Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 56 din 14 ianuarie 2009 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 27 ianuarie 2009
Cu Adresa nr. 3.132 din 23 decembrie 2008, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Sesizarea, formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 14.233 din 23 decembrie 2008 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 2.726A/2008.
În sesizare se solicitã constatarea neconstituţionalitãţii <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în ansamblul ei şi, în subsidiar, neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale legii.
1. În ceea ce priveşte motivele referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecã a legii criticate, se aratã cã aceasta a fost adoptatã cu încãlcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a principiului constituţional al bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Legea fundamentalã, precum şi a competenţelor stabilite pentru cele douã Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Se precizeazã cã propunerea legislativã a fost adoptatã de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, însã cu un conţinut diferit faţã de cel al propunerii de lege iniţiale, care a fost respinsã în Senat, în calitate de primã Camerã sesizatã. Astfel, "propunerea legislativã avea ca obiect completarea dispoziţiilor <>art. 20 din Legea nr. 10/2001 prin introducerea a trei noi alineate ce vizau mãsuri protecţioniste pentru asigurarea urgentã a fondului de locuinţe pentru chiriaşii de bunã-credinţã evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, ale cãror contracte de vânzare-cumpãrare încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile". Or, "în raport de forma legii trimisã spre promulgare, varianta legii adoptatã de Camera decizionalã se îndepãrteazã în mod substanţial atât de la textul propunerii legislative, cât şi de la obiectul avut în vedere de iniţiatori".
II. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecã a legii criticate, se aratã cã aceasta "conţine prevederi ce nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi predictibilitatea normei juridice"şi nu respectã principiul preeminenţei dreptului şi al separaţiei puterilor în stat. În Hotãrârea pronunţatã la 9 decembrie 2008 în cauza Viaşu împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului " a identificat o disfuncţionalitate a legislaţiei române şi o practicã administrativã care a afectat, şi poate încã afecta, şi pe viitor, un numãr mare de oameni", cadrul legal naţional fiind inadecvat. Prin ratificarea Convenţiei, statul român şi-a asumat obligaţia de a stabili un cadru juridic intern compatibil cu aceasta; or modificãrile aduse <>Legii nr. 10/2001 nu sunt de naturã sã asigure un asemenea cadru.
1. Prevederile art. 1 pct. 10 din legea criticatã, care modificã <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , încalcã principiul neretroactivitãţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Textul legal modificã, pentru trecut, condiţiile de existenţã a sancţiunii nulitãţii unor acte juridice, restrângându-i astfel sfera de aplicare, cu scopul de a valida înstrãinãrile unor imobile preluate fãrã titlu, fãcute în baza <>Legii nr. 112/1995 , şi exclude, implicit, controlul judecãtoresc asupra unor contracte de vânzare-cumpãrare, "dar fãrã a se stabili ce se întâmplã cu hotãrârile pronunţate anterior".
Totodatã, prevederile criticate nu respectã cerinţele de precizie şi previzibilitate specifice noţiunii de "legalitate", în înţelesul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu stabilesc cu claritate sensul noţiunii de "imobile preluate fãrã titlu valabil" înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 . Astfel, se aduce o gravã atingere securitãţii juridice şi stabilitãţii raporturilor juridice, sens în care sunt indicate <>Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 a Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Pãduraru împotriva României).
2. Dispoziţiile art. I pct. 11 din legea criticatã contravin, de asemenea, prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece conţin dispoziţii retroactive, ce vizeazã situaţii trecute şi nu în curs de derulare sau care se vor naşte în viitor. Norma legalã criticatã este, totodatã, echivocã, imprecisã şi contrarã principiilor preeminenţei dreptului şi al securitãţii juridice, deoarece face imposibile interpretarea şi aplicarea ei unitarã în sensul stabilirii conţinutului noţiunii de "titlu valabil".
3. Prevederile art. I pct. 5 din aceeaşi lege încalcã dispoziţiile art. 15 şi ale art. 16 din Legea fundamentalã, întrucât "exclud de la restituirea în naturã terenurile aferente imobilelor care au fost înstrãinate în temeiul dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 şi preluate de stat fãrã titlu valabil"; or, "în forma actualã a legii, nu a fost reglementat regimul juridic al acestor bunuri, astfel cã au putut fi restituite în naturã".
4. Abrogarea, prin art. I pct. 2, a alin. (2) al <>art. 2 din forma anterioarã a Legii nr. 10/2001 are ca efect negarea implicitã a calitãţii de proprietar a persoanelor cãrora le-au fost preluate imobile fãrã titlu valabil, calitate ce anterior fusese recunoscutã în mod explicit. Referitor la obiectul de reglementare al <>Legii nr. 10/2001 , se aratã cã în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit în mod constant cã imobilele preluate de stat fãrã titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia, statul exercitând doar atributele posesiei şi folosinţei bunului.
5. Prevederile art. I pct. 13 din legea criticatã încalcã, pe de o parte, principiul legalitãţii, stabilit în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar pe de altã parte, îngrãdesc accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie. Textul criticat este susceptibil de interpretãri diverse prin aceea cã stabileşte obligaţia persoanei îndreptãţite de a urma calea prevãzutã de prezenta lege, precum şi aplicarea cu prioritate a aceleiaşi legi, însã nu aratã «condiţiile şi limitele de aplicare "prioritarã" a <>Legii nr. 10/2001 ». Totodatã, "persoana îndreptãţitã, care nu a fost lipsitã decât de atributele posesiei şi folosinţei, pãstrând prerogativa dispoziţiei, putea uza de calea dreptului comun pentru readucerea în patrimoniu a bunului aflat în posesia unui neproprietar, iar în contextul abrogãrii <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , caracterul neconstituţional al prevederilor art. I pct. 13 apare ca fiind şi mai evident".
Se mai susţine cã buna-credinţã, consacratã ca o cauzã de asanare a nulitãţii absolute a actelor de înstrãinare a imobilelor preluate fãrã titlu valabil, "nu poate avea semnificaţia juridicã a unui fine de neprimire a cererii de revendicare a proprietarului iniţial", deoarece "ar însemna o lipsire de eficienţã a art. 2 alin. (2) din lege, ceea ce încalcã principiul fundamental potrivit cãruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice şi nu în acela al lipsirii lui de orice efect".
Legea criticatã creeazã totodatã situaţii discriminatorii, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, existã douã situaţii diferite, şi anume persoane care pânã în prezent au obţinut hotãrâri definitive şi irevocabile, prin care s-a constatat cã nu au pierdut calitatea de proprietar, respectiv persoane ale cãror litigii sunt în curs de judecatã, şi care nu vor mai putea obţine aceastã recunoaştere. "Mai mult, legea nu reglementeazã situaţia juridicã a acestei categorii de persoane, respectiv modalitatea concretã în care acestea vor beneficia de mãsuri reparatorii".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/8.042/2009 din 12 ianuarie 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor legii criticate este întemeiatã, în esenţã, pentru urmãtoarele motive:
Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecã, se aratã cã legea a fost adoptatã cu încãlcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 alin. (1) din Constituţie, deoarece forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, diferã în mod substanţial de "obiectul de reglementare avut în vedere de iniţiatori". Se susţine cã în cadrul procedurii de legiferare, Camerele Parlamentului, examinând un proiect de lege, îl pot adopta cu sau fãrã amendamente, îl pot respinge, însã ele nu pot propune un alt text decât cel prezentat de iniţiatori. În acest sens evocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate intrinsecã:
Legea criticatã este contrarã dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, raportate la dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât normele juridice nu sunt accesibile şi previzibile, ceea ce creeazã un climat general de incertitudine şi nesiguranţã juridicã. Modificãrile aduse <>Legii nr. 10/2001 vor genera noi condamnãri ale statului român prin hotãrâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special datoritã încãlcãrii prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. În sprijinul punctului sãu de vedere, primul-ministru menţioneazã hotãrâri pronunţate de Curtea Europeanã împotriva României.
Cu privire la instituirea prin legea criticatã a sancţiunii nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , se susţine cã astfel se "modificã pentru trecut condiţiile de existenţã a sancţiunii nulitãţii, validând înstrãinãrile unor imobile preluate fãrã titlu valabil", contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, aducându-se atingere şi principiilor stabilitãţii raporturilor juridice şi al securitãţii juridice.
Prin conferirea caracterului autentic al actelor de vânzare-cumpãrare, legea criticatã le exclude de la controlul judecãtoresc, contrar dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect constitutiv de drept de proprietate al statului, având semnificaţia exproprierii, contrar prevederilor art. 44 din Constituţie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor de lege criticate.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate priveşte douã categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea extrinsecã a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pe de altã parte, de constituţionalitatea intrinsecã a acestei legi.
A. În privinţa criticii privind neconstituţionalitatea extrinsecã a legii:
Potrivit criticii de neconstituţionalitate, legea supusã controlului a fost adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a principiului bicameralismului prevãzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, precum şi a competenţelor ce revin celor douã Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentalã. Astfel, Senatul, în calitate de primã Camerã sesizatã, a respins propunerea legislativã pentru completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, a adoptat propunerea legislativã, având însã un conţinut diferit fatã de cel al legii adoptate de Senat. Prin urmare, legea adoptatã de Camera decizionalã diferã substanţial faţã de conţinutul propunerii legislative şi faţã de obiectul avut în vedere de iniţiatori.
Curtea Constituţionalã constatã cã legea criticatã a fost adoptatã cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat", şi ale art. 75 alin. (1), având urmãtorul cuprins: "Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primã Camerã sesizatã, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a mãsurilor legislative ce rezultã din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevãzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptãrii, ca primã Camerã sesizatã, Senatului."
Analizând evoluţia procesului de adoptare a legii, Curtea reţine cã propunerea legislativã pentru completarea <>Legii nr. 10/2001 , prin care la art. 20 se introduc trei alineate noi, a fost dezbãtutã şi respinsã în Senat, în calitate de primã Camerã sesizatã. Din cuprinsul art. 75 alin. (1) din Constituţie rezultã cã Senatul este competent ca, în calitate de primã Camerã sesizatã, sã dezbatã o lege ce reglementeazã materia proprietãţii. În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol din Constituţie, în speţã, dupã respingerea propunerii legislative, Senatul, în calitate de Camerã de reflecţie, a trimis propunerea Camerei Deputaţilor pentru a decide definitiv în calitate de Camerã decizionalã. Aceastã Camerã a adoptat însã legea cu unele amendamente. Ulterior, legea astfel adoptatã a fost trimisã spre promulgare Preşedintelui României, care, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. În cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul, în şedinţa din 8 septembrie 2008, a adoptat proiectul de lege cu acelaşi conţinut cu cel adoptat de Camera Deputaţilor, astfel încât, dupã încheierea procesului legislativ de reexaminare, ambele Camere au adoptat acelaşi proiect de lege.
În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã constatã cã nu este încãlcat art. 61 din Constituţie, ce consacrã principiul bicameralismului, şi nici art. 75 alin. (1) din Legea fundamentalã, care stabileşte competenţele ce revin celor douã Camere ale Parlamentului.
B. În privinţa criticii privind neconstituţionalitatea intrinsecã a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:
1. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. I punctul 10 din legea criticatã, care are urmãtorul cuprins: «Alineatul (2) al articolului 45 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, considerate astfel anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."»
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate prevãd urmãtoarele:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Prin critica de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile menţionate contravin acestor dispoziţii constituţionale, deoarece modificã, pentru trecut, condiţiile de existenţã a sancţiunii nulitãţii, cu scopul validãrii actelor de înstrãinare a imobilelor, preluate fãrã titlu, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , ceea ce are ca efect restrângerea sferei actelor juridice de înstrãinare considerate nule. Astfel, se aduce atingere securitãţii juridice şi stabilitãţii raporturilor juridice, fãrã a se arãta ce se întâmplã cu hotãrârile judecãtoreşti pronunţate anterior. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã Parlamentul nu are dreptul sã intervinã în procesul de realizare a justiţiei.
Examinând susţinerea, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât prevederile criticate nu au caracter retroactiv. Instituţia nulitãţii este o sancţiune civilã ce se aplicã în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale sau sunt încãlcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã, nu se poate susţine cã norma juridicã ce instituie sancţiunea nulitãţii contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Curtea reţine ca fiind neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate ce priveşte atingerea adusã stabilitãţii raporturilor juridice, deoarece dispoziţia legalã privind instituirea sancţiunii nulitãţii vizeazã doar actele juridice încheiate cu încãlcarea dispoziţiilor legii.
Nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile criticate nu prevãd nicio soluţie juridicã cu privire la hotãrârile judecãtoreşti pronunţate anterior nu este întemeiatã, deoarece, în temeiul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are obligaţia de a respecta principiul autoritãţii de lucru judecat, fãrã a împiedica instanţele judecãtoreşti sã-şi exercite funcţia de realizare a justiţiei. Or, modificarea, prin lege, a efectelor unor hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile ar avea semnificaţia unei imixtiuni nepermise a Parlamentului în sfera de activitate a autoritãţii judecãtoreşti, ceea ce ar avea drept consecinţã destabilizarea echilibrului constituţional dintre aceste autoritãţi publice. De aceea, o atare reglementare legalã ar fi neconstituţionalã. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993.
Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţia de lege criticatã pentru neconstituţionalitate nu pune în pericol securitatea juridicã şi stabilitatea raporturilor juridice, ci, dimpotrivã, un asemenea efect l-ar avea tocmai modificarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive şi irevocabile. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008, şi a constatat neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 47 din Legea nr. 10/2001 .
2. Cu privire la critica referitoare la dispoziţiile art. I punctul 11 din lege, al cãrui cuprins este urmãtorul: "Contractele de vânzare-cumpãrare, încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."
Prin sesizare se susţine cã aceastã dispoziţie este retroactivã şi are caracter imprecis, ceea ce contravine principiilor preeminenţei dreptului şi al securitãţii juridice.
Curtea Constituţionalã constatã cã textul criticat nu conţine norme retroactive, ci precizeazã cã la data încheierii contractelor de vânzare-cumpãrare acestea au forţa juridicã de titluri de proprietate şi sunt opozabile erga omnes. Acest text a fost introdus în lege tocmai pentru claritatea reglementãrii, cerinţã impusã de normele de tehnicã legislativã.
3. Referitor la critica privind dispoziţiile art. I punctul 5 din lege, potrivit cãrora: «Dupã alineatul (4) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
"(5) Nu se restituie în naturã terenurile aferente imobilelor care au fost înstrãinate în temeiul dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare."»
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cuprinse la art. 15 referitor la universalitate şi la art. 16 privind egalitatea în drepturi.
În motivarea sesizãrii se susţine cã în forma actualã a <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu a fost reglementat regimul juridic al terenurilor aferente imobilelor preluate de stat fãrã titlu, întrucât textul criticat le exclude de la restituirea în naturã.
Curtea constatã cã sesizarea este neîntemeiatã, deoarece, potrivit <>art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, "Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localitãţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţã veşnicã sau în folosinţã pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personalã sau cu ocazia cumpãrãrii de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, dupã caz, proporţional cu cota deţinutã din construcţie", iar, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, se prevede cã "atribuirea în proprietate a terenurilor prevãzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primãriilor, fãcutã pe baza verificãrii situaţiei juridice a terenurilor." Prin urmare, odatã cu imobilele - clãdiri înstrãinate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 - au fost înstrãinate şi terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în naturã, ca mãsurã reparatorie, ci doar prin echivalent. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Viaşu împotriva României, din care rezultã cã suma ce trebuie plãtitã reclamantului de cãtre statul român corespunde valorii terenului nerestituit în naturã.
Pentru celelalte categorii de terenuri se vor aplica dispoziţiile legii criticate, acordându-se mãsuri reparatorii în aceleaşi condiţii ca şi pentru locuinţe.
4. Cu privire la criticile ce vizeazã prevederile art. I punctul 2 din lege, prin care se abrogã <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , ce prevedea cã persoanele ale cãror imobile au fost preluate fãrã titlu valabil îşi pãstreazã calitatea de proprietar avutã la data preluãrii.
Curtea constatã cã motivarea sesizãrii nu conţine referiri la încãlcarea vreunui articol din Constituţie sau a vreunui principiu constituţional. Având în vedere dispoziţiile <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate", urmeazã ca aceastã criticã sã fie respinsã ca fiind inadmisibilã, Curtea neputându-se substitui autorului sesizãrii în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. De altfel, asupra acestor dispoziţii Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008.
5. În ceea ce priveşte criticile ce vizeazã prevederile art. I punctul 13 din lege, prin care, «Dupã alineatul (3) al articolului 46 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmãtorul cuprins:
"persoana îndreptãţitã are obligaţia de a urma calea prevãzutã de prezenta lege, dupã intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplicã cu prioritate."»
Potrivit criticii de neconstituţionalitate, textul supus controlului încalcã liberul acces la justiţie al fostului proprietar, garantat de art. 21 din Constituţie, deoarece împiedicã persoana îndreptãţitã sã acţioneze pentru revendicarea bunului pe calea dreptului comun.
Or, faţã de aceste critici, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , reţinând cã «legea nu obstrucţioneazã accesul la justiţie al celor îndreptãţiţi la mãsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativã, calea legalã pentru acordarea de reparaţii în naturã sau prin echivalent. <>Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede cã decizia sau dispoziţia de respingere a notificãrii sau a cererii de restituire în naturã poate fi atacatã de persoana care se pretinde îndreptãţitã la instanţa de judecatã, iar <>art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede cã deciziile adoptate de cãtre Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 . De altfel, Curtea observã cã atât <>Legea nr. 10/2001 , cât şi legea criticatã sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat cã, "în cazul concursului dintre legea specialã şi legea generalã, se aplicã legea specialã, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacã aceasta nu este prevãzut în legea specialã."»
Totodatã, în sesizare se susţine cã dispoziţiile art. I pct. 13 din legea criticatã sunt susceptibile de interpretãri diverse şi încalcã principiul legalitãţii în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu aratã condiţiile şi limitele de aplicare "prioritarã" a <>Legii nr. 10/2001 . Or, din aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008 , mai sus redate, rezultã cã aplicarea legii criticate se face cu respectarea principiului specialia generalibus derogant. Aşadar, nici aceastã criticã de neconstituţionalitate nu poate fi reţinutã ca fiind întemeiatã.
Faţã de considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este constituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 14 ianuarie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
