Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 565 din 15 mai 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 10 lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 565 din 15 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 1 august 2008


Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Taxtomato Pres" - S.R.L din Târgu Mureş în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007) al Judecãtoriei Reghin.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007), Judecãtoria Reghin a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Excepţia a fost ridicatã într-o cauzã având ca obiect o plângere împotriva unui proces-verbal de contravenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece prin nivelul ridicat al amenzilor se aduce atingere dreptului de proprietate şi se împiedicã libera iniţiativã şi concurenţa pe care se bazeazã economia de piaţã.
Judecãtoria Reghin opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece potrivit art. 57 din Legea fundamentalã exercitarea drepturilor şi libertãţilor constituţionale trebuie sã se facã cu bunã-credinţã, fãrã sã se încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în sensul celor statuate de Curte în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecatã a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 10 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Din cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rezultã cã societatea a fost sancţionatã în temeiul <>art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 , asupra constituţionalitãţii cãruia se va pronunţa Curtea prin prezenta decizie.
Acesta are urmãtorul conţinut:
- Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:[...]
b) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevãzutã la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative."
Excepţia de neconstituţionalitate este raportatã la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privatã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind asigurarea libertãţii comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa cã aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv a mãsurii confiscãrii unor bunuri sau valori, cu toate cã determinã în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietãţii private, întrucât sunt consecinţa unor încãlcãri ale legii. În acest sens este, de exemplu, <>Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999.
Totodatã, prin <>Decizia nr. 39 din 11 ianuarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea a statuat cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece stabileşte doar caracterul de contravenţie al unor fapte privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ceea ce reflectã opţiunea legiuitorului în materie şi concretizarea preocupãrii statului ca prin mijloace specifice sã preîntâmpine fapte de naturã a avea impact negativ asupra economiei naţionale.
În final Curtea observã cã textul de lege criticat se aplicã în egalã mãsurã tuturor operatorilor economici care se gãsesc în situaţia prevãzutã de ipoteza normei juridice, aşa încât nu poate fi reţinutã critica privind încãlcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Taxtomato Pres" - S.R.L din Târgu Mureş în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007) al Judecãtoriei Reghin.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2008.

PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016