Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 584 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 2 noiembrie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 31.285/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.190D/2015 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Monica Livescu, membru al Baroului Vâlcea, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, expunând pe larg argumentele cuprinse în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinerea admiterii acesteia, depune la dosar şi note scrise în care invocă o serie de hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la problema retroactivităţii legilor.
4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, totodată că excepţia este motivată din perspectiva interpretării şi aplicării textului de lege criticat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 3 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 31.285/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri completatoare a cererii iniţiale de chemare în judecată vizând o revendicare imobiliară întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, cerere completatoare prin care se solicită constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare şi a unui act adiţional la un contract de vânzare-cumpărare vizând imobilul revendicat.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat creează o inegalitate între persoanele care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, care au putut cunoaşte despre existenţa actelor frauduloase înainte de intrarea în vigoare a art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 (în perioada martie 2001-iunie 2005) şi cele care au aflat de asemenea acte după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Mai arată că se încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât prin invocarea de către o instanţă a aplicării normei criticate situaţiilor juridice născute şi actelor încheiate anterior intrării ei în vigoare se ajunge ca legea nouă să desfiinţeze sau să modifice situaţii juridice anterioare care au fost guvernate de regimul nulităţii absolute prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Or, ar trebui să se aplice doar în cadrul raporturilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare. Ca atare, susţine că nu poate fi reţinută decât incidenţa Legii nr. 10/2001 - regimul nulităţii absolute instituit prin art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nicidecum a prevederilor Legii nr. 247/2005 care modifică Legea nr. 10/2001 prin instituirea unui alt regim al nulităţii, supus prescripţiei extinctive prin instituirea pentru acţiunea în nulitate a unui termen de prescripţie de un an de la data luării la cunoştinţă a actelor încheiate în frauda Legii nr. 10/2001. Susţine că "s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile dacă s-ar aplica şi contractelor încheiate între 2001-iunie 2005". Arată, în continuare, că aplicarea normei noi regimului juridic al nulităţii existent la data încheierii unor acte sub imperiul legii vechi şi stabilirea incidenţei unui termen de prescripţie a acţiunii în nulitate instituit prin legea nouă, fără a analiza valabilitatea actelor în raport cu legea în vigoare la data încheierii acestora, pune problema unei încălcări a dreptului de acces la instanţă. Autoarea excepţiei face referire la jurisprudenţa prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei în scopul influenţării deznodământului judiciar al litigiului şi a subliniat necesitatea respectării exigenţei egalităţii armelor, precum şi a principiului securităţii juridice. În ce priveşte principiul egalităţii armelor, afirmă că este încălcat ca urmare a faptului că statul intervine într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca pârât, emiţând o lege nouă care îl favorizează net, în detrimentul celeilalte părţi. Aplicarea Legii nr. 247/2005, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a acţiunilor judecătoreşti pentru persoane care au deschis procedurile juridice şi administrative în temeiul Legii nr. 10/2001 prin înlăturarea protecţiei instituite prin art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sau a diminuării drepturilor pe care le-ar obţine, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii. În ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate privată, se arată că drepturile deduse judecăţii se încadrează în noţiunea de "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai arată că aplicarea Legii nr. 247/2005 unui proces pendinte, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001 pentru persoanele care au deschis anterior procedurile administrativ-juridice în temeiul acestei legi ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil şi accesibil al legii.
7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, punându-se doar problema de interpretare şi aplicare în timp a acestora, atribuţii care sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în acest sens, că modificarea regimului prescripţiei dreptului material la acţiune prin transformarea unei acţiuni imprescriptibile în una prescriptibilă nu constituie o încălcare a art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală şi nu are caracter retroactiv, întrucât produce efecte numai pentru viitor. De asemenea, nu se poate susţine existenţa unei diferenţe de tratament între foştii proprietari care au contestat actele de înstrăinare anterior datei de 25 iulie 2005 şi cei care le-au atacat ulterior, deoarece aceştia nu sunt în situaţii identice. Elementul ce deosebeşte cele două ipoteze este tocmai intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, odată cu care regimul prescriptibilităţii acţiunii în nulitate absolută a contractelor în discuţie s-a modificat.
10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu nesocoteşte principiul egalităţii în faţa legii, asigură accesul la justiţie persoanelor care se află în ipoteza descrisă de norma juridică, nu conţine norme contrare principiului garantării şi ocrotirii în mod egal a dreptului de proprietate şi nu aduc atingere nici principiului neretroactivităţii legii - acestea dispunând numai pentru viitor -, nici regulii intrării în vigoare a legii la 3 zile de la publicare ori principiului constituţional potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Mai arată, de asemenea, că în speţă se pune în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următoarea redactare: "Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului".
14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi care garantează şi ocroteşte proprietatea privată, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituţie, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţia menţionată, referitor la protecţia proprietăţii.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzei în care aceasta a fost ridicată îl constituie soluţionarea unei cereri de constatare a nulităţii unor contracte de vânzare-cumpărare şi acte adiţionale la contracte de vânzare-cumpărare a unor părţi dintr-un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001. Cauza a fost disjunsă din soluţionarea acţiunii principale, introductive de instanţă, promovată în anul 2010, prin care se solicitase constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra unui imobil, obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti şi Poşta Română la restituirea în natură a imobilului şi constatarea calităţii reclamantei (care este şi autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate) de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură. Ulterior, la data de 8 aprilie 2011, reclamanta a completat cererea iniţială de chemare în judecată, solicitând constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare a unor părţi din imobilul revendicat şi a unor acte adiţionale la două astfel de contracte, încheiate între anumite persoane fizice, în calitate de cumpărători, şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar şi Societatea Titan Al - S.A. din Bucureşti, în calitate de vânzători. Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, contractele în discuţie au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, după cum urmează: un act de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2002; două acte adiţionale din 1 iulie 2003 la două contracte de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1996. Pârâţii au ridicat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, din perspectiva incidenţei art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005.
16. Textul de lege criticat stabileşte că pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă ce fac obiectul notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- să fi fost încheiate după data de 14 februarie 2001 (adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001);
- să fi fost încheiate cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, text care sancţionează cu nulitatea absolută înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, a bunurilor imobile cu destinaţia de locuinţă care fac obiectul unei încunoştinţări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri;
- să nu fi fost atacate în instanţă în condiţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, care reglementează cu privire la ipoteza înstrăinării bunurilor imobile preluate cu sau fără titlu valabil, instituind un termen de prescripţie a dreptului la acţiune de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, termen care a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, expirând la data de 14 august 2002.
17. Potrivit textului de lege criticat, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 (25 iulie 2005) sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului.
18. În esenţă, autoarea prezentei excepţii este nemulţumită de schimbarea regimului juridic al acţiunii în anularea actelor de înstrăinare a imobilelor cu privire la care au fost formulate notificări potrivit Legii nr. 10/2001. Astfel, textul criticat din Legea nr. 247/2005 instituie un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, spre deosebire de regimul reglementat prin Legea nr. 10/2001, pe care autorul îl consideră mai favorabil, ca urmare a faptului că aceste acţiuni erau imprescriptibile. Totodată, întrucât contractele de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, susţine că instanţa ar trebui să aplice prevederile Legii nr. 10/2001, iar nu pe cele ale Legii nr. 247/2005, întrucât, altminteri, ar conferi acestei din urmă legi efect retroactiv.
19. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, constatând, prin mai multe decizii, constituţionalitatea acestora. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 48 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2007, Decizia nr. 534 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, Decizia nr. 1.250 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 1.032 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010.
20. Prin Decizia nr. 48 din 16 ianuarie 2007, mai sus amintită, Curtea Constituţională a statuat că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât persoanele care pot ataca actele juridice de înstrăinare în condiţiile art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 se află într-o situaţie juridică diferită faţă de persoanele care au încheiat contracte până la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi cu respectarea condiţiilor legale impuse, ceea ce determină şi un tratament juridic diferenţiat.
21. Prin aceeaşi decizie, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea, prin textul de lege arătat, a prevederilor art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, prin acesta se asigură accesul la justiţie persoanelor care se află în ipoteza descrisă de norma juridică atacată, termenul fiind de 12 luni de la data intrării în vigoare a titlului I din Legea nr. 247/2005 sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă de încheierea contractului.
22. De asemenea, prin Decizia nr. 534 din 13 mai 2008, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate şi în cauza de faţă nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, de vreme ce acestea dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, în ceea ce priveşte critica faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2), Curtea a reţinut că acestea nu conţin norme contrare principiului garantării şi ocrotirii, în mod egal, a dreptului de proprietate, ci constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie potrivit cărora "Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
23. Prin Decizia nr. 1.250 din 6 octombrie 2009, Curtea a observat că chiar şi pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele interesate au avut acces la justiţie în vederea anulării lor în condiţiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, adică în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit, în mod succesiv, până la data de 14 august 2002.
24. În ce priveşte problema prescriptibilităţii, Curtea s-a pronunţat şi cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, stabileşte că dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 2 aprilie 2015, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi a statuat, în esenţă, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Curtea a observat că prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite, în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
25. Curtea a mai reţinut că imprescriptibilitatea unor drepturi, consfinţită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăţi calificarea reglementării respective ca fiind neconstituţională. Mai mult, s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale că împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 200 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013).
26. De asemenea, prin Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, Curtea a constatat că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptăţită calificarea normei legale de referinţă ca fiind neconstituţională. De altfel, înţelesul art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este permisă reglementarea unui tratament juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, cum este situaţia persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
27. În fine, Curtea observă că modul în care sunt soluţionate conflictele de legi în timp, cu referire la Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, stabilind, în acest scop legea aplicabilă regimului nulităţii unor contracte, din punctul de vedere al acţiunii în timp a celor două acte normative menţionate, reprezintă o problemă ce ţine de competenţa exclusivă a instanţelor învestite cu judecarea litigiului, iar nu de cea a Curţii Constituţionale.
28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 31.285/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
