Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 6 din 24 ianuarie 1996 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizatiile si celelalte drepturi ale senatorilor si deputatilor, precum si salarizarea personalului din aparatul Parlamentului Romaniei, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 23 din 31 ianuarie 1996
Guvernul României, cu adresa nr. 5/6.017 din 29 decembrie 1995, a sesizat Curtea Constituţionalã cu obiecţia de neconstituţionalitate a <>art. I din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicatã.
Prin aceasta lege s-au adoptat, în esenta, urmãtoarele mãsuri:
- un spor de 10-25%, calculat la salariul de baza, pentru salariaţii din aparatul Parlamentului, care, prin natura atribuţiilor de serviciu, presteazã, în mod sistematic, activitate peste durata normalã a timpului de lucru, precum şi pentru activitãţile desfãşurate în zilele nelucrãtoare şi cãrora nu li se poate acorda timp liber corespunzãtor; sporul face parte din salariul de baza, iar categoriile de salariaţi ce vor putea beneficia de el, cît şi condiţiile în care va fi acordat se stabilesc de cãtre Biroul permanent al fiecãrei Camere, printr-un regulament;
- o modificare a majorãrii de la 30%, cît este în prezent, la 45%, a salariilor de baza pentru funcţiile de execuţie din aparatul Parlamentului, altele decît funcţiile de execuţie de specialitate specifice, fata de funcţiile de execuţie din ministere şi celelalte organe centrale;
- o majorare cu 15% a salariilor persoanelor încadrate pe funcţiile prevãzute la poziţiile 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 din anexa nr. 3 la <>Legea nr. 53/1991 , privind funcţiile de execuţie de specialitate specifice din aparatul Parlamentului.
În sesizare se considera ca legea atacatã este neconstitutionala, fiind contrarã prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 137 alin. (5) şi ale art. 110 alin. (1) din Constituţie.
Astfel se apreciazã ca sporurile şi majorãrile de salarii instituite incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii sînt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
În acest sens, se arata ca <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/1991 are acelaşi conţinut cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 40/1991 şi cu art. 9 alin. (1) din Hotãrîrea Guvernului nr. 281/1993, de unde rezulta ca legiuitorul a consacrat, în legatura cu plata orelor suplimentare, un principiu unic de salarizare, corespunzãtor exigenţelor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Prin instituirea sporului de 10-25% pentru prestarea sistematica de ore suplimentare s-a modificat însã aceasta opţiune legislativã, creîndu-se pentru salariaţii din aparatul funcţional al Parlamentului un regim diferit, ceea ce este contrar principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice.
În acelaşi sens, în sesizare se considera ca principiul constituţional din art. 16 alin. (1) este încãlcat şi prin sporul de salariu de 15%, prevãzut la art. I pct. 2 al legii, ca urmare a majorãrii de la 30% la 45% a sporului de salariu pentru funcţiile din aparatul Parlamentului fata de funcţiile de execuţie din ministere şi celelalte organe centrale.
De asemenea, în sesizare se susţine ca legea este neconstitutionala, deoarece contravine prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare, în lege neprecizindu-se aceasta sursa.
Un alt motiv de neconstituţionalitate invocat se întemeiazã pe prevederile art. 110 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora este obligatorie solicitarea informãrii Guvernului în cazul în care o initiativa legislativã implica modificarea prevederilor bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat. Deşi nu se arata expres, aceasta critica presupune ca nu s-a solicitat Guvernului informarea necesarã.
În concluzie, Guvernul apreciazã ca "Diferenţele de salarizare operate prin Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 53/1991 nu sînt justificate, întrucît atît salariaţii din aparatul Parlamentului, cãrora li s-ar aplica dispoziţiile acestora, cît şi personalul cu funcţii identice din alte sectoare de activitate lucreazã în aceleaşi condiţii de munca şi presteazã, în mod sistematic, activitãţi profesionale peste durata normalã a timpului de lucru". În acest sens, la sesizare este anexatã o situaţie comparativa pentru unele funcţii de execuţie din aparatul Parlamentului, al Presedentiei şi al Guvernului.
În vederea soluţionãrii obiectiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, care însã nu le-au comunicat.
CURTEA,
avînd în vedere obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecãtorului-raportor, prevederile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicatã, raportate la principiile şi dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competenta sa soluţioneze cauza, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie, sesizarea facindu-se cu respectarea cerinţelor legale.
Primul motiv de neconstituţionalitate invocat se referã la încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii sînt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
În practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant ca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice nu presupune uniformitate ci, dimpotriva, soluţii diferite pentru situaţii diferite. Principiul egalitãţii impune, de aceea, un tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sînt diferite, în caz contrar el presupunind un drept la diferentiere. În acest sens sînt deciziile nr. 70/1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, nr. 1/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi nr. 74/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
Raportind aceasta practica la prevederile art. I pct. 1 din legea atacatã ca fiind neconstitutionala, se constata urmãtoarele:
a) <>Art. 13 din Legea nr. 53/1991 prevede:
"(1) Orele prestate peste durata normalã a timpului de lucru de personalul încadrat în funcţii de execuţie se compenseazã cu timp liber corespunzãtor. Dacã munca astfel prestatã nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzãtor, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza astfel:
a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de baza pentru orele urmãtoare. Cu spor de 100% se plãtesc şi orele lucrate în zilele de repaus sãptãmînal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare, nu se lucreazã.
(2) Munca peste durata normalã poate fi prestatã şi sporurile prevãzute la alin. (1) se pot plati numai dacã efectuarea orelor suplimentare a fost dispusã de conducãtorul compartimentului sau sectorului de activitate, fãrã a depãşi 360 de ore anual."
Alin. (1) al art. 13 sus-menţionat este identic cu alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 40/1991 şi cu alin. (1) al art. 9 din Hotãrîrea Guvernului nr. 281/1993, iar alin. (2) al art. 13 este similar cu alin. (2) al celorlalte doua articole, cu singura deosebire ca, potrivit acestor articole, limitele plafonului activitãţii suplimentare sînt de 120 de ore anual, de regula, şi de 360 de ore anual, în mod excepţional.
Prin noua reglementare se exclud de la acordarea sporurilor pentru orele prestate peste durata normalã a timpului de lucru salariaţii care, în mod sistematic, presteazã activitãţi peste durata normalã, datoritã naturii atribuţiilor de serviciu, acordindu-li-se un spor la salariu.
Dacã alin. (1) şi (2) ale <>art. 13 din Legea nr. 53/1991 reglementeazã ipoteza orelor suplimentare efectuate din dispoziţia conducatorului compartimentului sau al sectorului de activitate, dispoziţie ce nu poate fi data decît în limita plafonului de 360 de ore anual, alin. (3), introdus prin noua reglementare, se referã la ipoteza în care activitatea prestatã peste durata normalã a timpului de lucru are un caracter sistematic, fiind inerenta funcţiei îndeplinite, întrucît este consecinta naturii atribuţiilor de serviciu.
În consecinta, prestarea activitãţii suplimentare în limita a 360 de ore anual, din dispoziţia conducatorului ierarhic, pe de o parte, şi prestarea activitãţii suplimentare în mod sistematic, ca urmare a naturii atribuţiilor de serviciu, pe de alta parte, sînt doua situaţii juridice diferite, astfel încît soluţia legalã nu poate fi aceeaşi.
În sesizare se arata ca "salariaţii din alte sectoare decît aparatul Parlamentului presteazã, în mod sistematic, activitãţi peste durata normalã a timpului de lucru." Dacã prin aceasta constatare se înţelege ca la acei salariaţi orele suplimentare efectuate sînt peste plafonul de 360 de ore, o asemenea situaţie nu poate fi reţinutã, deoarece textul de lege nu permite plata şi efectuarea de ore suplimentare peste plafonul anual de 360 de ore, dincolo de care activitatea prestatã ar avea caracter voluntar, nefiind plãtitã. Efectuarea de ore suplimentare, în condiţiile legii, reprezintã o alta situaţie juridicã decît aceea ce face obiectul alin. (3) al <>art. 13 din Legea nr. 53/1991 , care se referã la prestarea în mod sistematic de ore suplimentare, datoritã naturii atribuţiilor de serviciu.
De aceea critica adusã prin sesizare, în sensul ca prevederile <>art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/1991 ar incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu este justificatã.
b) În prezent, salariile de baza pentru funcţiile de execuţie, altele decît cele de specialitate specifice, din aparatul Parlamentului, al Presedentiei şi al Guvernului, sînt mai mari cu 30% fata de funcţiile de execuţie din ministere şi celelalte organe centrale. Prin noua reglementare se majoreazã acest coeficient, pentru aparatul Parlamentului, de la 30% la 45%, deci cu 15% . Aceasta majorare este criticata în sesizare ca fiind neconstitutionala, întrucît "personalul cu funcţii identice din alte sectoare de activitate lucreazã în aceleaşi condiţii de munca".
Potrivit principiului separaţiei dintre puterea legiuitoare şi puterea executivã, <>Legea nr. 53/1991 reglementeazã indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului, iar Legea nr. 40/1991 reglementeazã salarizarea Preşedintelui României, a Guvernului, precum şi a personalului Presedentiei, al Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive. Aceasta conceptie legislativã corespunde prerogativelor diferite ale autoritãţii legislative şi ale autoritãţilor executive, fata de statutul lor constituţional.
De aceea funcţia publica este diferita, dupã cum ea se realizeazã în cadrul unei structuri a administraţiei publice, a Guvernului, a Presedentiei sau a aparatului Parlamentului, asa încît nici condiţiile de munca nu pot fi aceleaşi. În consecinta, de principiu, teza egalizarii nivelurilor de salarizare a personalului din structurile functionale ale acestor autoritãţi, susţinutã în sesizare, nu se justifica.
De asemenea, salariul are şi semnificatia unei oferte publice pentru atragerea cetãţenilor într-o activitate sau alta. Acesta este un alt element ce justifica diversitatea situaţiilor juridice în funcţie de condiţiile concrete ale fiecãrei autoritãţi.
În concluzie, situaţiile fiind diferite, impunerea unui tratament egal ar avea semnificatia unei uniformizari care, care prin natura ei, întrucît nu tine seama de imperativul diferentierii, este contrarã principiului egalitãţii în fata legii, prevãzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De altfel, se constata ca pentru situaţii specifice au fost legiferate unele stimulente pentru anumite categorii de salariaţi ai administraţiei publice, cum sînt:
- trimestrial, pînã la nivelul unui salariu de baza lunar, pentru încasarea contribuţiilor datorate pentru plata ajutorului de şomaj, la bugetul asigurãrilor sociale de stat, la fondurile pentru pensia suplimentarã şi pentru asigurãrile sociale şi pensii pentru agricultori, potrivit Hotãrîrii Guvernului nr. 635/1993;
- lunar, cel mult trei salarii de baza, pentru salariaţii care contribuie la confiscarea de bunuri, la aplicarea şi încasarea de penalitãţi, la valorificarea bunurilor confiscate şi a penalitatilor aplicate, la restructurarea economicã, supravegherea financiarã, repatrierea valutei şi la realizarea altor acţiuni dispuse de conducere, pentru acţiuni deosebite în cadrul garzilor mobile din cadrul Direcţiei de supraveghere şi control vamal etc.;
- lunar, cel mult un salariu de baza pentru salariaţii care contribuie indirect la aceste acţiuni, precum şi alte stimulente reglementate de Hotãrîrea Guvernului nr. 498/1993.
Comparind stimulentele sus-menţionate cu cele instituite prin noua reglementare, se constata nu numai ca sînt mai mari, dar, în plus, nu sînt supuse prelevarilor pentru şomaj şi asigurãri sociale.
Rezulta deci ca, în funcţie de specificul activitãţii, exista o diversitate de mijloace de stimulare materialã, a cãror necesitate este de competenta exclusiva a legiuitorului, fiind o problema de oportunitate şi nu de constitutionalitate, cît timp nu sînt incalcate criteriile de nediscriminare prevãzute la art. 4 din Constituţie.
În sesizare, prevederile art. I pct. 2 din lege sînt considerate ca fiind contrare celor ale art. 16 alin. (1) din Constituţie numai în ce priveşte majorarea cu 15% a sporului de salariu pentru salariaţii care îndeplinesc funcţii similare cu cele din ministere şi alte organe centrale. De aceea cealaltã prevedere, referitoare la majorarea cu 15% a salariilor pentru funcţiile specifice - poziţiile nr. 4-9 din anexa nr. 3 la <>Legea nr. 53/1991 -, nu face obiectul sesizãrii în ce priveşte respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Este de observat însã ca, dacã numai aceasta categorie, a funcţiilor specifice, ar fi legiferata, s-ar crea un dezechilibru în conceptia generalã a legii, care ar putea avea semnificatia încãlcãrii egalitãţii în fata legii.
Al doilea motiv de neconstituţionalitate invocat se referã la încãlcarea prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora nici o cheltuiala bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare. În sesizare se arata ca aceasta prevedere constituţionalã nu ar fi respectata, întrucît noua reglementare nu prevede expres sursa de finanţare.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, resursele financiare ale Camerelor sînt prevãzute în bugetele aprobate de acestea.
Noua reglementare ce face obiectul sesizãrii fiind o lege de completare şi de modificare a <>Legii nr. 53/1991 , rezulta ca sporurile şi majorãrile pe care le-a instituit urmeazã a fi suportate, ca toate celelalte drepturi reglementate de <>Legea nr. 53/1991 , în limita fondurilor prevãzute pentru salarii în bugetele Camerelor, potrivit principiului autonomiei bugetare a acestora. De aceea, nici sub acest aspect, critica formulatã nu este justificatã.
Ultimul motiv de neconstituţionalitate se intemeieaza pe prevederile art. 110 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora, dacã o initiativa legislativã implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii Guvernului este obligatorie. În sesizare se arata ca nu s-a solicitat aceasta informare.
În motivarea obiectiei de neconstituţionalitate nu se precizeazã ca aplicarea noii legi ar impune modificarea prevederilor bugetare, respectiv ca nivelul cheltuielilor necesare pentru aplicarea acestei legi nu s-ar încadra în sumele aprobate prin buget. Potrivit art. 110 alin. (1) din Constituţie, obligativitatea solicitãrii informãrii de la Guvern este condiţionatã însã de necesitatea modificãrii prevederilor bugetare, întrucît o asemenea modificare nu se poate face decît cu respectarea dispoziţiilor art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cãrora bugetul de stat şi bugetul asigurãrilor sociale de stat se aproba în şedinţa comuna a Camerelor Parlamentului. De aceea, cît timp fondurilor pentru salarizare prevãzute în buget nu au fost modificate, acordarea unor sporuri de salarii nu se poate face decît în limitele aprobate, prin buget, pentru salarii. Aceasta este consecinta faptului ca nu orice modificare a salarizarii implica necesarmente modificarea alocaţiei bugetare pentru salarii, astfel încît, dacã o asemenea consecinta nu se impune, prevederile referitoare la solicitarea informãrii de la Guvern, potrivit art. 110 alin. (1) din Constituţie, nu-şi gãsesc aplicarea.
Rezulta deci ca noua reglementare nu a fost adoptatã prin încãlcarea art. 110 alin. (1) din Constituţie, cît timp cheltuielile necesare pentru aplicarea noii legi se încadreazã în bugetul aprobat conform art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 53/1991 privind indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, este constituţionalã, în mãsura în care cheltuielile necesare pentru aplicarea acestei legi se încadreazã în bugetul aprobat, conform art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Deliberarea a avut loc la data de 24 ianuarie 1996 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
