Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 557 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 9 noiembrie 2016
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, în Dosarul nr. 874/1.285/2014/a1* al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.760D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care este pronunţată prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 874/1.285/2014/a1*, Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât, obligând instanţa de fond să pronunţe o soluţie ce nu este conformă convingerilor sale şi legii aplicabile în materie, încalcă dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie. O instanţă de control judiciar nu poate impune niciodată soluţia pe care trebuie să o dea instanţa de fond. Or, din dispozitivul Deciziei instanţei de control judiciar nr. 933 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, rezultă că sentinţa instanţei de fond a fost anulată, în sensul admiterii cererii formulate de către creditorii apelanţi, dosarul fiind trimis judecătorului-sindic "în vederea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei". Opinia instanţei de fond este aceea că în condiţiile în care instanţa de control judiciar a considerat că procedura trebuie deschisă, aceasta trebuia să şi dispună expres în acest sens. Analizând fondul cererii şi apreciind-o ca fiind întemeiată, instanţa de control judiciar este îndrituită, legal, să ia toate măsurile şi să facă toate operaţiunile pe care şi judecătorul fondului (judecător-sindic) le poate realiza. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, obligatorii pentru instanţa de fond, conform prevederilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se referă la acele chestiuni subsidiare, incidentale, adiacente etc., care nu rezolvă însuşi fondul litigiului; dacă fondul litigiului a fost soluţionat de către instanţa de control judiciar, ea dezlegându-l în mod clar şi fără ca prima instanţă să mai poată interveni în acest sens, decizia pronunţată trebuie să conţină şi soluţia dată asupra chestiunii deduse judecăţii.
5. În concluzie, arată că art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 este neconstituţional, putând fi eliminat din lege, iar instanţa de control judiciar va trebui să procedeze şi în acest caz la fel cum procedează în orice altă cauză civilă, fără a fi necesară vreo reglementare expresă în acest sens. De altfel, aşa cum era Legea insolvenţei înainte de modificarea şi completarea adusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, soluţia legislativă cuprinsă la art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 nici nu a existat.
6. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că norma legală contestată se înscrie în rândul regulilor specifice, derogatorii de la dreptul comun, a căror reglementare a fost necesară pentru configurarea mecanismului propriu de derulare a acestei proceduri speciale, colective, care, urmărind acoperirea datoriilor debitorului insolvent faţă de creditorii săi, se desfăşoară într-o succesiune de acte şi operaţiuni strict determinate de lege şi a căror finalitate este prestabilită, iar posibilitatea legiuitorului de a consacra norme derogatorii de la normele dreptului comun, dat fiind caracterul specific al procedurii insolvenţei, a fost deja consacrată de Curtea Constituţională într-o jurisprudenţă constantă. De asemenea, menţionează că prevederile legale contestate nu impietează asupra exercitării actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă, ci sunt menite să asigure integrarea fazei distincte de declanşare a procedurii, în situaţia particulară a admiterii apelului împotriva hotărârii judecătorului-sindic de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, în cadrul procedural specific Legii nr. 85/2006. În acest context, făcând trimitere la prevederi legale din cuprinsul Legii nr. 85/2006, arată că una dintre raţiunile pentru care legiuitorul a statuat cu privire la faptul că atribuţia pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare în faliment atât în procedura generală, cât şi prin procedura simplificată, aparţine numai judecătorului-sindic a fost aceea cu privire la setul de măsuri pe care trebuie să le dispună concomitent cu deschiderea procedurii. În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011, iar orientarea stabilită pe cale jurisprudenţială prin această decizie se regăseşte atât în dispoziţiile Legii nr. 85/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cât şi în dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând apelul, va anula hotărârea şi va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei".
11. Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia "(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, astfel cum a reţinut în jurisprudenţa sa constantă în materia insolvenţei, specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 294 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 10 iulie 2014). Astfel, dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, criticate în prezenta cauză, fac parte din cap. II - "Participanţii la procedura insolvenţei", secţiunea 1 - "Instanţele judecătoreşti" şi prevăd că, atunci când curtea de apel este învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi admite apelul, aceasta va anula hotărârea şi va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
14. Evaluând dinamica legislativă a procedurii insolvenţei, Curtea observă că art. 8 din Legea nr. 85/2006 a fost, în integralitate, modificat prin art. 59, punctul 2 din titlul IV - "Modificarea şi completarea unor legi speciale" din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.
15. Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 [art. 11 reglementează principalele atribuţii ale judecătorului-sindic], iar hotărârile Curţii de apel sunt definitive. Apelul este judecat de complete specializate, de urgenţă. Citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În vederea soluţionării apelului, se trimit la curtea de apel, în copie certificată, de grefierul-şef al tribunalului, numai actele care interesează soluţionarea căii de atac, selectate de judecătorul-sindic. În cazul în care instanţa de apel consideră necesare şi alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere părţilor interesate să le depună în copie certificată.
16. De asemenea, art. 8 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006 statuează că, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de apel, cu excepţia cazului judecării apelului împotriva următoarelor hotărâri ale judecătorului-sindic: a) sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului, introdusă în temeiul art. 33 alin. (4) [potrivit art. 33 alin. (4): "dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2)"]; b) sentinţa prin care se decide intrarea în procedura simplificată; c) sentinţa prin care se decide intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile art. 107 [cu privire la situaţiile/cazurile în care judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment]; d) sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, introdusă în temeiul art. 122 alin. (3).
17. Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluţiona toate apelurile următoare privind aceeaşi procedură, exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunţate de judecătorul-sindic în acelaşi dosar de insolvenţă [art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006].
18. De asemenea, Curtea observă că, în materia insolvenţei ce face obiectul cauzei de faţă, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în virtutea prerogativelor sale constituţionale prevăzute la art. 126 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011 referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind efectele admiterii recursului împotriva hotărârii prin care judecătorul-sindic respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, raportat la caracterul special al acestei proceduri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011. Aşadar, chiar înainte de introducerea în Legea nr. 85/2006 a prevederilor legale criticate prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, au fost analizate limitele rejudecării cauzei de către curtea de apel, în cazul modificării în totalitate a hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, divergenţa de jurisprudenţă fiind determinată de aprecierile diferite asupra aplicării dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispoziţiile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă din 1865, curtea de apel, învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând recursul, va casa hotărârea şi va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
19. În acest context, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, criticate în mod punctual în prezenta cauză, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, admiţând apelul, va anula hotărârea şi va trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenţei, dispoziţii care, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, "obligă instanţa de fond să pronunţe o soluţie ce nu este conformă convingerilor sale şi legii aplicabile în materie", fiind astfel contrare art. 124 alin. (3) din Constituţie, deoarece "o instanţă de control judiciar nu poate impune niciodată soluţia pe care trebuie să o dea instanţa de fond".
20. Faţă de aceste prevederi legale şi susţineri ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea nu poate reţine pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 cu dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia "(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prevederile criticate sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituţionale care sunt transpuse la nivel infraconstituţional, având în vedere specificul procedurii insolvenţei, care este o procedură specială, şi în consecinţă s-a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă (a se vedea Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu şi dispoziţiile criticate în prezenta cauză.
21. Din economia prevederilor Legii nr. 85/2006, în ansamblu, Curtea observă că judecătorul-sindic este cel care are exclusivitatea deschiderii procedurii insolvenţei, astfel cum reiese din atribuţiile acestuia prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: a) pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii şi, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât şi prin procedura simplificată", context în care judecătorul-sindic, în virtutea atribuţiilor date de legiuitor, în acelaşi timp cu deschiderea procedurii insolvenţei dispune şi instituie şi alte măsuri aferente procedurii. Dacă s-ar admite că instanţa de control judiciar trebuie obligată, prin lege, într-o asemenea ipoteză, să declare deschisă procedura, pe de o parte, ar echivala, cu încălcarea normelor de competenţă materială, pe de altă parte, cu lipsirea participanţilor la procedură de o cale de atac, curtea de apel fiind singura instanţă de recurs/apel în materie.
22. Curtea reţine că independenţa judecătorului nu înseamnă că acesta nu trebuie să se supună instanţei de control judiciar, autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei de control judiciar neputând fi pusă la îndoială de instanţa controlată, deoarece de esenţa controlului judiciar este verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate. Ca atare, respectarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa de control judiciar nu conduce la încălcarea independenţei judecătorului.
23. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Specializat Cluj, din oficiu, în Dosarul nr. 874/1285/2014/a1* al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Specializat Cluj şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.
PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
