Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 559 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 17 octombrie 2016
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal, excepţie ridicată de Laura Ştriblea şi Ana Dragomir cu privire la dispoziţiile art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal şi de Cristina Vardianu referitor la dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal în Dosarul nr. 2.632/98/2014 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.773D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 12 iulie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
3. Prin Încheierea din 2 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.632/98/2014, Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Laura Ştriblea şi Ana Dragomir cu privire la dispoziţiile art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal şi de Cristina Vardianu referitor la dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, infracţiune prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele excepţiei Laura Ştriblea şi Ana Dragomir susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (1), conform căruia "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea", ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei în numele legii, respectiv unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi ale art. 11 alin. (2), care statuează că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", raportat la prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002 (pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000). În acest sens, arată că dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, care sancţionează şi definesc constituirea grupului infracţional organizat, incriminează orice asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, indiferent de scop, ceea ce reprezintă o reglementare excesivă, având în vedere că, potrivit art. 2 lit. a) din Convenţia din 15 noiembrie 2000, expresia "grup criminal organizat" desemnează grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni grave ori infracţiuni stabilite prin convenţia amintită, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material. Referitor la art. 367 alin. (3) din Codul penal, autoarele excepţiei Laura Ştriblea şi Ana Dragomir susţin că textul de lege criticat este echivoc, neclar şi imprecis, aducând atingere principiului legalităţii pedepsei, principiului separaţiei puterilor în stat şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, spre deosebire de vechea reglementare a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din Codul penal din 1969, nu precizează căror membri ai grupului li se aplică regulile privind concursul de infracţiuni - tuturor sau numai celor care au săvârşit o infracţiune scop.
5. Autoarea excepţiei Cristina Vardianu consideră că dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât subiectul activ al infracţiunii în varianta prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal răspunde penal atât pentru fapta proprie, cât şi pentru infracţiunea scop a grupului, chiar dacă nu participă în niciun fel la săvârşirea acesteia. Subiectul de drept nu poate anticipa comportamentul altei persoane, aşa încât să îşi conformeze conduita normei juridice criticate, aceasta fiind neclară, obscură, confuză şi echivocă. Astfel, o persoană este trasă la răspundere penală pentru fapta altuia, la săvârşirea căreia nu a avut nicio contribuţie.
6. Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.
7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, paragrafele 31-37.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal, care au următorul cuprins:
"(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
[...] (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
[...] (6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni."
12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarele excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (1), conform căruia "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea", ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei în numele legii, respectiv unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, respectiv ale art. 11 alin. (2), care statuează că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", raportat la prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 7 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, interpretare potrivit căreia "faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate". Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 393 din 28 mai 2015, Curtea Constituţională a reţinut concluzia la care a ajuns Înalta Curte, prin decizia mai sus menţionată, şi anume că, pe de o parte, toate cele trei infracţiuni prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi de art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate sancţionau pluralitatea constituită, fiind exclusă pluralitatea ocazională - o concluzie contrară însemnând ca simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, ca infracţiune distinctă, dar şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă, ceea ce este inadmisibil -, iar, pe de altă parte, că în sfera de incidenţă a art. 8 din Legea nr. 39/2003 intra pluralitatea constituită în vederea săvârşirii altor infracţiuni decât cele prevăzute în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege (care definea noţiunea de "infracţiune gravă") ori care nu urmărea un scop material, textul neincriminând o infracţiune distinctă de art. 323 sau art. 167 din Codul penal din 1969, ci suprapunându-se cu dispoziţiile celor două infracţiuni, la care făcea trimitere expresă. Diferenţa specifică între art. 323 din vechiul Cod penal şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, pe de o parte, şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, pe de altă parte, nu consta în modul de organizare a grupului, ci în existenţa a două cerinţe suplimentare pentru a fi întrunite elementele infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, şi anume ca grupul să fi urmărit obţinerea unui beneficiu financiar sau a altui beneficiu material şi ca infracţiunea scop să fi fost una "gravă", astfel cum era definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, intrând în această categorie orice infracţiune pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii al cărei minim special era de cel puţin 5 ani (paragrafele 30-32 din Decizia nr. 393 din 28 mai 2015).
14. Interpretând conţinutul noii incriminări din art. 367 din Codul penal a faptei de constituire a unui grup infracţional organizat în condiţiile abrogării art. 323 din vechiul Cod penal şi a art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat, prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, că acţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) din Codul penal, care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 323 din Codul penal anterior. În schimb, alin. (6) al art. 367 din Codul penal defineşte "grupul infracţional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni", extinzând sfera noţiunii de "grup infracţional organizat", astfel cum era definit la art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 (potrivit căruia, în înţelesul Legii nr. 39/2003, grupul infracţional organizat era "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului"). Incriminarea instituită prin art. 367 din Codul penal a preluat, astfel, atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, aspect necontroversat în practică, cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. Este incident, aşadar, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate în art. 367 din Codul penal sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat". De altfel, aceasta a fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia. De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării vechilor dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal. Prin urmare, interpretarea dată art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nu modifică incriminarea instituită prin aceste dispoziţii de lege, ci doar reafirmă voinţa legiuitorului, fără a fi încălcate în vreun fel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În fine, Curtea Constituţională a statuat că interpretarea dată de instanţa supremă, potrivit competenţei sale, este de natură să elimine situaţiile de discriminare pozitivă a unor infractori, având în vedere că în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a noului Cod penal şi publicarea Deciziei nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi unele instanţe au considerat dezincriminate infracţiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 (paragrafele 33-36 din Decizia nr. 393 din 28 mai 2015).
15. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 17 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal (în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 23 alin. (12) şi ale art. 124 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 11 alin. (2) raportat la prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000.
16. În fine, Curtea constată că, pentru motivele mai sus arătate, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal reprezintă o reglementare excesivă, întrucât ar incrimina orice asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, indiferent de scop.
17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal, care stabilesc aplicabilitatea regulilor privind concursul de infracţiuni pentru situaţia în care fapta de constituire a unui grup infracţional organizat este urmată de săvârşirea uneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului, acestea sunt criticate pe motiv că nu precizează căror membri ai grupului li se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, tuturor sau numai celor care au săvârşit o infracţiune scop. Curtea reţine că o reglementare identică era înscrisă şi în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, fiind aplicabilă infracţiunii de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat. Din dispoziţiile de lege criticate reiese că pedeapsa pentru concursul de infracţiuni se aplică membrilor grupului infracţional organizat care au săvârşit o infracţiune scop. Curtea reţine că dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza lor, fără privilegii şi fără discriminări, aşa încât sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie, textul de lege criticat neaducând atingere nici principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, dispoziţiile art. 367 alin. (3) din Codul penal nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă şi nu încalcă cerinţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate a legii, cerinţe impuse de prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne raportat la prevederile art. 7 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de "drept" folosită la art. 7 corespunde celei de "lege" care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.
18. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
19. Totodată, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 nu sunt aplicabile în cauza de faţă, aceasta având ca obiect dispoziţii de drept penal substanţial, iar nu norme de procedură.
20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laura Ştriblea, Ana Dragomir şi Cristina Vardianu în Dosarul nr. 2.632/98/2014 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
