Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Petru Ioan Lupşac în Dosarul nr. 393/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.399D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, Dragoş Vaida, şef serviciu în cadrul Direcţiei generale juridice. Lipsesc celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, Dragoş Vaida, şef serviciu în cadrul Direcţiei generale juridice, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării la 12 iulie 2016. La acea dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor la data de 20 septembrie 2016. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care precizează că, prin activitatea desfăşurată, comisia de cercetare a averilor nu poate fi caracterizată drept un organ de jurisdicţie. Rolul său este acela ca, în cazul în care identifică o diferenţă semnificativă între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, să sesizeze instanţa judecătorească. 5. Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 17 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 393/59/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Petru Ioan Lupşac într-o cauză având ca obiect cercetarea dobândirii averii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că, prin componenţa comisiei de cercetare a averilor, formată din doi judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte, şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet, se încalcă principiul imparţialităţii justiţiei. Astfel, sesizarea instanţei de contencios administrativ, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat este realizată de comisia de cercetare compusă din doi judecători de la aceeaşi curte de apel, cu alte cuvinte de colegii judecătorului care se va pronunţa asupra sesizării. În consecinţă, atât judecătorii din cadrul comisiei de cercetare a averilor, cât şi judecătorul fondului sunt chemaţi să se pronunţe asupra aceluiaşi aspect. De asemenea, pentru a nu fi încălcat principiul unicităţii justiţiei, este necesar ca judecătorii să nu se afle şi în afara şi înăuntrul sistemului judiciar, influenţând într-o dublă ipostază desfăşurarea unei cauze: prin sesizare şi prin soluţionare. Totodată, ordonanţa motivată a comisiei de cercetare a averilor nu este un simplu act de sesizare, ci produce o serie de efecte negative pentru persoana cercetată: aceasta este supusă unei proceduri judiciare îndelungate, îi pot fi indisponibilizate bunurile, expunându-se, în final, unor sancţiuni grave. Din acest punct de vedere, procedura controlului averilor este o procedură penală, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, un judecător este chemat să se pronunţe asupra unei ordonanţe pronunţate de doi judecători. Mai mult, legea foloseşte aceeaşi terminologie pentru a desemna operaţiunea prin care se pronunţă atât comisia de cercetare a averilor, cât şi instanţa de judecată: constatarea că dobândirea averii este nejustificată. În aceste condiţii nu există deosebiri între comisie, ca organ cu activitate jurisdicţională şi instanţa de judecată. 8. Referitor la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 115/1996, autorul excepţiei susţine că acestea sunt în contradicţie cu art. 125 alin. (3) din Constituţie, deoarece funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, deci şi cu cea de membru în comisia de cercetare a averilor. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010, care definesc noţiunea de "diferenţă semnificativă", consideră că aceste norme sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Astfel, "diferenţa semnificativă" este diferenţa mai mare de 10000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. Termenul "modificări" este imprecis şi impropriu pentru scopul reglementării, reprezentând o noţiune care diferă la diverse momente în timp. De asemenea, folosirea în finalul definiţiei "diferenţei semnificative" a pluralului - "durata demnităţilor şi funcţiilor publice" este de natură să introducă o nouă sursă de incertitudine cu privire la modul de calcul. Or, evaluarea averii de către Agenţia Naţională de Integritate trebuie să respecte principiul "o funcţie publică, o evaluare, un raport de evaluare", deoarece legea determină diferenţa semnificativă de avere de cel mult 10.000 euro raportată la fiecare funcţie deţinută, şi nu la toate funcţiile deţinute cumulat. 10. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, comisia de cercetare este un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de filtrare din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanţe motivate", vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă. Referitor la prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010, instanţa judecătorească reţine că înţelesul noţiunii de "diferenţe semnificative" este deosebit de clar, astfel încât sunt respectate dispoziţiile constituţionale privind supremaţia legii şi dreptul la un proces echitabil. Susţinerile privind neclaritatea termenului "modificări" nu sunt întemeiate, acestea referindu-se la orice schimbări intervenite în averea persoanei cercetate în perioada supusă controlului. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile Curţii Constituţionale nr. 204 din 29 aprilie 2013, nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 şi nr. 321 din 29 martie 2007), comisia de cercetare a averilor nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii, cu efecte jurisdicţionale specifice. Cu privire la susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 18 din Legea nr. 176/2010 precizează că norma juridică este clară şi precisă, în sensul că acea diferenţă de minimum 10.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume între averea dobândită pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă reprezintă diferenţa semnificativă. 13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 604 din 4 noiembrie 2014, nr. 307 din 5 iunie 2014 şi nr. 321 din 29 martie 2007. De asemenea precizează că prevederile art. 10 din Legea nr. 115/1996 nu contravin art. 125 alin. (3) din Constituţie, deoarece calitatea unui judecător de membru în comisia de cercetare a averilor nu constituie o funcţie în sensul dispoziţiilor constituţionale referitoare la incompatibilitate. În ceea ce priveşte noţiunea de "diferenţe semnificative" cuprinsă în art. 18 din Legea nr. 176/2010 precizează că aceasta este redactată cu suficientă precizie şi claritate pentru a face efectivă protecţia instituită de art. 1 alin (5) din Constituţie şi pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi, fără a afecta garanţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Prevederile criticate din Legea nr. 115/1996 au următorul cuprins: - Art. 10: " (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din: a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de preşedinte; b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet. (2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă şi de către aceleaşi persoane vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare. (3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe."; - Art. 10^1: "Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de evaluare."; - Art. 10^2: "(1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat. (2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei altei persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu. (3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei. (4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule."; - Art. 10^3: "Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul de dobândire a averii."; - Art. 10^4: "(1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune: a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată; c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni. (2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori organelor fiscale. (3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală;". - Art. 15: "Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală."; - Art. 16: "Preşedintele curţii de apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit legii, şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la Agenţie. Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi întotdeauna citat în instanţă. Participarea procurorului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate este obligatorie."; - Art. 17: "(1) Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare. La prima zi de înfăţişare, părţile pot solicita probe noi şi curtea de apel va putea dispune încuviinţarea acestora, acordând un nou termen. (2) Până la soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa de judecată poate dispune indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condiţiile art. 13."; - Art. 18: "(1) Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanţă pe bază de expertiză. În cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanţa va stabili şi termenul de plată. (2) Dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa trimite dosarul la parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mişcare acţiunea penală. (3) În cazul în care se constată că provenienţa bunurilor este justificată, instanţa hotărăşte închiderea dosarului."; - Art. 20: "Sentinţele curţii de apel - secţia de contencios administrativ şi fiscal pot fi atacate cu recurs de părţile interesate, de Agenţie şi procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal". Prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010 au următorul cuprins: "Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă". 17. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 124 alin (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatea funcţiei de judecător şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti. 18. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 10, 10^1-10^4 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens sunt, spre exemplu: Decizia nr. 604 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 28 ianuarie 2015, Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014, Decizia nr. 414 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, şi Decizia nr. 599 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 11 octombrie 2006. 20. Astfel, referitor la comisia de cercetare a averilor, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceasta nu este un veritabil organ de jurisdicţie, de vreme ce nu "spune dreptul", nu dă un verdict şi nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, prin acte proprii cu efecte jurisdicţionale specifice. Rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritate administrativă autonomă care, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, are doar atribuţia de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători şi un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluţionarea cauzei. Curtea a mai arătat că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti - actele pronunţate de comisia de cercetare a averilor, dacă prin acestea comisia nu dispune clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanţe motivate"- deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală - vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă. 21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, Curtea a constatat că măsura reglementată de textul legal criticat este executată în urma rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti, adică prin neexercitarea sau după epuizarea căilor de atac, respectiv soluţionarea recursului adresat, potrivit art. 20 din Legea nr. 115/1996, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Garanţiile pe care le oferă procedura jurisdicţională (publicitate, oralitate, contradictorialitate, exercitarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil etc.) sunt suficiente pentru a putea considera că măsura dispusă se integrează scopului Legii nr. 115/1996, acela de a asigura controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele pronunţate de Curtea Constituţională îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Distinct de aceasta, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând componenţa comisiei de cercetare a averilor, Curtea constată că prevederile legale criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) care instituie incompatibilitatea funcţiei de judecător cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Alcătuirea comisiei de cercetare a averilor din doi judecători garantează independenţa şi asigură imparţialitatea activităţii sale, corectitudinea şi obiectivitatea soluţiei pronunţate în cauză. Totodată, compunerea acestei comisii din judecători nu poate fi caracterizată ca o încălcare a normelor constituţionale invocate, având în vedere specificul activităţii comisiei de cercetare a averilor ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească. De altfel, Curtea reţine că opţiunea legiuitorului pentru implicarea judecătorilor în alte activităţi, care nu se referă exclusiv la înfăptuirea justiţiei, rezultă şi din alte reglementări, cum sunt, spre exemplu, cele privind componenţa Biroului Electoral Central şi a birourilor electorale de circumscripţie, astfel cum rezultă din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European sau Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. 24. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15-17 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996, Curtea reţine că aceste norme instituie reguli procedurale privind soluţionarea de către instanţa judecătorească a ordonanţei motivate prin care comisia de cercetare a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat. Astfel, preşedintele curţii de apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit legii, şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la Agenţie. Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va fi întotdeauna citat în faţa instanţei judecătoreşti. Participarea procurorului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate este obligatorie. Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în faţa comisiei de cercetare. La prima zi de înfăţişare, părţile pot solicita probe noi şi curtea de apel va putea dispune încuviinţarea acestora, acordând un nou termen. Până la soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa de judecată poate dispune indisponibilizarea bunurilor, dacă această măsură nu a fost luată în condiţiile art. 13 din lege. 25. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 20 din Legea nr. 115/1996 instituie posibilitatea exercitării, de către părţile interesate, de Agenţie şi procuror, a recursului împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, soluţionarea acestuia revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile de lege criticate oferă părţilor garanţiile necesare asigurării deplinei exercitări a dreptului la apărare şi la un proces echitabil şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 21 alin. (3), art. 124 alin (2) şi art. 126 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi reţinută. 26. În final, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, care stabilesc înţelesul noţiunii de "diferenţe semnificative", formulată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că normele de lege menţionate sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate, astfel încât destinatarul lor să îşi poată conforma conduita. Potrivit textului de lege criticat, prin "diferenţe semnificative" se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă. În sensul legii, diferenţele respective nu ar putea să provină decât din neconcordanţa dintre informaţiile înscrise în declaraţiile de avere completate şi depuse la diferite intervale de timp, pe parcursul exercitării funcţiei, de către persoana verificată. Or, în principiu, aceasta cunoaşte exact conţinutul declaraţiilor sale, astfel că poate să explice menţiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii în sensul că inspectorul de integritate are obligaţia de a invita persoana verificată pentru a prezenta un punct de vedere nu se înţelege că aceasta se limitează la o singură prezentare a persoanei verificate, ci, aflând care sunt informaţiile pe care trebuie să le clarifice, aceasta va putea să revină cu date şi lămuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, şi prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că persoana supusă evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare, dar şi cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferenţele semnificative, poate fi efectuată o expertiză extrajudiciară, potrivit legii, cu acordul persoanei a cărei avere este supusă evaluării, aceasta având dreptul să îşi aleagă un expert asistent (a se vedea în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 29 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 11 martie 2013). 27. În plus, Curtea reţine că activitatea desfăşurată de inspectorii de integritate, modalitatea concretă în care aceştia înţeleg să efectueze activitatea de evaluare a averilor persoanelor care exercită funcţii sau demnităţi publice nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional, eventualele abuzuri sau posibila interpretare ori aplicare incorectă a prevederilor legale corespunzătoare urmând să fie constatate şi sancţionate de instanţa de judecată competentă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Ioan Lupşac în Dosarul nr. 393/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu * OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu opinia majoritară apreciem că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 10^1-10^4, art. 15-18 şi art. 20 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi control şi a funcţionarilor publici, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice trebuia admisă pentru următoarele considerente: Câtă vreme din componenţa comisiei de cercetare a averilor fac parte doi judecători de la Curtea de apel, iar asupra sesizării Comisiei se pronunţă tot Curtea de apel, subzistă o suspiciune rezonabilă asupra imparţialităţii instanţei. Procedura controlului averilor este cu adevărat o procedură penală în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie (CEDO), prin prisma consecinţelor pe care le produce asupra celui cercetat (indisponibilizarea bunurilor, mijloace de probă greoaie şi costisitoare, durata lungă a procedurii etc.) şi, prin urmare, trebuie să i se asigure acestuia toate garanţiile procesuale necesare. Or, art. 10^2 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 prevede că actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice, persoana în cauză putând lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului. Aprecierea asupra întinderii averii, pe baza unor criterii aşa-zise obiective (cheltuieli standard, coş minim etc.) nu poate oferi o imagine corectă asupra cheltuielilor persoanei cercetate, fiecare individ având propriul său mod de viaţă. Sintagma "avere nejustificată" nu poate avea altă semnificaţie decât aceea că persoana cercetată nu poate demonstra provenienţa unei părţi din avere; prin urmare, persoana cercetată trebuie să producă ea însăşi dovezi despre provenienţa averii, în ciuda faptului că, potrivit art. 44 alin. (8) teza a doua din Constituţie, "caracterul licit al dobândirii se prezumă". Legea nr. 115/1996 se abate, însă, de la termenii folosiţi de Constituţie (licit sau ilicit) şi introduce termenii "avere justificată" - "avere nejustificată", tocmai a răsturna sarcina probei. Astfel, organul de cercetare a averii (Agenţia Naţională de Integritate) în loc să demonstreze caracterul "ilicit" al dobândirii cere persoanei în cauză să demonstreze cum a obţinut averea, ceea ce încalcă grav art. 44 alin. (8) teza a doua din Constituţie, precum şi alte principii constituţionale. Acelaşi procedeu este preluat şi de Comisie, astfel încât instanţa de judecată nu poate decât să constate, în lipsa unor dovezi pertinente şi concrete ale celui cercetat, că averea acestuia este nejustificată. Nu poate fi primit argumentul că persoana cercetată poate propune sau solicita probe în apărare, întrucât tocmai acest aspect a fost urmărit de Constituţia revizuită şi anume ca persoana în cauză să nu fie şicanată, trebuind să producă în permanenţă dovezi despre averea pe care o deţine. Aşadar, ceea ce trebuie să demonstreze organul de cercetare a averii demnitarilor - în speţă ANI - este orice fapt care intră în sfera ilicitului şi nu neapărat în sfera penalului, întrucât în această ipoteză sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, nemaifiind necesară procedura cercetării averilor. Or, legea în cauză oferă organului de cercetare prezumţia de "avere nejustificată", revenind persoanei cercetate sarcina de a răsturna această prezumţie, ceea ce este în totală contradicţie cu regulile şi principiile constituţionale. Până şi în cauzele penale, sarcina de a proba săvârşirea unei infracţiuni revine organelor de cercetare penală şi nu făptuitorului. Sub acest aspect, prevederile art. 10^2 alin. (2) din Legea nr. 115/1996 apar ca neconstituţionale, fapt care poate atrage constatarea neconstituţionalităţii şi a altor prevederi de care, în mod necesar, prevederea constatată ca fiind neconstituţională nu poate fi disociată. Judecător, Petre Lăzăroiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
