Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 590 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 23 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent aratã cã partea Alin Marius Aftene a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicitã judecarea în lipsã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 59/268/2007, Tribunalul Harghita - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost invocatã de Bara Arpad Attila într-o cauzã având ca obiect acţiunea penalã privind sãvârşirea infracţiunilor de falsificare de monede sau alte valori.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege criticat încalcã dreptul constituţional la apãrare, prin faptul cã instanţa nu poate sã se pronunţe asupra regularitãţii sesizãrii, a actului de sesizare, a faptelor deduse judecãţii şi a nulitãţilor care eventual ar afecta urmãrirea penalã, în cadrul procedurii prevãzute de textul de lege criticat.
Tribunalul Harghita - Secţia penalã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã instituirea unei proceduri speciale, cum este cea prevãzutã de dispoziţiile art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora instanţa analizeazã doar aspectele privind legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive, nu este de naturã a încãlca dreptul inculpatului de a-şi exercita în mod deplin dreptul la apãrare în cursul procesului penal, cu precizarea cã dreptul de a formula cereri, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii este circumstanţiat de momentul procesual în curs. De asemenea, se apreciazã cã textul de lege criticat cuprinde suficiente garanţii ale dreptului la apãrare, inclusiv prin reglementarea verificãrii din oficiu a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive în cursul judecãţii.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul criticat nu încalcã dreptul la apãrare, cu atât mai mult cu cât încheierea pronunţatã de instanţã cu privire la menţinerea arestãrii preventive poate fi atacatã cu recurs, asigurându-se posibilitatea inculpatului de a se prevala de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins: "(1) Dupã înregistrarea dosarului la instanţã, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecatã în stare de arest, instanţa este datoare sã verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive, înainte de expirarea duratei arestãrii preventive.
(2) Dacã instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau cã nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
(3) Când instanţa constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivatã, arestarea preventivã. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5, şi 11 se aplicã în mod corespunzãtor.
(4) Încheierea poate fi atacatã cu recurs, aplicându-se dispoziţiile art. 160a alin. (2)."
Autorul excepţiei susţine cã textul legal criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 24 - Dreptul la apãrare.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã prevederile legale criticate au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, şi cu o motivare similarã.
Astfel, spre exemplu, prin <>Decizia nr. 48 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005, Curtea a statuat cã nu poate fi primitã critica autorului excepţiei referitoare la lipsa garantãrii dreptului la apãrare, deoarece textul legal criticat nu instituie niciun fel de norme referitoare la îngrãdirea acestui drept. De altfel, ca o garanţie suplimentarã a efectivitãţii dreptului la apãrare în cauzele penale, pe lângã dreptul pãrţii interesate de a fi asistatã de un avocat ales sau numit din oficiu şi obligativitatea organelor judiciare de a le aduce la cunoştinţã acest drept - de care învinuitul ori inculpatul se poate prevala sau nu -, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã obligativitatea asistenţei juridice obligatorii, în funcţie de situaţia deosebitã în care s-ar putea afla învinuitul sau inculpatul ori în funcţie de pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã. Prin urmare, datã fiind situaţia excepţionalã în care se aflã inculpatul arestat dupã înregistrarea dosarului la instanţã, aceasta este datoare sã procedeze la verificarea legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive, aplicând dispoziţiile referitoare la garantarea dreptului la apãrare. Sub acest aspect nu se poate susţine cã se încalcã dreptul la apãrare, deoarece textul nu face trimitere şi la art. 136 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã criteriile de alegere a uneia sau a alteia dintre mãsurile preventive şi scopul acestor mãsuri. Art. 136 se constituie într-o normã cu aplicabilitate generalã pentru toate situaţiile în care se dispune cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea ori încetarea vreunei mãsuri preventive.
Mai mult, prin <>Decizia nr. 626 din 3 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006, Curtea a statuat urmãtoarele: prevederile art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, "ce stabilesc obligaţia instanţei ca, dupã înregistrarea dosarului, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecatã în stare de arest, sã examineze din oficiu legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive, înainte de expirarea duratei arestãrii, dau expresie prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (4), potrivit cãrora «Arestarea preventivã se dispune de judecãtor şi numai în cursul procesului penal», respectiv celor ale art. 23 alin. (6), potrivit cãrora «În faza de judecatã instanţa este obligatã, în condiţiile legii, sã verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã, de îndatã, punerea în libertate a inculpatului, dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice menţinerea privãrii de libertate»."
Mai mult, aşa cum s-a reţinut în decizia menţionatã, "potrivit alin. 4 al art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, încheierea pronunţatã de instanţã cu privire la menţinerea arestãrii preventive a inculpatului poate fi atacatã cu recurs, asigurându-se în acest fel posibilitatea inculpatului de a se prevala de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil."
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
