Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 559 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 559 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 18 august 2015

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean        - preşedinte
    Valer Dorneanu          - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Mona-Maria Pivniceru    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Mihaela Violeta Costin în Dosarul nr. 3.059/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 274D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

                                CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.059/100/2014, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Mihaela Violeta Costin în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect anularea deciziei emise de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş, prin care s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece stabilesc cuantumul indemnizaţiei lunare în funcţie de vârsta copilului, iar nu în funcţie de durata concediului pentru creşterea copilului. Astfel, arată că se instituie un tratament discriminatoriu între persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, în sensul că persoanele al căror drept de opţiune devine actual la data naşterii copilului sunt vădit favorizate faţă de persoanele care dobândesc un astfel de drept după ce copilul împlineşte vârsta de un an. În această ultimă situaţie se regăsesc persoanele prevăzute la art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, printre care şi cele care au adoptat copilul. Pentru aceste persoane dreptul de opţiune nu mai există, cu toate că durata concediului pentru creşterea copilului nu depăşeşte un an, fiindu-le stabilit cuantumul indemnizaţiei exclusiv în forma reglementată de art. 2 alin. (3) din actul normativ menţionat. Aceste persoane se găsesc în dezavantaj evident faţă de alte persoane care, tot pentru durata de un an a concediului de creştere a copilului, pot opta pentru un nivel al indemnizaţiei în cuantum net superior. Or, principiul egalităţii în drepturi presupune identitate de soluţii pentru situaţii identice, ceea ce nu se poate reţine în situaţia expusă mai sus..
    6. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că în speţă nu există nicio discriminare a reclamantei în raport cu alte persoane aflate în situaţii similare. Astfel, dreptul de a opta pentru situaţia reglementată de lit. a) sau b) din art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 aparţine părinţilor (lato sensu, naturali sau adoptivi) ai căror copii au vârsta mai mică de un an sau mai mare, dar nu mai mare de 2 ani. Inevitabil, dacă cererea de concediu, respectiv de acordare a indemnizaţiei a fost făcută după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an se poate fundamenta numai pe lit. b) a art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Nu trebuie uitat rostul concediului şi indemnizaţiei, acestea nu reprezintă un drept al părintelui în sine, ci un drept al părintelui prin raportare la minor, în considerarea persoanei minorului. Or, de vreme ce minorul (după adopţie) are mai mult de un an (cum este cazul în speţă), raportarea la lit. a) a textului de lege criticat este lipsită de obiect. În condiţiile în care cele două alineate a) şi b) determină un cuantum diferit al indemnizaţiei, după cum susţine reclamanta, lasă la aprecierea Curţii Constituţionale analiza existenţei unei discriminări.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una din măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a se duce atingere dreptului în sine. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 455 din 12 aprilie 2011. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                 CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) au fost modificate prin art. IV pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
    a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
    b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.[...]"
    12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea de a opta între cele două tipuri de concediu (pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an sau pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani) şi indemnizaţia corespunzătoare, iar cuantumul indemnizaţiei este determinat de durata concediului solicitat, după cum urmează: indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR; indemnizaţia lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR. Potrivit art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei."
    14. Referitor la natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, Curtea, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, sau prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că "indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine".
    15. Analizând situaţia de fapt menţionată în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, se reţine că, la data de 19 decembrie 2012, reclamantei - autoare a excepţiei i-a fost încredinţat în vederea adopţiei un copil, iar la data de 10 ianuarie 2013 aceasta a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Maramureş indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Printr-o decizie din 18 ianuarie 2013, această instituţie a admis cererea reclamantei şi a acordat indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani în cuantum de 1.200 lei. Or, Curtea reţine că, în situaţia în care se afla autoarea excepţiei, având în vedere data la care s-a încuviinţat adopţia, precum şi vârsta minorei de la data adopţiei (peste 1 an), autoarea excepţiei nu a mai putut solicita acordarea concediului de 1 an, nemaiavând posibilitatea reală de a opta între cele două tipuri de concediu prevăzute de dispoziţiile de lege criticate [lit. a) - concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară; lit. b) - concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară].
    16. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum reiese din jurisprudenţa sa, principiul egalităţii "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
    17. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, Curtea constată că pretinsa discriminare invocată de autoarea excepţiei - potrivit căreia, în situaţiile în care copilul adoptat are mai mult de 1 an la data adopţiei, părinţii adoptivi nu mai pot opta între cele două tipuri de concedii prevăzute de textul de lege criticat, ceea ce favorizează persoanele al căror drept de opţiune devine actual la data naşterii copilului - nu poate fi reţinută, întrucât tratamentul juridic diferit pe care îl critică autoarea excepţiei provine din situaţia concretă în care s-a aflat, şi anume adopţia s-a încuviinţat după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, situaţie ce face imposibilă opţiunea între cele două tipuri de concedii. De asemenea, sub aspectul condiţiilor cerute a fi îndeplinite pentru acordarea opţiunii între concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an şi concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, cele două categorii de persoane invocate de autoarea excepţiei (părinţii fireşti care beneficiază de dreptul de opţiune la data naşterii copilului sau părinţii adoptivi care adoptă un copil cu vârsta sub 1 an, pe de-o parte, şi părinţii adoptivi care adoptă un copil cu vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani, pe de altă parte) nu pot fi în aceeaşi situaţie juridică, din moment ce, în cazul ultimei categorii de persoane, copilul a împlinit deja 1 an. De asemenea este posibil, spre exemplu, ca părinţii fireşti ai copilului adoptat cu vârsta de peste 1 an să fi beneficiat ei înşişi de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an.
    18. Având în vedere că raţiunea pentru care se acordă concediul prevăzut de dispoziţiile de lege criticate este creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, intenţia legiuitorului fiind aceea de a acorda părinţilor concediu până la momentul împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, iar nu concediu de 1 an sau de 2 ani de la momentul depunerii cererii de acordare (indiferent că aceasta este depusă după data naşterii ori după data adopţiei), situaţia concretă din speţa în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate nu poate conduce la constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, din perspectiva criticilor autoarei, întrucât ar transforma concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani în concediu de până la 2 ani, începând cu data solicitării (indiferent de vârsta copilului).

    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                           CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                               În numele legii
                                   DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Violeta Costin în Dosarul nr. 3.059/100/2014 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2015.

                     PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                             AUGUSTIN ZEGREAN

                            Magistrat-asistent,
                          Ioana Marilena Chiorean

                                 -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 559 din 16 iulie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 559 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 559 din 16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor