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 38 şi următoarele). 26. Totuşi, exercitarea acestor drepturi de către apărare ar trebui să fie contrabalansate de interesul unei bune administrări a justiţiei. Art. 6 paragraful 1 coroborat cu paragraful 3 lit. d) din Convenţie nu dă apărării un drept absolut la audierea unui anumit expert. Este de competenţa judecătorului intern de a decide dacă un expert propus de apărare este calificat şi dacă includerea sa în echipa de experţi va contribui la soluţionarea cauzei (paragraful 91). 27. De asemenea, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). 28. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat (paragraful 30) că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialităţii, ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Nu se poate deduce din această dispoziţie un principiu general şi abstract potrivit căruia, în cazul în care un expert a fost numit de către un judecător, părţile trebuie să aibă dreptul, în toate cazurile, de a participa la lucrările întreprinse de acesta sau de a primi dovezile pe care acesta le-a luat în considerare. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojarvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final). 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionică-Viorel Stratulat în Dosarul nr. 380/112/2014 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
