Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 594 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 820 din 4 noiembrie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 4.758/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 269 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, spre deosebire de art. 346 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală în vigoare lasă nesoluţionată acţiunea civilă în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j) din Codul de procedură penală, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din acelaşi cod. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică. Se susţine că soluţia legislativă de lăsare nesoluţionată a acţiunii civile în ipoteza intervenirii prescripţiei vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la hotărârile din 2 octombrie 2008 şi 22 ianuarie 2009 pronunţate în cauzele Dinchev împotriva Bulgariei şi Atanasova împotriva Bulgariei, precum şi la Hotărârea din 19 iunie 2012 pronunţată în Cauza Constantin Florea împotriva României, prin care s-a apreciat că într-o astfel de ipoteză părţii civile îi este încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, întrucât, dacă legislaţia internă permite persoanei vătămate să se constituie parte civilă în procesul penal, statul are obligaţia ca acesteia să îi fie asigurate garanţiile conferite de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se subliniază faptul că, în ipoteza în care intervine prescripţia acţiunii penale, aceasta presupune trecerea unui interval lung de timp la sfârşitul căruia este inechitabil ca partea civilă să fie pusă în situaţia de a relua demersurile sale prin introducerea unei acţiuni la o instanţă civilă. Se arată că situaţia este similară şi atunci când intervine decesul inculpatului sau învinuitului sau radierea inculpatului persoană juridică. Se arată că soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală prezintă avantajul existenţei unui probatoriu. Pentru aceste motive, se susţine că trimiterea din cuprinsul art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este neconstituţională, încălcând prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie sub aspectul accesului la justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 2 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.758/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, având o dispoziţie procesual penală similară celei criticate, Bulgaria a fost condamnată de mai multe ori de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a dispus, pe baza textului în cauză, încetarea procesului penal şi a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă alăturată celei penale. În acele cazuri, instanţa europeană a apreciat că, fiind vorba de o culpă a autorităţilor, şi nu a părţilor, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al acestora din urmă, chiar dacă ele au avut posibilitatea de a-şi apăra interesele printr-un proces civil, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale pronunţate în cauză. Se observă că, chiar dacă prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt similare celor din dreptul procesual penal bulgar, în prezenta cauză nu poate fi aplicat direct dreptul european, cu atât mai mult cu cât aceasta ar necesita stabilirea culpei autorităţilor sau a părţilor pentru nesoluţionarea acţiunii civile în procesul penal. Se arată, totodată, că stabilirea acestei culpe în fiecare cauză în parte în care se face aplicarea textului criticat ar duce la o practică neunitară la nivelul instanţelor, care ar avea ca efect tot încălcarea dreptului la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal. Se susţine că, într-o astfel de situaţie, se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 ianuarie 2009 şi 19 noiembrie 2009, pronunţate în cauzele Dinchev împotriva Bulgariei şi Tonchev împotriva Bulgariei, prin care instanţa europeană a reţinut că nesoluţionarea laturii civile în cazul prescripţiei răspunderii penale încalcă dreptul la justiţie al părţii civile atunci când acest lucru se datorează în întregime lipsei de diligenţă cu care autorităţile au soluţionat cazul, indiferent de posibilitatea de a introduce sau nu o acţiune civilă separată.
8. În ceea ce priveşte sintagma "se datorează în întregime lipsei de diligenţă a autorităţii", se susţine că aceasta acoperă şi ipotezele în care soluţia de încetare a procesului penal este determinată de o intervenţie legislativă, precum în speţa de faţă, când durata îndelungată a procesului penal, peste care s-a grefat adoptarea noului Cod Penal, care a redus semnificativ limitele de pedeapsă în cazul infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, conduce la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. De altfel, aceeaşi problemă se ridică şi în situaţia în care încetarea procesului penal s-ar datora exclusiv intervenţiei legiuitorului, întrucât şi în această ipoteză lipsirea părţii civile de posibilitatea de a-şi apăra pretenţiile civile soluţionate în cadrul procesului penal ar fi cauzată de o autoritate statală, în speţă corpul legislativ. Se arată că, chiar dacă în cauzele citate mai sus instanţa europeană se referă strict la lipsa de diligenţă a organelor judiciare, având în vedere considerentele ce au condus la soluţiile anterior analizate, ar putea fi aplicat acelaşi raţionament şi pentru a constata că lipsirea părţii civile de posibilitatea soluţionării acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţie şi atunci când aceasta se datorează exclusiv unei intervenţii legislative.
9. Se observă că, în cauzele citate mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în situaţia în care sistemul intern permite reclamanţilor să introducă o acţiune civilă alăturată procesului penal, statul are obligaţia să le asigure acestora garanţiile fundamentale prevăzute în art. 6 din Convenţie. Astfel, se susţine că un reclamant nu poate aştepta prescripţia răspunderii penale a făptuitorului, pentru a da curs cererilor sale civile în ceea ce priveşte acordarea de daune interese într-un nou proces civil.
10. Pornind de la raţionamentul anterior, se arată că, chiar dacă problema de constituţionalitate ridicată în speţa de faţă este determinată practic de situaţia juridică creată prin intervenţia unei legi penale noi, mai favorabile inculpaţilor, deciziile curţii europene îşi vor găsi aplicare şi în cauzele născute exclusiv sub imperiul legii penale noi. Se susţine că, în ipoteza în care inculpatul, cu rea-credinţă, ar încerca tergiversarea procesului penal cu scopul împlinirii răspunderii penale, având în vedere că instanţa de judecată este cea care administrează şi conduce procesul penal şi are la dispoziţie pârghiile procesuale necesare pentru a disciplina procesul penal, încetarea procesului penal s-ar datora tot lipsei de diligenţă a organelor judiciare, care şi-au încălcat obligaţiile procesuale de a asigura soluţionarea cu celeritate a procesului penal.
11. Se arată că, în toate situaţiile invocate, când încetarea procesului penal se datorează lipsei de diligenţă a organelor judiciare, exclusivă sau combinată cu intervenţia legiuitorului, sau inaptitudinii organului judiciar de a disciplina comportamentul procesual al părţilor ale căror interese sunt contrare părţii civile, este evident că părţii civile, care a optat cu bună-credinţă pentru soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, nu i se poate reproşa vreo culpă, iar lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile se datorează exclusiv unor factori externi ce îşi au, direct sau indirect, sorgintea în culpa autorităţilor statale (fie ele judiciare sau legislative).
12. Se susţine că, practic, deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului nu sunt aplicabile doar în acele situaţii în care intervenţia prescripţiei răspunderii penale se datorează culpei părţii civile care, cu rea-credinţă, nu sesizează fapta organelor penale sau tergiversează procedurile penale, situaţii care sunt însă inexistente în practica judiciară a instanţelor penale. De altfel, soluţionarea laturii civile în ipoteza constatării prescripţiei răspunderii penale a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind compatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţie, astfel cum rezultă din Hotărârea din 19 iunie 2012 pronunţată în Cauza Constantin Florea împotriva României, în care instanţa europeană a arătat, în esenţă, că constatarea vinovăţiei şi a răspunderii civile delictuale în ipoteza intervenirii prescripţiei răspunderii penale este compatibilă cu principiile statuate de Convenţie atâta vreme cât aceste soluţii sunt pronunţate urmare unei proceduri echitabile în cadrul cărora inculpatul a putut să îşi facă apărări, inclusiv pe latură civilă.
13. Instanţa apreciază că noua soluţie legislativă prevăzută la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces la o instanţă şi din alt punct de vedere. Se arată, în acest sens, că, în ipoteza în care lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile este determinată de intervenţia prescripţiei răspunderii penale (ca urmare a noii soluţii legislative), este evident că procesul penal a durat o perioadă semnificativă de timp (prescripţia specială intervenind practic, sub imperiul noului Cod penal, după trecerea unei durate de cel puţin 10 ani). Or, într-o astfel de ipoteză, posibilitatea părţii civile de a-şi dovedi pretenţiile în faţa unei instanţe civile nou învestite şi care nu este ţinută de probele administrate în procesul penal este diminuată semnificativ, dacă nu anihilată în totalitate. Apare evident, în opinia instanţei, că, într-o astfel de ipoteză, dreptul părţii civile de acces la o instanţă şi dreptul la un proces echitabil sunt lezate esenţial sub aspectul posibilităţii efective, reale, de exercitare a acestor drepturi.
14. Se mai arată că nu se poate susţine că partea civilă îşi asumă riscul unei soluţii precum cea prevăzută de art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în ipoteza în care preferă să exercite acţiunea civilă în procesul penal. Alegerea părţii civile de a-şi realiza pretenţiile în cadrul procesului penal este justificată în mod obiectiv de posibilitatea mai facilă a administrării probelor şi de aşteptarea ca procesul să fie finalizat într-un termen mult mai scurt decât cel presupus de un proces civil. Mai mult, odată aleasă calea alăturării acţiunii civile celei penale, partea civilă nu poate părăsi procesul penal, condiţii în care este cu atât mai prejudiciată în situaţia concretă a lăsării nesoluţionate a acţiunii civile, ca urmare a intervenirii prescripţiei penale.
15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.".
19. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie.
20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală reglementează situaţiile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, respectiv în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j) din Codul de procedură penală, precum şi în cazul reglementat la art. 486 alin. (2) din acelaşi cod.
21. Art. 16 din Codul de procedură penală reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, prevăzând, la alin. (1), cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată. În acest sens, sunt reglementate la lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j) ale alin. (1) anterior menţionat următoarele cazuri de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau de încetare a acesteia din urmă: fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [lit. b) teza întâi]; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [lit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii [lit. g)]; există autoritate de lucru judecat [lit. i)]; şi a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [lit. j)]. De asemenea, art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală în cazul în care admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă.
22. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
23. În susţinerea excepţiei este invocată ipoteza în care instanţa, admiţând apelurile promovate în cauză, va modifica soluţia de achitare într-una de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei, şi, conform art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, ar urma să lase nesoluţionată acţiunea civilă. Se arată că în condiţiile procesuale anterior arătate, intervenirea prescripţiei răspunderii penale, respectiv durata prea mare a procesului penal, constituie un aspect ce nu poate fi imputat inculpaţilor sau celorlalte părţi, reprezentând o culpă a autorităţilor. Se susţine că, în această situaţie, textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil al participanţilor la procesul penal, chiar dacă ei au posibilitatea de a-şi apăra interesele printr-un proces civil, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale pronunţate în cauză.
24. Curtea constată că ipoteza juridică invocată în argumentarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală este una pur ipotetică, întrucât cererile de apel formulate în cauză sunt în curs de soluţionare, iar soluţia pronunţată de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 4.758/3/2006 este una de achitare, şi nu de încetare a procesului penal, conform Sentinţei penale nr. 901 din 11 noiembrie 2011.
25. În aceste condiţii, pronunţarea de către instanţa de judecată a unei soluţii de încetare a procesului penal, cu consecinţa lăsării nesoluţionate a acţiunii civile, potrivit textului criticat, este doar o ipoteză, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, neexistând certitudinea materializării ei.
26. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
27. Pentru aceste motive, Curtea constată că obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza, textul criticat nefiind aplicabil în etapa procesuală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, excepţia fiind, prin urmare, inadmisibilă.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 4.758/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
