Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 14 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicatã. În acest sens, aratã cã <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 restrânge atribuţiile Preşedintelui României prevãzute de art. 90 din Constituţie, referitoare la competenţa sa exclusivã în materia referendumului pentru probleme de interes naţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Cu Adresa nr. 5.321 din 28 iunie 2006 Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã, în esenţã, cã, deşi prevederile Legii privind organizarea şi desfãşurarea referendumului au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Deciziile nr. 70 din 5 mai 1999 şi nr. 498 din 8 iunie 2006, s-a pronunţat doar cu privire la constituţionalitatea unor prevederi cuprinse în art. 12 alin. (1) din lege. Întrucât <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 conţine şi alte prevederi referitoare la referendumul cu privire la "problemele de interes naţional", Avocatul Poporului solicitã Curţii Constituţionale sã constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în acest articol, având în vedere şi soluţiile adoptate prin cele douã decizii.
În argumentarea excepţiei, Avocatul Poporului susţine cã atribuţiile conferite Preşedintelui României sunt cuprinse în art. 80, art. 85-90 şi art. 91-94 din Constituţie şi cã anumite atribuţii se exercitã de Preşedinte fãrã sã aibã "nevoie de concursul altor organe de stat, în timp ce altele presupun un asemenea concurs". În acest sens menţioneazã cã din analiza atribuţiei prevãzute în art. 90 din Constituţie, potrivit cãruia "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", rezultã cã aceastã atribuţie cuprinde douã elemente: consultarea şi decizia. Consultarea Parlamentului este o condiţie prealabilã deciziei, realizarea ei este obligatorie, în sensul cã Preşedintele României nu poate proceda la referendum fãrã aceastã consultare; are valoarea unui aviz obligatoriu, în sensul cã trebuie realizatã, dar Preşedintele României are libertatea deciziei. Ca atare, considerã cã:
a) numai Preşedintele României poate decide dacã cere sau nu poporului sã-şi exprime voinţa prin referendum, care sunt problemele de interes naţional şi care anume problemã concretã va fi supusã referendumului;
b) nici o autoritate publicã nu poate decide lista problemelor de interes naţional, în sensul art. 90 din Constituţie, aceasta fiind o atribuţie exclusivã a Preşedintelui României.
Aşadar, dispoziţiile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 sunt neconstituţionale "deoarece nu numai cã adaugã la Constituţie, dar restrâng o putere constituţionalã a Preşedintelui României" şi reprezintã "un caz evident în care Parlamentul a acţionat în afara competenţei sale constituţionale", el având "în principiu o competenţã nelimitatã, adicã numai în mãsura în care i se stabileşte prin Constituţie." Mai aratã cã art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit cãruia organizarea şi desfãşurarea referendumului se reglementeazã prin lege organicã, nu poate fi folosit ca argument pentru respingerea prezentei excepţii, întrucât dispoziţia constituţionalã menţionatã se referã la "o lege proceduralã", "mai ales cã în sistemul nostru constituţional referendumul poate fi organizat în mai multe situaţii prevãzute: de art. 2; de art. 95 alin. (3) pentru demiterea Preşedintelui; de art. 151 alin. (3) pentru revizuirea Constituţiei." Dreptul Preşedintelui de a cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional, ca un drept exclusiv, se fundamenteazã nu numai pe dispoziţiile art. 80 din Constituţie, ci şi pe alte dispoziţii constituţionale, şi anume: prin legitimarea electoralã egalã cu legitimarea Parlamentului - art. 81 alin. (1), precum şi prin alegerea Preşedintelui care se încadreazã în categoria autoritãţilor reprezentative prin intermediul cãrora poporul exercitã suveranitatea naţionalã - art. 2 alin. (1), ceea ce conferã Preşedintelui României "un statut constituţional care legitimeazã exerciţiul unor atribuţii fãrã a fi necesarã intervenţia altei autoritãţi", el reprezentând statul român. Existenţa unor atribuţii exclusive ale Preşedintelui României, în exercitarea cãrora Parlamentul nu se poate implica, valorificã principiul complex al separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
În concluzie, autorul excepţiei reitereazã "ideea în sensul cãreia, riguros constituţional, numai Preşedintele României are dreptul (competenţa) sã aprecieze care anume probleme sunt de interes naţional, dacã şi când în legãturã cu aceste probleme poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere pânã la data dezbaterilor.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, care prevãd:
- Art. 12 alin. (1): "Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:
A. Adoptarea unor mãsuri privind reforma şi strategia economicã a ţãrii
B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:
a) regimul general al proprietãţii publice şi private;
b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia localã;
c) organizarea generalã a învãţãmântului;
d) structura sistemului naţional de apãrare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;
e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe duratã nedeterminatã sau pe o perioadã mai mare de 10 ani;
f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;
g) regimul general al cultelor."
Autorul excepţiei considerã cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 80 - "Rolul Preşedintelui" şi ale art. 90 - "Referendumul".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În cadrul controlului de constituţionalitate efectuat înainte de promulgarea Legii privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat şi asupra unei dispoziţii din cuprinsul art. 12 alin. (1). Acest articol, pe lângã cazurile concrete privind problemele de interes naţional enumerate la lit. B a)-g), în legãturã cu care, în sensul art. 11, Preşedintele poate cere poporului sã îşi exprime voinţa, prevedea la lit. B h) şi "alte probleme propuse Parlamentului de cãtre Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale". Cu acel prilej, prin <>Decizia nr. 70 din 5 mai 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999, Curtea Constituţionalã a decis cã dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B h) sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte expresia "propuse Parlamentului", întrucât "Preşedintele este singurul îndreptãţit sã stabileascã problemele de interes naţional asupra cãrora poate cere poporului sã îşi exprime voinţa prin referendum".
În conformitate cu prevederile art. 145 din Constituţia nerevizuitã, legea a fost transmisã Parlamentului spre reexaminare. În dezacord cu decizia Curţii Constituţionale, acesta a eliminat în totalitate conţinutul lit. h), lipsindu-l, astfel, pe Preşedinte de posibilitatea de a propune poporului şi alte probleme de interes naţional asupra cãrora acesta sã-şi exprime voinţa prin referendum.
Potrivit art. 90 din Constituţie "Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, poate cere poporului sã-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Din examinarea textului constituţional, rezultã cã acesta nu defineşte, pe de o parte, nici "problemele de interes naţional", iar pe de altã parte, nu prevede nici cã aceste probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. În lipsa unor astfel de precizãri dispoziţiile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 adaugã la textul constituţional invocat, care stabileşte doar procedura referendumului iniţiat de Preşedinte cu privire la "probleme de interes naţional", ce presupune douã faze:
a) consultarea Parlamentului, care urmeazã sã adopte o hotãrâre în şedinţa comunã a celor douã Camere, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României. În situaţia în care Parlamentul nu a fost consultat Preşedintele nu va putea proceda la iniţierea referendumului;
b) consultarea poporului, care îşi exprimã voinţa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt supuse de cãtre Preşedinte.
Din cele arãtate se deduce, fãrã echivoc, cã art. 90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivã a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacã consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretã ce se supune referendumului şi data desfãşurãrii acestuia. Sub acest aspect, Curtea constatã cã enumerarea limitativã în cuprinsul <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 a unor situaţii considerate a fi "probleme de interes naţional" este de naturã a îngrãdi dreptul Preşedintelui de a consulta poporul, ştiut fiind faptul cã, în timp, interesul naţional poate diferi, oricând putând interveni situaţii noi, care sã reclame organizarea unui referendum. Orice enumerare a situaţiilor considerate ca fiind de "interes naţional" la momentul la care legiuitorul adoptã reglementarea se poate transforma ulterior într-o îngrãdire, într-o limitare care sã afecteze dreptul constituţional al Preşedintelui de a decide singur cu privire la problemele asupra cãrora vrea sã consulte poporul. Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi gãseşte suportul în dispoziţiile constituţionale ale art. 80 referitor la "Rolul Preşedintelui", ale art. 2 alin. (1), potrivit cãruia "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, [...], precum şi prin referendum", ale art. 81 alin. (1) referitor la legitimitatea electoralã egalã a Preşedintelui României cu legitimarea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte cã "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale".
Stabilirea prin lege a problemelor de interes naţional reprezintã un amestec al Parlamentului în exercitarea atribuţiilor exclusive ce-i sunt conferite prin Constituţie Preşedintelui şi, ca atare, o nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
Prevederile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 nu sunt susţinute nici de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit cãrora prin lege organicã se reglementeazã "organizarea şi desfãşurarea referendumului", întrucât textul are în vedere stabilirea prin lege a unor mãsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constatã cã prevederile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, în redactarea criticatã de Avocatul Poporului, limiteazã, în mod nejustificat, prerogativele constituţionale ale Preşedintelui României în acest domeniu şi, ca atare, sunt neconstituţionale.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 31 alin. (4) şi al <>art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, şi constatã cã dispoziţiile <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfãşurarea referendumului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 iulie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
