Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 6 din 13 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 si 520 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 12 februarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , excepţie ridicatã de Vasile Şãlariu şi Lucia Şãlariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal rãspund autorii excepţiei Vasile Şãlariu şi Lucia Şãlariu, reprezentaţi prin avocat Romul Vonica, cu delegaţie la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul autorilor excepţiei solicitã admiterea acesteia astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã, arãtând cã prin dispoziţiile criticate debitorul este lipsit de posibilitatea exercitãrii unei cãi de atac împotriva actului de adjudecare (deşi acest drept era prevãzut anterior modificãrii Codului de procedurã civilã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 ), în prezent, calea de atac fiind reglementatã numai în favoarea adjudecatarului. Totodatã, aratã cã dispoziţiile criticate permit înstrãinarea proprietãţii debitorului fãrã sã-i garanteze acestuia acţiunea în justiţie, având în vedere cã actul îndeplinit de un executor judecãtoresc - şi anume, actul de adjudecare - nu este supus controlului exercitat de cãtre instanţele judecãtoreşti. Astfel, se încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietãţii private, ale art. 125 alin. (1) referitoare la instanţele judecãtoreşti, precum şi ale art. 128 privitoare la folosirea cãilor de atac. De asemenea, în opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcã şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul oricãrei persoane la proprietate şi interdicţia lipsirii în mod arbitrar de proprietate, ale art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale în cazul încãlcãrii unor drepturi sau libertãţi recunoscute de convenţie, pe cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie privind dreptul oricãrei persoane la respectarea bunurilor sale, precum şi pe cele ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitoare la egalitatea oamenilor în faţa instanţelor judecãtoreşti şi dreptul la un proces echitabil.
Pe de altã parte, apãrãtorul autorilor excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, încãlcând prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia revizuitã, deoarece au fost modificate printr-o ordonanţã de urgenţã a Guvernului, care a fost adoptatã fãrã sã existe un caz excepţional, invocând în acest sens şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 83/1998 .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, pe de-o parte, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptatã cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (4), iar pe de altã parte, cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât acestea instituie norme speciale de procedurã, elaborate de legiuitor în considerarea unor situaţii speciale şi care reprezintã reale garanţii procesuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 iulie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.217/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , excepţie ridicatã de Vasile Şãlariu şi Lucia Şãlariu într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) şi (3), art. 125 alin. (1) şi art. 128 din Constituţie, precum şi reglementãrilor cuprinse în art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Autorii excepţiei criticã aceste norme procedurale, în principal, pentru cã nu prevãd pentru debitor vreo cale de atac împotriva actului de adjudecare, acest drept fiind prevãzut în favoarea altor persoane, pentru cã permit înstrãinarea proprietãţii debitorului fãrã sã garanteze dreptul acestuia la acţiunea în justiţie împotriva acestui act, pentru cã actele îndeplinite de executorii judecãtoreşti nu sunt supuse controlului instanţei judecãtoreşti şi pentru cã nu asigurã un proces echitabil pentru debitor, care nu poate ataca în justiţie actul îndeplinit de executorul judecãtoresc. Autorii excepţiei considerã cã textele legale criticate sunt neconstituţionale şi pentru faptul cã au fost introduse sau modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, adoptatã cu încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat cazul excepţional care sã impunã modificarea Codului de procedurã civilã printr-o ordonanţã de urgenţã.
Tribunalul Iaşi, contrar dispoziţiilor <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu şi-a exprimat opinia în legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã prin modificãrile aduse Codului de procedurã civilã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 se stabilesc "pentru desfãşurarea procesului civil, inclusiv a executãrii silite, reguli, drepturi, obligaţii şi garanţii procesuale, egale pentru toţi justiţiabilii ce au aceeaşi poziţie procesualã, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi şi interese legitime". Debitorii urmãriţi au la dispoziţie suficiente mijloace procedurale pentru apãrarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Dreptul executorului judecãtoresc de a intra în încãperile deţinute de debitor se întemeiazã pe prevederile art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Actul de adjudecare se întocmeşte de executorul judecãtoresc dupã finalizarea adjudecãrii, pe baza procesului-verbal de licitaţie, deci în momentul când şi pentru debitor a expirat termenul de contestare a licitaţiei. Astfel, este firesc ca actul de adjudecare sã poatã fi atacat numai de terţii îndreptãţiţi la cererea de evicţiune, nu şi de debitor. Constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 a fost constatatã de Curtea Constituţionalã şi prin <>Decizia nr. 247/2002 .
Avocatul Poporului apreciazã cã toate dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicatã sunt constituţionale. Aceste dispoziţii legale nu instituie diferenţe de tratament juridic, privilegii ori discriminãri între creditor şi debitor, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nefiind încãlcate. Nu este întemeiatã nici critica privind încãlcarea prevederilor art. 21, 125 şi 128 din Constituţie, întrucât nu se aduce îngrãdire dreptului nici unei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, textele de lege criticate fiind norme de procedurã speciale, elaborate de legiuitor pentru o situaţie specialã. Obligaţia depunerii unei cauţiuni nu este de naturã sã lezeze drepturile prevãzute de art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, ci constituie o garanţie pentru exercitarea cu bunã-credinţã a dreptului de a se adresa justiţiei. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptatã cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi ale art. 520 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 384^1 : "În vederea executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, executorul judecãtoresc poate intra în încãperile ce reprezintã domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţãmântul acesteia, iar în caz de refuz, cu forţa publicã.
În cazul altor titluri executorii decât hotãrârile judecãtoreşti, la cererea executorului judecãtoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotãrâre, intrarea în locurile menţionate la alin. 1. Instanţa se pronunţã de urgenţã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, prin hotãrâre irevocabilã şi executorie.";
- Art. 449: "În cazul vânzãrilor fãcute în condiţiile prezentei secţiuni nu este admisibilã nici o cerere de desfiinţare a vânzãrii împotriva terţului adjudecatar care a plãtit preţul, în afarã de cazul în care a existat fraudã din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţatã, dacã existã temei de nulitate.";
- Art. 516 pct. 8: "Dupã plata integralã a preţului sau a avansului prevãzut de art. 515, dacã imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde urmãtoarele menţiuni: [...] 8. menţiunea cã actul de adjudecare este titlu de proprietate şi cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum şi faptul cã, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacã imobilul se aflã în posesiunea acestuia din urmã;";
- Art. 518: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, dupã caz, un alt drept real care a fãcut obiectul urmãririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la aceastã datã adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datoreazã dobânzile pânã la plata integralã a preţului şi suportã toate sarcinile imobilului.
Prin intabulare adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciarã.
De la data intabulãrii imobilul rãmâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţã, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacã preţul de adjudecare se plãteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.
Ipotecile şi celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, afarã de cele pentru care adjudecatarul ar conveni sã fie menţinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacã vânzarea s-a fãcut în condiţiile prevãzute de art. 509 alin. 4, toate notãrile fãcute cu urmãrirea silitã, precum şi interdicţia de înstrãinare sau de grevare, dacã existã.
Dacã imobilul a fost cumpãrat cu plata preţului în rate, cumpãrãtorul nu îl va putea înstrãina sau greva, fãrã încuviinţarea creditorilor urmãritori, înainte de plata integralã a preţului.";
- Art. 519: "Locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rãmân în fiinţã sau, dupã caz, înceteazã, potrivit legii. Plãţile fãcute înainte de scadenţã de cãtre locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispoziţiilor art. 498 alin. 3.";
- Art. 520: "Orice cerere de evicţiune, totalã sau parţialã, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciarã. Aceastã prescripţie curge şi împotriva dispãruţilor, minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie."
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciazã cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) şi (3), art. 114 alin. (4), art. 125 alin. (1) şi art. 128, care, în urma revizuirii şi republicãrii Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 115 alin. (4), art. 126 alin. (1), respectiv art. 129, având în prezent urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.";
- Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.";
- Art. 126 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.";
De asemenea, autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin şi urmãtoarelor prevederi din acte internaţionale:
- Art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: "1. Orice persoanã are dreptul la proprietate, atât singurã, cât şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.";
- Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. [...]";
- Art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";
- Art. 1 pct. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.";
- Art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoanã are dreptul ca litigiul în care se aflã sã fie examinat în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care sã decidã fie asupra temeiniciei oricãrei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. [...]"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecã a dispoziţiilor legale criticate, introduse, modificate sau completate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , Curtea constatã cã aceste motive trebuie analizate în raport cu prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptãrii respectivei ordonanţe de urgenţã a Guvernului, iar nu în raport cu cele existente în momentul soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum fãrã temei susţin autorii acesteia. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptatã anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României şi, ca atare, constituţionalitatea extrinsecã a acesteia va fi analizatã prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, în vigoare în momentul adoptãrii sale.
Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 prin <>Decizia nr. 247 din 17 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002, constatând cã aceasta a fost adoptatã cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Neexistând elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rãmân valabile şi în prezenta cauzã.
II. În ceea ce priveşte critica pentru motive de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã autorii excepţiei au în vedere faptul cã nu sunt prevãzute cãi de atac, pe care sã le exercite debitorul, împotriva actelor executorului judecãtoresc, respectiv a actului de adjudecare.
Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate sunt deopotrivã aplicabile tuturor persoanelor care se aflã în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesualã, respectiv de debitor ale cãrui bunuri sunt urmãrite prin mãsuri de executare silitã, pe baza unor hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminãri şi, ca atare, este nefondatã critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
Totodatã, Curtea observã cã dispoziţiile legale criticate nu îngrãdesc accesul liber la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţie şi nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) şi ale art. 129 referitoare la realizarea justiţiei, respectiv la dreptul de exercitare a cãilor de atac. Pânã la întocmirea actului de adjudecare, procesul a trecut prin mai multe faze, în care şi debitorul a avut posibilitatea exercitãrii tuturor drepturilor. Obligaţia de platã a fost stabilitã în cadrul unui proces în care toate pãrţile au putut exercita dreptul la apãrare, inclusiv cãile legale de atac. Neîndeplinirea de bunãvoie a obligaţiei de platã a determinat executarea silitã, iar în aceastã fazã procesualã debitorul poate face contestaţie la executare împotriva executãrii silite înseşi, precum şi împotriva oricãrui act de executare, cale de atac care se soluţioneazã de cãtre instanţele judecãtoreşti. De asemenea, debitorul poate contesta şi licitaţia organizatã pentru vânzarea bunurilor, putând cere şi desfiinţarea vânzãrii dacã a existat fraudã din partea terţului adjudecatar. Actul de adjudecare finalizeazã procedura de executare silitã şi este firesc ca în baza acestuia sã opereze transferul dreptului de proprietate, cu toate efectele sale. În aceastã situaţie numai terţul lezat în drepturile sale poate promova cerere de evicţiune.
Cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicatã, referitoare la garantarea dreptului de proprietate privatã, Curtea constatã cã executarea silitã a unei obligaţii de platã rezultã dintr-un titlu executoriu legal, aceastã executare nefiind de naturã sã lezeze dreptul de proprietate al celui obligat la platã. Prin aceastã mãsurã se asigurã realizarea drepturilor legale ale creditorului.
Referitor la dispoziţiile art. 384^1 din Codul de procedurã civilã, care prevãd cã în cazul neîndeplinirii de bunãvoie a obligaţiei de platã şi când debitorul nu consimte la intrarea în încãperile sale a executorului judecãtoresc, acesta intrã cu forţa publicã, Curtea constatã cã, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicatã, pentru executarea unei hotãrâri judecãtoreşti, se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilitãţii domiciliului.
În ceea ce priveşte reglementãrile internaţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la exercitarea dreptului la apãrare şi a cãilor de atac, precum şi la dreptul de proprietate, invocate de autorii excepţiei, acestea sunt cuprinse în mod corespunzãtor şi în prevederile Constituţiei României. Prin urmare, nereţinându-se încãlcarea vreunei norme constituţionale, nu se poate reţine nici nerespectarea prevederilor din reglementãrile internaţionale invocate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , excepţie ridicatã de Vasile Şãlariu şi Lucia Şãlariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iaşi.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 ianuarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
