Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Benea în Dosarul nr. 798/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 779D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 949D/2014, nr. 977D/2014, nr. 1.033D/2014 şi nr. 1.046D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marian Gâdea, Adrian Nicolae Techiu, Adi Sorin Pandele şi Mugurel Ciobanu în dosarele nr. 13.817/4/2014, nr. 1.237/193/2014, nr. 1.528/54/2014 şi nr. 1.873/89/2014 ale Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalului Botoşani - Secţia penală, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Vaslui - Secţia penală. 4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 977D/2014, partea Adrian Nicolae Techiu, prezentă personal. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 949D/2014, nr. 977D/2014, nr. 1.033D/2014 şi nr. 1.046D/2014 la Dosarul nr. 779D/2014. Atât partea prezentă, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 949D/2014, nr. 977D/2014, nr. 1.033D/2014 şi nr. 1.046D/2014 la Dosarul nr. 770D/2014, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care susţine că principiul aplicării legii penale mai favorabile, reglementat la art. 15 din Constituţie, obligă la aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969 persoanelor condamnate definitiv sub imperiul Codului penal din 1969 la pedepse ale căror cuantumuri se situează sub limita maximă a pedepsei prevăzute de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 15 şi art. 16 din Constituţie. Se observă că autorii excepţiei solicită, de fapt, aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969 şi că aceştia fac trimitere la categorii de persoane aflate în situaţii juridice diferite atunci când invocă încălcarea prin textele criticate a principiului egalităţii în drepturi. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi se menţionează că nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea acesteia. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Sentinţa penală nr. 361/F din 11 aprilie 2014 şi încheierile din 24 iunie 2014, 2 octombrie 2014, 25 septembrie 2014 şi 20 noiembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 798/121/2014, nr. 13.817/4/2014, nr. 1.237/193/2014, nr. 1.528/54/2014 şi nr. 1.873/89/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalul Botoşani - Secţia penală, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Vaslui - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Benea, Marian Gâdea, Adrian Nicolae Techiu, Adi Sorin Pandele şi Mugurel Ciobanu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că înlăturarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile, aşa cum aceasta era reglementată la art. 15 din Codul penal din 1969, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, contravine normelor constituţionale şi celor europene invocate. Se arată că art. 15 din Codul penal din 1969 reprezintă o normă penală mai favorabilă, iar inaplicabilitatea principiului prevăzut de acesta în cazul situaţiilor tranzitorii şi diferenţele de tratament juridic în aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul proceselor în curs de desfăşurare şi, respectiv, în cel al hotărârilor judecătoreşti definitive, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se observă, de asemenea, că textul criticat creează o diferenţă de tratament între persoanele condamnate potrivit Codului penal din 1969 la pedepse mai mici decât maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru aceleaşi infracţiuni şi persoanele cărora, fiind condamnate în aceleaşi condiţii, le-au fost aplicate pedepse ce depăşesc acest maxim. Se susţine că aceste diferenţe nu au justificări obiective, constituind discriminări ce contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2). Se face trimitere la argumentul a fortiori în aplicarea principiului legalităţii pedepsei. 10. Tribunalul Galaţi - Secţia penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalul Botoşani - Secţia penală, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Vaslui - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că opţiunea legiuitorului în reglementarea Codului penal în vigoare a fost în sensul renunţării la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, în scopul garantării unei minime intervenţii asupra condamnărilor şi pedepselor aplicate definitiv, dând astfel prioritate principiului autorităţii lucrului judecat. Se face trimitere la soluţia şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014, nr. 385 din 26 iunie 2014 şi nr. 437 din 8 iulie 2014 şi se arată că ele sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014, nr. 368 din 26 iunie 2014 şi nr. 437 din 8 iulie 2014 şi arătând că îşi menţine punctele de vedere exprimate în deciziile anterior referite. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.". 16. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) cu privire la statul român, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil şi la legalitatea pedepsei. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, şi Deciziei nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 şi nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969. În acest sens, Curtea a reţinut că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). 19. De asemenea, Curtea a constatat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. S-a arătat că, în acest caz, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, se reduce la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite, dar şi că, în această ipoteză, este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. S-a observat că în realizarea acestui echilibru legiuitorul a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal. 20. Curtea a observat, totodată, că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care prevede principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. Acest principiu este încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Astfel, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat. 21. Referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a reţinut că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii. În acest sens, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din noul Cod penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. 22. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, invocată în cauza ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice, unele persoane fiind condamnate definitiv la data intrării în vigoare a legii noi, altele nu, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin textul criticat a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 24 şi art. 124 alin. (2). Cum prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autorii excepţiei, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, neintrând în sfera de incidenţă a acestui text convenţional. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Benea, Marian Gâdea, Adrian Nicolae Techiu, Adi Sorin Pandele şi Mugurel Ciobanu în dosarele nr. 798/121/2014, nr. 13.817/4/2014, nr. 1.237/193/2014, nr. 1.528/54/2014 şi nr. 1.873/89/2014 ale Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalului Botoşani - Secţia penală, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Vaslui - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, Tribunalului Botoşani - Secţia penală, Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Vaslui - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
