Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Cecilian Morcov în Dosarul nr. 2.431/62/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 783 D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.060D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Adriana Constantinescu în Dosarul nr. 3.674/180/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală.
4. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
6. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.060 D/2014 la Dosarul nr. 783 D/2014. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.060 D/2014 la Dosarul nr. 783 D/2014, care este primul înregistrat.
7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi se menţionează că nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
8. Prin Decizia penală nr. 97/C din 4 august 2014 şi Decizia penală nr. 374/C/2014 din 14 octombrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 2.431/62/2014 şi nr. 3.674/180/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Bacău - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Cecilian Morcov şi Adriana Constantinescu în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare formulate de autorii excepţiei, prin care aceştia solicită modificarea unor pedepse care le-au fost aplicate conform prevederilor Codului penal din 1969.
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât exclud de la beneficiul aplicării legii penale mai favorabile persoanele condamnate la pedepse penale mai mici sau egale cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite. Se susţine că textul criticat generează situaţii în care persoane cărora le-au fost aplicate, potrivit dispoziţiilor Codului penal din 1969, pedepse penale mai mici, ce nu depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, să execute pedepse mai mari decât persoanele condamnate pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, cărora le-au fost aplicate pedepse ce depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, şi care beneficiază de reducerea acestor pedepse, conform prevederilor art. 6 din Codul penal. Se mai invocă discriminarea pe criteriul aleatoriu al duratei judecării cauzelor penale, arătându-se că aceasta este influenţată atât de conduita părţilor, cât şi de cea a instanţelor de judecată şi, în acest context, textul criticat creează discriminare între persoanele condamnate prin hotărâri definitive sub imperiul Codului penal din 1969, care au beneficiat de aplicarea dispoziţiilor art. 15 ale acestui cod, şi cele condamnate definitiv potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care sunt lipsite de acest beneficiu.
10. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit atribuţiilor sale constituţionale în materia legiferării, şi reflectă politica penală existentă la momentul adoptării Codului penal în vigoare. Potrivit acesteia, legiuitorul a acordat prioritate principiului autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti definitive, singura excepţie fiind cea a aplicării legii penale mai favorabile în condiţiile arătate în ipoteza normei criticate, condiţii în care nu se încadrează autorul excepţiei. Prin urmare, se arată că restrângerea de către legiuitor a sferei aplicării legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive sub imperiul legii vechi nu este de natură a încălca principiile constituţionale şi principiile de drept european invocate în cauză.
11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
12. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că principiul legalităţii pedepsei impune ca aceasta să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Se arată că reglementarea în Codul penal a aplicării legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a cauzei este justificată de necesitatea asigurării unei egalităţi de tratament juridic între destinatarii legii penale, respectiv între persoanele condamnate potrivit legii vechi, persoanele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni sub imperiul legii vechi, dar au fost condamnate definitiv conform dispoziţiilor legii noi, şi cele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni după intrarea în vigoare a legii noi. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că diferenţa de tratament invocată de autorul excepţiei este justificată de situaţiile juridice diferite în care se află cele două categorii de persoane condamnate arătate în critica de neconstituţionalitate, unele fiind condamnate definitiv, potrivit prevederilor Codului penal din 1969, iar celelalte fiind judecate şi condamnate conform dispoziţiilor Codului penal în vigoare. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 437 din 8 iulie 2014.
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
16. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 7 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la legalitatea pedepsei şi la interzicerea discriminării şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, prin care a respins ca neîntemeiată această excepţie şi a reţinut că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
18. Curtea a observat că, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.
19. Astfel, Curtea a reţinut că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea prin textul criticat a principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969. În acest sens, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013).
20. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. S-a arătat că, în acest caz, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, se reduce la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite, dar şi că în această ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. S-a observat că, în realizarea acestui echilibru, legiuitorul a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.
21. Curtea a observat, totodată, că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care prevede principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. Acest principiu este încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Astfel, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat.
22. Referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii. În acest sens, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din noul Cod penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual.
23. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, invocată în cauza ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice, unele persoane fiind condamnate definitiv la data intrării în vigoare a noii legi, altele nu, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.
24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
25. Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 14 din Convenţie referitoare la interzicerea discriminării şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării.
26. Pentru motivele arătate la paragrafele 18-22, Curtea constată că prevederile art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană nu au incidenţă în cauză.
27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cecilian Morcov şi de Adriana Constantinescu în dosarele nr. 2.431/62/2014 şi nr. 3.674/180/2014 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
