Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 491/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.415D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, şi anume Decizia nr. 266 din 10 mai 2016. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 491/59/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de completare a dispozitivului unei decizii civile pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât termenul în care poate fi introdusă cererea de completare a hotărârii în cazul unei căi extraordinare de atac este de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, iar nu de la comunicarea acesteia, deşi partea interesată nu poate cunoaşte lipsa motivării şi în ce anume va consta aceasta, existând chiar ulterior posibilitatea ca această lipsă să fie complinită de completul de judecată la primirea unei astfel de cereri, dar înainte de realizarea motivării, făcând astfel ca cererea de completare a hotărârii să fie lipsită de obiect. Arată că este evident că operaţiunea comunicării nu este simultană redactării şi motivării, ci, în mod firesc, ulterioară. Legiuitorul a edictat această normă cu scopul de a accelera soluţionarea cererii de completare a hotărârii pronunţate în soluţionarea unei căi extraordinare de atac, dar viciul normei afectează dreptul de acces liber la justiţie prin imposibilitatea părţii interesate de a şti dacă va uza de o asemenea cerere sau nu, trebuind să o depună anterior motivării şi comunicării hotărârii. Se susţine că aceasta reprezintă o barieră procedurală care impune introducerea unei cereri de completare a unei hotărâri înainte ca aceasta să fie motivată, invocând Hotărârea din 21 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Al-Adsani împotriva Regatului Unit. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că accesul liber la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite, inclusiv în ce priveşte exercitarea căilor de atac. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale. Precizează că, prin instituţia îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare". 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) care statuează cu privire la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că stabilirea unui termen în care poate fi introdusă cererea de completare în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, termen care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii, nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. În esenţă, Curtea a reţinut că niciuna din părţi nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situaţia în care părţile nu au fost prezente, se prezumă că au avut cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii. Ca atare, depinde doar de diligenţa părţilor să se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze corespunzător dacă observă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale. 14. În cauza de faţă, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, a fost obligată în primă instanţă de către Tribunalul Timiş să reintegreze în funcţie o angajată, ca urmare a admiterii acţiunii în contencios administrativ promovată de aceasta pentru anularea deciziei de concediere. În apel, Camera de Comerţ a susţinut că acţiunea fusese introdusă tardiv, cu depăşirea termenului prevăzut de lege. Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia tardivităţii, a respins apelul şi a menţinut sentinţa. În continuare, Camera de Comerţ a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând că termenul de introducere a acţiunii în anularea actului administrativ a fost calculat în mod eronat, ceea ce a condus la respingerea excepţiei tardivităţii. Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu este incident motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă potrivit căruia poate fi introdusă contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului (apelului) este rezultatul unei erori materiale. În consecinţă, a respins contestaţia în anulare, apreciind că modul de calcul al termenului pe care contestatoarea îl considera a fi corect reprezenta, în realitate, doar o viziune personală a acesteia asupra metodei de calcul aplicabile, fără fundament în dispoziţiile legale aplicabile. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul judecării cererii de completare a hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare, Camera de Comerţ solicitând completarea motivării cu precizarea explicită de către instanţă a modului în care aceasta a calculat termenul de decădere din dreptul de a introduce acţiunea în contencios administrativ. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în considerarea riscului posibilei respingeri ca tardive a cererii sale de completare a hotărârii, soluţie pe care, de altfel, ulterior înregistrării dosarului la Curtea Constituţională, instanţa a şi pronunţat-o. 15. În acest context, Curtea observă că autorul excepţiei porneşte de la o premisă greşită în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al textului de lege criticat, aceea a existenţei unor erori în considerentele hotărârii, pe care acesta urmăreşte să le corecteze pe calea procedurii reglementate de prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, nu motivarea este cea care se completează prin intermediul procedurii cuprinse în art. 444 din Codul de procedură civilă, ci dispozitivul hotărârii, care, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii, urmărindu-se, aşadar, remedierea unei omisiuni constând în răspunsul la una sau mai multe cereri formulate de părţile din proces. Aceasta este concluzia ce se desprinde din interpretarea literală a prevederilor criticate, în care se precizează expres că procedura prevăzută de textul criticat este aplicabilă în cazul în care "prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale". Astfel, de pildă, poate fi vorba despre absenţa soluţiei cu privire la cererea reconvenţională, la o cerere de intervenţie sau la o cerere de chemare în garanţie. Tot astfel, mai poate viza cereri de acordare a cheltuielilor de judecată sau privitoare la drepturi ale martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor. La toate cererile formulate în cauză, indiferent că sunt principale, accesorii sau incidentale, instanţa trebuie să răspundă prin dispozitivul hotărârii care este reflectat în minută. Aceasta devine publică din momentul pronunţării, fiind accesibilă tuturor părţilor, care pot constata de îndată dacă instanţa a omis să se pronunţe asupra uneia sau mai multora dintre cererile formulate. 16. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei urmăreşte o altă finalitate, şi anume explicarea modului de calcul al termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul litigiului dedus soluţionării instanţei de contencios administrativ, în legătură cu acest aspect solicitând completarea motivării cu precizarea explicită de către instanţă a modalităţii în care aceasta a calculat termenul amintit. În consecinţă, prevederile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care privesc completarea dispozitivului hotărârii, iar nu a considerentelor acesteia, nu sunt incidente în cauză, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei". 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 491/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
