Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 592 din 5 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 336 alin. 1 si 2 si art. 337 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 18 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecãtoriei Târgu Lãpuş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 977/319/2009, Judecãtoria Târgu Lãpuş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate, care reglementeazã extinderea procesului penal pentru alte fapte, respectiv cu privire la alte persoane, încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, dreptul la un proces echitabil, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, independenţa judecãtorilor şi realizarea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti, întrucât înlãturã posibilitatea ca instanţa de judecatã sã dispunã din oficiu asupra extinderii procesului penal în cauzele în care procurorul participã la judecatã, lãsând acest act procesual la aprecierea exclusivã a procurorului, care nu se bucurã însã de garanţiile de independenţã şi imparţialitate specifice judecãtorilor. Totodatã, în susţinerea excepţiei, instanţa invocã şi considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/1996, nr. 742/2008, nr. 259/2009 şi nr. 458/2009.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 336 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã. Din motivarea criticii, reiese însã cã aceasta priveşte şi dispoziţiile art. 337 din acelaşi cod. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 336 alin. 1 şi 2: "Când în cursul judecãţii se descoperã în sarcina inculpatului date cu privire la sãvârşirea unei alte fapte prevãzute de legea penalã, având legãturã cu infracţiunea pentru care este trimis în judecatã, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceastã faptã, iar instanţa, dupã caz:
a) dacã procurorul declarã cã pune în mişcare acţiunea penalã, instanţa, atunci când gãseşte cererea întemeiatã, procedeazã la extinderea procesului penal şi la judecarea cauzei şi cu privire la fapta descoperitã;
b) dacã procurorul declarã cã nu pune în mişcare acţiunea penalã, instanţa sesizeazã, prin încheiere, organul de urmãrire penalã competent pentru efectuarea de cercetãri cu privire la fapta descoperitã.
Dacã procurorul nu participã la judecatã şi sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1, instanţa extinde din oficiu procesul penal şi procedeazã la judecarea cauzei în întregul ei sau, dupã caz, sesizeazã, prin încheiere, organul de urmãrire penalã competent pentru efectuarea de cercetãri cu privire la fapta descoperitã.";
- Art. 337: "În cursul judecãţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o altã persoanã, dar în legãturã cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoanã.
Dispoziţiile art. 336 se aplicã în mod corespunzãtor."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la valorile supreme ale statului de drept organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecãtorilor şi ale art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã în procesul penal sesizarea instanţei de judecatã se realizeazã prin rechizitoriul procurorului (art. 264 din Codul de procedurã penalã), iar judecata se mãrgineşte la fapta şi la persoana arãtate în actul de sesizare a instanţei şi, desigur, în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi la persoana la care se referã extinderea (art. 317 din Codul de procedurã penalã). Dar, dacã actul de sesizare, rechizitoriul dat de procuror, stabileşte obiectul judecãţii, este firesc ca şi extinderea acestui obiect în cursul judecãţii sã se facã tot prin actul de voinţã al procurorului, iar atunci când procurorul nu considerã necesarã extinderea procesului penal cu privire la o altã persoanã, care nu era arãtatã în actul de sesizare, este firesc ca instanţa sã nu poatã efectua aceastã extindere, prin care ar încãlca drepturi fundamentale ale persoanei în cauzã. Aceastã prerogativã încredinţatã procurorului în procesul penal este în perfectã concordanţã cu prevederile art. 130 din Constituţie (devenit, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 131), potrivit cãrora, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor".
Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut cã, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacã declarã cã pune în mişcare acţiunea penalã, instanţa este obligatã sã procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la aceastã infracţiune, care se include astfel în obiectul judecãţii (art. 317 teza a doua din Codul de procedurã penalã). În acelaşi sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la altã persoanã, dacã procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligatã sã soluţioneze cauza în limitele în care a fost învestitã prin actul de sesizare şi nu poate sã dispunã extinderea procesului penal din proprie iniţiativã.
Precizând cã acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public, prin aceeaşi Decizie nr. 256 din 20 septembrie 2001, Curtea a statuat cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor cuprinse actualmente în art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, înfãptuirea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti are semnificaţia judecãrii unei cauze penale în limitele prevãzute în actul de sesizare, iar, pe de altã parte, persoana nemulţumitã de soluţia datã de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalitãţi de a contesta aceasta în cãile de atac.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006, Decizia nr. 833 din 2 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.333 din 19 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, prin care Curtea, pentru argumentele arãtate mai sus, a reţinut cã textele de lege criticate asigurã toate garanţiile ce caracterizeazã un proces echitabil, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cu reglementãrile internaţionale în materie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru aceleaşi considerente, prevederile de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie.
Referitor la pretinsa încãlcare a art. 53 din Legea fundamentalã, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu poate fi reţinutã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. 1 şi 2 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de instanţa de judecatã, din oficiu, în Dosarul nr. 977/319/2009 al Judecãtoriei Târgu Lãpuş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 mai 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
