Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 591 din 5 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 6 august 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Fănică Simion, Iulia Corduban, Camelia Ojog, Dumitru Miron, Gabriela Vatavu, Tincuţa Damian, Anca Elena Iacob, Maria Ursache, Silvia Chis, Mihaela Barbacaru, Mantaluţa Dorina, Veronica Gliz, Elena Irimescu, Mihai Drescanu, Carmen Sandu, Lăcrămioara Cocuti, Gheorghe Rada, Iulian Minzat, Gabriel Jijie, Anamaria Florescu, Rodica Tudosa, Rodica Prelipceanu, Vasile Andrieş, Mariana Cantoriu, Mirela Antoche, Teodor Grădinaru, Alina Păduraru, Marian Tomiţă, Sergiu Atitienei, Cristina Andrieş, Oltica Ursache, Liliana Dupir, Doiniţa Fegher, Livia Ungureanu, Sabina Raiceanu, Liliana Laura Mihăilescu, Maria Arsenie, Camelia Temneanu, Persida Popa, Cătălina Aciobăniţei, Silvia Volosincu, Felicia Galatanu, Florica Enea, Rodica Marciuc, Panseluţa Slabu şi Anca Ramona Rusu, prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în Dosarul nr. 3.857/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 17D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 365 din 24 aprilie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.857/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Excepţia a fost ridicată de Fănică Simion, Iulia Corduban, Camelia Ojog, Dumitru Miron, Gabriela Vatavu, Tincuţa Damian, Anca Elena Iacob, Maria Ursache, Silvia Chis, Mihaela Barbacaru, Mantaluţa Dorina, Veronica Gliz, Elena Irimescu, Mihai Drescanu, Carmen Sandu, Lăcrămioara Cocuti, Gheorghe Rada, Iulian Minzat, Gabriel Jijie, Anamaria Florescu, Rodica Tudosa, Rodica Prelipceanu, Vasile Andrieş, Mariana Cantoriu, Mirela Antoche, Teodor Grădinaru, Alina Păduraru, Marian Tomiţă, Sergiu Atitienei, Cristina Andrieş, Oltica Ursache, Liliana Dupir, Doiniţa Fegher, Livia Ungureanu, Sabina Raiceanu, Liliana Laura Mihăilescu, Maria Arsenie, Camelia Temneanu, Persida Popa, Cătălina Aciobăniţei, Silvia Volosincu, Felicia Galatanu, Florica Enea, Rodica Marciuc, Panseluţa Slabu şi Anca Ramona Rusu, prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, într-o cauză având ca obiect anularea unor decizii de stabilire a drepturilor salariale şi plata unor drepturi salariale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă grav dreptul de proprietate asupra bunului, reprezentat de salariul cuvenit pentru munca prestată. Această diminuare a drepturilor salariale s-a realizat fără a exista vreunul din cazurile prevăzute de art. 53 din Constituţie, fără a avea caracter temporar şi fără a se acorda, în schimb, vreo despăgubire proporţională cu privarea de acel bun.
De asemenea, autorii susţin că prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 preiau "sine die" diminuarea salarială dispusă prin Legea nr. 118/2010 şi că, pentru anul 2011, nu este justificată în niciun mod privarea de un bun, în condiţiile în care nu există o justificare legală în acest sens, care să ţină de necesitatea asigurării securităţii naţionale şi nicio modalitate de compensare pentru pierderea suferită.
Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - hotărârile pronunţate în cauzele Kechko contra Ucrainei, 2005, Kopecky contra Slovaciei, 2003, Cazacu contra Moldovei, 2007.
De altfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, drepturile salariale, privite ca drept de creanţă, reprezintă un "bun", dacă acesta este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o speranţă legitimă de a-l vedea concretizat.
Totodată, noţiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la salariu este asimilat dreptului de proprietate. Invocă, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Buchen contra Cehiei, 2002.
Invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010, autorii excepţiei consideră că salariaţii din sistemul bugetar aveau dreptul să primească în continuare o retribuţie în acord cu prevederile legale aplicabile pentru anul 2010.
În fine, autorii arată că restrângerea unui drept poate fi justificată atunci când nu violează esenţa dreptului restrâns. Suprimarea unui sfert din salariu are ca efect violarea dreptului în substanţa sa, cu atât mai mult cu cât, după 1 ianuarie 2011, măsura nu a încetat, iar salariile nu au revenit la cuantumurile iniţiale, ci Guvernul a permanentizat diminuarea salarială, chiar dacă a restituit 15% din cuantumul salariului avut de salariat la 1 octombrie 2010.
În altă ordine de idei, este invocat faptul că la promulgarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 au fost încălcate art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Aşa cum rezultă din Decretul Preşedintelui României nr. 603 din 29 iunie 2010, legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată de Parlament şi a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel încât actul normativ a fost publicat în data de 30 iunie 2010, sub nr. 118.
Or, Legea nr. 118/2010 putea fi promulgată de Preşedintele României doar după expirarea celor două zile stabilite de art. 15 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care nu a fost invocată o obiecţie de neconstituţionalitate. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 975 din 7 iulie 2010.
Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul constituţionalităţii Legii nr. 118/2010 (art. 1 şi 2) şi Legii nr. 285/2010 (art. 1), reţinând că, în cuprinsul deciziilor nr. 872/2010, nr. 874/2010, nr. 975/2010, nr. 1.655/2010 şi nr. 1.155/2011, Curtea Constituţională a analizat, în totalitate, criticile de neconstituţionalitate formulate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, menţionând că soluţiile legislative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate,exercitat din perspectiva unor critici similare celor invocate în prezenta cauză. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874, ambele din 25 iunie 2010, nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 şi nr. 1.155 din 13 septembrie 2011. În ceea ce priveşte argumentele referitoare la pretinsa nerespectare a procedurii de promulgare a Legii nr. 118/2010, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, prin care s-a statuat că promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu aceasta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere transmis la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.409D/2011, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.
Prevederile criticate din Legea nr. 118/2010 au următorul conţinut:
- Art. 1: "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.";
- Art. 2 alin. (1) lit. b): "(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora:
[...] b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare;".
Prevederile art. 1 din Legea nr. 285/2010 au următorul conţinut:
(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) privind tipurile de proprietate - publică şi privată şi caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile legii organice, art. 147 alin. (2) care statuează că "În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale." şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Sunt invocate şi dispoziţiile privind protecţia proprietăţii cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate din cuprinsul Legii nr. 118/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din acest act normativ, iar prevederile Legii nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. Cu toate acestea, aceste prevederi legale au continuat să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, şi Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012).
În continuare, Curtea reţine căprevederile Legii nr. 118/2010 şi ale Legii nr. 285/2010 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 98 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 20 aprilie 2012, Decizia nr. 217 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012, Decizia nr. 250 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 mai 2012, şi Decizia nr. 365 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012).
I. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 118/2010, Curtea a observat că dispoziţiile art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (2) din Constituţie nu conţin o referire expresă asupra termenului pentru sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea exercitării controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora de Preşedintele României. Termenele specifice procedurii premergătoare trimiterii legii spre promulgare sunt reglementate prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2), că în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile.
De asemenea, Curtea a reţinut că natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea în acest fel a controlului de constituţionalitate a priori.
Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi realizat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie.
Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie şi-au exercitat acest drept (a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 ). Astfel, chiar dacă Preşedintele României a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării, ceea ce s-a şi întâmplat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010 ).
În consecinţă, Curtea a constatat că încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.
Pe de altă parte, Curtea a statuat că promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011).
De altfel, Curtea a arătat că, indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza întotdeauna numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept, ceea ce demonstrează clar că respectarea termenului de două zile este o obligaţie a autorităţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioară legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale (a se vedea Decizia nr. 256 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 21 mai 2012).
II. În privinţa argumentelor care privesc neconstituţionalitatea intrinsecă, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii prevederilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010 constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.
Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă criticată a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că această măsură prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat ( Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
Considerente similare au fost reţinute de Curte şi în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011).
De asemenea, Curtea a mai reţinut că modalitatea de stabilire a cuantumului salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, precum şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010.
Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, citată mai sus).
Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, Curtea a reţinut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.
În acelaşi timp, Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011).
De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la reducerea cu 25% a drepturilor salariale ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 118/2010, a arătat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi cele individuale ale cetăţeanului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 17-20).
În plus, referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, Curtea Constituţională a reţinut că drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, la care textele de lege criticate fac trimitere, nu sunt drepturi de natură constituţională, legiuitorul având o marjă de apreciere mult mai mare în reglementarea lor, şi că, în privinţa diminuării acestor drepturi, nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 250 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 mai 2012).
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Fănică Simion, Iulia Corduban, Camelia Ojog, Dumitru Miron, Gabriela Vatavu, Tincuţa Damian, Anca Elena Iacob, Maria Ursache, Silvia Chis, Mihaela Barbacaru, Mantaluţa Dorina, Veronica Gliz, Elena Irimescu, Mihai Drescanu, Carmen Sandu, Lăcrămioara Cocuti, Gheorghe Rada, Iulian Minzat, Gabriel Jijie, Anamaria Florescu, Rodica Tudosa, Rodica Prelipceanu, Vasile Andrieş, Mariana Cantoriu, Mirela Antoche, Teodor Grădinaru, Alina Păduraru, Marian Tomiţă, Sergiu Atitienei, Cristina Andrieş, Oltica Ursache, Liliana Dupir, Doiniţa Fegher, Livia Ungureanu, Sabina Raiceanu, Liliana Laura Mihăilescu, Maria Arsenie, Camelia Temneanu, Persida Popa, Cătălina Aciobăniţei, Silvia Volosincu, Felicia Galatanu, Florica Enea, Rodica Marciuc, Panseluţa Slabu şi Anca Ramona Rusu, prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, în Dosarul nr. 3.857/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent
Simina Gagu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
