Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 559 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 559 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 19 decembrie 2014

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean              - preşedinte
    Toni Greblă                   - judecător
    Petre Lăzăroiu                - judecător
    Mircea Ştefan Minea           - judecător
    Daniel Marius Morar           - judecător
    Mona-Maria Pivniceru          - judecător
    Tudorel Toader                - judecător
    Puskas Valentin Zoltan        - judecător
    Claudia-Margareta Krupenschi  - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sonia Bogdan şi Vasile Niţu în Dosarul nr. 515/54/2012* al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 221D/2014 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosarul Curţii un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 165/2013 arată că nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii, deoarece în speţă este vorba de o situaţie juridică în curs de constituire, aplicarea imediată a legii noi fiind firească şi conformă cu principiile de drept. Totodată, textele de lege criticate, precum şi Legea nr. 165/2013, în ansamblul său, oferă garanţiile necesare respectării dreptului de proprietate. În ce priveşte prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 susţine că acestea conţin norme de procedură, cu caracter tranzitoriu, şi reprezintă opţiunea legiuitorului în sensul aplicării optime a noilor dispoziţii cuprinse în Codul de procedură civilă. De altfel, Curtea Constituţională a pronunţat deja deciziile nr. 370 din 26 iunie 2014 şi nr. 403 din 3 iulie 2014, prin care a statuat asupra caracterului constituţional al respectivelor norme, raportat la critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 13 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 515/54/2012*, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sonia Bogdan şi Vasile Niţu într-un recurs având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea actului administrativ constând în decizia privind titlul de despăgubire pentru un imobil imposibil de restituit în natură, în privinţa căruia entitatea deţinătoare (municipiul Craiova) a emis decizie prin care a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 4 teza a doua, raportat la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, contravin normelor constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1)-(3) şi ale art. 53 alin. (2), precum şi prevederilor art. 6, art. 13 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    7. În esenţă se arată că principiul neretroactivităţii este flagrant încălcat prin aceea că noua lege în materia finalizării procesului de despăgubire - Legea nr. 165/2013 - impune, prin dispoziţiile legale criticate, respectarea unor termene administrative noi, diferite faţă de cele în vigoare la momentul formulării şi înregistrării cererilor de retrocedare sub imperiul Legii nr. 10/2001, fără a ţine cont de drepturile anterior câştigate. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene, între 12 şi 36 de luni, în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Aceste termene, care variază în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate, încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Totodată, legea nouă nu a abrogat niciuna din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că art. 25 din aceasta, care prevede un termen de 60 de zile în care unitatea deţinătoare are obligaţia de a pronunţa o decizie asupra cererii de restituire în natură, rămâne aplicabil în continuare. Or, în condiţiile în care Legea nr. 165/2013 nu face distincţie între etapa în care se află cererile sau cauzele de retrocedare la momentul intrării sale în vigoare, rezultă că aplicarea noilor termene specifice procedurii administrative, inclusiv cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, contravine principiului neretroactivităţii legii.
    8. Dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere, în opinia autorilor excepţiei, şi principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi sau părţi din teritoriul ţării. Astfel, beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei ce sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi, cauza discriminării create fiind dată de gradul diferit de încărcare şi numărul cererilor rămase nesoluţionate de entitatea învestită de lege la intrarea în vigoare a actului normativ criticat.
    9. De asemenea se susţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, a dreptului de acces liber la justiţie, exercitarea acestuia fiind permisă doar după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 şi 36 de luni stabilite pentru soluţionarea cererilor/notificărilor de restituire, fără a exista vreo justificare sau o necesitate în sensul prevederilor art. 53 din Constituţie. Prin aceleaşi norme este afectat, de altfel, şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că termenele mai sus menţionate încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Aplicarea acestor termene exagerat de lungi, care echivalează cu prelungirea perioadei de soluţionare a cererilor, în condiţiile în care cererile se soluţionează în ordinea înregistrării lor, reduce principiul celerităţii şi al termenului rezonabil doar la latura sa teoretică, în special în cazurile particulare în care dosarele sunt complete.
    10. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, autorii acesteia susţin că textele legale menţionate contravin prevederilor art. 21 şi ale art. 129 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată, în acest sens, că schimbarea competenţei în materia judecării recursurilor, în sensul trimiterii, pe cale administrativă, a cauzelor aflate pe rolul unor instanţe de judecată superioare la instanţe inferioare în grad, este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil şi dreptul la o instanţă independentă şi imparţială, deoarece creează posibilitatea ca aceeaşi instanţă competentă cu soluţionarea fondului să fie învestită şi cu soluţionarea recursului. Este posibil ca, astfel, aceeaşi instanţă să se pronunţe de două ori în aceeaşi cauză, ceea ce este contrar principiilor de drept ce stau la baza reglementării căilor de atac.
    11. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 4 la art. 32-34 din Legea nr. 165/2013 sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii. În privinţa celorlalte critici de neconstituţionalitate consideră că acestea sunt neîntemeiate.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, deoarece prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 Curtea Constituţională a admis această excepţie. Pentru considerente de ordin similar celor reţinute de Curtea Constituţională prin această decizie, Avocatul Poporului apreciază că şi dispoziţiile art. 4 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013 încalcă atât principiul neretroactivităţii legii, cât şi principiul egalităţii în drepturi. Totodată, susţine că reglementarea unor noi termene de soluţionare a dosarelor a condus la respingerea de către instanţele judecătoreşti, ca prematur introduse, a cererilor de chemare în judecată, ceea ce apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei şi contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi rezonabil.
    14. În privinţa celorlalte critici de neconstituţionalitate, referitoare atât la textele vizate din Legea nr. 165/2013, cât şi la cele din Legea nr. 2/2013, Avocatul Poporului apreciază că nu sunt întemeiate.
    15. Preşedinţii celor două Camere al Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele depuse la dosar şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Raportat la motivarea autorilor şi circumstanţele speţei, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie, pe de o parte, prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:
    - Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
    a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
    b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
    c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.";
    - Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";
    - Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
    (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."
    18. Pe de altă parte, obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, care au următorul conţinut:
    "(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel."
    "(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece."
    19. Curtea observă că în motivarea excepţiei se regăsesc argumente formulate "în calitate de cesionar al drepturilor afirmate în temeiul Legii nr. 10/2001" şi care vizează "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013, raportat la prevederile art. 44 alin. (1), (2), (4) şi (8) şi ale art. 15, art. 16 şi art. 20 din Constituţie. Această "excepţie" nu a fost, însă, cuprinsă în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, de asemenea, autorii acesteia nu au calitatea de "cesionari" în cauza dedusă judecăţii. Ca atare, Curtea nu se va pronunţa asupra dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013 mai sus enunţate.
    20. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), referitoare la criteriile de discriminare, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) cu referire la dreptul de acces la instanţă şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi ale art. 53 alin. (2) care reglementează condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea se susţine încălcarea prevederilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, pentru soluţionarea acesteia, se impune a fi analizată mai întâi incidenţa dispoziţiilor de lege criticate asupra soluţionării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, Curtea observă că, în speţa dedusă judecăţii, entitatea deţinătoare a imobilului preluat în mod abuziv, obiect al notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001, a emis, în anul 2006, respectiv în anul 2010, decizia privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul recursului promovat de autorii acesteia împotriva sentinţei de respingere a acţiunii judiciare prin care persoanele îndreptăţite au solicitat obligarea autorităţii publice menţionate la emiterea actului administrativ constând în decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul în cauză.
    22. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 - criticate - prin care legiuitorul a instituit noi termene înăuntrul cărora entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora nu sunt incidente în cauză, deoarece această primă etapă administrativă, specifică procedurii de soluţionare a dosarelor de despăgubire, a fost epuizată, fiind finalizată cu o dispoziţie a autorităţii publice administrative. Lipsa legăturii textului legal criticat cu soluţionarea cauzei constituie o cauză de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992. Dată fiind soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acestei excepţii, ce se impune în atare împrejurare, în cauză nici nu se poate pune problema aplicării Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
    23. De asemenea, Curtea observă că nici dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în soluţionarea litigiului de faţă. Aceasta deoarece textul de lege criticat reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autorităţile competente - fie entitatea deţinătoare, fie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34, sau a refuzului acestor entităţi de soluţionare. Or, în cauză a fost contestată prima dispoziţie (din 2006) a primarului municipiului Craiova, însă anterior adoptării Legii nr. 165/2013, deci în temeiul altui act normativ, iar o decizie a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu a fost încă emisă în acest dosar de despăgubire, interesul promovării acţiunii judecătoreşti de către autorii excepţiei constând tocmai în emiterea respectivei decizii. Curtea constată, raportat la momentul procesual al cauzei de faţă, că este prematur a fi apreciată incidenţa acestor norme sub aspectul promovării acţiunii judiciare în condiţiile art. 35, împotriva deciziei pe care o va emite sau va refuza să o emită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Aşa fiind, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
    24. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
    25. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.
    26. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât instanţa de judecată, cât şi alte autorităţi/entităţi implicate în aplicarea legii urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Altfel spus, dispoziţiile legale criticate vor fi interpretate şi aplicate direct în conformitate cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. Aşadar, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20), deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.
    27. În ce priveşte prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, şi Decizia nr. 403 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2014.
    28. Reiterând jurisprudenţa sa anterioară, referitoare la prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, în prezent abrogate - dispoziţii care vizau acelaşi tip de măsuri ca şi cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză, şi anume transmiterea, pe cale administrativă, a cauzelor aflate în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel spre competentă soluţionare - Curtea a constatat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Curtea a mai arătat că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, aceasta nu constituie un fine de neconstituţionalitate, întrucât judecata va fi realizată în complete cu compunere diferită.
    29. Curtea a mai constatat, în jurisprudenţa sa în materie, că reglementarea are caracter tranzitoriu, că părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, iar această soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. Totodată, dispoziţiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului, remarcând, în acelaşi timp, că cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 447 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010).
    30. În lipsa unor elemente de noutate, de natură să modifice jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea constată, pentru identitate de raţiune, că cele reţinute prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, la care s-a făcut mai sus referire, îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză.

    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Sonia Bogdan şi Vasile Niţu în Dosarul nr. 515/54/2012* al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
    3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sonia Bogdan şi Vasile Niţu în Dosarul nr. 515/54/2012* al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                          Claudia-Margareta Krupenschi

                                   -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 559 din 16 octombrie 2014

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"