Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 592 din 13 septembrie 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 592 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 13 ianuarie 2017

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Marian-Dan Grigore în Dosarul nr. 31/93/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.104D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale prin care au fost respinse criticile de neconstituţionalitate ale art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 şi ale ordonanţei de urgenţă în întregul ei. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 779 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 872 din 15 decembrie 2015.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Decizia civilă nr. 2.881 din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31/93/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Marian-Dan Grigore într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ilfov împotriva Sentinţei civile nr. 1.650 din 8 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, prin care au fost anulate trei decizii de impunere din oficiu emise de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ilfov.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că se încalcă principiul neretroactivităţii legii întrucât, printr-o dispoziţie a unei ordonanţe de urgenţă, care a intrat în vigoare la data de 30 decembrie 2011, au fost reglementate raporturi juridice de drept fiscal aferente anilor 2009, 2010 şi 2011, acordându-se, în acest fel, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ilfov dreptul de a emite decizii de impunere pentru perioade anterioare datei la care actul normativ a intrat în vigoare. Menţionează, în plus, că, în perioadele fiscale amintite, sarcina realizării operaţiunii de emitere a deciziilor de impunere revenea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind reglementată de dispoziţiile art. 86 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu produc efect retroactiv, ci stabilesc competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele II şi III din titlul IX^2 al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală începând cu data de 1 iulie 2012, aşadar ulterior intrării lor în vigoare, stabilind că, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2012, această competenţă revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. În concluzie, instanţa apreciază că dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 respectă principiul tempus regit actum.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât reglementarea criticată produce efecte începând cu data intrării sale în vigoare, fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii.
    9. Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având următorul cuprins: "Competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuţii sociale aferente anului 2012 şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade."
    12. Critica de neconstituţionalitate este formulată din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
    13. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că elementele de conţinut ale acesteia sunt similare cu elementele de conţinut ale excepţiei de neconstituţionalitate soluţionate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 579 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 14 septembrie 2016. Astfel, există identitate între obiectul celor două excepţii, respectiv dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, în ambele dosare autorii au invocat încălcarea aceluiaşi text constituţional, respectiv dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privitoare la principiul neretroactivităţii legii civile. În sfârşit, în ambele cauze autorii excepţiilor au motivat într-o manieră identică excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Ca atare, devin aplicabile considerentele reţinute de Curte în Decizia nr. 579 din 12 iulie 2016, precitată, potrivit cărora "norma supusă controlului de constituţionalitate are, aşa cum s-a arătat în precedent, natura unei norme procedurale de stabilire de competenţe. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a referit în mod expres la aplicabilitatea în timp a legii procedurale prin care se stabilesc competenţe. Astfel, în Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005, Curtea a statuat că «reglementarea în discuţie se referă la competenţă, aşadar la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, aşa cum, de altfel, şi procedează»". Şi competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale, acordată de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 caselor de asigurări sociale, reprezintă o situaţie juridică de continuitate. Însuşi textul legal care acordă caselor de asigurări sociale competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale dispune, deopotrivă, că aceasta va fi exercitată potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. Tocmai această dispoziţie imperativă reprezintă garanţia că, în exercitarea competenţelor acordate de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, casele de asigurări sociale nu vor aplica în mod retroactiv legislaţia specifică fiecărei perioade fiscale. Prin urmare, indiferent de perioada fiscală pentru care casele de asigurări sociale stabilesc contribuţiile sociale obligatorii, deci inclusiv pentru perioade fiscale anterioare datei de 30 decembrie 2011, acestea vor avea în vedere legislaţia specifică aplicabilă fiecăreia dintre perioadele respective [paragrafele 26-27].
    15. Raţiunile păstrării unei jurisprudenţe constante, respectiv predictibilitatea, accesibilitatea şi claritatea dreptului, au determinat Curtea, de pildă în Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 noiembrie 2013, să reţină că "orice reviriment jurisprudenţial presupune existenţa unor elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei". Or, autorul excepţiei din prezenta cauză nu aduce niciun element novator în motivaţia criticii de neconstituţionalitate a art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, a cărui constituţionalitate a fost constatată printr-o decizie anterioară.
    16. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 579 din 12 iulie 2016, precitate, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian-Dan Grigore în Dosarul nr. 31/93/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                              Cosmin-Marian Văduva


                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016