Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 573 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 573 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 8 septembrie 2016

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu          - preşedinte
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Augustin Zegrean        - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil, excepţie ridicată de Gheorghe Sorin Florea în Dosarul nr. 34.066/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 48D/2016.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Gheorghe Sorin Florea, şi a părţii Dana Ionela Florea şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 27 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.066/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Gheorghe Sorin Florea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de modificare a programului de vizitare a minorului, cerere formulată de reclamantă, având în vedere intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor reţinute de către instanţă la stabilirea programului de vizitare iniţial.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 22, art. 29, art. 30, art. 31, art. 48, art. 61, art. 73 şi art. 124, dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 12, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiilor art. 1-5, art. 7, art. 8, art. 11, art. 18 şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi celor ale art. 7 şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, solicită Curţii Constituţionale să oblige Parlamentul să stabilească, prin lege, că legătura personală înseamnă că părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a menţine legături personale cu copilul său, de la naştere până la împlinirea vârstei de 18 ani, după un program fixat prin lege. Or, Parlamentul nu a prevăzut prin lege un program de vizitare, ceea ce este neconstituţional. Fixarea unui program de vizitare prin lege ar putea degreva instanţele judecătoreşti de procesele privind stabilirea programului de vizitare a minorului. Astfel, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, prin delegarea unei competenţe ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către judecători. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece judecătorii acordă un număr diferit de ore părinţilor în cadrul programului de vizitare, în alte dosare acordând 2.376 ore pe an. Autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 22 din Constituţie, deoarece îi încalcă integritatea psihică, art. 29 din Constituţie, întrucât judecătorul care stabileşte un program de vizitare a minorului încalcă libertatea conştiinţei, art. 30 din Constituţie, deoarece încalcă libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor, art. 48 alin. (1) din Constituţie, deoarece judecătorul i-a încălcat dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copilului, art. 61 şi art. 73 din Constituţie, deoarece Parlamentul nu a legiferat un program de vizitare şi art. 124 din Constituţie, întrucât competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul legislativ este transmisă unei autorităţi unipersonale din puterea judecătorească, judecătorul emiţând hotărâri cu putere de lege. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014 şi nr. 361 din 7 mai 2015.
    5. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şia exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece interpretarea şi aplicarea normelor legale prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii constituie prerogativa puterii judecătoreşti prin excelenţă.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece susţinerea autorului excepţiei are la bază o greşită înţelegere a rolului şi scopului legii în general, precum şi a rolului autorităţii judecătoreşti şi a funcţiei judecătorului. Norma juridică, normativ al comportamentului social, are un anumit grad de generalitate şi abstractizare, dată fiind adresabilitatea sa generală; prin norma juridică se recunosc în mod general şi abstract anumite drepturi şi libertăţi şi se impun anumite obligaţii. În ceea ce priveşte dreptul copilului de a păstra legături personale cu părinţii săi, acesta este recunoscut de lege, însă condiţionat de satisfacerea interesului superior al copilului. Or, interesul superior al copilului nu este o noţiune generală şi abstractă, ci trebuie analizat şi evaluat în mod individual, pentru fiecare caz în parte şi în funcţie de circumstanţele speţei, analiză pe care nu o poate face decât judecătorul, în aplicarea legii şi prin evaluarea elementelor de fapt astfel cum rezultă din materialul probator. Activitatea de legiferare şi cea de judecată sunt două atribuţii esenţiale ale statului, aflate în strânsă legătură, dar distincte ca izvor; în mod evident, legea, dată fiind generalitatea ei, are diferite niveluri de interferenţă în viaţa socială, în funcţie de domeniul la care se referă. Or, în ceea ce priveşte viaţa privată şi viaţa de familie, interferenţa legii trebuie să fie una rezervată, rezumându-se doar la reglementarea acelor aspecte care exced interesul strict privat al individului şi care prezintă şi aspecte de interes public, cum este, în speţă, protecţia minorului într-un sens foarte larg. Abţinerea legiuitorului de a stabili un anumit program în care să se desfăşoare relaţiile personale părinte-copil este, în acest context, firească, pentru că modul în care se realizează, de la caz la caz, dreptul la relaţii personale, trebuie să ţină seama de particularităţile fiecărui caz şi de măsura în care acest exerciţiu este sau nu în interesul minorului. În niciun caz nu se poate susţine că această reglementare la nivel general reprezintă o "delegare" de atribuţii neconstituţională către autoritatea judecătorească. Dimpotrivă, o reglementare în sensul dorit de autorul excepţiei ar putea constitui un amestec inacceptabil şi disproporţionat al statului, prin funcţia de legiferare, în viaţa familială şi privată a persoanelor fizice.
    8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece legea proclamă supremaţia criteriului interesului superior al copilului, care are caracter obligatoriu şi care trebuie respectat în luarea oricărei măsuri privitoare la copil, indiferent de autorul ei. Principiul interesului superior al copilului este deopotrivă opozabil părinţilor şi autorităţilor învestite cu competenţa de a lua măsuri în legătură cu copilul. Ca atare, susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora programul de vizitare al părintelui la care copilul nu locuieşte în mod statornic ar trebui fixat prin lege de către Parlament, iar nu de judecător, nu sunt de acord cu scopul urmărit de legiuitor, acela de a apăra interesul superior al fiecărui copil în parte. Legea, ca act normativ care emană de la Parlament, este generală. Legea trebuie să se adreseze impersonal destinatarilor ei, spre deosebire de actul juridic, care este, prin natura sa, concret şi personal. În procesul de elaborare a legii, legiuitorul are în vedere o generalitate de relaţii şi o medie de comportament, astfel că legea conţine doar un model abstract de comportament reclamat destinatarilor săi, fără a putea cuprinde şi a reglementa cazuri particulare în care s-ar putea afla un anumit subiect de drept. Însă, confruntarea modelului general de conduită, construit de legiuitor, cu realitatea concretă se realizează de către judecătorul învestit să soluţioneze o anumită cauză, în funcţie de împrejurările concrete ale raportului dedus judecăţii. Astfel, programul de vizitare al copilului separat de părinţi nu poate fi stabilit de legiuitor, aşa cum solicită autorul excepţiei, pentru că fiecare copil este unic, la fel şi situaţia în care se află acesta. În literatura de specialitate (Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod civil - comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014) s-a arătat că "pot exista similitudini, nu şi suprapuneri perfecte de situaţii, astfel că interesul superior al unui copil nu coincide cu interesul superior al altui copil, nici ca reper şi nici ca argument în luarea unei măsuri. Din această perspectivă, laitmotivul interesului superior al copilului în tot cuprinsul Cărţii a II-a din Codul civil este semnalul dat libertăţii de apreciere, după cum în alte materii aceeaşi funcţie este asigurată de sintagma «pentru motive temeinice». Flexibilitatea principiului îndeamnă la evaluări şi aprecieri contextuale; ascultarea copilului informat, obligatorie dacă a împlinit 10 ani, altminteri facultativă [art. 264 alin. (1) NCC], în orice procedură administrativă sau judiciară care îl priveşte, poate contribui la determinarea sensului interesului său superior". De altfel, în soluţionarea cererilor referitoare la copii formulate de părinţi în legătură cu exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, instanţa de judecată este datoare să ofere părinţilor lămuririle necesare şi să încurajeze rezolvarea amiabilă a diferendelor. Totodată, în orice procedură referitoare la relaţia dintre părinţi şi copii, părinţii trebuie să îşi poată face cunoscut punctul de vedere, astfel încât legiuitorul a instituit regula ascultării ori a citării obligatorii a părinţilor în cuprinsul prevederilor referitoare la orice intervenţii asupra relaţiei dintre părinţi şi copii. Or, aceste drepturi nu ar putea fi exercitate dacă programul de vizitare ar fi stabilit de legiuitor, cu titlu generic, şi nu ar exista posibilitatea unui proces soluţionat de judecător, în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze. Pentru aceste motive, Avocatul Poporului apreciază că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi nici ale art. 16 din Constituţie, textele de lege criticate fiind aplicabile fără discriminări oricărei persoane aflate în ipoteza reglementată de lege.
    9. În ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea unui text de lege, Avocatul Poporului apreciază că, aşa cum s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mod constant, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive. Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională; o astfel de interpretare nu este în sine incompatibilă cu art. 7 din Convenţie [a se vedea Hotărârea pronunţată în Cauza Garcia Ruiz împotriva Spaniei nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999 I; Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei (MC), nr. 34044/96, 35532/97 şi 44801/98, paragraful 50, CEDO 2001 II; şi Sud Fondi S.r.l. şi alţii, pct. 108]. Sub acest aspect, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil că îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar de autorul excepţiei, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014 şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 272/2004 au următorul cuprins:
    - Art. 17: "(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
    (2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
    (3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
    (4) În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
    (5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.";
    - Art. 19: "(1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
    (2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.";
    - Art. 36: "(1) Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
    (2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
    (3) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.
    (4) În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
    (5) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul.
    (6) Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.
    (7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.
    (8) În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului."
    Dispoziţiile criticate din Codul civil au următoarele denumiri marginale: art. 262: "Relaţiile dintre părinţi şi copii", art. 263: "Principiul interesului superior al copilului" şi art. 401: "Drepturile părintelui separat de copil".
    13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 22, art. 29, art. 30, art. 31, art. 48, art. 61, art. 73 şi art. 124, prevederile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 8, art. 10 alin. (1), art. 12, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederile art. 1-5, art. 7, art. 8, art. 11, art. 18 şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 7 şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că toate aspectele invocate de acesta cu privire la stabilirea programului de vizitare a minorului nu privesc aspecte de constituţionalitate a textelor criticate din Legea nr. 272/2004 şi din Codul civil, ci vizează chestiuni ce ţin de aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, şi anume la dreptul copilului care nu locuieşte la unul dintre părinţii săi de a avea legături personale cu acesta, instanţa ţinând cont de principiul interesului superior al copilului. Astfel, potrivit art. 17 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, "În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte." Aşadar, aspectele invocate de autorul excepţiei ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.
    15. Pe de altă parte, Curtea constată că autorul excepţiei critică faptul că legea nu prevede un program fix de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, ceea ce nu poate fi primit, întrucât instanţele aplică legea, iar legea - având aplicabilitatea generală - nu poate stabili o soluţie concretă pentru cazurile deduse judecăţii instanţelor.
    16. Având în vedere acestea şi ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]", excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia, este inadmisibilă.

    17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil, excepţie ridicată de Gheorghe Sorin Florea în Dosarul nr. 34.066/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

               PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                         Prof. univ. dr. Valer Dorneanu

                              Magistrat-asistent,
                            Ioana Marilena Chiorean

                                  -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 573 din 12 iulie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 573 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 573 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 19 şi art. 36 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale art. 262, art. 263 şi art. 401 din Codul civil