Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 597 din 5 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 20 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Cristinel Uscatu în Dosarul nr. 3.262/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 3.878D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Victor Stroe în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal este prezent reprezentantul autorului excepţiei, doamna avocat Xenia Oproiu din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 3.014 D/2010 şi nr. 3.878 D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul autorului excepţiei Victor Stroe este de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.878 D/2010 la Dosarul nr. 3.014 D/2010, care a fost primul înregistrat.
Având cuvântul pentru autorul excepţiei Victor Stroe, apãrãtorul acestuia solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Invocând dispoziţiile art. 23 din Constituţie privind libertatea individualã, aratã cã la acest moment ar fi cazul ca autorul excepţiei sã fie pus în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Dupã încheierea dezbaterilor se prezintã Victor Stroe, care solicitã admiterea excepţiei, învederând o serie de elemente de fapt care privesc cauza în care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate. Depune la dosar un set de înscrisuri.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea penalã nr. 70/CC din 28 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.262/30/2010, Tribunalul Timiş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Cristinel Uscatu.
Prin Încheierea din 13 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Victor Stroe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similarã în dosarele conexate, se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece îl calificã direct pe inculpat cã ar fi sãvârşit o infracţiune, dispunerea arestãrii pe un asemenea temei implicând, în mod evident, pronunţarea unui judecãtor "asupra faptului cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune, anterior pronunţãrii unei hotãrâri definitive de condamnare". Nu se poate reţine cã folosirea de cãtre legiuitor a sintagmei "a sãvârşit o infracţiune" are o semnificaţie pur tehnicã, în condiţiile în care legiuitorul, în dispoziţiile art. 143 din Codul de procedurã penalã, nu foloseşte aceastã sintagmã, ci condiţioneazã aplicarea acestor dispoziţii legale de existenţa probelor sau indiciilor temeinice cã inculpatul a sãvârşit o faptã prevãzutã de legea penalã. Astfel, analizând comparativ cele douã norme din Codul de procedurã penalã (art. 143 şi art. 148), ce constituie condiţii sine qua non pentru luarea mãsurii arestãrii preventive, se observã o diferenţã de esenţã: dacã prima sintagmã se referã la existenţa unor probe sau indicii temeinice potrivit cãrora inculpatul a sãvârşit o faptã penalã, dispoziţiile art. 148 teza finalã din Codul de procedurã penalã se referã la sãvârşirea de cãtre inculpat a unei infracţiuni. Se conchide în sensul cã "este o contradicţie evidentã între formularea textului constituţional şi cel al normei de procedurã penalã", ceea ce determinã neconstituţionalitatea acestei norme.
Tribunalul Timiş - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã "în condiţiile în care existenţa unor probe de naturã a justifica luarea mãsurii preventive nu se confundã cu existenţa vinovãţiei pe fond a inculpatului". Pe de altã parte, Codul de procedurã penalã pune la dispoziţia inculpaţilor mai multe mijloace procedurale pentru contestarea mãsurii, precum şi pentru verificarea periodicã a menţinerii acestor temeiuri, atât prin verificãrile periodice fãcute de judecãtor, dar şi prin aceea cã beneficiazã de judecarea pe fond a cauzei un alt complet de judecatã.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultã cã inculpatul este considerat vinovat de sãvârşirea infracţiunii, ci se constatã numai cã existã probe sau indicii cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune de o anumitã gravitate, temei suficient pentru a se putea lua mãsura arestãrii preventive, ca mijloc pentru desfãşurarea normalã a procesului penal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins: "Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre urmãtoarele cazuri: [...] f) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (11) care consacrã prezumţia de nevinovãţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã din interpretarea dispoziţiilor legale criticate nu rezultã cã inculpatului i se imputã sãvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotãrâre judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitivã. De asemenea, folosirea de cãtre legiuitor a termenului "infracţiune" are o semnificaţie pur tehnicã, acesta desemnând încadrarea faptei cu privire la care existã probe sau indicii temeinice cã a fost sãvârşitã de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţioneazã cu o anumitã pedeapsã. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale examinate nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, prin Decizia nr. 245 din 9 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, şi prin Decizia nr. 1.142 din 4 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptatã şi argumentele ce au stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţã.
În ceea ce priveşte considerentele desprinse din analiza comparativã a unor texte din Codul de procedurã penalã, acestea nu pot fi reţinute, întrucât, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Cristinel Uscatu în Dosarul nr. 3.262/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penalã şi de Victor Stroe în Dosarul nr. 13.309.04/303/2010 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
