Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 59 din 26 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele masuri privind solutionarea cererilor referitoare la acordarea de despagubiri pentru daunele morale, in intregul sau, precum si a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din aceeasi ordonanta
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, în întregul sau, precum şi a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã de George Tuna, Agripina Tuna, Gabriel Tuna şi Marius Alexandru Tuna în Dosarul nr. 14.805/2000 al Judecãtoriei Bacau, precum şi de Avram Craciun în Dosarul nr. 2.077/2001 al Tribunalului Arad Secţia civilã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, întrucât între acestea exista o strânsã legatura. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedura civilã, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 294C/2001 la Dosarul nr. 293C/2001, deoarece cauzele au ca obiect neconstituţionalitatea aceloraşi dispoziţii legale. Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 294C/2001 la Dosarul nr. 293C/2001. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii pe fond, arãtând ca, deşi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 a fost abrogatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 34/2001 , Curtea este competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii, întrucât raporturile juridice referitoare la stabilirea şi acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, ce fac obiectul cauzelor de fata, au luat naştere potrivit reglementãrilor din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 , aceasta continuand sa îşi producã efectele şi în prezent. În concluzie, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã, arãtând ca prevederile ordonanţei criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin încheierile din 2 martie 2001 şi din 4 iulie 2001, pronunţate în dosarele nr. 14.805/2000 şi nr. 2.077/2001, Judecãtoria Bacau şi, respectiv, Tribunalul Arad - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, în întregul ei, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã de George Tuna, Agripina Tuna, Gabriel Tuna, Marius Alexandru Tuna şi de Avram Craciun. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenta, ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Judecãtoria Bacau şi Tribunalul Arad - Secţia civilã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, în întregul sau, şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanta este neîntemeiatã. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând ca diferentierea de regim juridic consacratã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu contravine Constituţiei, înscriindu-se în sfera de incidenta a art. 125 alin. (3) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile pãrţilor, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, în întregul sau, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanta. În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat încãlcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, şi în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 nu mai este în vigoare, fiind abrogatã, ulterior sesizãrii Curţii, prin <>art. II alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 34 din 16 august 2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ordonanta publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001. Prin urmare, ordonanta criticata nu mai poate fi supusã controlului de constitutionalitate, întrucât, potrivit dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, aceasta "decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", iar conform dispoziţiilor alin. (6) al aceluiaşi articol, "[...] excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3) [...]". Asa fiind, în cauza excepţia de neconstituţionalitate ridicatã urmeazã sa fie respinsã, ca devenitã inadmisibila.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele mãsuri privind soluţionarea cererilor referitoare la acordarea de despãgubiri pentru daunele morale, în întregul sau, precum şi a prevederilor art. 1 alin. (1) din aceeaşi ordonanta, excepţie ridicatã de George Tuna, Agripina Tuna, Gabriel Tuna şi Marius Alexandru Tuna în Dosarul nr. 14.805/2000 al Judecãtoriei Bacau şi de Avram Craciun în Dosarul nr. 2.077/2001 al Tribunalului Arad - Secţia civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Maria Bratu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email