Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 56 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 13 martie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
I. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 904A/2013.
Cu Adresa nr. 2.850 din 23 decembrie 2013, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 19 iunie 2012.
La obiecţie a fost anexată, în copie, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
II. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, transmisă spre promulgare, este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", art. 126 alin. (1) din Constituţie, prin care se stipulează că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", precum şi prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României arată că dispoziţiile de lege sus-menţionate sunt neconstituţionale, deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Preşedintele României mai arată că prin autoritate de lucru judecat se înţelege acea situaţie juridică rezultată din soluţionarea definitivă a unei probleme deduse în faţa justiţiei. Asupra aspectelor ce intră în autoritatea lucrului judecat operează prezumţia de adevăr judiciar şi nu este posibil, într-un stat de drept, ca, ulterior, să se declanşeze un nou control procesual asupra aceleiaşi situaţii juridice, dar în baza unor noi reglementări. Altfel spus, intervenţia legii asupra unor hotărâri judecătoreşti, prin care acestea ajung, practic, să fie desfiinţate, deşi se bucură de autoritate de lucru judecat, le-ar conferi un caracter relativ, contrar principiului securităţii juridice şi, implicit, principiului privind funcţionarea statului de drept.
Or, potrivit alin. (2) al art. II din legea criticată, în situaţia neîndeplinirii noilor condiţii de către asociaţii, fundaţii sau federaţii, condiţii ce nu aveau cum să fie avute în vedere la data înfiinţării lor, nici de către subiectele de drept, nici de către instanţele de judecată, asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile vor fi dizolvate de drept şi radiate din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în baza legii.
Totodată, având în vedere alin. (3) al art. II din legea aflată la promulgare, Preşedintele României arată că instanţelor de judecată le revine obligaţia de a constata dizolvarea de drept a asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor. Practic, se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat, deoarece instanţele de judecată vor fi obligate, în baza noilor prevederi, să intervină asupra unor situaţii juridice care s-au aflat sub imperiul unei alte reglementări, asupra cărora s-au pronunţat definitiv, şi să le desfiinţeze, deşi, sub aspectul condiţiilor privind denumirea, subiectele de drept nu aveau cum să aibă în vedere noua situaţie creată prin legea criticată. Această situaţie echivalează cu o imixtiune a autorităţii legislative asupra autorităţii judecătoreşti şi reprezintă o încălcare a art. 126 alin. (1) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscute în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflate la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege.
Noile cerinţe în privinţa denumirii asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor au efecte retroactive, întrucât instanţele de judecată şi persoanele care au înfiinţat asemenea entităţi nu aveau cum să ia în considerare noile prevederi, iar acum, practic, se regăsesc într-o altă situaţie juridică decât cea avută în vedere la data constituirii.
Astfel, subiectelor de drept vizate le sunt impuse condiţii şi efecte pe care nu le-au avut în vedere atunci când au decis înfiinţarea asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor şi nici nu puteau fi prevăzute din moment ce dispoziţiile legale în vigoare nu prescriau o asemenea conduită.
Regulile privind denumirea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor nu erau reglementate în trecut, iar noile reguli, pentru a fi în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii, ar trebui aplicate numai pentru viitor, nu şi pentru trecut.
III. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/166 din 15 ianuarie 2014, prin care solicită respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate, pentru următoarele motive:
- În legătură cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor. Dispoziţiile de lege criticate se aplică de la data intrării lor în vigoare, legiuitorul instituind un termen de 2 ani înlăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite au obligaţia de a-şi modifica denumirea potrivit art. 7 din ordonanţă, astfel cum a fost modificat prin această lege, termen în care acestea pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 294/2004.
- În legătură cu art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere acestor principii, întrucât, prin aceste norme imperative prin care a instituit o interdicţie absolută în privinţa denumirii asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor, legiuitorul a dat prioritate interesului public, în vederea apărării unui interes general. Dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor intervin ca o sancţiune extremă, ca un efect direct al nerespectării normelor legale imperative cu privire la denumire. Radierea nu poate fi făcută decât în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate dizolvarea, la cererea oricărei persoane interesate. Astfel, nu numai că nu are loc "o imixtiune a autorităţii legislative asupra autorităţii judecătoreşti", ci, dimpotrivă, numai instanţa judecătorească competentă are dreptul să constate şi să dispună în privinţa dizolvării unei asociaţii, fundaţii sau federaţii, după caz, pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la denumire.
Totodată, apreciază că reglementarea unui regim tranzitoriu de 2 ani în care asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la intrarea în vigoare a acestei legi pot utiliza concomitent şi denumirea iniţială este de natură a asigura un just echilibru între mijloacele utilizate şi scopul vizat, respectiv apărarea unui interes general. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 325/2005, nr. 813/2012, nr. 688/2005 şi nr. 188/2005.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/8.230/2014 din 17 ianuarie 2014, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, raportată la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, precizează că, deşi acestea stabilesc pentru persoana juridică obligaţia modificării în mod corespunzător a denumirii, în cazul în care aceasta nu se circumscrie condiţionărilor prevăzute de lege, într-un termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, apreciază că aceste dispoziţii nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 325/2005 şi nr. 294/2004.
În consecinţă, prin stabilirea în sarcina persoanelor juridice fără scop patrimonial ale căror denumiri sunt susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional, local ori a unor structuri profesionale constituite în temeiul legii a obligaţiei de modificare a denumirii, în mod corespunzător, într-un termen dat, nu se aduce atingere unui drept constituit sub imperiul unei legi anterioare, ci se modifică regimul juridic al acestui drept.
Totodată, având în vedere că denumirea reprezintă o componentă esenţială a libertăţii de asociere, este important ca normele de drept prin care sunt reglementate condiţionările legate de alegerea şi, respectiv, menţinerea unei denumiri să răspundă exigenţelor cerute de prevederile art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest context, subliniază faptul că, în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a constitui orice fel de asociaţie reprezintă un element inerent libertăţilor enunţate de art. 11 paragraful 1 din Convenţie, însă statele au un drept de control asupra conformităţii scopului şi activităţii unei asociaţii cu regulile stabilite de legislaţia naţională. Astfel, Curtea de la Strasbourg a subliniat, în jurisprudenţa sa, că orice ingerinţă a autorităţilor statale în libertatea de asociere trebuie să fie prevăzută de lege, să fie proporţională cu scopul urmărit prin luarea ei şi să fie previzibilă.
Aşadar, atât prevederile constituţionale, cât şi cele ale Convenţiei referitoare la libertatea de asociere impun statelor nu numai obligaţii negative, ci şi obligaţii pozitive, constând în adoptarea de măsuri de protecţie şi de securitate de natură a conferi eficacitate şi substanţă exerciţiului libertăţii de întrunire.
Astfel, prevederile criticate sunt aplicabile numai persoanelor juridice fără scop lucrativ a căror denumire conţine cuvintele sau sintagmele prevăzute de lege şi care sunt de natură să creeze confuzie cu denumirea unei instituţii publice ori de interes public, iar în acord cu principiile convenţionale mai sus amintite, printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public.
În lumina celor arătate, măsurile legislative supuse controlului de constituţionalitate sunt justificate, având în vedere, pe de o parte, scopul urmărit la instituirea acestora, iar, pe de altă parte, având în vedere existenţa unui echilibru just între mijloacele utilizate şi scopul vizat, asigurat prin reglementarea unui regim tranzitoriu în materie (respectiv instituirea unui termen de 2 ani în care acestea pot utiliza concomitent denumirea iniţială).
Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârilor pronunţate în Cauza Raimondo împotriva Italiei, 1994, şi Cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979, o ingerinţă a autorităţii poate exista dacă este justificată de o cauză de interes general, în condiţiile prevăzute de lege şi având în vedere criteriul proporţionalităţii.
Pentru aceleaşi considerente, Guvernul apreciază că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
IV. La data de 17 ianuarie 2014, la dosarul cauzei a fost depusă o informare "Amicus curiae" formulată de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki şi susţinută şi semnată şi de alte 17 organizaţii, prin care susţin obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu care Curtea Constituţională a fost sesizată de către Preşedintele României, pentru următoarele motive:
Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii afectează în mod grav exercitarea dreptului de asociere, garantat de art. 40 din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât prevede, printre altele, dizolvarea de drept şi pentru motive imprevizibile, aplicate retroactiv, a mai multor asociaţii şi fundaţii care au fost înfiinţate cu respectarea tuturor condiţiilor legale de la acea dată şi care funcţionează în mod normal de multă vreme, unele dintre ele fiind binecunoscute spaţiului public.
Legea criticată încalcă atât principiul neretroactivităţii legii, al separaţiei puterilor în stat şi al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, cât şi dreptul de asociere.
Art. II din noua lege repune în discuţie hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au stabilit cu autoritate de lucru judecat că înfiinţarea ONG-urilor a respectat condiţiile legale de la data respectivă, inclusiv cu privire la denumire.
Organizaţiile semnatare atrag atenţia că nu se pot schimba condiţiile de înfiinţare a unei persoane juridice printr-o nouă reglementare, aplicabilă şi pentru trecut, decât prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii. De asemenea, adoptarea unei legi prin care sunt desfiinţate hotărâri judecătoreşti irevocabile constituie încălcarea principiilor separaţiei puterilor în stat şi al autorităţii de lucru judecat.
Pe de altă parte, în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, denumirea este un element de identificare deosebit de important, strâns legat de reputaţia acestora, de modul în care sunt deja cunoscute şi percepute în societate. Este o legătură similară celei dintre persoana fizică şi numele său.
Modificarea arbitrară a unor atribute esenţiale ale persoanei, numele/denumirea fiind atribute la fel de importante şi pentru persoana fizică, şi pentru persoana juridică, are drept consecinţă pierderea identităţii acelei persoane, excluderea ei din spaţiul public, din societate. O astfel de practică nu are nimic de-a face cu o societate democratică.
În acest context, se pune întrebarea cum îşi mai pot desfăşura în mod normal activitatea asociaţiile şi fundaţiile, în condiţiile în care nu mai au siguranţa existenţei lor, adică în condiţiile în care se pot trezi dizolvate pentru chestiuni ce ţin de înfiinţare (denumirea), deşi instanţa judecătorească a atestat irevocabil că înfiinţarea lor a respectat toate condiţiile legale, inclusiv cele privind denumirea.
De asemenea, se pune întrebarea cum vor mai putea să funcţioneze normal, să atragă noi membri, să participe la concursurile pentru finanţarea de proiecte şi să se dezvolte instituţional ONG-urile dacă acestea vor fi în permanenţă sub ameninţarea desfiinţării pentru pretinsa încălcare a unor reguli venite din viitor pentru a rejudeca trecutul.
Această stare de gravă incertitudine cu privire la existenţa legală a unei asociaţii/fundaţii este de natură să împiedice exercitarea în condiţii normale a dreptului de asociere, garantat de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Organizaţiile semnatare aduc şi un argument de natură istorică în sprijinul obiecţiei de neconstituţionalitate. Astfel, o prevedere similară art. II din legea în discuţie fusese introdusă în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prin Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, dar, la scurt timp de la introducerea acestei prevederi (după circa 3 luni), textul a fost eliminat din lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2009 privind abrogarea art. II din Legea nr. 305/2008 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată prin Legea nr. 263/2009. Deci, concluzionează organizaţiile semnatare, "nu este pentru prima dată când Parlamentul încearcă să introducă în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 aceeaşi dispoziţie neconstituţională prin care se urmăreşte, prin retroactivitatea legii, desfiinţarea unor asociaţii/fundaţii înfiinţate în condiţii legale, verificate de instanţa de judecată la momentul înfiinţării. La prima încercare neconstituţională a Parlamentului, din 2008, a reacţionat relativ rapid Guvernul de atunci (tot la solicitarea societăţii civile) şi a abrogat dispoziţia neconstituţională. De data aceasta, la a doua încercare identică, din 2014", organizaţiile semnatare consideră că "este deplina atribuţie a Curţii Constituţionale să înlăture aceeaşi reglementare neconstituţională, reintrodusă de Parlament după 5 ani de la prima încercare eşuată.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, punctul de vedere "Amicus curiae" depus la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
V. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.
VI. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, ca urmare a cererii de reexaminare, la data de 10 decembrie 2013.
Iniţial, propunerea legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 a fost adoptată de Camera Deputaţilor - Cameră decizională în acest caz - în şedinţa din 19 iunie 2012 şi a fost trimisă spre promulgare la data de 26 iunie 2012. Preşedintele României a formulat, la data de 7 iulie 2012, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, cerere de reexaminare a acestei legi, pentru următoarele considerente: 1. Reglementarea cuprinsă în art. II al legii trimise la promulgare, care stipulează că asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a acestei legi au obligaţia ca în 6 luni să îşi modifice denumirea astfel încât să fie în acord cu noile prevederi, nu este oportună, fiind de natură să aducă atingere securităţii juridice. Astfel, asociaţiile şi fundaţiile care există şi sunt parte a societăţii civile româneşti, prin această modificare, vor suferi prejudicii din cauza confuziei care se va crea cu privire la noua lor denumire, iar posibila redenumire nu ar mai avea acelaşi impact şi efect prin acţiunile pe care le desfăşoară; 2. O asemenea obligaţie în sarcina unor entităţi legal constituite la data intrării în vigoare a acestei legi ar avea semnificaţia unei norme retroactive, întrucât denumirea asociaţiilor şi fundaţiilor se află în acord cu legea existentă la momentul înfiinţării lor.
Ulterior, atât Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, cât şi Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, au dezbătut cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României şi au adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii - lege care face obiectul controlului de constituţionalitate şi care are următorul cuprins:
"Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatele (3) şi (3^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
«(3) Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - asociaţie, fundaţie sau federaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
(3^1) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni şi expresii precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "autoritate", "poliţie", "jandarmerie", "protecţia consumatorilor" sau derivatele acestora.»
2. La articolul 7, după alineatul (3^2) se introduc trei noi alineate, alin. (3^3)-(3^5), cu următorul cuprins:
«(3^3) Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: "Barou", "Cameră", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România", "Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti", "Consiliul de Mediere", "Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România", "Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România", precum şi altele asemenea.
(3^4) Este interzis, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului constitutiv şi a statutului ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociaţiei sau fundaţiei care o constituie.
(3^5) Interdicţiile cu privire la denumire prevăzute pentru asociaţii şi fundaţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru federaţii.»
3. La articolul 7, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3)-(3^3) şi alin. (3^5), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii.»
4. La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(3) Dispoziţiile art. 7 alin. (1), alin. (3)-(3^5) şi alin. (4), ale art. 8-12 şi ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.»
Art. II. - (1) Asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea, în condiţiile încadrării în prevederile art. 7 alin. (3), (3^1) şi alin. (3^3)-(3^5) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(2) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înlăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
(3) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), la cererea oricărei persoane interesate."
Din examinarea motivării obiecţiei de neconstituţionalitate rezultă că Preşedintele României critică, în principal, dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
VII. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
VIII. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că legea criticată modifică şi completează, în principal, dispoziţiile referitoare la denumirea asociaţiilor/fundaţiilor/ federaţiilor cuprinse în art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi reglementează faptul că aceste dispoziţii se aplică şi asociaţiilor/fundaţiilor/ federaţiilor constituite înainte de intrarea sa în vigoare. De asemenea, legea criticată cuprinde în art. II dispoziţii tranzitorii potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei referitoare la schimbarea denumirii - prin punerea ei de acord cu noile dispoziţii - are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
1. Cu privire la cadrul legislativ aplicabil constituirii şi înscrierii unei asociaţii, fundaţii sau federaţii în Registrul naţional
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, în sens restrâns, constituite ca expresie a dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Persoanele juridice nonprofit care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, legiuitorul prevăzând formele asociative care nu intră sub incidenţa acesteia şi care beneficiază de reglementări cu caracter special, şi anume: partidele politice, sindicatele, cultele religioase [potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanţă]; persoanele juridice de utilitate publică - asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public (potrivit art. 85 din ordonanţă).
Potrivit art. 80 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, dispoziţiile acesteia se completează cu dispoziţiile Codului civil şi, prin urmare, în această materie, legea generală o reprezintă Codul civil, iar legea specială este ordonanţa menţionată.
O asociaţie dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul. Înscrierea asociaţiei în acest registru are efect constitutiv, ceea ce înseamnă că, după înscriere, persoana juridică devine titulară a drepturilor şi obligaţiilor conţinute în actele supuse înscrierii.
Cu privire la actele civile de constituire a asociaţiilor/ fundaţiilor/federaţiilor, art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 stabileşte că acestea sunt guvernate de legea civilă. Astfel, actele de constituire sunt acte civile, cuprinzând manifestarea voinţei asociaţilor sau fondatorilor şi au ca scop generarea raporturilor juridice specifice reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
În consecinţă, Curtea reţine că trebuie făcută distincţie între actul civil de constituire (act guvernat de regulile generale de valabilitate ale actelor civile stabilite de Codul civil) şi dobândirea personalităţii juridice, prin înscrierea asociaţiei în Registru, guvernată de normele Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.
Denumirea persoanei juridice reprezintă un atribut de identificare a acesteia şi este reglementată - ca normă generală - de art. 226 din Codul civil, potrivit căruia "(1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. (2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registru public denumirea ei şi celelalte atribute de identificare."
În vederea înscrierii asociaţiei/fundaţiei/federaţiei, denumirea aleasă de membrii asociaţi sau fondatori este analizată de Ministerul Justiţiei, care verifică disponibilitatea sa şi concordanţa cu legea, prin eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii. Acordarea acestei dovezi se face în concordanţă cu dispoziţiile capitolului VI (art. 44-51) din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 954/B/C/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 16 mai 2000, modificat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei, nr. 2.534/C/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 16 august 2012. De asemenea, verificarea disponibilităţii denumirii este obligatorie în toate cazurile în care modificările aduse actelor constitutive atrag modificarea denumirii anterior înscrise. Potrivit art. 7 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia se depune odată cu cererea de înscriere la judecătorie.
Instanţa judecătorească realizează un control de legalitate a denumirii, cu ocazia verificării condiţiilor legale pentru înscrierea asociaţiei/fundaţiei/federaţiei. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2^1) din ordonanţă, "În cadrul procedurii de verificare a legalităţii cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2), judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat."
2. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine că este necesară examinarea evoluţiei legislative a dispoziţiilor de lege referitoare la denumirea asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor.
Astfel, art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 avea, la data emiterii acesteia, două alineate, cu următorul cuprins: "(1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente: a) actul constitutiv; b) statutul asociaţiei; c) acte doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial."
Prin Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) au fost modificate, introducându-se totodată alin. (3) şi (4), după cum urmează:
"(1) Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente: a) actul constitutiv; b) statutul asociaţiei; c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial; d) dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.
(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a denumirilor specifice autorităţilor şi instituţiilor publice.
(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii."
Legea nr. 246/2005 nu face nicio menţiune cu privire la asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate înainte de intrarea sa în vigoare.
Prin Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 19 decembrie 2008, a fost modificat art. 7 alin. (3) din ordonanţă, după cum urmează: "(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local." Cu privire la asociaţiile şi fundaţiile deja înfiinţate, art. II din Legea nr. 305/2008 prevedea că "Asociaţiile şi fundaţiile ale căror denumiri sunt contrare dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările aduse prin prezenta lege, au obligaţia de a efectua modificarea denumirii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, sub sancţiunea dizolvării acestora prin hotărâre judecătorească, la solicitarea oricărei autorităţi, instituţii sau persoane interesate." Curtea Constituţională s-a pronunţat - în cadrul controlului de constituţionalitate a priori asupra dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 (devenită Legea nr. 305/2008), constatând că "dispoziţiile criticate sunt aplicabile numai acelor asociaţii care conţin în denumirea lor cuvinte de natură să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine că, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, sunt încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, întrucât printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public. Condiţiile impuse prin lege în ceea ce priveşte denumirea unor asociaţii nu aduc atingere dreptului de asociere, ci constituie o măsură necesară prevăzută de legiuitor într-o societate democratică pentru protejarea instituţiilor publice de interes naţional sau local, datorită faptului că există riscul să se creeze confuzie între acestea şi asociaţii cu denumire similară. Astfel, nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea, prin lege, a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi nici cele ale art. 11 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea dispun că exerciţiul unor drepturi, inclusiv dreptul de asociere, poate fi restrâns "numai prin lege", or, în cauză, dispoziţiile criticate sunt cuprinse într-un asemenea act normativ şi exprimă voinţa legiuitorului."
Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, aprobată prin Legea nr. 263/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 10 iulie 2009, art. II din Legea nr. 305/2008 a fost abrogat, în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă precizându-se următoarele: "principiul neretroactivităţii legii este total nesocotit prin introducerea acestor condiţii retroactive imperative, care vizează însăşi existenţa acestor entităţi legal constituite, care au îndeplinit toate condiţiile impuse de lege la data înfiinţării lor şi care au obţinut din partea Ministerului Justiţiei dovada privind disponibilitatea denumirii solicitate, existând astfel un control asupra denumirii alese de organizaţiile neguvernamentale la momentul înfiinţării lor."
Prin Legea nr. 34/2010 pentru completarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 9 martie 2010, art. 7 din ordonanţă a fost completat cu două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins: "(3^1) Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "academie", "autoritate", "consiliu", "agenţie" sau derivatele acestora.
(3^2) Înscrierea unei asociaţii folosind în denumirea sa cuvintele "naţional" sau "român" ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului."
Cu privire la asociaţiile şi fundaţiile deja înfiinţate, art. II din Legea nr. 34/2010 prevede că "Asociaţiile şi fundaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează denumirile chiar în condiţiile încadrării în prevederile art. 7 alin. (3^1) şi (3^2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, precum şi cu completarea adusă prin prezenta lege."
Prin urmare, în prezent, art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, are următorul conţinut: "(1) Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv;
b) statutul asociaţiei;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
d) dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.
(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local.
(3^1) Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "academie", "autoritate", "consiliu", "agenţie" sau derivatele acestora.
(3^2) Înscrierea unei asociaţii folosind în denumirea sa cuvintele "naţional" sau "român" ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.
(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (3), Ministerul Justiţiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilităţii denumirii."
3. Analizând domeniul de reglementare al legii criticate, Curtea reţine că - referitor la denumirea asociaţiilor/fundaţiilor/ federaţiilor -, această lege cuprinde în principal patru soluţii legislative, şi anume:
(i) introduce interdicţia ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000;
(ii) modifică definiţia "sintagmelor sau cuvintelor susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice";
(iii) introduce interdicţia ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta;
(iv) dispune că asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile constituite înainte de intrarea sa în vigoare au obligaţia să-şi modifice denumirea dacă aceasta contravine dispoziţiilor legii, sancţiunea pentru neîndeplinirea acestea obligaţii fiind constatarea dizolvării de drept şi a radierii din registru, după împlinirea unui termen de 2 ani, înăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
(i) Referitor la prima reglementare, legea criticată modifică art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, introducând interdicţia "ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - asociaţie, fundaţie sau federaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial." Curtea reţine că, potrivit art. 44 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 954/B/C/2000, cu modificările şi completările ulterioare: "O denumire este susceptibilă de a fi apropriată, dacă nu aparţine unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - asociaţie, fundaţie sau federaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional."
În consecinţă, Curtea observă că încă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 exista interdicţia ca denumirea asociaţiei să nu aparţină unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel - adică tot asociaţie - prin înscrierea ei anterioară în Registrul naţional, iar legea criticată doar introduce în cuprinsul său această interdicţie, care era reglementată la nivel inferior legii.
(ii) Cu privire la a doua reglementare, referitoare la definiţia unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, Curtea reţine că interdicţia utilizării în denumirea asociaţiei a denumirilor specifice autorităţilor şi instituţiilor publice a fost introdusă la art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prin art. I pct. 5 din Legea nr. 246/2005 de aprobare a acesteia. Ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 305/2008, art. 7 alin. (3) a fost modificat, după cum urmează: "(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local." Întrucât, în practică, s-a constatat că formularea textului art. 7 alin. (3) din ordonanţă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 305/2008, nu stabileşte în mod clar situaţiile în care poate fi eliberată dovada disponibilităţii denumirii, Ministerul Justiţiei fiind confruntat cu dificultatea încadrării corecte în situaţiile avute în vedere de ordonanţă, prin Legea nr. 34/2010, după alineatul (3) al articolului 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 s-au introdus două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2). Primul cuprinde definiţia sintagmelor sau cuvintelor susceptibile să creeze confuzie, iar al doilea introduce obligaţia obţinerii acordului prealabil al Secretariatului General al Guvernului în cazul în care denumirea cuprinde cuvintele "naţional" sau "român" ori derivate ale acestora. Legea criticată modifică alin. (3^1), comasându-l cu alin. (3) introdus prin Legea nr. 305/2008, elimină din definiţie cuvintele "academie", "consiliu" şi agenţie" şi introduce cuvintele "poliţie", "jandarmerie", "protecţia consumatorilor".
Curtea observă că definiţia sintagmelor sau cuvintelor susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice a fost introdusă de Legea nr. 305/2008 - legea veche, prin utilizarea unor exemple de cuvinte sau sintagme care pot crea confuzie. În aceste condiţii, instanţa judecătorească învestită cu controlul de legalitate al înscrierii asociaţiei în registru va face, evident, şi un control al concordanţei denumirii cu dispoziţiile art. 7 din ordonanţă. Însă, întrucât enumerarea nu este exhaustivă, instanţa va stabili, de la caz la caz, dacă o anumită denumire este susceptibilă de a crea confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice.
Legea criticată pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate modifică enumerarea prevăzută cu titlu exemplificativ de legea veche, ceea ce nu conduce la excluderea controlului de legalitate efectuat de instanţă. Astfel, şi asociaţiile, şi fundaţiile constituite înainte de intrarea în vigoare a legii noi au fost supuse controlului de legalitate, în cadrul căruia instanţele s-au pronunţat cu privire la eventualele confuzii cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice.
În consecinţă, Curtea constată că, în ce priveşte asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile constituite după introducerea în lege a interdicţiei utilizării în denumirea asociaţiei a denumirilor specifice autorităţilor şi instituţiilor publice, conflictul în timp între legea nouă şi legea veche este doar unul aparent, legea nouă (criticată pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate) neavând, sub acest aspect, un caracter novator; însă un conflict real de legi în timp există în ce priveşte asociaţiile/fundaţiile/federaţiile constituite înainte de introducerea prin lege a interdicţiei sus-menţionate.
(iii) Cu privire la a treia reglementare, introdusă la alin. (3^3) al art. 7 din ordonanţă, Curtea reţine că interdicţia cu caracter novator introdusă de legea criticată, care generează un conflict real al legilor în timp, se referă la cazurile în care denumirea asociaţiei este identică sau asemănătoare până la confuzie cu "denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: "Barou", "Cameră", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România", "Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti", "Consiliul de Mediere", "Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România", "Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România", precum şi altele asemenea."
(iv) Referitor la a patra reglementare, Curtea reţine că art. II din Legea criticată reprezintă dispoziţii tranzitorii potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei referitoare la schimbarea denumirii - prin punerea ei de acord cu noile dispoziţii - are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
Curtea reţine că scopul reglementării noi este eliminarea confuziilor dintre activităţile desfăşurate de asociaţii/fundaţii/ federaţii şi activităţile specifice unor autorităţi sau instituţii publice, ale altor persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel sau ale unor structuri profesionale constituite în baza legii, scop care protejează drepturile celorlalţi, pe de-o parte, şi un interes de ordine publică, pe de altă parte, avându-se în vedere şi faptul că asociaţiile/fundaţiile/federaţiile sunt constituite de persoane fizice şi persoane juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
4. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, asociaţia sau fundaţia devine persoană juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. În baza alin. (2) al aceluiaşi articol, soluţionarea cererii de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii se face printr-o încheiere, pronunţată de judecătorul desemnat de preşedintele instanţei, care verifică legalitatea cererii de înscriere şi a actelor prevăzute la art. 7 alin. (2) (actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial şi dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia) şi dispune înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru.
Potrivit art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, "Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12", iar, potrivit art. 34, aceste dispoziţii se aplică, în mod corespunzător, şi fundaţiilor. Aşadar, modificarea denumirii asociaţiei sau fundaţiei şi punerea de acord a acestei denumiri cu regulile introduse prin legea criticată se realizează cu autorizarea instanţei judecătoreşti, printr-o încheiere, prin care judecătorul verifică legalitatea actelor depuse şi dispune înscrierea modificării referitoare la denumirea asociaţiei sau fundaţiei în registru.
În ce priveşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că "o prevedere legală prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat". În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000.
Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată nu desfiinţează hotărâri judecătoreşti, şi anume încheierile prin care se dispune înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru, şi nici nu intervine asupra executării acestor hotărâri judecătoreşti, ci doar stabileşte că asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a acesteia au obligaţia să-şi modifice denumirea, punându-le de acord cu noile dispoziţii, în termen de 2 ani de la intrarea ei în vigoare. Această normă, concretizată în art. II din legea criticată, nu echivalează cu o imixtiune a legislativului în activitatea puterii judecătoreşti, de vreme ce hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru înainte de intrarea în vigoare a legii criticate au fost, sunt şi vor fi executate până la dizolvarea sau lichidarea acestora, în condiţiile capitolului IX - "Dizolvarea şi lichidarea" din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi ale art. II alin. (2) din legea criticată. Cazul de dizolvare de drept a asociaţiei sau fundaţiei, prevăzut la art. II alin. (2) din legea criticată, constituie sancţiunea prevăzută de lege pentru neîndeplinirea obligaţiei de modificare a denumirii asociaţiei sau fundaţiei şi a punerii ei de acord cu prevederile art. II alin. (1) în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a legii criticate.
Obligaţia prevăzută de art. II din legea criticată are ca obiect modificarea - în ceea ce priveşte denumirea - a actului constitutiv sau a statutului asociaţiei sau fundaţiei. Astfel, se vor pronunţa noi hotărâri judecătoreşti, cu un obiect diferit faţă de cele prin care s-a dispus înregistrarea în registru, şi anume încheieri prin care se dispune înscrierea în registru a modificărilor privind denumirea asociaţiei sau fundaţiei, fără ca legea criticată să reglementeze cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus înscrierea asociaţiei sau fundaţiei respective.
5. Referitor la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că cererea de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru se soluţionează de către instanţele judecătoreşti în cadrul procedurii necontencioase, prevăzută în Cartea a III-a - "Procedura necontencioasă judiciară", cuprinzând art. 527-540 din noul Cod de procedură civilă, dispoziţii care stabilesc regulile generale pentru soluţionarea unei cereri atunci când nu se invocă încălcarea sau contestarea unui drept şi nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană. Astfel, art. 535 din noul Cod de procedură civilă - cu denumirea marginală "Efectele hotărârii" - stabileşte că "Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat." Având în vedere aceste dispoziţii de lege, în cazul cererilor de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru, precum şi al cererilor de înscriere a modificării actului constitutiv şi al statutului asociaţiei sau fundaţiei în acelaşi registru, nu se aplică autoritatea de lucru judecat, deoarece aceste cereri se soluţionează în cadrul procedurii necontencioase.
Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Hotărârea din 30 septembrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61).
Or, în cazul de faţă, se vor pronunţa noi încheieri judecătoreşti prin care se va dispune înscrierea modificării cu privire la denumire în acelaşi registru. Aşadar, nu suntem în prezenţa unor cazuri de rediscutare a soluţiilor definitive - pronunţate în temeiul art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 - asupra cererilor de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii în registru, ci este vorba de cauze noi având ca obiect cererile formulate în temeiul legii noi, prin care se solicită modificarea denumirii asociaţiei sau fundaţiei, pentru a o pune de acord cu noile prevederi legale. Pentru a opera aceste modificări, legiuitorul a instituit un termen de 2 ani, timp în care asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
Astfel, hotărârea judecătorească prin care se constată dizolvarea de drept a asociaţiei sau fundaţiei şi se dispune radierea din registru în cazul neîndeplinirii, după expirarea termenului de 2 ani, a obligaţiei prevăzute la art. II alin. (1) din legea criticată, nu constituie o rediscutare a soluţiei iniţiale prin care instanţa judecătorească a dispus înscrierea asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei în registru, ci reprezintă o constatare a sancţiunii pentru neîndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege.
6. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor [...]", Curtea reţine următoarele:
După consacrarea constituţională din 1991 a principiului neretroactivităţii legii (având ca justificare esenţială securitatea juridică), singura excepţie permisă de Constituţie de la acest principiu o reprezintă legea penală sau contravenţională mai favorabilă. Aplicarea imediată a legii civile noi reprezintă o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii legii.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea nouă se va aplica - de la intrarea ei în vigoare, atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge, după această dată, precum şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute. În acest sens, sunt, spre exemplu, deciziile nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, şi Decizia nr. 201 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007.
Ca premisă a analizării principiului neretroactivităţii, Curtea reţine că există un conflict real de legi în timp, şi anume legea nouă impune anumite reguli cu privire la denumirile asociaţiilor/fundaţiilor/federaţiilor, reguli care se aplică şi acelora care au fost constituite înainte de intrarea ei în vigoare, în baza legii vechi.
Din punctul de vedere al rezolvării conflictului de legi în timp, prin determinarea legii aplicabile situaţiilor juridice şi efectelor acestora atunci când intervin reglementări succesive, Curtea reţine că, în cazul de faţă, situaţia juridică ce s-a născut în temeiul legii vechi o constituie dobândirea personalităţii juridice a unei asociaţii - cu toate drepturile şi obligaţiile pe care aceasta le implică -, prin înscrierea în registru, aşa cum dispune instanţa judecătorească prin încheiere, după ce verifică legalitatea cererii de înscriere şi a următoarelor acte: actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial şi dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia. Este evident că, în ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate ale actului constitutiv - ca act juridic civil, se aplică legea în vigoare la momentul încheierii acestuia, însă o anumită denumire a asociaţiei nu reprezintă o condiţie de validitate, ci o prerogativă a personalităţii juridice.
Aşadar, pentru asociaţiile/fundaţiile/federaţiile care s-au constituit înainte de intrarea în vigoare a legii criticate, dobândirea personalităţii juridice generează - în ceea ce priveşte denumirea ca atribut de identificare a persoanei juridice - pe de-o parte, consecinţe care s-au produs în timp în perioada de activitate a legii vechi, iar, pe de altă parte, consecinţe care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi, criticate pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate, care instituie obligaţia de se modifica denumirea în cazul în care aceasta contravine noilor dispoziţii de lege.
Prin urmare, Curtea reţine că legea criticată dispune numai pentru viitor, de la intrarea ei în vigoare, instituind obligaţia asociaţiilor/fundaţiilor/federaţiilor de a-şi schimba denumirea în cazul în care aceasta nu este conformă cu noile dispoziţii de lege. Legea nouă nu afectează denumirea purtată de asociaţii/fundaţii/federaţii în perioada cuprinsă între înfiinţarea acestora şi intrarea ei în vigoare, nefiind astfel afectate efectele consumate ale situaţiei juridice.
Mai mult, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, "impunerea de reguli şi obligaţii noi fără reglementarea unui termen adecvat care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerinţe legislative reprezintă o încălcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime care impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea" (Decizia nr. 26/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Or, în cazul de faţă, legiuitorul a instituit un termen de 2 ani în care asociaţiile/fundaţiile/federaţiile constituite înainte de intrarea sa în vigoare să-şi poată schimba denumirea, timp în care asociaţia/fundaţia/federaţia poate folosi concomitent atât denumirea iniţială, cât şi denumirea nouă, ceea ce permite aducerea la cunoştinţa publicului a schimbării denumirii iniţiale cu care s-au făcut recunoscute în domeniul în care activează, dar care nu corespunde cerinţelor legii. Instituirea termenului de 2 ani ca dispoziţii tranzitorii, care menţin o perioadă rezonabilă de timp starea juridică anterioară, are drept scop înlesnirea adaptării la noile reguli imperative, care trebuie să se aplice uniform şi cu caracter general. În sens contrar, scopul reglementării noi, şi anume eliminarea confuziilor cu denumirea altor persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel, cu autorităţi sau instituţii publice sau cu structuri profesionale constituite în baza legii, nu ar mai putea fi îndeplinit.
Aşadar, în ceea ce priveşte asociaţiile/fundaţiile/federaţiile care intră în ipoteza dispoziţiilor art. II din legea criticată - şi anume cele constituite înainte de intrarea în vigoare a legii criticate şi care au denumiri susceptibile de a crea confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel sau cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice sau cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii - legea nouă impune obligaţia ca acestea să-şi modifice denumirea pentru a o pune de acord cu noile dispoziţii, prevăzând, de asemenea, ultraactivitatea legii vechi pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a legii noi. Numai după expirarea acestui termen, aceste asociaţii vor fi dizolvate de drept şi radiate din registru, iar constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanţei judecătoreşti. În acest caz, dizolvarea de drept intervine ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege, aceea de modificare a denumirii în cazul în care aceasta nu corespunde cerinţelor imperative ale legii.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, potrivit căruia cerinţele imperative referitoare la denumire se aplică atât asociaţiilor/fundaţiilor/federaţiilor înfiinţate după intrarea ei în vigoare, cât şi asociaţiilor/fundaţiilor/federaţiilor care au fost înfiinţate înainte de intrarea ei în vigoare, nu afectează principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
De altfel, Curtea reţine că, asupra unor dispoziţii de lege similare, s-a pronunţat prin Decizia nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care prevedeau că, în cazul în care firma conţine cuvintele: "ştiinţific", "academie", "academic", "universitate", "universitar", "şcoală", "şcolar" sau derivatele acestora, persoana juridică este obligată să îşi modifice în mod corespunzător denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei. Referitor la susţinerea potrivit căreia Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege să "reconfigureze situaţii juridice anterioare", ceea ce, în opinia autorului excepţiei, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că "într-adevăr, art. II alin. (3) din ordonanţă stabileşte pentru persoana juridică obligaţia modificării în mod corespunzător a denumirii firmei în cazul în care aceasta conţine cuvintele menţionate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei", însă a constatat că "aceste dispoziţii nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor". În acelaşi sens este şi Decizia nr. 188/2005, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 584 din 6 iulie 2005.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
*
OPINIE SEPARATĂ
la Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 5 februarie 2014
În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, formulată de Preşedintele României, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, pentru următoarele motive:
I. Obiectul controlului de constituţionalitate.
Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate şi a temeiurilor constituţionale invocate, rezultă că, deşi în mod formal autorul critică Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în integralitatea sa, sesizarea vizează doar dispoziţiile art. II al legii, potrivit cărora "(1) Asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea, în condiţiile încadrării în prevederile art. 7 alin. (3), (3^1) şi alin. (3^3)-(3^5) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(2) Neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înlăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială.
(3) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), la cererea oricărei persoane interesate."
II. Premisele controlului de constituţionalitate.
Atributele de identificare a persoanei juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale*1). Această calificare nu epuizează însă natura juridică a tuturor atributelor de identificare a persoanei juridice.
-------
*1) Prof. univ. dr. Gh. Beleiu - Drept civil român, Casa de Editură şi Presă "Şansa" - S.R.L., Bucureşti, 1993, p. 438 şi urm.
Prin "denumirea persoanei juridice" înţelegem acel mijloc de identificare a subiectului colectiv care constă în cuvântul ori grupul de cuvinte stabilit, cu această semnificaţie, în condiţiile legii.
Potrivit aceluiaşi autor, denumirea persoanei juridice nu este numai un drept personal nepatrimonial, ci şi o obligaţie decurgând din funcţia socială pe care o îndeplineşte. Ca drept subiectiv nepatrimonial, denumirea conţine următoarele prerogative pentru persoana juridică titular: să folosească acea denumire prin care se individualizează în raporturile civile concrete la care participă, să ceară altora să o individualizeze prin denumirea sa, respectiv să ceară, în justiţie, restabilirea dreptului la denumire atunci când i s-a adus vreo atingere.
Potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, acest act normativ creează cadrul necesar exercitării dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 40 alin. (1) din Constituţie şi de art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi are ca scop promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept prin intermediul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Constituirea asociaţiilor/fundaţiilor/federaţiilor este guvernată de legea civilă. Astfel, actele de constituire sunt acte civile, cuprinzând manifestarea voinţei asociaţilor sau fondatorilor, şi au ca scop generarea raporturilor juridice specifice reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
Asociaţia sau fundaţia dobândeşte personalitate juridică, în temeiul art. 8 alin. (1)/art. 17 alin. (1) din ordonanţă, prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul. Înscrierea asociaţiei sau fundaţiei în registru are efect constitutiv, ceea ce înseamnă că, după înscriere, persoana juridică devine titulară a drepturilor şi obligaţiilor conţinute în actul constitutiv şi în statutul asociaţiei sau fundaţiei.
Prin Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, criticată de calea obiecţiei de neconstituţionalitate, se aduc modificări dispoziţiilor actuale care prevăd interdicţii cu privire la denumirea asociaţiilor şi fundaţiilor, astfel că, potrivit alin. (3^1) al art. 7: "Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice se înţelege includerea în denumirea asociaţiei a unor termeni şi expresii precum: «comisariat», «inspectorat», «gardă», «autoritate», «poliţie», «jandarmerie», «protecţia consumatorilor» sau derivatele acestora."
Aşadar, în ceea ce priveşte asociaţiile/fundaţiile/federaţiile constituite înainte de intrarea în vigoare a legii criticate şi care au denumiri susceptibile de a crea confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial de acelaşi fel sau cu denumirea unor autorităţi ori instituţii publice sau cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii, legea nouă impune, prin normele cu caracter tranzitoriu prevăzute la art. II din ordonanţă, obligaţia ca acestea să îşi modifice denumirea pentru a o pune de acord cu noile dispoziţii, prevăzând ultraactivitatea legii vechi pe o perioadă de 2 ani de la intrarea în vigoare a legii noi.
După expirarea acestui termen, aceste asociaţii vor fi dizolvate de drept şi radiate din registru, iar constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul persoanelor juridice, la cererea oricărei persoane interesate.
III. Criticile formulate vizează încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile
Potrivit alin. (2) al art. II din legea criticată, în situaţia neîndeplinirii noilor condiţii de către asociaţii, fundaţii sau federaţii, condiţii ce nu aveau cum să fie avute în vedere la data înfiinţării lor, nici de către subiectele de drept, nici de către instanţele de judecată, asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile vor fi dizolvate de drept şi radiate din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în baza legii.
Astfel, asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscuţi în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflate la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege. Noua lege impune subiectelor de drept vizate condiţii şi efecte pe care nu le-au avut în vedere atunci când au decis înfiinţarea asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor şi nici nu puteau fi prevăzute din moment ce dispoziţiile legale în vigoare nu prescriau o asemenea conduită.
IV. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciem următoarele:
1. În doctrină*2), cu privire la conflictul de legi în timp în materie civilă, teoria normativistă*3) susţine aplicarea uneia sau alteia dintre cele două legi, în funcţie de oportunitate sau, după caz, în funcţie de ipoteza normei noi. Această teorie bazată pe analiza structurală a normei juridice susţine că trebuie făcută distincţia între problema retroactivităţii sau neretroactivităţii legii noi, bazată pe data producerii faptului juridic generator, şi problema supravieţuirii sau nesupravieţuirii legii vechi, bazată pe data naşterii situaţiei juridice în curs de naştere, modificare sau stingere, în raport cu care legea nouă este retroactivă ori de câte ori suprimă, modifică ori conferă alte efecte juridice unui fapt născut ori produs anterior intrării sale în vigoare, fiind însă de imediată aplicare ori de câte ori priveşte o situaţie juridică legală în curs de naştere, modificare sau stingere ori de câte ori o astfel de situaţie (căsătoria, adopţia etc.) subzistă după intrarea în vigoare a legii noi; în schimb, dacă situaţia juridică în curs este una contractuală, aceasta rămâne în principiu supusă legii vechi, iar nu legii noi.
--------
*2) Conf. univ. dr. Marian Nicolae - Principiile de drept tranzitoriu şi noul Cod civil la Conferinţa "Intrarea în vigoare a noului Cod civil: realităţi şi provocări legislative ale modernizării societăţii româneşti" din 30 iunie 2011, Bucureşti.
*3) Lansată de Jacques Heron, Principes du droit transitoire, Dalloz, Paris, 1996.
Principiul aplicării imediate a legii noi, în temeiul căruia legea nouă dobândeşte un câmp de acţiune cât mai larg, presupune un conflict între interesul legiuitorului de a da maximă aplicabilitate legii noi şi interesul părţilor privind stabilitatea raporturilor juridice şi respectarea previziunii lor mai ales în situaţiile contractuale sau în situaţiile privind drepturi de care părţile pot dispune în mod liber.
Pentru a stabili un criteriu abstract al neretroactivităţii, trebuie să se ţină seama, pe de o parte, de diferitele perioade în care timpul poate fi integrat (trecutul, prezentul şi viitorul), iar, pe de altă parte, de elementele prin care o situaţie juridică poate fi legată de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea situaţiei juridice, fie efectele pe care aceasta le produce).
Ţinând cont atât de principiul neretroactivităţii, cât şi de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi, pot fi deosebite trei categorii de situaţii juridice*4):
---------
*4) Prof dr. Gabriel Boroi - "Aplicarea în timp a Noului Cod civil", http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_175/Noul%20Cod%20civil.%20Aplicarea% 20in%20timp%20-%20prof.univ.dr.%20Gabriel%20Boroi.pdf
- facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment. În privinţa acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv. În consecinţă, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condiţiile necesare; dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaţie juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare sau, după caz, organul de jurisdicţie nu ar putea decide că situaţia juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte întâmplate în întregime înainte de intrarea ei în vigoare;
- facta pendentia, adică situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. În privinţa acestora, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi şi ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi. Dacă însă elementele ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care acesta s-a produs;
- facta futura, adică situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute. În privinţa acestora, se va aplica legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supravieţuirea legii vechi. În privinţa efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regulă, soluţia ultraactivităţii legii în vigoare la data naşterii situaţiei juridice. Efectele produse în timp ale unei situaţii juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul în care se realizează fiecare efect în parte, deci legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de aceste situaţii juridice înainte de intrarea ei în vigoare, deoarece ar însemna o aplicare retroactivă a legii noi. De asemenea, în cazul în care legea nouă ar suprima o situaţie juridică, ea poate fi aplicată numai efectelor viitoare, nu însă şi efectelor produse de acea situaţie juridică înainte de intrarea în vigoare a legii noi.
Referitor la calificarea unei "situaţii juridice", Curtea, prin Decizia nr. 830/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a reţinut că "analiza pe care o impune controlul de constituţionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situaţia juridică reglementată prin norma de lege criticată. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi".
În concluzie, e important să distingem între consecinţele şi efectele deja trecute, epuizate sau complet realizate ale unor acte sau situaţii anterioare şi consecinţele şi efectele viitoare, adică nerealizate în momentul intrării în vigoare a noii legi, ale acelor acte sau situaţii anterioare*5). Conform regulii neretroactivităţii şi nesupravieţuirii, în principiu primele efecte rămânând supuse legii vechi, sub care a fost făcut actul, pe când următoarele vor fi supuse legii noi, sub care se îndeplinesc.
---------
*5) Ambroise Colin, H. Capitant - "Cours elementaire de droit civil francaise", Dalloz, Paris, 1923, p. 51.
2. Aplicând aceste considerente cu valoare de principiu la speţa dedusă judecăţii Curţii Constituţionale, constatăm că, în temeiul legii vechi, asociaţia sau fundaţia s-a constituit şi a dobândit personalitate juridică, cu toate drepturile şi obligaţiile pe care aceasta le implică. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare au fost întocmite următoarele acte juridice: actul constitutiv, statutul asociaţiei/fundaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial şi dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei. Instanţa judecătorească, după ce a verificat legalitatea cererii de înscriere şi a documentelor menţionate prin raportare la legea în vigoare la data efectuării controlului judecătoresc, inclusiv sub aspectul respectării condiţiilor referitoare la denumirea asociaţiei sau fundaţiei, a dispus, prin încheiere, înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Apare cu evidenţă că situaţia juridică ce s-a născut în temeiul legii vechi cu privire la constituirea şi dobândirea personalităţii juridice şi s-a finalizat în momentul înscrierii asociaţiei sau fundaţiei în Registru constituie, din perspectiva succesiunii în timp a legilor, o facta praeterita ale cărei consecinţe şi efecte deja trecute au fost complet realizate, astfel că va rămâne guvernată de legea sub imperiul căreia s-a consumat.
Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte asociaţiile/fundaţiile constituite înainte de intrarea în vigoare a legii criticate, acestea vor intra sub incidenţa legii noi doar sub aspectul situaţiilor juridice, calificate a fi facta futura, respectiv cele care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea sa în vigoare sau cele care vizează efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute. Constituirea şi dobândirea personalităţii juridice a asociaţiei sau fundaţiei constituind o facta praeterita nu pot fi afectate de noua reglementare.
Prin urmare, dispoziţiile art. II din legea nouă, care impun obligaţia asociaţiei sau fundaţiei să-şi modifice denumirea pentru a o pune de acord cu noile dispoziţii, au ca domeniu temporal de incidenţă situaţii juridice definitiv formate, astfel că modifică în mod esenţial regimul juridic creat prin dobândirea personalităţii juridice de către asociaţii sau fundaţii, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.
Or, "siguranţa raporturilor sociale şi asentimentul de care legea trebuie să se bucure în simţul de dreptate al tuturor, cere neapărat ca legea nouă să nu nimicească sau să nu modifice, fără un motiv grav de înaltă ordine obştească, acele stări de drepturi care, în momentul când legea nouă intră în vigoare, erau deja traduse în acte de voinţă şi în raporturi definitiv încheiate şi valabile după legea în fiinţă în momentul încheierii."*6)
---------
*6) Matei Cantacuzino - Elementele dreptului civil , Ed. "Cartea Românească" S.A., 1921, p. 20 şi urm.
3. Pe de altă parte, apare deosebit de importantă susţinerea, cuprinsă în documentul prezentat Curţii Constituţionale sub titlul "Amicus curiae", formulată de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki şi semnată şi de alte 17 organizaţii nonprofit, potrivit căreia, "în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor, denumirea este un element de identificare deosebit de important, strâns legat de reputaţia acestora, de modul în care sunt deja cunoscute şi percepute în societate. Este o legătură similară celei dintre persoana fizică şi numele său.
Modificarea arbitrară a unor atribute esenţiale ale persoanei, numele/denumirea fiind atribute la fel de importante şi pentru persoana fizică şi pentru persoana juridică, are drept consecinţă pierderea identităţii acelei persoane, excluderea ei din spaţiul public, din societate. O astfel de practică nu are nimic de-a face cu o societatea democratică."
Pentru asociaţii şi fundaţii, reputaţia reprezintă un element definitoriu al existenţei lor. Acestea se bazează pe notorietatea dobândită în societate pentru a putea promova cu succes mesajelor lor, pentru a putea obţine fonduri sau pentru a-şi îndeplini scopul social, educaţional, cultural, caritabil, religios etc. Este o certitudine faptul că opinia publică se bazează pe notorietatea unei organizaţii nonprofit, denumirea acesteia servind ca principal indicator în stabilirea calităţii serviciilor oferite publicului, a dimensiunii programelor sociale în care este implicată sau a credibilităţii informaţiilor furnizate. O parte din organizaţiile nonprofit se bazează pe donaţii publice pentru a-şi finanţa activităţile. De aceea, reputaţia pe care o are denumirea unei asociaţii sau fundaţii este determinantă în oferirea unei donaţii, persoana care oferă sprijin având siguranţa că fondurile vor fi folosite în mod corect şi eficient, în scopul pentru care au fost colectate. De asemenea, întrucât un element esenţial în derularea activităţilor organizaţiilor nonprofit este acela al asumării răspunderii pentru aspectele specifice sectorului lor de activitate, încrederea publicului depinde, în mod proporţional, de reputaţia dobândită în timp de acestea pentru a stabili credibilitatea mesajelor lor.
Aşa fiind, constatăm că buna reputaţie, legată în mod direct de denumirea asociaţiei sau fundaţiei, este rezultatul unui proces de durată, care necesită ani de efort şi investiţii în promovarea identităţii proprii. Obligarea prin lege la modificarea denumirii sub care au fost promovate valori şi principii unanim recunoscute în comunitatea în care asociaţia sau fundaţia a activat nu numai că lipseşte de identitate persoana juridică, ci pune între paranteze sau chiar anulează întregul proces de formare a reputaţiei acesteia, cu toate consecinţele pe care această înlăturare le presupune.
În concluzie, apreciem că dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Preşedintele Curţii Constituţionale
Augustin Zegrean
Judecător,
Daniel Marius Morar
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
