Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 557 din 24 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sanatatii in vederea descentralizarii si ale art. 171 alin. (1) si (3) si art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 10 iulie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sãnãtãţii în vederea descentralizãrii şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Spitalul de Obstetricã-Ginecologie din Botoşani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.609D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii depuse la dosar de cãtre autorul excepţiei, prin care acesta aratã cã, în urma desfiinţãrii sale şi comasãrii cu Spitalul Judeţean de Urgenţã "Mavromati" din Botoşani, înţelege sã renunţe la excepţia de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public considerã ca cererea formulatã este inadmisibilã. Astfel, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publicã, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementãri legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rãmâne la dispoziţia pãrţii care a invocat-o şi nu este susceptibilã de acoperire nici pe calea renunţãrii exprese la soluţionarea acesteia de cãtre partea care a ridicat-o.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulatã primitã, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã, legal sesizatã, procedeazã la examinarea constituţionalitãţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedurã civilã referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)".
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 decembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 818/39/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sãnãtãţii în vederea descentralizãrii şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii.
Excepţia a fost ridicatã de Spitalul de Obstetricã-Ginecologie din Botoşani, reprezentat prin manager Maria Olaru, cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ normativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 a fost emisã fãrã a exista o situaţie extraordinarã şi urgentã. De asemenea, aratã cã dispoziţiile art. I pct. 12 din ordonanţa amintitã aduc atingere principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât prevãd cã stabilirea criteriilor de clasificare a spitalelor se face prin ordin al ministrului sãnãtãţii, iar nu prin lege. Or, autoritatea legiuitoare este reprezentatã de Parlament. Totodatã, este încãlcat şi art. 3 alin. (3) din Constituţie, întrucât art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se referã la "spitale regionale", în timp ce textul constituţional menţionat prevede împãrţirea administrativã a teritoriului în comune, oraşe şi judeţe. O astfel de reglementare este contrarã şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creeazã privilegii şi discriminãri "între cetãţeni, între aceştia şi autoritãţile publice, constând în aceea cã spitalul regional [...] va deservi potenţiale categorii de cetãţeni a cãror localizare, individualizare, drepturi şi obligaţii decurgând din calitatea lor de potenţiali pacienţi şi respectiv beneficiari ai altor servicii publice de sãnãtate nu se regãsesc în Legea fundamentalã şi nici în alt act normativ". În acelaşi timp, legea nu prevede cu claritate care sunt criteriile de organizare şi funcţionare a spitalelor regionale şi nici cine stabileşte aceste criterii. În sfârşit, aratã cã art. 174 din Legea nr. 95/2006 creeazã discriminãri contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie între spitalul din reţeaua proprie a Ministerului Sãnãtãţii şi instituţiilor publice şi spitalul din reţeaua autoritãţilor administrative publice locale în ceea ce priveşte condiţiile de înfiinţare şi desfiinţare a acestora.
Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal considerã cã prevederile de lege criticate nu contravin textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, aratã cã legile nu trebuie sã reglementeze în amãnunt raporturile juridice, fiind permisã organizarea şi punerea lor în aplicare prin acte ale organelor administrative, aceasta cu atât mai mult atunci când actul normativ superior stabileşte expres modul în care se va pune în aplicare o anumitã dispoziţie a legii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sãnãtãţii în vederea descentralizãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 10 iunie 2010, dispoziţii care completeazã prevederile Legii nr. 95/2006 astfel: "La articolul 171, dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
«(5) În funcţie de competenţe, spitalele pot fi clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea se aprobã prin ordin al ministrului sãnãtãţii.»"
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii care au fost modificate prin art. I pct. 12 şi 13 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010, având în prezent urmãtoarea redactare:
- Art. 171 alin. (1) şi (3): "(1) Spitalele se organizeazã şi funcţioneazã, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orãşeneşti sau comunale). [...]
(3) Spitalele se organizeazã şi funcţioneazã, în funcţie de regimul proprietãţii, în:
a) spitale publice, organizate ca instituţii publice;
b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;
c) spitale publice în care funcţioneazã şi secţii private.";
- Art. 174: "(1) Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sãnãtãţii se înfiinţeazã şi, respectiv, se desfiinţeazã prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de Ministerul Sãnãtãţii.
(2) Spitalele din reţeaua sanitarã proprie a ministerelor şi instituţiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sãnãtãţii şi ale autoritãţilor administraţiei publice locale se înfiinţeazã şi, respectiv, se desfiinţeazã prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de ministerul sau instituţia publicã respectivã, cu avizul Ministerului Sãnãtãţii.
(3) Spitalele din reţeaua autoritãţilor administraţiei publice locale se înfiinţeazã şi, respectiv, se desfiinţeazã prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de instituţia prefectului sau consiliul judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sãnãtãţii.
(4) Structura organizatoricã, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sãnãtãţii se aprobã prin ordin al ministrului sãnãtãţii, la propunerea managerului spitalului, prin serviciile deconcentrate ale Ministerului Sãnãtãţii, dupã caz, în funcţie de subordonare sau la iniţiativa Ministerului Sãnãtãţii şi/sau a serviciilor deconcentrate ale acestuia.
(5) Structura organizatoricã, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitarã proprie se aprobã prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducãtorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sãnãtãţii.
(6) Spitalele private se înfiinţeazã sau se desfiinţeazã cu avizul Ministerului Sãnãtãţii, în condiţiile legii. Structura organizatoricã, reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sãnãtãţii, în condiţiile legii.
(7) Secţia privatã se poate organiza în structura oricãrui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sãnãtãţii.
(8) Se asimileazã spitalelor private şi unitãţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale sau al unor societãţi comerciale, care acordã servicii medicale spitaliceşti."
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile de lege criticate contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţã, art. 76 alin. (2) referitoare la adoptarea legilor ordinare, art. 3 alin. (3) referitoare la împãrţirea administrativ-teritorialã a României şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010, Curtea constatã cã autorul excepţiei formuleazã critici vizând în primul rând constituţionalitatea extrinsecã a actului normativ arãtat. Astfel, susţine cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 a fost emisã fãrã a exista o situaţie extraordinarã şi urgentã care sã justifice intervenţia legislativã a Guvernului.
Faţã de aceastã criticã, Curtea reţine cã în preambulul ordonanţei amintite Guvernul invocã o serie de aspecte care justificã emiterea acestui act normativ: necesitatea eficientizãrii serviciilor de asistenţã medicalã, prin implicarea autoritãţilor administraţiei publice locale şi implicit a reprezentanţilor colectivitãţilor locale în conducerea şi coordonarea spitalelor publice, precum şi necesitatea adoptãrii urgente a unui cadru juridic pentru responsabilizarea acestora; necesitatea adoptãrii unor mãsuri urgente care urmeazã a fi întreprinse pe termen scurt prin constituirea unor structuri flexibile capabile sã surprindã îndeaproape şi cu promptitudine nevoile reale de sãnãtate ale populaţiei din comunitãţi; necesitatea accelerãrii procesului de reformã în domeniul sanitar, precum şi urgenţa finalizãrii procesului de descentralizare prin transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sãnãtãţii cãtre autoritãţile administraţiei publice locale; imperativul punerii în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetãţenilor la ocrotirea sãnãtãţii, prin certificarea calitãţii serviciilor de sãnãtate, precum şi a faptului cã spitalele funcţioneazã la standarde naţionale şi europene; şi urgenţa stabilirii unor mãsuri economico-financiare la nivelul spitalelor din cauza recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economicã a României şi pentru asigurarea respectãrii angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2010.
Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).
Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodatã, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "Urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
Raportând aceste criterii de analizã la cauza prezentã, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010, situaţiile extraordinare care au justificat emiterea acestui act normativ au în vedere existenţa unor deficienţe generale ale organizãrii şi funcţionãrii sistemului de sãnãtate, care pun în discuţie însãşi capacitatea acestuia de a gestiona acordarea serviciilor medicale în acord cu dispoziţiile art. 34 din Constituţie referitoare la dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, situaţii care se rãsfrâng, în ultimã instanţã, asupra celor ce beneficiazã de serviciile acestui sistem. În acest sens, Guvernul aratã cã "neadoptarea de mãsuri imediate, prin ordonanţã de urgenţã, ar conduce la reale dificultãţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimã a întregii activitãţi de conducere a spitalelor, precum şi în asigurarea efectivã a accesului egal al cetãţenilor la îngrijirile sanitare de bazã şi creşterea calitãţii vieţii". Mai mult, Guvernul invocã efectele recesiunii economice, care, în lipsa unor mãsuri economico-financiare adecvate, ar pune în discuţie stabilitatea economicã a României şi respectarea angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare, aspecte ce au fãrã îndoialã un caracter extraordinar şi vizeazã totodatã existenţa unui pericol pentru întreaga societate, nu doar pentru buna desfãşurare a sistemului sanitar din România.
Aspectele arãtate mai sus justificã intervenţia legislativã a Guvernului nu doar din perspectiva existenţei unei situaţii extraordinare, dar şi din cea a urgenţei mãsurilor dispuse prin dispoziţiile actului normativ analizat. Astfel, aşa cum s-a arãtat, orice întârziere legislativã a unor mãsuri cu caracter organizatoric, dar şi cu caracter economico-financiar, în contextul arãtat, ar fi condus nu doar la afectarea imediatã a dreptului fundamental al cetãţenilor la ocrotirea sãnãtãţii, dar şi la perpetuarea unor dezechilibre economice pe termen lung, greu reversibile.
Prin urmare, Curtea apreciazã cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 nu sunt contrare prevederilor constituţionale privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţã.
Cât priveşte criticile aduse dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 în raport cu principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine cã acest principiu nu interzice executivului sã reglementeze norme de aplicare a legilor, cu atât mai mult cu cât o astfel de atribuţie este prevãzutã prin chiar legea adoptatã de Parlament. Din contrã, executivul este chemat ca, prin autoritãţile administrative, sã realizeze punerea în aplicare a legilor, activitate ce implicã, între altele, emiterea de acte administrative cu caracter normativ ori individual.
În continuare, analizând critica de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Curtea constatã cã prevederile art. 3 alin. (3) din Constituţie stabilesc într-adevãr organizarea administrativ-teritorialã a României, fãrã ca aceasta sã împiedice legiuitorul de a prevedea existenţa unor instituţii, care nu reprezintã autoritãţi administrative publice, organizate şi dupã alte criterii.
Totodatã, Curtea observã cã argumentele invocate de autorul excepţiei pentru argumentarea neconformitãţii art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt neclare, nereieşind în mod evident între ce categorii de persoane se creeazã discriminãri şi nici care sunt criteriile de diferenţiere avute în vedere.
Cât priveşte critica art. 174 din Legea nr. 95/2006 în raport cu acelaşi text din Constituţie, Curtea reţine cã art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã are în vedere garantarea unui tratament egal între cetãţeni aflaţi în situaţii egale. Or, autorul excepţiei pune în discuţie existenţa unor discriminãri între diverse unitãţi medicale, fãrã afectarea în mod secundar a unor drepturi fundamentale ale cetãţenilor. Aşa fiind, Curtea apreciazã cã, din perspectiva acestei critici, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sãnãtãţii în vederea descentralizãrii şi ale art. 171 alin. (1) şi (3) şi art. 174 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Spitalul de Obstetricã-Ginecologie din Botoşani în Dosarul nr. 818/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia a II-a civilã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
