Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 588 din 19 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 228 si art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 23 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, expertul pentru probleme juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, Bianca Drãghici.
Având cuvântul, autorul excepţiei, prin reprezentantul sãu, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulatã.
Ministerul Public, arãtând cã <>art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 este criticat din perspectiva lipsei unor criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte acest text de lege, ca neîntemeiatã. Referitor la dispoziţiile art. II alin. (3) din acelaşi act normativ, aratã cã, în mãsura în care acestea ar permite un control administrativ al hotãrârilor judecãtoreşti, ar înfrânge prevederile art. 124 şi art. 129 din Constituţie. Ca urmare, cu privire la acest text de lege aratã cã se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Adresa nr. 425 din 17 ianuarie 2007, trimisã Curţii Constituţionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, la solicitarea a 14 judecãtori din cadrul Judecãtoriei Slatina.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prevederile <>art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, prin aceea cã instituie obligativitatea exercitãrii de cãtre stat a acţiunii în regres. În opinia Avocatului Poporului, textul constituţional invocat "nu stabileşte obligaţia statului, ci posibilitatea acestuia, ca, în cazul magistraţilor, sã dispunã de o acţiune în regres pentru a putea recupera prejudiciile cauzate statului, prin asumarea rãspunderii patrimoniale a magistraţilor pentru erorile judiciare". Tot astfel, <>art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, în acord cu art. 52 alin. (3) din Constituţie, reglementeazã posibilitatea, şi nu obligaţia statului, de a recupera contravaloarea reparaţiei acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare, sens în care statul poate formula acţiune în regres împotriva judecãtorului sau procurorului, în mãsura în care respectiva eroare le este imputabilã acestora, fiind cauzatã de exercitarea cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã a funcţiei. Se mai susţine cã textul legal criticat nu conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului şi lasã loc subiectivismului şi arbitrariului. De asemenea, din redactarea acestuia nu rezultã "dacã stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului se realizeazã în cadrul acţiunii în regres a statului sau pe calea unei acţiuni disciplinare sau penale, finalizatã cu o hotãrâre definitivã prin care sã se reţinã rãspunderea disciplinarã sau penalã a acestuia". Aşa fiind, <>art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu asigurã, în opinia autorului excepţiei, garanţiile procesuale necesare angajãrii rãspunderii magistraţilor, fiind în contradicţie cu principiul independenţei judecãtorilor şi supunerii lor numai legii.
În ceea ce priveşte <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 , care a modificat <>art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, se susţine cã ar putea intra în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecãtorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfãptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac "în condiţiile în care instituirea rãspunderii disciplinare a judecãtorilor sau a procurorilor în cazul nerespectãrii normelor de procedurã cu reacredinţã sau din gravã neglijenţã ar aduce atingere înfãptuirii actului de justiţie." Se aratã în acest sens cã stabilirea situaţiei în care judecãtorul sau procurorul nu a respectat normele de procedurã cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã se realizeazã de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, pe calea unei acţiuni disciplinare. În acest fel se poate deschide calea unui control administrativ al hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate. Or, potrivit art. 129 din Legea fundamentalã, hotãrârile judecãtoreşti pot fi supuse doar controlului judecãtoresc, fiind susceptibile de desfiinţare sau casare, în ipoteza nerespectãrii normelor de procedurã, doar în cãile de atac promovate de pãrţi sau Ministerul Public, în condiţiile legii. Pe cale de consecinţã, în mãsura în care hotãrârile judecãtoreşti ar putea fi supuse unui alt tip de control de legalitate decât cel statuat de art. 129 din Constituţie, prevederile <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 contravin art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã şi principiului 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cãtre statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecãtorilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 şi <>art. 33 din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale criticate nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale. Astfel, textele de lege ce fac obiectul excepţiei reglementeazã doar rãspunderea disciplinarã şi patrimonialã a judecãtorilor pentru erorile produse cu reacredinţã sau gravã neglijenţã, iar nu pentru orice eroare apãrutã în desfãşurarea actului de justiţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţie. Aplicarea unei sancţiuni pentru încãlcarea obligaţiilor stabilite chiar prin Codul deontologic al judecãtorilor şi procurorilor nu poate fi de naturã sã afecteze desfãşurarea actului de justiţie, ci este, din contrã, o garanţie a înfãptuirii justiţiei, având ca scop împiedicarea comiterii de abuzuri de cãtre cei chemaţi sã înfãptuiascã justiţia. În opinia Guvernului, controlul instituit de <>art. 99 din Legea nr. 303/2004 nu duce la desfiinţarea hotãrârilor judecãtoreşti care au fost rezultatul relei-credinţe sau neglijenţei grave a judecãtorului, astfel încât nu se poate susţine cã, prin modificarea legislativã criticatã, se creeazã posibilitatea unei imixtiuni în actul de justiţie. Se aratã, totodatã, cã textele constituţionale invocate nu interzic stabilirea rãspunderii judecãtorilor pentru nerespectarea normelor de procedurã. Art. 52 alin. (3) din Constituţie nu face nicio distincţie în acest sens, iar în atribuţiile de serviciu ale magistraţilor intrã şi respectarea normelor de procedurã, astfel încât nu se poate considera cã dispoziţiile criticate au lãrgit în mod nejustificat sfera rãspunderii magistraţilor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi ale <>art. 29-33 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 228 şi <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, care au urmãtorul conţinut:
- Art. I pct. 228: "Codul de procedurã penalã, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:[...]
228. Articolul 507 va avea urmãtorul cuprins:
«Acţiunea în regres
Art. 507. - În cazul în care repararea pagubei a fost acordatã potrivit art. 506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de cãtre o instanţã internaţionalã, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credinţã sau din gravã neglijenţã, a provocat situaţia generatoare de daune, este obligatorie.»"
- <>Art. II alin. (3): "Litera h) a articolului 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã, cu modificãrile ulterioare, va avea urmãtorul cuprins:
«h) exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedurã, cu rea-credinţã sau din gravã neglijenţã, dacã fapta nu constituie infracţiune;»".
În motivarea excepţiei se invocã prevederile constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecãtorilor, ale art. 126 alin. (1) referitoare la înfãptuirea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Se invocã, totodatã, principiul I pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cãtre statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecãtorilor, potrivit cãruia "în procesul decizional, judecãtorii trebuie sã fie independenţi şi sã poatã acţiona fãrã niciun fel de restricţie, influenţã subiectivã, presiuni, ameninţãri sau interferenţe, directe sau indirecte. Legea trebuie sã prevadã sancţiuni clare împotriva persoanelor care încearcã sã influenţeze deciziile judecãtorilor în orice fel. În concluzie, judecãtorii trebuie sã decidã imparţial, în concordanţã cu interpretarea faptelor şi cu respectarea legilor aplicabile speţei respective. Judecãtorii nu trebuie sã fie obligaţi sã raporteze despre felul în care au soluţionat un caz niciunei persoane din afara sistemului judiciar."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte <>art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 , Curtea constatã cã, în mod contrar celor susţinute de autorul excepţiei, acest text de lege dã expresie prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), potrivit cãrora "Statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Rãspunderea statului este stabilitã în condiţiile legii şi nu înlãturã rãspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã." Astfel, în deplin acord cu normele constituţionale invocate, art. 507 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat prin textul de lege criticat, stabileşte obligaţia statului ca, în cazul condamnãrii sale de cãtre o instanţã internaţionalã sau al reparãrii pagubei potrivit art. 506 din acelaşi cod, sã exercite acţiunea în regres împotriva aceluia (aşadar inclusiv împotriva magistraţilor) care, cu rea-credinţã sau din gravã neglijenţã, a provocat situaţia generatoare de daune. Prin urmare, nu orice încãlcare a atribuţiilor specifice magistratului îndreptãţeşte statul român sã formuleze acţiune în regres. Chiar dacã repararea pagubei a fost acordatã potrivit art. 506 din Codul de procedurã penalã sau dacã statul român a fost condamnat de o instanţã internaţionalã, magistratul este rãspunzãtor numai atunci când şi-a exercitat atribuţiile cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã, provocând astfel situaţia generatoare de daune. Susţinerea potrivit cãreia norma constituţionalã ar reglementa numai posibilitatea, iar nu obligaţia statului de a exercita acţiunea în regres, nu poate fi reţinutã, întrucât aceasta se bazeazã pe o interpretare eronatã a art. 52 alin. (3) din Legea fundamentalã, text care nu distinge în sensul arãtat de autorul excepţiei.
Nu poate fi reţinutã nici critica întemeiatã pe compararea textului de lege ce face obiectul excepţiei cu dispoziţiile <>art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor. Curtea a statuat în acest sens în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia cã, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut, de exemplu prin <>Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, cã eventuala contradicţie existentã între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate.
Cât priveşte criticile potrivit cãrora <>art. I pct. 228 din Legea nr. 356/2006 nu conţine criterii clare şi precise pentru stabilirea relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a magistratului, respectiv nu prevede cadrul în care se poate determina existenţa uneia din cele douã condiţii imputabile magistratului, se constatã cã vizeazã aspecte ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. Aceasta întrucât, pe de o parte, interpretarea şi aplicarea unitarã a legii este, potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentalã, atributul exclusiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar, pe de altã parte, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã nu poate completa prevederea supusã controlului.
II. <>Art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 a modificat <>art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor. În noua redactare, acest text de lege stabileşte cã reprezintã abatere disciplinarã a magistratului exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedurã, cu rea-credinţã sau din gravã neglijenţã, dacã fapta nu constituie infracţiune. În opinia autorului excepţiei, câtã vreme stabilirea situaţiei în care judecãtorul sau procurorul nu a respectat normele de procedurã cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã se realizeazã de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, pe calea unei acţiuni disciplinare, se poate deschide calea unui control administrativ al hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate, aducându-se astfel atingere înfãptuirii actului de justiţie, independenţei judecãtorilor şi normelor constituţionale privind folosirea cãilor de atac.
Curtea constatã cã şi aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 nu instituie o nouã cale de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Astfel, de esenţa înfãptuirii actului de justiţie este supunerea judecãtorului în faţa legii şi, ca un corolar al acestei cerinţe, respectarea normelor de procedurã. Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea rolului sãu constituţional de garant al independenţei justiţiei, îndeplineşte rolul de instanţã de judecatã, prin secţiile sale, în domeniul rãspunderii disciplinare a judecãtorilor şi procurorilor, aşadar şi în situaţia nerespectãrii, de cãtre aceştia, cu rea-credinţã sau din gravã neglijenţã, a normelor de procedurã. Obiectul judecãţii îl constituie însã numai abaterile disciplinare, aşadar conduita magistraţilor, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificaţia unui control administrativ al hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate de aceştia. De altfel, şi hotãrârile pronunţate în materie disciplinarã de Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuse controlului judecãtoresc, potrivit art. 133 alin. (7) raportat la art. 134 alin. (2) din Constituţie.
Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi reţinute nici criticile formulate în raport cu Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, adoptatã în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat. De altfel, Curtea reţine cã acest tip de acte comunitare reprezintã mãsuri legale ce permit instituţiilor Uniunii Europene sã-şi prezinte punctele de vedere în faţa statelor membre, fãrã ca acestea sã fie obligate sã se conformeze soluţiei propuse de administraţia comunitarã. Recomandãrile, spre deosebire de opinii, pot fi date şi din proprie iniţiativã, reprezentând astfel doar poziţia instituţiei de la care emanã, semnificaţia lor realã fiind de naturã moralã sau politicã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) teza finalã şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 alin. (1), al <>art. 2, 3, 10 şi 29-33 din Legea nr. 47/1992 ,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 228 şi <>art. II alin. (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 iunie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
