Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 601 din 14 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 27 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Zoltan Valentin - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Militaru în Dosarul nr. 2.124/1.748/2007 al Judecãtoriei Cornetu.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 2 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din acea datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 aprilie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.124/1.748/2007, Judecãtoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Maria Militaru într-o cauzã civilã având ca obiect fond funciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine cã art. 329 din Codul de procedurã civilã contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 129. În acest sens, aratã cã, "prin pronunţarea hotãrârilor judecãtoreşti ca urmare a recursului în interesul legii de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au caracter general, abstract şi obligatoriu, aceasta se substituie Parlamentului, ca putere legiuitoare, încãlcând principiul separaţiei puterilor în stat. [...] În cazul în care existã soluţii diferite ale instanţelor judecãtoreşti de pe teritoriul României referitoare la acele chestiuni care ar putea face obiectul unui recurs în interesul legii, Parlamentul ar putea, conform legilor în vigoare, sã clarifice acea chestiune printr-o lege interpretativã, completatoare sau modificatoare, în funcţie de situaţie."
Judecãtoria Cornetu apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtoarea redactare:
"Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti.
Deciziile prin care se soluţioneazã sesizãrile se pronunţã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 129.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, pentru urmãtoarele argumente:
Scopul reglementãrii recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg cuprinsul ţãrii. Pentru realizarea acestui scop Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţã asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecãtoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea datã de instanţa supremã acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Având ca obiect promovarea unei corecte interpretãri a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera cã deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizeazã domeniul legiferãrii.
Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecãtoreşti, precum şi rolul sãu prevãzut în art. 329 din Codul de procedurã civilã, a instituit obligativitatea interpretãrii date de aceasta, în scopul aplicãrii unitare de cãtre instanţele judecãtoreşti a unui text de lege, fãrã ca astfel instanţa supremã sã se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţatã în asemenea cazuri nu este extra lege şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.
Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremã contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitarã a acestora pe întreg teritoriul ţãrii, fapt de naturã sã concretizeze un alt principiu fundamental, prevãzut în art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, în înţelesul conferit de dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. De aceea, reprezintã o înfrângere a acestor dispoziţii orice diferenţã de tratament juridic sãvârşitã de stat între persoane aflate în situaţii analoage, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabilã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, are, printre altele, competenţa, conferitã de art. 329 din Codul de procedurã civilã şi de <>art. 16 alin. (2) din Legea privind organizarea judiciarã nr. 304/2004 de a asigura aplicarea corectã şi unitarã a legilor de cãtre toate instanţele.
Organizarea judiciarã are ca obiectiv de bazã asigurarea respectãrii dreptului la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor de cãtre instanţe judecãtoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (1) şi (2), astfel încât susţinerile referitoare la încãlcarea acestora nu poate fi reţinutã.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la înfrângerea art. 129 din Constituţie, potrivit cãruia, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", Curtea constatã cã aceastã criticã nu poate fi primitã, întrucât aceastã normã constituţionalã are doar semnificaţia unei reglementãri precise a modalitãţilor concrete în care cãile de atac vor fi exercitate.
Curtea constatã cã instituţia recursului în interesul legii conferã judecãtorilor instanţei supreme dreptul de a da o anumitã interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre instanţele inferioare. Asemenea soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite pãrţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrinã ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridicã "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".
De altfel, potrivit <>art. 5 lit. I din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, cât şi potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionãrii recursurilor în interesul legii, se publicã în Monitorului Oficial al României, Partea I.
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au semnificaţia unei instanţe legal constituite, care, în mod obişnuit, iar nu extraordinar, judecã recursurile în interesul legii prevãzute de <>art. 23 din Legea privind organizarea judiciarã nr. 304/2004 .
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra caracterului constituţional al deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în interesul interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, într-o cauzã care privea reexaminarea practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin <>Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.
Curtea constatã, de asemenea, cã art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã a mai fãcut obiectul unor critici de constituţionalitate similare, instanţa constituţionalã respingându-le ca neîntemeiate.
În acest sens este <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Militaru în Dosarul nr. 2.124/1.748/2007 al Judecãtoriei Cornetu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 aprilie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
