Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 583 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 si art. 337 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.123 din 13 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Pãrţile Aneta Mihai şi Alexandru Tãnãsache au transmis prin poştã concluzii scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondatã, deoarece majoritatea textelor legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional, ocazii cu care s-a constatat cã acestea nu aduc atingere prevederilor din Legea fundamentalã invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.293/2005, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Emil Balaure în dosarul cu numãrul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecatã dispuse de procuror.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, deoarece impun judecarea de cãtre instanţele de judecatã a plângerilor contra soluţiilor date de parchete, printr-o procedurã şi metodologie de urgenţã, cu termene extrem de scurte, în care nu se poate consulta dosarul şi, pe cale de consecinţã, nu se poate pregãti apãrarea, cadru în care s-ar putea propune probe noi. În opinia sa, se încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece "judecãtorii sunt împinşi sã pronunţe soluţii prestabilite", fãrã o cercetare judecãtoreascã corectã, chiar şi atunci când rezoluţiile procurorilor sunt total netemeinice şi nelegale.
Prevederile art. 279 din Codul de procedurã penalã, spre deosebire de infracţiunile pentru care opereazã principiul oficialitãţii, oferã justiţiabilului posibilitatea de a se adresa direct instanţei de judecatã, fãrã filtrul parchetului. Aceastã împrejurare este de naturã a crea o inegalitate vãditã între pãrţi în faţa justiţiei, cu consecinţa directã a înfrângerii dreptului acestora la un proces echitabil.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63, 67, 331, 333, 336 şi 337 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei s-a limitat doar la ridicarea excepţiei, fãrã a arãta în concret care sunt prevederile Legii fundamentale încãlcate.
Dispoziţiile art. 30 din Codul de procedurã penalã care stabilesc competenţa teritorialã sunt, în opinia autorului, neconstituţionale, deoarece încalcã dreptul la un proces echitabil prin aceea cã instanţele de judecatã au posibilitatea de a soluţiona scindat plângerile referitoare la alte infracţiuni (cum ar fi cele de denunţare calomnioasã, mãrturie mincinoasã, fals sau uz de fals), în situaţia în care dosarele de fond, având alt obiect, dar în care, în faza de cercetare judecãtoreascã, s-au reclamat şi aceste fapte, au fost strãmutate în raza de competenţã a altor instanţe de judecatã, fãrã ca acestea sã fie învestite şi cu faptele pentru care s-ar putea pune în discuţie o eventualã extindere a procesului penal.
Dispoziţiile art. 36 din Codul de procedurã penalã, referitoare la instanţa competentã a hotãrî reunirea cauzelor, şi ale art. 281 din acelaşi cod, referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate între infracţiunile pentru care opereazã simultan atât principiul disponibilitãţii, cât şi cel al oficialitãţii, sunt de naturã sã încalce dreptul la un proces echitabil, deoarece permit judecãtorului sã nu conexeze douã dosare care ar trebui reunite pentru o mai bunã înfãptuire a justiţiei.
Prevederile art. 52 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura de soluţionare a cererilor de abţinere şi recuzare se desfãşoarã în şedinţã secretã şi fãrã citarea pãrţii interesate.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece stabilirea competenţei organelor judiciare, prevãzutã de art. 30 din Codul de procedurã penalã, nu impieteazã asupra modului de desfãşurare a procesului penal, care este de naturã a respecta principiile impuse de Constituţie. Totodatã, dreptul la un proces echitabil nu este afectat de modul de determinare a organului judiciar competent, deoarece pãrţile beneficiazã de toate garanţiile procesual penale.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, cum sunt cele referitoare la conexitate ori la abţinere şi recuzare. Aceasta înseamnã cã reglementarea în detaliu a competenţei, procedurilor şi a celorlalte aspecte legate de reunirea cauzelor în cadrul unei proces penal se aflã în aria de reglementare a legiuitorului, care este liber sã aprecieze asupra lor, cu respectarea, desigur, a tuturor drepturilor ce revin pãrţilor şi a garanţiilor procesuale ce sunt destinate sã asigure efectivitatea lor.
Consacrarea prin art. 63 şi 67 din Codul de procedurã penalã a dreptului de admitere a cererilor privind administrarea de probe, dacã acestea sunt concludente şi utile, nu reprezintã şi nici nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil.
Nici dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 21, deoarece petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã ilegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv înscrisuri noi.
Procedura plângerii prealabile, reglementatã de art. 279 din Codul de procedurã penalã, constituie o excepţie de la principiul oficialitãţii procesului penal, având ca bazã raţiuni referitoare la gradul de pericol social redus pe care îl reprezintã anumite infracţiuni, care se sãvârşesc între persoane aparţinând fie aceleiaşi familii, fie unui cerc restrâns de persoane bine cunoscute între ele sau care privesc viaţa intimã a persoanei. Faptul cã legiuitorul a instituit, pentru situaţii determinate, obligaţia ca plângerea prealabilã sã fie adresatã instanţei de judecatã nu poate fi considerat ca fiind de naturã sã aducã atingere dreptului la un proces echitabil şi celui referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
De asemenea, dispoziţiile referitoare la amânarea judecãţii pentru probe noi, la restituirea dosarului pentru completarea urmãririi penale şi la extinderea procesului penal pentru alte fapte reprezintã o garanţie a respectãrii dreptului consacrat de art. 21 din Legea fundamentalã, partea nemulţumitã putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã procesul echitabil.
În sfârşit, procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicabilã doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu. Astfel, dacã, potrivit rolului sãu în activitatea judiciarã, prevãzut de art. 131 din Constituţie, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, în exercitarea acestor atribuţii este singurul îndreptãţit sã cearã extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Aceastã simetrie respectã dreptul la un proces echitabil, deoarece împotriva mãsurilor şi a actelor efectuate de procuror, potrivit art. 278 din Codul de procedurã penalã, se poate formula plângere în faţa instanţei de judecatã, respectându-se astfel accesul liber la justiţie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate care instituie unele reguli privind competenţa instanţelor judecãtoreşti, procedura de soluţionare cu celeritate a cererii de recuzare, concludenţa şi utilitatea probei, plângerea prealabilã, desfãşurarea judecãţii cauzelor, conţin garanţii pentru îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil.
Mai mult, legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, precum şi cãile de atac. Sub acest aspect, în considerarea unor situaţii deosebite, acesta poate stabili reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile din Codul de procedurã penalã, şi anume: art. 30 referitoare la competenţa pentru infracţiunile sãvârşite în ţarã, art. 36 referitoare la instanţa competentã a hotãrî reunirea cauzelor, art. 52 referitoare la procedura de soluţionare în cursul judecãţii, art. 63 referitoare la probele şi aprecierea lor, art. 67 referitoare la concludenţa şi utilitatea probei, art. 278^1 referitoare la plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, art. 279 referitoare la organele cãrora li se adreseazã plângerea, art. 281 referitoare la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate, art. 331 referitoare la amânarea pentru probe noi, art. 333 referitoare la restituirea pentru completarea urmãririi, art. 336 referitoare la extinderea procesului penal pentru alte fapte, art. 337 referitoare la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la Accesul liber la justiţie, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la Dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 30, 52, 63, 67, 278^1, 279, 331, 333, 336 şi 337 din Codul de procedurã penalã s-a mai pronunţat prin Deciziile nr. 339 din 16 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 3 octombrie 2003, nr. 241 din 27 mai 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 24 iunie 2004, nr. 324 din 14 septembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, nr. 337 din 28 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 19 iulie 2005, nr. 539 din 7 decembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, nr. 66 din 3 februarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 17 februarie 2005, nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, nr. 239 din 12 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, nr. 226 din 10 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, şi nr. 307 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002.
Prin aceste decizii, Curtea a constatat cã prevederile din Codul de procedurã penalã nu vin în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentalã invocate ca fiind încãlcate.
Curtea constatã cã toate textele de lege criticate de autorul excepţiei sunt norme de procedurã care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în competenţa de reglementare a legiuitorului, cu respectarea normelor şi principiilor stabilite de aceasta.
În cauzã nu pot fi primite criticile formulate în motivarea excepţiei, dat fiind cã prevederile legale vizate nu încalcã dispoziţiile Constituţiei.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Curtea mai constatã cã art. 36 şi 281 din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prevederile referitoare la instanţa competentã a hotãrî reunirea cauzelor şi la procedura în caz de conexitate sau de indivizibilitate asigurã pe deplin exigenţele privitoare la procesul echitabil. Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei este nefondatã, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt menite tocmai sã asigure accesul la justiţie, întrucât nu înlãturã posibilitatea pãrţii interesate de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat, într-un termen rezonabil, de cãtre o instanţã competentã, independentã şi imparţialã. Respectarea acestor condiţii este asiguratã şi în situaţia în care, din raţiuni ce ţin de probleme de interpretare şi de aplicare a legii, nu se dispune conexarea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30, art. 36, art. 52, art. 63, art. 67, art. 278^1, art. 279, art. 281, art. 331, art. 333, art. 336 şi art. 337 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 1.293/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
