Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 6 din 17 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 5 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 14.589/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 97D/2011.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 340D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 2.819/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
Lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 365D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Marşavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 452D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Laurenţiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei, asistat de apãrãtorul ales Alexandru Morãrescu, cu împuternicire avocaţialã la dosar, şi pãrţile Adrian Mincu, Marius Costea, Nicolae-Alexandru Iordan, Doru Tãbârcã, Daniel-Nicolae Stinghe, Dan-Vasile Sandu, Gigel Gheorghe şi Liviu Iordan. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 745D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 891D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecãtoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 97D/2011, nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 şi nr. 891D/2011 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Autorul excepţiei şi celelalte pãrţi prezente aratã cã sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 şi nr. 891D/2011 la Dosarul nr. 97D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicitã admiterea acesteia, susţinând cã plafonarea la 18 ani a pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunile intenţionate în cazul cãrora se poate acorda liberarea provizorie încalcã accesul liber la justiţie, dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, şi prezumţia de nevinovãţie. Face trimitere şi la Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunţatã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 160^8a alin. 2 teza a doua şi alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã, sub aspectul examinãrii temeiniciei cererii de liberare provizorie. Cu acest prilej, Înalta Curte a statuat cã "judecãtorul trebuie sã aprecieze în funcţie de datele concrete din dosar dacã temeiurile iniţiale justificã sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publicã demonstrat prin probe, impactul social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsã, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale şi sãnãtatea acestuia", reţinând cã "gravitatea unei acuzaţii nu este prin sine însãşi un motiv pertinent şi suficient pentru a justifica privarea de libertate". Apãrãtorul ales considerã, astfel, cã examinarea pe fond, în baza criteriilor arãtate de Înalta Curte în decizia mai sus menţionatã, trebuie sã vizeze şi cererile de liberare provizorie sub control judiciar care nu îndeplinesc cerinţa prevãzutã de art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Pãrţile prezente aratã cã sunt de acord cu susţinerile apãrãtorului ales al autorului excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 9 decembrie 2010, 2 şi 7 martie 2011 şi 27 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 14.589/62/2010, nr. 2.819/62/2011, nr. 3.118/62/2011 şi nr. 5.708/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Radu-Marian Olescu, Constantin Marşavela şi Ilie Sandu cu ocazia soluţionãrii unor cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin Încheierea din 31 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 27.977/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Laurenţiu-George Dinu cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale în care au fost formulate cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin Încheierea din 6 iulie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 16.313/197/2011, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Vasile Gândac cu ocazia soluţionãrii unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã încalcã accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, precum şi prezumţia de nevinovãţie, întrucât exclud din rândul persoanelor arestate preventiv care pot cere liberarea provizorie sub control judiciar pe cele cercetate pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în condiţiile în care Constituţia şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu prevãd nicio limitare. În acest fel, textul de lege criticat creeazã, pentru o mulţime de persoane arestate, un obstacol care aduce atingere înseşi esenţei dreptului, lipsindu-l de aplicabilitate.
Tribunalul Braşov - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecãtoria Braşov apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dispoziţiile din Legea fundamentalã invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 521/2009, nr. 1.455/2009, nr. 1.650/2009 şi nr. 462/2010.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având urmãtorul cuprins: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor sãvârşite din culpã, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depãşeşte 18 ani."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (10) privind dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 5 paragraful 3 privind dreptul persoanei arestate sau deţinute de a fi judecatã într-un termen rezonabil ori eliberatã în cursul procedurii şi ale art. 6 paragraful 2 referitoare la prezumţia de nevinovãţie din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã liberarea provizorie sub control judiciar reprezintã o mãsurã procesualã alternativã la mãsurile preventive privative de libertate, a cãrei acordare este lãsatã, potrivit art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, la latitudinea instanţei şi care presupune îndeplinirea unor condiţii expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracţiunea comisã, forma de vinovãţie cu care aceasta a fost sãvârşitã şi inexistenţa datelor din care sã rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat sã sãvârşeascã alte infracţiuni sau cã acesta va încerca sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului prin influenţarea unor pãrţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probã sau prin alte asemenea fapte.
Dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 13 februarie 2004, şi Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã textul de lege criticat stabileşte condiţiile de acordare a liberãrii provizorii, sub control judiciar sau pe cauţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Prin urmare, dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu contravin art. 23 alin. (10) din Constituţie şi nici art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât dreptul de a cere luarea unei asemenea mãsuri procesuale se poate exercita numai în condiţiile prevãzute de lege, în speţã Codul de procedurã penalã, fiind atributul legiuitorului sã le stabileascã. Restrângerea exerciţiului dreptului persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, are loc în baza prevederilor art. 53 din Legea fundamentalã, care impun necesitatea asigurãrii desfãşurãrii instrucţiei penale. Interzicerea liberãrii provizorii a arestaţilor preventiv care au sãvârşit infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani se face în scopul bunei desfãşurãri a procesului penal.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, şi Decizia nr. 755 din 7 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere nici art. 21 alin. (1) din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la invocarea unor considerente ale Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunţatã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 160^8a alin. 2 teza a doua şi alin. 6 teza a doua din Codul de procedurã penalã, Înalta Curte a reţinut, prin decizia menţionatã, cã, "dupã constatarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevãzute la art. 160^6 din Codul de procedurã penalã, a condiţiei pozitive prevãzute la alin. 1 al art. 160^2 din Codul de procedurã penalã, precum şi a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luãrii mãsurii preventive, judecãtorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcţie de împrejurãrile concrete ale cauzei în discuţie, dacã existã sau nu date din care sã rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sã sãvârşeascã alte infracţiuni ori cã acesta va încerca sã zãdãrniceascã aflarea adevãrului prin influenţarea unor pãrţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probã sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce mãsurã buna desfãşurare a procesului penal este ori nu împiedicatã de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului". De asemenea, Înalta Curte a reţinut cã dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale "nu instituie o obligaţie de acordare a liberãrii provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea mãsurilor alternative celor privative de libertate se subsumeazã în mod obligatoriu realizãrii scopurilor acestora".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Radu-Marian Olescu în dosarele nr. 14.589/62/2010 şi nr. 2.819/62/2011, de Constantin Marşavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011, de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011, dosare ale Tribunalului Braşov - Secţia penalã, de Laurenţiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã şi de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecãtoriei Braşov.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
