Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, excepţie invocatã de Ilinca Gherasim în Dosarul nr. 3.398/204/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, precum şi partea Constantin Neagu. Lipsesc celelalte pãrţi. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, autorul excepţiei solicitã admiterea acesteia, arãtând cã prevederile art. 220 din Codul penal contravin protecţiei constituţionale a dreptului de proprietate privatã. Solicitã modificarea textului de lege criticat, în sensul introducerii sintagmei "imobil aflat în proprietatea altuia", faţã de actuala formularea a textului de lege, "imobil aflat în posesia altuia".
Partea Constantin Neagu solicitã respingerea excepţiei, invocând aspecte de fapt ce ţin de fondul cauzei deduse soluţionãrii instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.398/204/2006, Tribunalul Prahova - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal. Excepţia a fost invocatã de Ilinca Gherasim într-o cauzã având ca obiect acţiunea penalã privind sãvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii, deoarece "are un caracter echivoc în privinţa condiţiei posesiei", neprecizând durata acesteia. De asemenea, se apreciazã cã prevederea legalã este elipticã, în sensul cã nu menţioneazã dreptul de proprietate, ce include posesia ca stare de fapt.
Tribunalul Prahova - Secţia penalã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã incriminarea tulburãrii de posesie este realizatã de cãtre legiuitor în scopul apãrãrii prin mijloace de drept penal a dreptului de proprietate privatã, astfel încât textul de lege criticat constituie o concretizare a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietãţii private.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul criticat nu încalcã dreptul de proprietate, ci reprezintã unul dintre mijloacele de drept penal prin care este apãrat dreptul de proprietate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile pãrţilor prezente, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fãrã drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fãrã consimţãmântul acestuia sau fãrã aprobare prealabilã primitã în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Dacã fapta prevãzutã în alin. 1 se sãvârşeşte prin violenţã sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dacã fapta prevãzutã în alin. 2 se sãvârşeşte de douã sau mai multe persoane împreunã, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
Împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã."
Autorul excepţiei susţine cã textul legal criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi [devenit art. 44 alin. (2) teza întâi dupã revizuirea Constituţiei în anul 2003] privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã, potrivit art. 1.846 alin. (2) din Codul civil, "Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitatã, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru".
În sistemul Codului civil posesiunea constituie baza drepturilor reale şi este semnul exterior al existenţei lor. Este, aşadar, o instituţie deosebit de importantã, ocrotirea sa constituind, în primul rând, garantarea dreptului de proprietate. Se explicã astfel ocrotirea posesiei atât prin mijloace de drept civil - acţiunile posesorii -, cât şi prin sancţionarea penalã a actelor de tulburare de posesie, în condiţiile prevãzute de art. 220 din Codul penal.
Faptul cã însuşi proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii de tulburare de posesie nu încalcã prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a dreptului de proprietate privatã, indiferent de titular, aşa cum fãrã temei susţine autorul excepţiei, ci constituie aplicarea consecventã a principiului ordinii de drept, potrivit cãruia nimãnui nu-i este permis sã-şi facã singur dreptate.
În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 442 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, ale cãrei considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte criticile privind lipsa de claritate a prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, precum şi solicitarea completãrii dispoziţiei penale, acestea nu intrã în competenţa Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie invocatã de Ilinca Gherasim în Dosarul nr. 3.398/204/2006 al Tribunalului Prahova - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
