Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 591 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 591 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 19 noiembrie 2015

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Cristina Teodora Pop   - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sandu Niculae şi Marilena Cîmpeanu în Dosarul nr. 9.073/101/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178 D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la asigurarea principiului contradictorialităţii, jurisprudenţă care a schimbat filosofia Codului de procedură penală. Se arată că efectele acestei jurisprudenţe au fost acelea că recursul în casaţie a rămas singura procedură în care examinarea admisibilităţii de principiu se face fără asigurarea contradictorialităţii, iar răspunsul procurorului la argumentele părţilor nu se transmite acestora. Se observă că situaţia este similară cu cea din procedura camerei preliminare, constatată ca fiind neconstituţională de către instanţa de contencios constituţional.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.073/101/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sandu Niculae şi Marilena Cîmpeanu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs în casaţie formulate de autorii excepţiei, aflată în stadiu de verificare a admisibilităţii acesteia.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că examinarea admisibilităţii cererii de recurs în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a procurorului, conform prevederilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, este de natură a contraveni dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare, prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie. Se susţine că lipsa contradictorialităţii şi publicităţii procedurii reglementate prin textul criticat nu poate asigura exigenţele specifice drepturilor fundamentale anterior enunţate. Se face trimitere la soluţia şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului" asupra plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, despre care se susţine că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se mai face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15 mai 2005, 6 iulie 2005, 7 mai 2006, 28 mai 2006 şi 11 iulie 2006, pronunţate în cauzele Philippe Pause împotriva Franţei, Lacas împotriva Franţei, Halis Dogan împotriva Turciei, Tosun împotriva Turciei şi Şahin Cagdaş împotriva Turciei.
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că, în scopul asigurării celerităţii procesului penal, noul Cod de procedură penală prevede doar o singură cale ordinară de atac, cea a apelului, recursul, denumit recurs în casaţie, devenind o cale de atac extraordinară, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor judecătoreşti atacate cu regulile de drept aplicabile. Se susţine că, în aceste condiţii, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească pentru această cale extraordinară de atac reguli procedurale specifice, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de examinare a cererii, reguli care să asigure stabilitatea circuitului juridic. Se arată că reţinerea unei eventuale încălcări a prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 24 ar presupune constatarea neasigurării unui grad de jurisdicţie impus de tratatele internaţionale sau a dreptului la apărare. Se mai arată că asigurarea dreptului de acces liber la justiţie nu implică lipsa oricărei condiţionări şi că examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie în camera de consiliu nu este de natură a contraveni prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, datorită caracterului extraordinar al căii de atac analizate, care se exercită numai împotriva unor hotărâri definitive, după parcurgerea etapelor judecăţii în primă instanţă şi în apel.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. Curtea constată că între dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi dispoziţiile art. 440 alin. (2) din acelaşi cod există o legătură indisolubilă prin prisma faptului că alin. (2) al art. 440 din Codul de procedură penală stabileşte aspectele care fac obiectul cercetării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, astfel încât cele două texte de lege urmează a fi analizate împreună prin prezenta decizie. Pentru acest motiv, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
    (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie".
    11. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte, conform dispoziţiilor art. 433 din Codul de procedură penală, verificarea unor aspecte de drept, supunând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În realizarea acestui scop, potrivit art. 439 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, cererea de recurs în casaţie, împreună cu înscrisurile anexate, se depune, însoţite de copii pentru procuror şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre este atacată, de unde este comunicată acestora, cu menţiunea că, în vederea soluţionării cauzei, pot fi depuse concluziile scrise, în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeaşi instanţă. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, nedepunerea de către părţi şi procuror de concluzii scrise nu împiedică judecarea recursului în casaţie.
    13. Potrivit art. 440 din Codul de procedură penală, procedura de soluţionare a recursului în casaţie parcurge etapa de admitere în principiu, examinarea admisibilităţii cererii realizându-se, conform alin. (1) al art. 440 anterior referit, în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanţa pronunţă, prin încheiere, o soluţie de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casaţie. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 440, dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438 din Codul de procedură penală ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie. Iar, conform art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din Codul de procedură penală, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
    14. Analizând comparativ procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie cu procedura admisibilităţii în principiu a altor două căi extraordinare de atac reglementate de Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele:
    15. Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se judecă, conform art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează de către instanţă "fără citarea părţilor" este neconstituţională, restabilind în acest fel constituţionalitatea textului criticat.
    16. Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează, conform art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă "fără citarea părţilor" este neconstituţională, remediind şi în acest caz, prin decizia anterior citată, constituţionalitatea procedurii supuse controlului.
    17. Pentru pronunţarea deciziilor anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a avut în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care instanţa supremă a subliniat faptul că dispoziţiile art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, care consacră obligativitatea prezenţei procurorului la judecată, instituie o regulă cu caracter general, incidentă ori de câte ori este vorba despre o activitate procesuală de judecată, inclusiv în materia căilor extraordinare de atac, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, a stabilit că admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului, întrucât nu există o dispoziţie expresă care să îl excludă pe acesta de la judecată. Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea soluţiilor legislative de judecare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare şi a revizuirii având în vedere doar nerespectarea principiului egalităţii de arme, în condiţiile în care participarea procurorului era obligatorie, în vreme ce părţile nu erau citate, în această fază care nu viza fondul judecăţii.
    18. Analizând dispoziţiile procesual penale ce reglementează soluţionarea recursului în casaţie, respectiv art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii. Aşa fiind, având în vedere cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015 anterior analizată, Curtea constată că participarea procurorului la procedura reglementată prin art. 440 din Codul de procedură penală apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    19. Spre deosebire de procedurile referitoare la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prevăzută la art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, şi la admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzută la art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, procedura de examinare a admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, reglementată la art. 440 din Codul de procedură penală, nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părţilor.
    20. Curtea constată că, în mod similar dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedură penală, prevederile art. 353 din acelaşi cod reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită; conform dispoziţiilor aceleiaşi norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă, care poate dispune şi citarea altor subiecţi procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei. Analizând sistematic prevederile art. 353 şi 363 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost incluse în cuprinsul părţii speciale a titlului III - Judecata, capitolul I - Dispoziţii generale, fapt ce relevă intenţia legiuitorului de a reglementa prin ele norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare.
    21. În aceste condiţii, Curtea reţine că în procedura admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie ar urma să fie aplicabile dispoziţiile generale în materia citării, adică prevederile art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă.
    22. Concluzionând, rezultă că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a părţilor, conform art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi cu participarea procurorului, potrivit art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru aceasta pledează şi faptul că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului şi citarea părţilor de la examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul Codului de procedură penală, ca excepţie de la dispoziţiile art. 353 alin. (1) şi art. 363 alin. (1) anterior referite.
    23. În fapt, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă un aspect diferit de cele anterior menţionate, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casaţie sunt examinate din perspectiva admisibilităţii în principiu a acestora fără participarea procurorului şi fără citarea părţilor, conform procedurii prevăzute la art. 440 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, lipsa aplicării dispoziţiilor art. 353 alin. (1) şi art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare şi aplicare a legii, şi nu una de constituţionalitate a textului criticat, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părţi, pe de o parte, şi procuror, pe de altă parte. Şi cum, conform prevederilor art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
    24. În ceea ce priveşte însă dispoziţiile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea urmează să examineze dacă textul analizat nu are valenţe neconstituţionale, încălcând dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
    25. Referitor la procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie, prevăzută la art. 440 din Codul de procedură penală, Curtea constată că soluţiile ce pot fi pronunţate în urma judecăţii sunt admiterea în principiu şi respingerea. Admiterea în principiu are loc, conform art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală, atunci când se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 din Codul de procedură penală, situaţie în care cauza este trimisă în vederea judecării în fond a recursului în casaţie. În aceste condiţii, examinarea fondului cererii de recurs în casaţie se va face cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, incluzând citarea părţilor şi participarea procurorului, conform art. 445 din Codul de procedură penală. Cererea de recurs în casaţie poate fi respinsă, potrivit art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, atunci când nu este formulată în termenul prevăzut de lege, conform art. 435 din Codul de procedură penală, nu au fost respectate prevederile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 referitoare la categoriile de hotărâri supuse recursului în casaţie, condiţiile declarării recursului în casaţie, motivarea recursului în casaţie şi cazurile în care se poate face recurs în casaţie din Codul de procedură penală sau dacă cererea este vădit nefondată.
    26. Analizând motivele pentru care poate fi dispusă soluţia de respingere a cererii de recurs în casaţie cu ocazia examinării admisibilităţii acesteia, Curtea constată că primele două motive anterior enumerate, respectiv când cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege şi când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală, vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie. Spre deosebire de acestea, cel din urmă motiv de respingere a cererii de recurs în casaţie, acela că cererea analizată este vădit nefondată, nu poate fi făcută decât cu verificarea unor elemente ce vizează fondul cauzei. Or, verificarea fondului cauzei, în scopul aprecierii caracterului vădit nefondat al cererii, presupune verificarea legalităţii hotărârii atacate, instanţa judecătorească fiind obligată să se pronunţe asupra cazurilor de recurs în casaţie invocate (art. 447). Acest aspect impune ca necesitate evaluarea unor situaţii intrinseci cazurilor de recurs în casaţie, cu alte cuvinte, examinarea concordanţei hotărârii contestate cu cadrul normativ aplicabil. În consecinţă, distincţia realizată prin folosirea noţiunilor de "vădit nefondată" şi "nefondată" nu schimbă cu nimic cele anterior expuse, sub aspectul a ceea ce interesează analiza Curţii Constituţionale, întrucât ambele noţiuni au în vedere o evaluare a legalităţii hotărârilor judecătoreşti, eventuale diferenţe între acestea referindu-se la caracterul mai mult sau mai puţin evident al soluţiei de respingere pe fond, şi nu la problema dihotomiei formă-fond. Prin urmare, criteriul pe care se întemeiază diferenţa între cele două proceduri, respectiv examinarea în principiu şi judecata recursului în casaţie, este distincţia fond-formă şi nu criterii care clasifică la rândul lor fondul.
    27. Or, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, paragraful 13, Curtea Constituţională a reţinut că procedura reglementată de normele procesual penale ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, deci nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii, instanţa neimplicându-se în niciun fel în judecata pe fond a unei acuzaţii în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere. Aşa fiind, instanţa pronunţându-se doar asupra unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor şi, constatându-se absenţa oricăror repercusiuni importante asupra situaţiei revizuentului, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu înfrâng accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Prin aceeaşi decizie, paragraful 24, Curtea Constituţională a constatat că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea şi seriozitatea cererii de revizuire pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.
    28. Curtea reţine că, la fel ca şi în cazul procedurilor referitoare la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, verificarea respectării dispoziţiilor art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. Prin urmare, Curtea constată că doar soluţia de respingere ca vădit nefondată a cererii de recurs în casaţie cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a acesteia presupune antamarea fondului căii de atac, implicând examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării care face obiectul recursului în casaţie. Or, procedura examinării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale şi, tocmai de aceea, se poate desfăşura în lipsa Ministerului Public şi a părţilor. În schimb, indiferent de caracterul vădit nefondat sau nefondat al recursului în casaţie, Curtea reţine că această soluţie vizează fondul recursului în casaţie, situaţie în care este necesar ca părţile şi Ministerul Public să îşi poată susţine propriile argumente referitoare la acuzaţiile ce le sunt aduse şi la probele administrate.
    29. Astfel, Curtea conchide că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, impune ca examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie în situaţia analizată, adică prin pronunţarea asupra caracterului vădit nefondat al cererii, să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceasta fiind etapa soluţionării în fond a acestei căi de atac. Aşadar, indiferent de participarea părţilor şi a Ministerului Public la procedura admiterii în principiu a cererii de recurs în casaţie, acest motiv de respingere a acesteia nu poate face obiectul admiterii în principiu, acesta fiind un element specific fondului căii extraordinare de atac. Caracterul "vădit nefondat" al cererii de recurs în casaţie nu îndrituieşte legiuitorul să plaseze un aspect ce ţine de fondul căii de atac într-o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează şi nu se soluţionează fondul cauzei. Includerea soluţiei de respingere a cererii ca vădit nefondată, în etapa admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, eludează finalitatea şi raţiunea acestei etape.
    30. Pentru aceste motive, Curtea constată că sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul prevederilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală este neconstituţională, întrucât respingerea cererii de recurs în casaţie pentru motivul că aceasta este vădit nefondată obligă instanţa supremă la examinarea fondului cauzei, iar aceasta poate avea loc numai în faza judecării pe fond a recursului în casaţie, care se face, conform art. 445 din Codul de procedură penală, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului.

    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sandu Niculae şi Marilena Cîmpeanu în Dosarul nr. 9.073/101/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
    2. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sandu Niculae şi Marilena Cîmpeanu în Dosarul nr. 9.073/101/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul acestora este neconstituţională.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Cristina Teodora Pop

                                   ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 591 din 1 octombrie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 591 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 591 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală