Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 601 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 601 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 907 din 8 decembrie 2015

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Cristina Teodora Pop   - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 364 D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii criticate. Se arată că Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 este relevantă şi cu privire la acestea din urmă.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 136/35/P/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, şi, respectiv, luare de mită şi spălare de bani.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, prin neprevederea unei durate maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, atât în procedura de cameră preliminară, cât şi în cursul judecăţii, încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că, în acest fel, măsura arestului la domiciliu tinde să devină o formă de executare a pedepsei.
    6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, într-adevăr, textele criticate nu prevăd, în mod expres, o durată maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, dar că din interpretarea sistematică a prevederilor secţiunilor a 5-a, a 6-a şi a 7-a ale capitolului I "Măsuri preventive" din titlul V al Părţii generale a Codului de procedură penală rezultă că, în cursul judecăţii în primă instanţă, măsura arestului la domiciliu, la fel ca şi măsura arestării preventive, nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare decât jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, în toate cazurile durata arestării preventive neputând depăşi 5 ani. Se face, de asemenea, referire la dispoziţiile art. 241 alin. (1^1) teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora atât arestarea preventivă, cât şi arestul la domiciliu încetează de drept, în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală. Din analiza criticii de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 222 şi art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 222: Durata arestului la domiciliu
    "(1) În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.
    (2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.
    (3) În cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
    (4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
    (5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului.
    (6) Participarea procurorului este obligatorie.
    (7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.
    (8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei.
    (9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.
    (10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.
    (11) Dispoziţiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
    (12) În procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.";
    - Art. 241: alin. (1^1) lit. a): Încetarea de drept a măsurilor preventive
    "(1^1) Arestarea preventivă şi arestul la domiciliu încetează de drept:
    a) în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege;".
    11. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 privind libera circulaţie, art. 26 referitor la viaţa intimă familială şi privată, art. 32 cu privire la dreptul la învăţătură şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, a constatat că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. S-a reţinut, în acest sens, prin decizia anterior arătată, că normele procesual penale ale art. 222 din Codul de procedură penală, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri. Astfel, Curtea a constatat că o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii, afectând substanţa drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora.
    13. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 19 februarie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, după data încheierii anterior referite, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).
    14. De asemenea, Curtea constată că prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, anterior referită, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 218-221 şi art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    15. Referitor la prevederile art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală, prin decizia anterior referită, Curtea a reţinut că acestea reglementează două cazuri de încetare de drept aplicabile exclusiv măsurii arestului la domiciliu şi arestării preventive, respectiv în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege; în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunţate în hotărârea de condamnare. Totodată, Curtea a observat că art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală reglementează, ca o primă modalitate de încetare de drept a măsurilor preventive, expirarea termenelor prevăzute de lege. Astfel, din interpretarea sistematică a normelor procesual penale precitate reiese necesitatea reglementării în cuprinsul legii procesual penale a termenelor şi a duratei maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, având în vedere şi faptul că, în ceea ce priveşte măsurile preventive pentru care legea prevede o durată maximă, împlinirea acesteia are ca efect încetarea de drept a măsurii, punerea în libertate a inculpatului şi ridicarea celorlalte restricţii impuse, o astfel de reglementare având caracter de ocrotire şi de garanţie împotriva unei prelungiri ilegale a măsurii preventive dispuse. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că, deşi prevederile art. 241 alin. (1^1) din Codul de procedură penală stabilesc acelaşi regim juridic, sub aspectul cazurilor de încetare de drept, atât pentru măsura arestului la domiciliu, cât şi pentru măsura arestului preventiv, nereglementarea duratei maxime pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă atrage ineficienţa acestor prevederi, iar nu neconstituţionalitatea lor.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, apreciem că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru, în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Cristina Teodora Pop

                                   ---------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 601 din 1 octombrie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 601 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 601 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (1^1) lit. a) din Codul de procedură penală