Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 564 din 7 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 9 iulie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 20.089/C/2006, (numãr vechi 4.425/215/2006) al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 20.089/C/2006, (numãr vechi 4.425/215/2006), Judecãtoria Craiova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia a fost ridicatã de Societatea comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" - S.A. din Craiova într-o cauzã având ca obiect acţiunea civilã având ca obiect obligarea sa la vânzarea unui apartament în temeiul <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 .
În motivarea excepţiei de neconstotuţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular, şi alin. (3) privind exproprierea, precum şi prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeanã, deoarece aduce o restrângere nejustificatã a dreptului de proprietate privatã al unei persoane juridice de drept privat asupra locuinţelor construite din fondurile fostelor unitãţi economice sau bugetare de stat, prin instituirea obligaţiei vânzãrii acestora cãtre chiriaşi.
Judecãtoria Craiova - Secţia civilã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat instituie o normã de "justiţie socialã", acordând posibilitate chiriaşilor sã cumpere locuinţele la construirea cãrora au contribuit în vechiul sistem statal-juridic, şi nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul acesteia îl reprezintã prevederile <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, potrivit cãrora: "(1) Locuinţele construite din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integralã sau în rate a preţului, în condiţiile <>Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular, şi alin. (3) privind exproprierea. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 par.1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã prevederile legale criticate au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi cu o motivare similarã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 525 din 27 iunie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa sa anterioarã asupra acestui text de lege.
Pentru a pronunţa aceastã soluţie, s-a reţinut, în decizia menţionatã, cã, în cazul privatizãrii unitãţilor din ale cãror fonduri au fost construite locuinţe ce au fãcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpãrare, obligaţia de vânzare cãtre chiriaşi, prevãzutã de dispoziţiile <>Legii nr. 85/1992 , este o obligaţie in rem (locuinţa construitã din fondurile unitãţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, care ar fi avut în considerare societatea comercialã ce a luat naştere pe calea privatizãrii. Chiar dacã dispoziţiile <>art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legalã a exerciţiului dreptului de proprietate al unitãţilor economice sau al societãţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare limitare este conformã prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Justificarea se impune atât din punct de vedere juridic, cât şi social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit direct sau indirect la construirea acestor locuinţe, fapt ce a impus instituirea unei norme de protecţie socialã ce a consacrat dreptul chiriaşilor de a le cumpãra în condiţii speciale, soluţie legislativã care dã expresie obligaţiei constituţionale a statului de a asigura cetãţenilor condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii şi pentru un trai decent.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, excepţie invocatã de Societatea Comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 20.089/C/2006 (numãr vechi 4.425/215/2006) al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: