Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 593 din 21 septembrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 19 octombrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Serban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, întrucκt textul de lege criticat este în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.037/2004, Tribunalul Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Pop în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã art. 91^6 din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, privind dreptul la viaţa intimã, familialã şi privatã, deoarece "dã posibilitatea oricui sã-şi preconstituie mijloace de probã pe care sã le foloseascã la discreţie în funcţie de interesele sale, în lipsa unei autorizaţii din partea instanţei de judecatã". Pe de altã parte, mai susţine autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcã şi dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi de familie, consacrat prin art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, text conform cãruia orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale, iar amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea drepturilor fundamentale este permis numai dacã este prevãzut prin lege şi dacã acesta constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã securitãţii naţionale, siguranţei publice, bunãstãrii economice a ţãrii, apãrãrii ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protecţiei sãnãtãţii sau a moralei, protecţiei drepturilor şi libertãţilor altor persoane.
Tribunalul Mureş apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
In conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, modificate şi completate prin <>Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având urmãtorul cuprins: "Inregistrãrile prevãzute în prezenta secţiune, efectuate de pãrţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probã când privesc propriile convorbiri sau comunicãri pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrãri pot constitui mijloace de probã dacã nu sunt interzise de lege."
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, deoarece sunt contrare prevederilor art. 26 din Constituţie, privind viaţa intimã, familialã şi privatã, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, raţiunea reglementãrii în conţinutul art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã a posibilitãţii ca înregistrãrile prezentate de pãrţi sã poatã "constitui mijloace de probã, dacã nu sunt interzise de lege" este aceea ca oricine care are o probã ce poate servi aflãrii adevãrului sã o poatã prezenta, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplãri ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrãri ca mijloc de probã într-un proces penal este în concordanţã cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de cãtre autoritãţile publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei -, dacã acestea se fac prin lege şi în vederea apãrãrii unor valori sociale importante, precum desfãşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale.
Mai mult, legislaţia procesual-penalã prevede suficiente garanţii în vederea înlãturãrii unor eventuale abuzuri, dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã aplicându-se numai în cazul sãvârşirii unei infracţiuni, când, în vederea aflãrii adevãrului, înregistrãrile pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), pãrţile având posibi-litatea contestãrii lor potrivit prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedurã penalã.
Se constatã, de asemenea, cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã nici prevederile actelor internaţionale aplicabile în materie. Astfel, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale admite, prin prevederile art. 8 paragraful 2, amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale a persoanei, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale, "în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informaţii şi date cu privire la pregãtirea sãvârşirii unor infracţiuni sau la derularea acţiunilor cu caracter infracţional se realizeazã, fãrã îndoialã, în scopul "desfãşurãrii instrucţiei penale" (chiar dacã se face anterior momentului începerii urmãririi penale) şi constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale".
Art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, adoptatã şi promulgatã de Adunarea generalã a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, prevede cã "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particularã, în familia sa, în domiciliul sãu ori în corespondenţã, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoanã are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri". Acelaşi document internaţional prevede însã, la pct. 2 al art. 29, cã "In exercitarea drepturilor şi libertãţilor sale, fiecare persoanã este supusã numai îngrãdirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunãstãrii generale, într-o societate democraticã".
In examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, trebuie avutã în vedere, de asemenea, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în cauza "P.G. şi J.H. contra Regatului Unit", 2001, a apreciat cã, în cazul în care "înregistrãrile nu au constituit singura probã împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea sã conteste atât autenticitatea, cât şi folosirea ei", nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.
In ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauza "Burzo contra României", 2002, se constatã cã aceasta nu numai cã nu confirmã neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, dar nici nu are incidenţã în cauzã. Astfel, în cauza amintitã, Curtea europeanã a reţinut cã susţinerile privind încãlcarea art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu se sprijinã pe niciun element din dosar, respingând cererea ca inadmisibilã.
In legãturã cu constituţionalitatea prevederilor de lege criticate în prezenta cauzã, sub aspectul altor critici de neconstituţionalitate, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, precum şi prin <>Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, reţinând cã acestea nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor, fiind în concordanţã şi cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin aceleaşi decizii s-a constatat, de asemenea, cã dispoziţiile menţionate respectã condiţiile stabilite de Constituţie pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
