Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 587 din 20 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 si 2 si ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penala si ale art. 281 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 19 iunie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al Judecãtoriei Gheorgheni.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 48D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marcel-Vasile Holunga în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007) al Judecãtoriei Zimnicea.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã Curţii cã partea Baroul Cluj a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.859D/2007 şi nr. 48D/2008 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii cauzelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 48D/2008 la Dosarul nr. 1.859D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea penalã nr. 1 din 12 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.484/234/2007, Judecãtoria Gheorgheni a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Eva Szasz cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, infracţiune prevãzutã de art. 281 din Codul penal, raportat la <>art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prin Încheierea din 23 noiembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007), Judecãtoria Zimnicea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Marcel-Vasile Holunga cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, infracţiune prevãzutã de art. 281 din Codul penal, raportat la <>art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora asistenţa juridicã este obligatorie în cazul în care organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, contravin dispoziţiilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare, întrucât, în situaţia în care Uniunea Naţionalã a Barourilor din România este parte în procesul penal, "este evident cã avocatul desemnat din oficiu nu îl va apãra pe inculpat împotriva uniunii", având în vedere cã toţi avocaţii din România fac parte din respectiva uniune. Astfel, "textul de lege criticat permite magistraţilor sã îi numeascã inculpatului un avocat din oficiu care, în unele cazuri, sã nu îi susţinã cauza în mod corect".
Autorii excepţiei susţin cã prevederile art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã mandatul de aducere, înfrâng dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2), care garanteazã inviolabilitatea libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei, permiţând doar percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane, în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege. În acest sens, aratã cã aducerea, realizabilã inclusiv prin constrângere, a învinuitului sau a inculpatului în faţa organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecatã reprezintã o privare de libertate, fãrã a fi nici reţinere, nici arestare, în condiţiile în care în Legea fundamentalã nu este prevãzutã instituţia mandatului de aducere. Pentru aceleaşi raţiuni, considerã cã art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã încalcã şi prevederile art. 5 par. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 9 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 9 par. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, texte ce reglementeazã dreptul persoanei la libertate şi la siguranţã. Întrucât dispoziţiile art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã nu prevãd nicio cale de atac împotriva încheierii de şedinţã prin care s-a dispus emiterea mandatului de aducere, apreciazã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 5 par. 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul persoanei lipsite de libertate la un recurs în faţa unui tribunal. Autorii excepţiei susţin cã textul de lege criticat înfrânge şi prevederile art. 14 par. 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederi referitoare la dreptul acuzatului de a pãstra tãcerea şi de a nu se autoincrimina, întrucât "declaraţia în procesul penal este o armã în apãrare, ca atare, inculpatul poate sã refuze acest drept, poate alege sã nu declare nimic".
De asemenea, considerã cã art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apãrare. Autorii excepţiei aratã cã, atât în cazul unuia, cât şi în cazul celuilalt, procurorul a dat rechizitoriu prin care a pus în mişcare acţiunea penalã şi a dispus trimiterea în judecatã dupã o lunã, respectiv dupã 3 luni de la prezentarea materialului de urmãrire penalã, fãrã a mai proceda la o nouã chemare a învinuitului în vederea înştiinţãrii despre soluţia datã în dosar, fiind astfel încãlcat art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale care consacrã principiul contradictorialitãţii şi dreptul la un proces echitabil. În sprijinul susţinerilor, citeazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat cã "este [...] necesar ca rezolvarea cauzei sã se facã dupã chemarea învinuitului şi dupã înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenţa apãrãtorului sãu, care, alãturi de cel în cauzã, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de naturã sã excludã trimiterea în instanţã a dosarului" (<>Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).
În fine, autorii excepţiei susţin cã sintagma "legea specialã" din art. 281 al Codului penal este neconstituţionalã prin raportare la dispoziţiile Legii fundamentale cuprinse în art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi şi în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativã. Considerã cã "Parlamentul nu poate adopta decât o singurã lege specialã - legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Prin urmare, legea specialã la care face trimitere <>art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât "legea avocaturii este lege organicã, nu specialã".
Judecãtoria Gheorgheni apreciazã ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 171 alin. 2, ale art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal.
Judecãtoria Zimnicea considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã autorul excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ci îşi bazeazã susţinerile pe presupusa încãlcare a regulilor deontologiei profesionale de cãtre apãrãtorul desemnat din oficiu. De asemenea, considerã cã aducerea inculpatului în faţa instanţei, în modalitatea reglementatã de art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, îi permite acestuia exercitarea efectivã a dreptului la apãrare, prin expunerea propriei versiuni asupra situaţiei de fapt. Apreciazã cã mãsura este conformã şi cu prevederile actelor internaţionale invocate, ce reglementeazã posibilitatea lipsirii de libertate a persoanei, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului având o bogatã jurisprudenţã în aceastã materie. Totodatã, face trimitere la <>Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, prin care Curtea Constituţionalã a reţinut cã prevederile art. 183 din Codul de procedurã penalã nu încalcã principiul libertãţii individuale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, instanţa aratã cã, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare a legii de cãtre procuror în speţa sa. În fine, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 281 din Codul penal, considerã cã aceasta denotã o gravã confuzie cu privire la distincţia dintre diferitele categorii de legi penale, distincţie necesarã pentru interpretarea şi aplicarea legilor respective.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsã. În acest sens, considerã critica de neconstituţionalitate a art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã ca neîntemeiatã, vizând cel mult o problemã de incompatibilitate, reglementatã de art. 48 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã. Mai aratã cã, în exercitarea profesiei, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. În ceea ce priveşte art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, apreciazã cã, de fapt, autorii excepţiei au avut în vedere art. 184 alin. 3^1 din acelaşi cod, text de lege care nu are însã legãturã cu soluţionarea cauzei, motiv pentru care critica de neconstituţionalitate este inadmisibilã. Referitor la dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, aratã cã, în realitate, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul de aplicare a legii de cãtre procuror în cazurile lor, critica de neconstituţionalitate fiind inadmisibilã, iar în subsidiar, neîntemeiatã, întrucât art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã nu limiteazã în niciun fel dreptul la apãrare. În fine, considerã neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a art. 281 din Codul penal faţã de dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea fundamentalã, arãtând cã autorii excepţiei fac o confuzie între categoriile de legi prevãzute de Constituţie şi clasificarea legilor penale în legi generale şi speciale. Apreciazã cã art. 115 alin. (1) din Legea fundamentalã nu este incident în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aratã cã art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã gratuitã, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care considerã cã este necesar. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, apreciazã cã textul constituţional invocat nu este incident în cauza de faţã. De asemenea, aratã cã art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã nu aduce atingere dreptului la apãrare, întrucât partea care considerã cã procurorul a emis în mod discreţionar rechizitoriul are posibilitatea de a arãta judecãtorului în ce constã nelegalitatea comisã. În fine, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Codul penal, apreciazã cã dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, respectiv dispoziţiile art. 183 alin. 1 şi 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, precum şi prevederile art. 281 din Codul penal. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã: "Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altã cauzã, când faţã de acesta a fost dispusã mãsura de siguranţã a internãrii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.";
- Art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã: "O persoanã poate fi adusã în faţa organului de urmãrire penalã sau a instanţei de judecatã pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacã fiind anterior citatã nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesarã.
Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacã organul de urmãrire penalã sau instanţa constatã motivat cã în interesul rezolvãrii cauzei se impune aceastã mãsurã.";
- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã: "Dacã procurorul constatã cã au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, cã urmãrirea penalã este completã, existând probele necesare şi legal administrate, procedeazã, dupã caz, astfel:
1. când din materialul de urmãrire penalã rezultã cã fapta existã, cã a fost sãvârşitã de învinuit sau de inculpat şi cã acesta rãspunde penal:
a) dacã acţiunea penalã nu a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, dã rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecatã;"
- Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede cã sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 1 an sau cu amendã".
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii de lege sunt neconstituţionale, astfel:
- art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã contravine prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare;
- art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) referitoare la libertatea individualã, precum şi prevederile art. 5 par. 1 şi 4 privind dreptul la libertate şi la siguranţã din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 9 cu privire la dreptul persoanei de a nu fi arestatã, deţinutã sau exilatã în mod arbitrar din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 9 par. 1 privind dreptul la libertatea şi la securitatea persoanei şi ale art. 14 par. 3 lit. g) referitoare la dreptul acuzatului de a pãstra tãcerea şi de a nu se autoincrimina din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;
- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã înfrânge dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apãrare, precum şi prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil;
- art. 281 din Codul penal contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Autorii excepţiei nu formuleazã veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, respectiv ale art. 281 din Codul penal. Astfel, emit supoziţii legate de posibila nerespectare a legii de cãtre avocaţii desemnaţi în baza art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sã asigure asistenţa juridicã din oficiu în cauzele în care organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul sau inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, în condiţiile în care Uniunea Naţionalã a Barourilor din România este şi ea parte în respectivele procese penale. Totodatã, autorii excepţiei criticã modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, respectiv a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal de cãtre organele de urmãrire penalã şi de cãtre instanţa de judecatã. Or, aceste aspecte nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 183 alin. (1) şi (2) din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 183 din Codul de procedurã penalã, în integralitatea acestora, prin raportare la o serie de texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a reţinut cã regulile procedurale instituite prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedurã penalã sunt menite sã asigure buna desfãşurare a procesului penal, fãrã întârzieri determinate de absenţa sau refuzul persoanelor a cãror ascultare sau prezenţã este apreciatã ca fiind necesarã de cãtre instanţa de judecatã. Prin dispoziţiile criticate nu se încalcã libertatea individualã, întrucât instituţia mandatului de aducere nu este echivalentã cu cea a sancţiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertãţi poate fi restrâns pentru desfãşurarea instrucţiei penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în faţa instanţei de judecatã, atunci când aceasta din urmã apreciazã cã se impune acest lucru, nu aduce nici o atingere principiilor statului de drept. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã, prin prevederile art. 183 din Codul de procedurã penalã, nu este încãlcat nici dreptul la un proces echitabil, având în vedere cã persoanele aduse cu mandat nu pot rãmâne la dispoziţia organului judiciar decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afarã de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivã a acestora. De asemenea, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului acuzatului de a pãstra tãcerea şi de a nu contribui la propria incriminare, întrucât acesta nu este constrâns în niciun fel sã facã vreo declaraţie în acest sens.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele de principiu ale deciziei menţionate mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. Pentru considerentele arãtate, prevederile art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ale art. 5 par. 1 şi 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 9 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, precum şi cu prevederile art. 9 par. 1 şi ale art. 14 par. 3 lit. g) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã şi ale art. 281 din Codul penal, excepţie ridicatã de Eva Szasz în Dosarul nr. 1.484/234/2007 al Judecãtoriei Gheorgheni şi de Marcel-Vasile Holunga în Dosarul nr. 12.924/211/2006 (nr. în format vechi 1.051/2007) al Judecãtoriei Zimnicea.
II. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
