Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 597 din 8 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 115 alin. (2) si art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.120 din 12 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Dãnuţ-Remus Toc în Dosarul nr. 4.394/P/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, arãtând cã, în realitate, autorul acesteia solicitã extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii care nu sunt prevãzute în textul <>art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 4.394/P/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Dãnuţ-Remus Toc în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã, deşi în cuprinsul Codului penal se fac referiri la recunoaşterea efectelor hotãrârilor strãine, nu mai existã posibilitatea ca statul român sau cetãţenii români sã mai facã uz de recunoaşterea efectelor acestor hotãrâri, câtã vreme, potrivit <>art. 115 din Legea nr. 302/2004 , aceasta se poate realiza doar la cererea statului de condamnare, ca urmare a abrogãrii prevederilor art. 519-521 din Codul de procedurã penalã, care reglementau procedura recunoaşterii hotãrârilor strãine. În acest mod "accesul liber la justiţie este blocat cetãţenilor români care ar justifica un interes procesual pentru recunoaşterea hotãrârilor strãine în vederea deducerii perioadei de detenţie executate în strãinãtate". Astfel, "în timp ce un cetãţean condamnat de douã instanţe române pentru infracţiuni concurente poate cere contopirea pedepselor şi deducerea din pedeapsa rezultantã a detenţiei executate, un altul condamnat de o instanţã românã şi de una strãinã nu are nici o cale procesualã pentru a formula o asemenea cerere, ceea ce creeazã o stare de inegalitate de tratament, acesta din urmã executând douã pedepse".
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate "este întemeiatã în mãsura în care art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 îl priveazã pe condamnatul definitiv printr-o hotãrâre penalã strãinã de dreptul de a formula cerere de recunoaştere şi executare a unei astfel de hotãrâri definitive în ţara al cãrei cetãţean este". Se aratã cã textele de lege criticate "încalcã principiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, egalitatea în drepturi şi dreptul de petiţionare, precum şi principiul supremaţiei normelor constituţionale, reglementate în art. 21, 16 şi 51 din Constituţie".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã procedura instituitã prin dispoziţiile <>art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 "este excesivã şi depinde de un element aleatoriu, neexistând o garanţie cã orice autoritate strãinã competentã, la solicitarea condamnatului, va iniţia procedurile prevãzute de lege în vederea recunoaşterii hotãrârii penale strãine". Ca urmare, Guvernul apreciazã cã prevederile <>art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 sunt neconstituţionale numai în mãsura în care opresc persoana condamnatã de a ajunge în faţa instanţelor judecãtoreşti pentru exercitarea dreptului sãu, potrivit art. 21 din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 în raport de prevederile art. 16 din Constituţie, se aratã cã nu poate fi reţinutã, întrucât textele de lege criticate se aplicã tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Cu privire la critica în raport de art. 21 din Constituţie, se menţioneazã cã prevederile legale ce fac obiectul excepţiei nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 115 alin. (2): "În vederea executãrii pe teritoriul României a unei hotãrâri penale strãine, autoritãţile competente ale statului de condamnare formuleazã o cerere de recunoaştere şi executare.";
- Art. 188 lit. d): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã:
[...] d) art. 519-521 din Codul de procedurã penalã."
Aceste prevederi legale încalcã, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, precum şi pe cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. De asemenea, instanţa de judecatã considerã cã textele criticate încalcã dreptul de petiţionare, reglementat de art. 51 din Constituţie.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în cadrul unui litigiu având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 304/PI/1 aprilie 2005, pronunţatã de Tribunalul Timiş - Secţia penalã în Dosarul nr. 692/2005, prin care s-a respins ca neîntemeiatã cererea de contopire a pedepselor cu închisoarea, pronunţate prin Sentinţa penalã nr. 824/P din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului Timiş şi Sentinţa din 8 iulie 2003 a Tribunalului Regensburg din Germania. Pentru a pronunţa hotãrârea apelatã, instanţa de fond a reţinut cã, în conformitate cu <>art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 , pentru a proceda la soluţionarea cererii condamnatului era necesar ca autoritãţile competente din Germania sã solicite recunoaşterea hotãrârii pronunţate în strãinãtate, nefiind posibilã recunoaşterea acestei hotãrâri pe cale incidentalã. În cadrul apelului promovat împotriva acestei hotãrâri, condamnatul a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 , susţinând, în esenţã, cã, deşi în cuprinsul Codului penal se fac referiri la recunoaşterea efectelor hotãrârilor strãine, nu mai existã posibilitatea ca statul român sau cetãţenii români sã mai facã uz de recunoaşterea efectelor acestor hotãrâri, câtã vreme, potrivit <>art. 115 din Legea nr. 302/2004 , aceasta se poate realiza doar la cererea statului de condamnare, ca urmare a abrogãrii prevederilor art. 519-521 din Codul de procedurã penalã, care reglementau procedura recunoaşterii hotãrârilor strãine. În acest mod - se aratã - este încãlcat accesul liber la justiţie al cetãţenilor români care ar justifica un interes procesual pentru recunoaşterea hotãrârilor strãine în vederea deducerii perioadei de detenţie executate în strãinãtate, precum şi dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în faţa legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã, mai întâi, cã <>Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, a fost adoptatã pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale ratificate de România în domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penalã, adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei, asimilarea normelor europene în materia cooperãrii judiciare impunându-se ca o premisã obligatorie pentru finalizarea negocierilor în cadrul procesului de integrare a României în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii Europene.
În titlul V, intitulat "Recunoaşterea şi executarea hotãrârilor penale", <>Legea nr. 302/2004 reglementeazã, în acord cu Convenţia europeanã privind valoarea internaţionalã a hotãrârilor represive, adoptatã la Haga la 28 mai 1970 şi ratificatã de România prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 90 din 30 august 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 31 august 1999, aprobatã prin <>Legea nr. 35 din 12 aprilie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 17 aprilie 2000, procedurile prin care se solicitã recunoaşterea şi executarea în strãinãtate a hotãrârilor penale pronunţate de instanţele române, precum şi procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotãrârilor penale strãine, ca mijloc prin care hotãrârile penale strãine produc, atunci când este cazul, efecte juridice pe teritoriul României.
În acest sens, în concordanţã cu art. 3 din Convenţia europeanã privind valoarea internaţionalã a hotãrârilor represive, potrivit cãruia "În cazurile şi în condiţiile prevãzute în prezenta convenţie fiecare stat contractant are competenţa sã procedeze la executarea unei sancţiuni pronunţate într-unul din celelalte state contractante şi care este executorie în acel stat.
Aceastã competenţã nu poate fi exercitatã decât ca urmare a unei cereri de executare, prezentatã de celãlalt stat contractant", art. 115 alin. (2) din noua reglementare, text ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, stabileşte cã, în vederea executãrii pe teritoriul României a unei hotãrâri penale strãine rãmase definitive, autoritãţile competente ale statului de condamnare formuleazã o cerere de recunoaştere şi executare. Aceastã cerere se transmite Ministerului Justiţiei, însoţitã de o copie autenticã a hotãrârii şi, dupã caz, de o declaraţie prin care condamnatul îşi exprimã consimţãmântul, precum şi de o informare asupra duratei arestului preventiv sau a pãrţii de pedeapsã executate pânã la data prezentãrii cererii [art. 119 alin. (1) şi (2) din lege]. Prin direcţia de specialitate, Ministerul Justiţiei efectueazã controlul de regularitate internaţionalã a cererii, dupã care, dupã caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizãrii instanţei competente, ori o restituie, motivat [art. 119 alin. (3) din lege]. Autoritãţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia cãreia, dupã caz, domiciliazã, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi, respectiv, parchetul de pe lângã aceasta (art. 120 din lege).
Ca urmare, nu poate fi reţinutã susţinerea autorului excepţiei în sensul cã nu mai existã posibilitatea ca statul român sau cetãţenii români sã mai facã uz de recunoaşterea efectelor hotãrârilor penale strãine. Recunoaşterea acestor hotãrâri se realizeazã, aşa cum s-a arãtat, ca urmare a parcurgerii procedurii imperativ stabilite de lege, prin care statul român îşi însuşeşte hotãrârea penalã strãinã şi îi acordã, în virtutea propriei sale suveranitãţi, eficienţã pe teritoriul sãu.
În realitate, ceea ce se solicitã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevãzute în textul <>art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 , în sensul adãugãrii în cuprinsul acestuia şi a posibilitãţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotãrârii pronunţate în strãinãtate împotriva sa. În acest sens, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant cã acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii". De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Cât priveşte art. 188 lit. d) din acelaşi act normativ, care a abrogat prevederile din Codul de procedurã penalã cuprinse în art. 519-521 (referitoare la recunoaşterea hotãrârilor penale sau a altor acte juridice strãine), Curtea constatã cã soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecãtoreşti nu depinde de acesta. Introducerea acestui text de lege a fost determinatã de raţiuni de tehnicã legislativã, întrucât <>Legea nr. 302/2004 stabileşte o procedurã de recunoaştere şi executare a hotãrârilor penale strãine diferitã de cea consacratã anterior de art. 519-521 din Codul de procedurã penalã, iar potrivit <>art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementãri de acelaşi nivel, trebuie abrogate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , conform cãrora Curtea Constituţionalã decide numai cu privire la prevederile de lege care au legãturã cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit cãrora, dacã sunt încãlcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca fiind inadmisibilã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (2) şi <>art. 188 lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Dãnuţ-Remus Toc în Dosarul nr. 4.394/P/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: