Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 573 din 15 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 156 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 573 din 15 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 156 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 4 iulie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mircea Corneliu Ionescu şi Octavia Ionescu în Dosarul nr. 15.455/302/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 339D/2008, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identicã, ridicatã de Societatea Comercialã LATIFUNDIAR - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1952.1/325/2007 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor. Magistratulasistent referã asupra faptului cã dovada de îndeplinire a procedurii de citare a autorului excepţiei s-a întors cu menţiunea "destinatar mutat", fãrã a fi comunicatã o altã adresã.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public considerã cã procedura de citare este legal îndeplinitã, întrucât autorul excepţiei nu a comunicat Curţii Constituţionale adresa noului sediu.
Curtea, deliberând, constatã cã procedura de citare este legal îndeplinitã, ţinând cont de prevederile art. 98 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora schimbarea domiciliului unei pãrţi în timpul judecãţii trebuie sã fie adusã la cunoştinţa instanţei, sub pedeapsa neluãrii ei în seamã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 564D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Laurenţiu Silivestru în Dosarul nr. 882/303/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererilor depuse la dosar de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate Laurenţiu Silivestru şi de cãtre partea Mioriţa Silivestru, prin care solicitã acordarea unui termen de judecatã în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererilor de amânare.
Curtea, deliberând, în temeiul dispoziţiilor <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborate cu cele ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, respinge cererile de amânare a cauzei.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 338D/2008, nr. 339D/2008 şi nr. 564D/2008, având în vedere faptul cã sunt îndeplinite cerinţele conexãrii prevãzute de <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 .
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a dosarelor menţionate, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 339D/2008 şi nr. 564D/2008 la Dosarul nr. 338D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 15.455/302/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedurã civilã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Mircea Corneliu Ionescu şi Octavia Ionescu în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliarã.
Prin Încheierea din 14 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1952.1/325/2007, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedurã civilã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã LATIFUNDIAR - S.R.L. din Timişoara în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea unui drept de superficie.
Prin Încheierea din 29 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 882/303/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Laurenţiu Silivestru în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât limiteazã accesul la justiţie şi dreptul la apãrare ale pãrţii care nu este pregãtitã sã dovedeascã imposibilitatea de a se apãra singurã sau nu reuşeşte sã-şi angajeze apãrãtor în termenul acordat. Totodatã, unul dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã respingerea cererii de amânare pentru lipsã de apãrare, în situaţia persoanei aflate în stare de arest într-o altã cauzã, este neconstituţionalã, deoarece aceastã persoanã nu are posibilitatea de a-şi angaja un apãrãtor şi nici nu i s-a acordat unul din oficiu.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi-a exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la apãrare, ci au fost adoptate în scopul evitãrii tergiversãrii cauzelor.
Judecãtoria Timişoara şi-a exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi-a exprimat opinia în sensul cã, în ipoteza persoanelor aflate în stare de arest, acordarea unui singur termen de judecatã pentru apãrare sau amânarea pronunţãrii pentru depunerea de concluzii scrise, prevãzute de dispoziţiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, ar contraveni dispoziţiilor art. 24 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 156 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsã de apãrare, temeinic motivatã.
Când instanţa refuzã amânarea judecãţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea pãrţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."
Excepţia de neconstituţionalitate se raporteazã la prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi cele ale art. 7 şi 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la egalitate şi accesul la instanţe.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor criticate, raportate la prevederile <>art. 24 din Constituţie, prin Decizia nr. 490/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, statuând cã dispoziţiile art. 156 din Codul de procedurã civilã nu constituie o restrângere a dreptului la apãrare, ci reprezintã o mãsurã de descurajare a exercitãrii cu rea-credinţã a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversãrii acestuia şi al împiedicãrii înfãptuirii justiţiei.
De asemenea, facultatea instituitã pentru judecãtor de a nu acorda un termen pentru lipsã de apãrare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea pãrţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop implicã responsabilitatea acestuia în înfãptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecatã datorate încãlcãrii dreptului la apãrare, legea prevede remediile necesare.
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor <>art. 21 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, statuând cã şi aceastã susţinere este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile procesuale criticate prevãd condiţiile în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsã de apãrare, iar aceasta nu echivaleazã cu o restrângere a accesului la justiţie, partea interesatã având dreptul de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte susţinerile unuia dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în situaţia în care partea care cere amânarea pentru lipsã de apãrare se aflã în stare de arest, Curtea observã cã acestea nu pot fi primite, deoarece aprecierea de cãtre instanţa de judecatã a temeiniciei motivelor de amânare a cauzei pentru lipsã de apãrare nu poate constitui o problemã de neconstituţionalitate. Instanţele judecãtoreşti sunt cele care aplicã norma legalã la situaţia de fapt existentã în speţa dedusã soluţionãrii, Curtea Constituţionalã neputând cenzura soluţiile adoptate de cãtre acestea.
Având în vedere cele menţionate, Curtea constatã cã nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la încãlcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, în sensul cã textul criticat din Codul de procedurã civilã ar crea discriminãri între persoanele aflate în stare de libertate şi cele aflate în stare de arest.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea observã cã nici prevederile invocate din actele internaţionale nu sunt încãlcate de dispoziţiile art. 156 din Codul de procedurã civilã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mircea Corneliu Ionescu şi Octavia Ionescu în Dosarul nr. 15.455/302/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, de Societatea Comercialã LATIFUNDIAR - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1952.1/325/2007 al Judecãtoriei Timişoara şi de Laurenţiu Silivestru în Dosarul nr. 882/303/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2008.

PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016