Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 561 din 25 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe caile ferate din Romania, aprobat prin Ordonanta Guvernului nr. 7/2005
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.123 din 13 decembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Termoelectrica" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde partea Societatea Naţionalã de Transport Feroviar de Marfã "C.F.R. Marfã" - S.A., prin consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Societãţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfã "C.F.R. Marfã" - S.A. solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Depune concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, invocând în acest sens <>Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.066/2005, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Termoelectrica" - S.A. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect o acţiune comercialã în pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România şi <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România sunt neconstituţionale. Astfel, prevederile art. 93.1. (respectiv art. 69.1.), coroborate cu art. 87.1. (respectiv art. 65.1.) şi art. 87.2. (respectiv art. 65.2.) din Regulamentele menţionate, sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2), deoarece creeazã un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar. Potrivit susţinerii autorului excepţiei, "termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al cãii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al celorlalte pãrţi împotriva cãii ferate este de 1 an". În consecinţã, se încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se invocã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 7 teza întâi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, care se referã la egalitatea persoanelor în faţa legii şi dreptul la o egalã protecţie a legii, precum şi celor ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare, referitoare la termenul de prescripţie al acţiunii izvorâte din contractul de transport.
Prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , susţine autorul excepţiei, s-a statuat cã "liberul acces la justiţie se realizeazã numai în respectul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificaţia încãlcãrii egalitãţii de tratament juridic este neconstituţionalã". Pentru aceste motive, se considerã cã atât reclamanta, cât şi pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie sã se bucure de o protecţie egalã din partea legii şi sub aspectul termenului special de prescripţie a dreptului la acţiune. Totodatã, în conformitate cu principiul simetriei obligaţiilor şi din raţiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescripţie a dreptului la acţiune de un an izvorât din contractul de transport trebuie sã fie aplicabil şi acţiunilor cãii ferate contra expeditorului/ destinatarului/ beneficiarului.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 , cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, este neîntemeiatã. În acest sens instanţa aratã cã dispoziţiile legale criticate, "care instituie un termen special de prescripţie, sunt norme de procedurã, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecatã, fãrã a contraveni, bineînţeles, celorlalte prevederi sau principii constituţionale." Totodatã, mai aratã cã "instituirea termenului de prescripţie de un an pentru exercitarea dreptului la acţiune izvorât din contractul de transport s-a fãcut fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, ipoteza normei legale aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã," aşa încât textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã.
Conform opiniei instanţei de judecatã, dispoziţiile legale criticate nu au legãturã cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie privind ocrotirea şi garantarea proprietãţii private indiferent de titular.
Referitor la invocarea de cãtre autorul excepţiei a <>Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , instanţa considerã, pe de-o parte, "cã motivele de neconstituţionalitate trebuie raportate la dispoziţii sau principii constituţionale (iar nu la jurisprudenţa Curţii Constituţionale), iar, pe de altã parte, cã instituirea unor termene speciale de prescripţie nu contravine accesului liber la justiţie, aşa cum au statuat, în jurisprudenţa lor, atât Curtea Constituţionalã, cât şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, (Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii din 2001)".
Instanţa apreciazã, de asemenea, cã nu pot fi reţinute nici argumentele autorului excepţiei, în sensul cã "hotãrârile instanţei supreme în materia aplicãrii termenului special de prescripţie de un an sunt contradictorii, întrucât acestea nu constituie motive de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã nefiind instanţã de casaţie, iar unificarea practicii judiciare neintrând în competenţa sa".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã principiul egalitãţii nu este incident în cauzã, întrucât se aplicã numai cetãţenilor aflaţi în situaţii identice, iar nu şi în privinţa persoanelor juridice. Se invocã, de cãtre Guvern, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001 .
Guvernul susţine, de asemenea, cã Regulamentul de transport pe cãile ferate conţine norme cu privire la efectuarea transportului pe cãile ferate române de cãtre toţi operatorii de transport feroviar public, care trebuie sã-şi îndeplineascã, în mod egal, fãrã nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligaţiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizãrii în condiţii de celeritate, siguranţã şi securitate a transportului. Or, prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformã a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru desfãşurarea corespunzãtoare a transportului feroviar, asigurându-se, astfel, şi posibilitatea realizãrii - în condiţii egale - a drepturilor beneficiarilor transportului.
Termenul de prescripţie de un an pentru acţiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, ţinându-se seama de specificul activitãţii de transport pe calea feratã şi al obligaţiilor operatorilor feroviari, ca şi de obiectul acţiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fãrã a se aduce atingere textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Se mai aratã cã şi în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale de 6 luni şi de un an, pentru acţiunile "contra cãrãuşilor", ţinând cont şi de specificul transportului. Mai mult, termenul de un an în care se prescrie acţiunea împotriva transportatorului pe calea feratã a fost stabilit în acord cu prevederile Convenţiei pentru transporturile internaţionale (1980), semnatã la Berna, şi cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport internaţional feroviar al mãrfurilor CIM, apendice B la Convenţie, la care România a aderat prin <>Decretul nr. 100/1983 , cu amendamentele ulterioare.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 , cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. şi art. 65.2. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, sunt constituţionale.
Potrivit acestui punct de vedere, "instituirea unor reguli speciale aplicabile prescripţiei dreptului la acţiune privind expediţiile de mãrfuri nu contravine principiului egalitaţii în drepturi, atâta timp cât este asiguratã egalitatea în utilizarea lor."
În opinia Avocatului Poporului, textele de lege criticate "nu conţin norme contrare dreptului de proprietate privatã, ale cãrui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferitã de Constituţie, în aşa fel încât acestea sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind unele limitãri rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat."
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 pentru aprobarea Regulamentului de transport pe cãile ferate din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, cu referire la art. 69.1 coroborat cu art. 65.1 şi art. 65.2 din Regulament.
În realitate, aşa cum rezultã din motivarea excepţiei, autorul acesteia contestã constituţionalitatea dispoziţiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, aprobat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 , care au urmãtorul cuprins: "Acţiunea izvorâtã din contractul de transport se prescrie în termen de un an".
Textele constituţionale expres invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 44 alin. (2). Este de observat cã, deşi autorul excepţiei invocã în susţinerea acesteia întreg textul art. 44 alin. (2) din Constituţie, în realitate se referã numai la teza întâi a textului constituţional menţionat. De asemenea, este de observat cã autorul excepţiei face referire şi la principiul accesului liber la justiţie statuat de dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocã, totodatã, în susţinerea acesteia, şi încãlcarea prevederilor art. 7 teza întâi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, ratificat prin <>Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum şi pe cele ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare, ratificatã prin <>Decretul nr. 100/1983 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.
Textele menţionate prevãd:
- Art. 7 teza întâi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fãrã nici o deosebire, dreptul la o egalã protecţie a legii.";
- Art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fãrã discriminare, dreptul la o ocrotire egalã din partea legii.";
- Art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare: "Acţiunea izvorâtã din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate au mai fost criticate, în esenţã, sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi principii din Constituţie şi din actele internaţionale invocate. Astfel, prin <>Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reţinut cã, "în sine, textul legal criticat nu conţine mãsuri de naturã a încãlca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, acesta prevãzând doar cã acţiunea izvorâtã din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980".
Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut cã "invocarea de cãtre autorul excepţiei a unei anumite practici contradictorii a instanţelor judecãtoreşti cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România nu este relevantã sub aspectul controlului de constituţionalitate", întrucât, potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta realizeazã un "control de constituţionalitate a legilor şi altor acte normative" şi, în consecinţã, interpretarea şi aplicarea datã de instanţele judecãtoreşti textelor de lege nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate.
Curtea a reţinut, de asemenea, cã, "în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, «Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale», ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia cã este de competenţa exclusivã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre toate instanţele judecãtoreşti".
În legãturã cu susţinerile privind încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea a constatat cã stabilirea prin dispoziţiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, aprobat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 , a unor condiţionãri pentru introducerea acţiunilor în justiţie "nu constituie o încãlcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil". Aceasta deoarece, aşa cum s-a statuat prin <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, "judecãtorul «spune dreptul»[...], dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţã, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege".
De asemenea, Curtea a mai reţinut cã în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat cã "dreptul de acces la justiţie nu este absolut, «ci este un drept ce poate fi supus unor limitãri aduse implicit, cu excepţia restrângerilor care aduc atingere chiar substanţei dreptului». În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996, precum şi Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, 2001".
În legãturã cu susţinerea referitoare la îngrãdirea accesului liber la justiţie prin instituirea termenelor de prescripţie în general, precum şi a termenului de prescripţie special de un an, reglementat prin textul de lege criticat, Curtea Constituţionalã, referindu-se la considerentele <>Deciziei nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, a reţinut cã "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivã, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice civile".
În cauzã, Curtea a mai reţinut cã "instituirea termenului de prescripţie special de un an se impune datoritã specificului drepturilor, obligaţiilor şi rãspunderilor ce revin administratorului şi gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum şi beneficiarilor transporturilor efectuate pe cãile ferate din România" şi a statuat în consecinţã cã "dispoziţiile legale criticate, deşi stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât cel general pentru introducerea acţiunii în justiţie, nu aduc atingere înseşi existenţei dreptului şi urmãresc un scop vãdit legitim".
Prin <>Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reţinut cã dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (2) teza întâi nu au incidenţã în cauzã, iar susţinerea încãlcãrii prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenţia cu privire la transporturile internaţionale feroviare din 9 mai 1980 nu este întemeiatã, întrucât dispoziţia legalã criticatã preia în mod identic textul convenţiei invocate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe cãile ferate din România, aprobat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Termoelectrica" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
