Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 580 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) si (4) si ale art. 8 alin. (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.111 din 8 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal rãspunde Societatea Comercialã "Nido Trans" - S.R.L. Pantelimon, prin administrator, lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 643D/2005, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti în Dosarul nr. 5.785/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele de mai sus este parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "Nido Trans" - S.R.L. Pantelimon lasã la aprecierea Curţii problema conexãrii dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bunã administrare a justiţiei, dispune conexarea Dosarului nr. 643D/2005 la Dosarul nr. 639D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "Nido Trans" - S.R.L. Pantelimon solicitã admiterea excepţiei şi depune note scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã soluţiile pronunţate în procedura somaţiei de platã nu afecteazã fondul cauzei. Totodatã, se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât calea de atac împotriva ordonanţei privind somaţia de platã se soluţioneazã de un alt complet de judecatã faţã de cel ce a judecat în primã instanţã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 21 iulie 2005 şi 7 iunie 2005, pronunţate în dosarele nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi nr. 5.785/2005 al Judecãtoriei Ploieşti, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti.
Excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Societatea Comercialã "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca a fost ridicatã într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsã cererea de anulare formulatã de acesta împotriva unei hotãrâri prin care a fost admisã o cerere privind emiterea unei somaţii de platã, iar cea invocatã de Societatea Comercialã "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii de anulare formulate de autorul excepţiei împotriva unei hotãrâri prin care a fost admisã o cerere privind emiterea unei somaţii de platã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Societatea Comercialã "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca susţine, în esenţã, cã prevederile <>art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 195/2004, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 129. Totodatã, se considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile legale criticate "îngrãdesc nelegitim dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la o judecatã imparţialã, precum şi dreptul de a obţine un control judiciar real, obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se soluţioneazã întotdeauna de cãtre aceeaşi instanţã care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei somaţiei de platã". În acest sens se susţine cã "o judecatã de cãtre o instanţã imparţialã [...] reclamã ca efectuarea oricãrui control judiciar sã se realizeze de cãtre alte instanţe, de regulã superioare celei care a dat o dezlegare atât în materie necontencioasã, cât şi în materie contencioasã". În consecinţã, autorul excepţiei apreciazã cã "examinarea propriilor soluţii de cãtre aceeaşi instanţã şi pronunţarea în primã instanţã (pe fond) a unei hotãrâri irevocabile nu permite, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate cu ocazia primei dezlegãri".
Totodatã, se susţine cã "lipsirea pãrţilor de posibilitatea de a formula o cale de atac efectivã împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti propriu-zise, prin care se rezolvã pentru prima datã fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat (hotãrârea judecãtoreascã de soluţionare a cererii în anulare), face posibilã dobândirea (şi pãstrarea) caracterului irevocabil şi executoriu al unei hotãrâri cu privire la care nu s-a exercitat, în realitate, nici un control", ceea ce este de naturã a încãlca prevederile constituţionale ale art. 129, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, în optica autorului excepţiei, "aspectele de fond ce sunt tranşate printr-o hotãrâre judecãtoreascã doar în etapa acţiunii în anulare nu pot fi îndreptate prin nici o cale de atac şi nici în cadrul contestaţiei la executare".
Societatea Comercialã "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti susţine cã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, ale art. 44 şi ale <>art. 53 alin. (2), întrucât "dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 permit instanţei de judecatã sã soluţioneze o cauzã fãrã a-şi exercita obligaţia de aflare a adevãrului, doar pe baza susţinerilor subiective ale creditoarei, fãrã ca debitoarea sã poatã administra probe în apãrare, potrivit Codului de procedurã civilã". Autorul excepţiei susţine cã "posibilitatea soluţionãrii cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de pãrţi împiedicã exercitarea dreptului la apãrare şi realizarea unui proces echitabil". De asemenea, se aratã cã "emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi pentru sume cu aproximaţie stabilite, precum şi executarea unui asemenea titlu încalcã reglementarea constituţionalã a dreptului de proprietate".
Totodatã, autorul excepţiei susţine cã <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravine art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 53 alin. (2), ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se aratã cã încãlcarea art. 126 alin. (2) din Constituţie constã în faptul cã "dispoziţiile legale criticate cuprind norme procedurale contrare celor prevãzute de Codul de procedurã civilã şi de legea de organizare judiciarã". De asemenea, autorul excepţiei considerã cã, "deşi acţiunea în anularea ordonanţei cu somaţia de platã constituie o cale de atac, totuşi ea urmeazã a fi judecatã [...] de un complet format dintr-un singur judecãtor", ceea ce "îngrãdeşte, în mod indirect, accesul la justiţie [şi] creeazã o diferenţiere anticonstituţionalã faţã de justiţiabilii care beneficiazã la acelaşi nivel jurisdicţional de judecatã [de un] complet format din doi judecãtori".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã şi Judecãtoria Ploieşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
În argumentarea acestei opinii, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã aratã cã, "pentru a asigura eficienţã acestui mijloc procesual [procedura somaţiei de platã] de obţinere a unui titlu executoriu, legiuitorul a stabilit o singurã cale de atac, de retractare, în acord cu intenţia de recuperare a creanţei, într-un mod rapid şi eficient". Instanţa apreciazã cã debitorului i se asigurã dreptul la un proces echitabil prin posibilitatea acestuia "de a depune întâmpinare, de a declanşa calea de atac a cererii în anulare".
Totodatã, se apreciazã cã "împrejurarea cã aceeaşi instanţã care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei trebuie sã soluţioneze şi cererea de anulare nu anuleazã dreptul la un proces echitabil şi la o judecatã de o instanţã imparţialã, atât timp cât toate instanţele judecãtoreşti sunt imparţiale, indiferent dacã sunt instanţe superioare sau de fond".
Instanţa susţine cã textele legale criticate nu încalcã prevederile art. 129 din Constituţie, întrucât "cererea în anulare este o cale de atac efectivã, [iar] împrejurarea cã instanţa, analizând susţinerile pãrţilor, nu a admis cererea în anulare nu poate echivala cu încãlcarea dreptului la un proces echitabil".
În argumentarea opiniei sale, Judecãtoria Ploieşti apreciazã cã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 "vizeazã soluţionarea cererii având ca obiect somaţia de platã" şi, întrucât instanţa a fost învestitã cu soluţionarea cererii de anulare a unei ordonanţe privind somaţia de platã, opineazã cã aceste texte legale "nu au incidenţã în cauzã".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , instanţa apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât acestea "nu împiedicã cu nimic pãrţile sã-şi facã toate apãrãrile [...] în cadrul judecãţii în faţa instanţei care judecã cererea în anulare, introdusã potrivit art. 8 din ordonanţã". Se mai aratã cã, "în aceastã fazã, debitorul poate folosi în apãrarea sa toate mijloacele legale de probã, nefiind limitat la înscrisuri". Totodatã instanţa apreciazã cã procedura somaţiei de platã nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, "ci, dimpotrivã, [...] urmãreşte asigurarea celeritãţii procedurii, având în vedere urgenţa impusã de natura cauzelor care fac obiectul dispoziţiilor legale criticate".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul aratã cã reglementãrile legale criticate sunt "proprii unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, adoptatã de legiuitorul ordinar în temeiul dreptului sãu de opţiune, consacrat de prevederile constituţionale [ale art. 126 alin. (2)], în scopul de a asigura executarea rapidã a creanţelor certe, lichide şi exigibile". Totodatã se apreciazã cã soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei de somaţie de platã, precum şi a cererii în anulare a ordonanţei de cãtre aceeaşi instanţã nu este de naturã a încãlca accesul liber la justiţie, având în vedere cã legiuitorul este liber sã adopte reguli speciale de procedurã, iar accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti.
Guvernul susţine cã, în cadrul procedurii somaţiei de platã, "ambele pãrţi beneficiazã de un tratament juridic egal, având asigurate modalitãţi echilibrate de exercitare a drepturilor lor procesuale, corespunzãtoare unei proceduri speciale, a cãrei adoptare este recunoscutã în mod expres legiuitorului ordinar prin prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie".
În sprijinul celor expuse mai sus, Guvernul invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionând deciziile nr. 447 din 26 octombrie 2004, nr. 505 din 16 noiembrie 2004, nr. 44 din 13 ianuarie 2005 şi nr. 222 din 24 februarie 2005.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se aratã cã textul de lege criticat "nu îngrãdeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanţei judecãtoreşti [...] şi [nici] dreptul de a stãrui în continuarea procesului judiciar declanşat, pânã la soluţionarea definitivã a acestuia printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã". Avocatul Poporului invocã cele statuate de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 365 din 30 septembrie 2003 şi nr. 84 din 2 martie 2004.
Se mai aratã, în punctul de vedere prezentat, cã dispoziţiile criticate nu contravin textului constituţional al art. 53, întrucât "mãsura suspendãrii acţiunilor judiciare sau extrajudiciare are caracter excepţional şi temporar şi nu pune în discuţie dreptul subiectelor îndreptãţite sã acţioneze în judecatã societãţile comerciale respective". În acest sens, sunt invocate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 397 din 21 octombrie 2003, nr. 251 din 15 iunie 2004 şi nr. 448 din 26 octombrie 2004.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile şi notele scrise depuse de partea prezentã, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale <>art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 295/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Procedura somaţiei de platã se desfãşoarã, la cererea creditorului, în scopul realizãrii de bunãvoie sau prin executare silitã a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintã obligaţii de platã a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de pãrţi prin semnãturã ori în alt mod admis de lege şi care atestã drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrãri sau orice alte prestaţii.";
- Art. 4 alin. (2) şi (4): "(2) În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecãtorul dispune citarea pãrţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã civilã referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lãmuriri, precum şi pentru a stãrui în efectuarea plãţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea pãrţilor asupra modalitãţilor de platã." [...]
(4) În citaţie se va face menţiunea cã pânã cel mai târziu în ziua fixatã pentru înfãţişare debitorul poate sã depunã întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii.";
- Art. 8 alin. (2) şi (5): "(2) Cererea în anulare se soluţioneazã de cãtre instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã.[...]
(5) Hotãrârea prin care a fost respinsã cererea în anulare este irevocabilã."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21, art. 44, ale art. 53 alin. (2), ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129. Curtea reţine cã, deşi unul dintre autorii excepţiei invocã în susţinerea acesteia întregul text al art. 21 şi al art. 44 din Constituţie, în realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, acesta se referã numai la art. 21 alin. (1)-(3) şi la art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi. În consecinţã, dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (2): "Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1) - (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular.";
- Art. 53 alin. (2): "Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.";
Totodatã în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care se referã la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, autorii excepţiei apreciazã cã, în cadrul procedurii somaţiei de platã, soluţionarea cererii în anulare de cãtre aceeaşi instanţã care a emis ordonanţa privind somaţia de platã contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului. Se susţine cã lipsa unei cãi de atac împotriva hotãrârii prin care a fost respinsã cererea în anulare contravine prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã se apreciazã cã "posibilitatea soluţionãrii cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de pãrţi împiedicã exercitarea dreptului la apãrare şi realizarea unui proces echitabil".
Curtea constatã cã dispoziţiile criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate.
Astfel, cu privire la dispoziţiile <>art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , Curtea, prin <>Decizia nr. 280 din 1 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, a stabilit cã "<>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 instituie o procedurã specialã, simplificatã şi acceleratã pentru recuperarea creanţelor al cãror caracter cert, lichid şi exigibil rezultã din înscrisuri, singurele dovezi care se administreazã în cadrul acestei proceduri, în afarã de lãmuririle şi explicaţiile date de cãtre pãrţi. Hotãrârile pronunţate în cadrul acestei proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului litigiului".
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 4 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , Curtea constatã, de asemenea, cã prin <>Decizia sa nr. 434 din 18 noiembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, a statuat cã "<>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 instituie o procedurã specialã şi acceleratã, derogatorie de la normele procedurii civile, pentru a asigura recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probã, utilizabile în prima fazã, la înscrisuri, completate de explicaţiile şi lãmuririle date de pãrţi. Potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţã, aceastã procedurã se aplicã doar în cazul «creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintã obligaţii de platã a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de pãrţi prin semnãturã ori în alt mod admis de lege». Întrucât ordonanţa cu somaţia de platã, ce urmeazã a fi emisã de judecãtor, se va referi doar la obligaţii de platã a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însuşite de pãrţi, este justificatã cerinţa ca dovada acestora sã se facã prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre pãrţi urmeazã a fi rezolvate conform reglementãrilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivã valabilã pentru ambele pãrţi, ele având condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apãrare". În acest sens, sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, şi nr. 447 din 26 octombrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005.
Totodatã prin <>Decizia nr. 280 din 1 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Curtea a mai statuat cã "mijloacele procedurale puse la îndemâna pãrţilor diferã tocmai datoritã caracterului special al procedurii, fãrã ca prin aceasta sã se instituie vreo discriminare, fãrã ca una dintre pãrţi sã fie privilegiatã, iar cealaltã dezavantajatã". Cu acelaşi prilej Curtea a stabilit, din prisma acestor considerente şi având în vedere garanţiile procesuale de care se bucurã pãrţile, cã nu sunt încãlcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încãlcare a dreptului de proprietate, prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut cã "executarea oricãrei obligaţii de a da determinã în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat sã dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se executã, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile, prevãzutã cu formulã executorie, atingerea adusã dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotãrârii judecãtoreşti cu formulã executorie se poate face numai dupã epuizarea tuturor cãilor ordinare de atac ori dupã expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigurã tuturor pãrţilor un tratament egal şi posibilitatea formulãrii unor apãrãri adecvate. Chiar şi dupã momentul dispunerii sau al începerii executãrii, partea care se considerã nedreptãţitã are dreptul sã introducã, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare".
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , Curtea, prin <>Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit cã "specificul domeniului supus reglementãrii a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintã evident o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea cã legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridicã diferitã de aceea a cãilor de atac de drept comun nu relevã nici un aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca, în considerarea anumitor particularitãţi, sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident cu condiţia ca nici o normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale".
Totodatã Curtea, prin <>Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, a statuat cã "modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionãrii cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de platã cãtre creditor şi în materia soluţionãrii cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţã, judecãtoria, în materie civilã, sau tribunalul, în materie comercialã, sã fie competentã sã judece atât cererea, cât şi calea de atac formulatã împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însã de naturã sã confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti. [...]
Departe de a îngrãdi drepturi consacrate constituţional, reglementarea legalã dedusã controlului instanţei de contencios constituţional constituie o garanţie a aplicãrii principiului prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlãturãrii oricãror abuzuri din partea pãrţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificatã a soluţionãrii unui proces".
Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În legãturã cu invocarea încãlcãrii art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea mai reţine cã acest text nu prevede un dublu grad de jurisdicţie, aceastã garanţie proceduralã existând doar în materie penalã, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, în timp ce în celelalte domenii are aplicabilitate textul art. 13 din Convenţie. Astfel, Curtea constatã cã textul art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale presupune doar existenţa posibilitãţii efective de a supune judecãţii unei instanţe naţionale cazul violãrii unui drept consacrat de Convenţie (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţã, "nu impune un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit numãr al cãilor de atac" (<>Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003).
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia textul art. 126 alin. (2) din Constituţie este încãlcat, întrucât "dispoziţiile legale criticate cuprind norme procedurale contrare celor prevãzute de Codul de procedurã civilã şi de legea de organizare judiciarã", Curtea observã cã art. 126 alin. (2) din Constituţie face trimitere în mod generic la "lege", nefiind vizatã o anumitã lege pentru reglementarea procedurii de judecatã. De altfel, Curtea, prin <>Decizia nr. 280 din 1 iulie 2003 , a stabilit cã "toate reglementãrile cuprinse în <>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt norme de procedurã, iar, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2), dupã revizuirea şi republicarea acesteia], «Competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege»".
Totodatã, Curtea reţine cã prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 53 alin. (2), invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mol România Petroleum Products" - S.R.L. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.906/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi (4) şi ale <>art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Contransimex-B" - S.A. Ploieşti în Dosarul nr. 5.785/2005 al Judecãtoriei Ploieşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
