Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 559 din 7 iunie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 720^1 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 559 din 7 iunie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 720^1 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 15 august 2007

Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eleonora Prodan în Dosarul nr. 20.870/301/2005 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde autoarea excepţiei, prin mandatar asistat de avocat Caracas Mugur Jak. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul prezent solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. 720^1 limiteazã accesul liber la justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 20.870/301/2005, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Eleonora Prodan într-o cauzã civilã având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la apãrare şi la un proces echitabil, întrucât imprecizia textului de lege criticat dã posibilitatea instanţei de a-l aplica şi în litigiile dintre persoane fizice, necomercianţi, şi persoane juridice, comercianţi. Prin aplicarea procedurii prealabile a concilierii, specificã soluţionãrii litigiilor în materie comercialã, raportului juridic civil comerciant-necomerciant, se încalcã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi se îngrãdeşte dreptul persoanei de a beneficia de judecarea procesului într-un termen rezonabil, suficient pentru pregãtirea apãrãrii.
Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmãrit transpunerea în practicã a principiului celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi, rolul normei procedurale fiind acela de a reglementa o procedurã extrajudiciarã care sã ofere pãrţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fãrã implicarea autoritãţii judecãtoreşti competente. Astfel, condiţionarea sesizãrii instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnicã nu poate fi calificatã ca o îngrãdire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibitã de prevederile constituţionale de referinţã, atâta vreme cât partea interesatã poate sesiza instanţa judecãtoreascã cu cererea de chemare în judecatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã prin dispoziţiile de lege criticate a fost instituitã o procedurã prealabilã obligatorie a concilierii pãrţilor din litigiul comercial, oferindu-le acestora, în mod egal şi fãrã nicio discriminare, posibilitatea de a soluţiona litigiul în mod amiabil, exercitându-şi liber şi cu bunã-credinţã toate drepturile şi interesele prevãzute de lege. Prin aceastã procedurã s-a urmãrit transpunerea în practicã a principiului celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi şi degrevarea de activitate a instanţelor de judecatã, fãrã a se încãlca prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens face referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "În procesele şi cererile în materie comercialã evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecatã, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directã cu cealaltã parte.
În scopul arãtat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversã, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijinã acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandatã cu dovadã de primire, prin telegramã, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnãturã de primire.
Data convocãrii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arãtarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecãrei pãrţi.
Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocãrii prevãzute la alin. 2, dovada cã de la data primirii acestei convocãri au trecut 30 de zile se anexeazã la cererea de chemare în judecatã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a mai soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate identicã, cu raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, prin <>Decizia nr. 361 din 2 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, şi prin <>Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea a statuat cã prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmãrit sã transpunã în practicã principiul celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi - mai pregnant în materie comercialã - şi sã degreveze activitatea instanţelor de judecatã. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedurã extrajudiciarã care sã ofere pãrţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fãrã implicarea autoritãţii judecãtoreşti competente. Faţã de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizãrii instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnicã nu poate fi calificatã ca o îngrãdire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibitã de prevederile constituţionale de referinţã, atâta vreme cât partea interesatã poate sesiza instanţa judecãtoreascã cu cererea de chemare în judecatã.
Întrucât în cauza de faţã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã modifice jurisprudenţa Curţii, se impune ca atât soluţia pronunţatã prin deciziile menţionate, cât şi considerentele care au stat la baza acestora sã îşi menţinã valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eleonora Prodan în Dosarul nr. 20.870/301/2005 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2007.

PREŞEDINTE,
ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016