Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 560 din 29 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea si combaterea dopajului in sport
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 1 august 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 629D/2011.
La apelul nominal răspunde Graziela Vâjială, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile de lege criticate respectă prevederile cuprinse în Codul Mondial Anti-Doping, existând, totodată, obligaţia armonizării legii interne cu dispoziţiile internaţionale în domeniu. În final, arată că, după parcurgerea tuturor căilor de atac astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, persoana interesată se poate adresa instanţei civile naţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 131/33/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată următoarele:
Dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale din perspectiva prevederilor art. 20, 21, 124 şi 126 din Constituţie. Art. 21 din Constituţie precizează că accesul la justiţie este liber, iar potrivit art. 124, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Potrivit art. 126 din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Dispoziţiile de lege criticate prevăd că deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne. Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă prin aceiaşi termeni. În redactarea conţinutului art. 61 din Legea nr. 227/2006, legiuitorul a optat pentru aceeaşi formă afirmativă a verbului utilizat la timpul prezent ca şi în situaţiile în care a înţeles să reglementeze competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în Codul de procedură civilă. De aici instanţa de judecată concluzionează, referindu-se la competenţa organului jurisdicţional chemat să soluţioneze o contestaţie formulată împotriva unei decizii emise de Comisia de apel, că legiuitorul a accentuat caracterul imperativ al normei precizând, totodată, că asemenea acţiuni se pot deduce judecăţii doar înaintea Curţii de arbitraj sportiv de la Lausanne.
Însă acest organ jurisdicţional nu poate fi asimilat noţiunii de instanţă naţională, după cum nu poate fi asimilat nici noţiunii de jurisdicţie specială administrativă, deoarece obligaţia care revenea Guvernului în temeiul dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 260/2007 nu a fost îndeplinită. Cât timp Constituţia conţine dispoziţii mai favorabile, garantând accesul liber la justiţie şi înfăptuirea justiţiei prin instanţe judecătoreşti a căror competenţă este determinată prin legi organice, procedura de judecată fiind prevăzută numai de legea internă, dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 227/2006 apar ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21, 124 şi 126 din Constituţie. Din modul de redactare rezultă că acest tip de litigii a fost deferit unei jurisdicţii internaţionale din dorinţa de a se răspunde exigenţelor de punere în aplicare a Codului Mondial Anti-Doping. Urmărirea acestui obiectiv nu poate avea însă legitimitatea dorită atâta timp cât prin Legea fundamentală s-a garantat accesul liber la justiţie în faţa instanţelor naţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că legiuitorul poate institui reguli speciale destinate soluţionării mai rapide a unor categorii de litigii, care să decongestioneze instanţele judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, fără a îngrădi accesul liber la justiţie pentru cei interesaţi. Astfel, prevederile criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie, cel interesat fiind în măsură să atace deciziile comisiei în faţa instanţelor judecătoreşti, conform dreptului comun. De altfel, acest aspect rezultă şi din sintagma "pot fi contestate", dispoziţiile vizate constituind o alternativă oferită contestatarului şi nu o piedică în exercitarea dreptului de sesizare a instanţei judecătoreşti în condiţiile legii. În final, se precizează că în cauză nu se pune problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, ci este vorba de o problemă strict de interpretare şi aplicare a acestora, în raport cu situaţia de fapt ce urmează a fi reţinută de către instanţa de judecată.
Avocatul Poporului arată că nicio dispoziţie a actului normativ criticat nu obligă persoanele interesate să opteze pentru declanşarea procedurii instituite de Legea nr. 227/2006 şi nici nu le împiedică pe acestea de a sesiza direct instanţa de judecată, în condiţiile dreptului comun. În continuare se arată că motivele invocate privesc, în esenţă, modul de interpretare şi de aplicare a legii aplicabile speţei, precum şi aspecte ce ţin de stabilirea şi verificarea competenţei instanţei de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale prevăzute de lege.
Interpretarea unui text legal în procesul de aplicare a legii, precum şi verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, constituie atributul instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei, respectiv al instanţelor de control judiciar.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu următorul conţinut: "Deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne, în termen de 21 de zile de la data comunicării."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că accesul liber la justiţie nu este absolut, ci poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a reţinut că acest drept cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp şi spaţiu, însă în funcţie de "resursele comunităţilor şi nevoile indivizilor." În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.
Referitor la procedura arbitrală, Curtea, prin Decizia nr. 203 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, a statuat că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Mai mult, Curtea constată că România a acceptat prin Legea nr. 367/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 octombrie 2006, Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la Paris la 19 octombrie 2005. Codul Mondial Anti-Doping reprezintă parte integrantă din această convenţie.
Astfel, în Partea I din Codul Mondial Anti-Doping, prin art. 13 se dispune expres asupra competenţei Curţii de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazurile privind dopajul în sport.
Curtea constată că, în domeniul dopajului în sport, Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne funcţionează ca o instanţă disciplinară, în special după adoptarea Codului Mondial Anti-Doping, care, în acest caz, conferă competenţă directă acestei instanţe.
Astfel, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, 21, 124 şi 126.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
