Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 556 din 15 octombrie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 556 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 903 din 12 decembrie 2014


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Aurelia Grama în Dosarul nr. 897/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 751D/2014.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2014.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 28 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 897/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
    4. Excepţia a fost ridicată de Aurelia Grama cu prilejul soluţionării unei acţiuni în care a solicitat obligarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi la calcularea punctajului de pensie prin aplicarea indicelui de corecţie calculat în conformitate cu prevederile art. 170 din Legea nr. 263/2010, în baza câştigului salarial mediu realizat în anul 2010, anul anterior celui în care reclamanta s-a înscris la pensie.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 sunt retroactive şi încalcă dreptul de acces al cetăţenilor la justiţie. Astfel, consideră că, asemănător dispoziţiilor de lege declarate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 437 din 29 octombrie 2013, textele de lege criticate în prezenta cauză tind să modifice cu efecte retroactive conţinutul art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, înlocuind formula de calcul al indicelui prevăzută în acest din urmă articol de lege cu o cifră fixă. În acest fel, aceste cifre nu vor mai putea fi cenzurate de instanţele de judecată, întrucât sunt "legalizate".
    6. De asemenea, consideră că schimbarea datei de intrare în vigoare a art. 170 din Legea nr. 263/2010 de la 1 ianuarie 2013, aşa cum era prevăzut în pct. 2 din Legea nr. 283/2011, la 7 noiembrie 2013 - care reprezintă data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 437 din 29 octombrie 2013 - reprezintă o modificare retroactivă a dispoziţiilor amintite ale Legii nr. 283/2011.
    7. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, având un caracter retroactiv. Astfel, arată că pentru persoanele înscrise la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, indicele de corecţie aplicat pensiilor trebuie calculat în raport cu dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 263/2010, urmând ca dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 să fie aplicate exclusiv pensiilor deschise ulterior intrării în vigoare a actului normativ în discuţie.
    8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 decembrie 2013. Din examinarea motivelor de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, critica priveşte dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, şi aprobată prin Legea nr. 3/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 14 februarie 2013. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 prin art. IV pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 şi au următoarea redactare: "(1) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este:
    a) 1,12 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv;
    b) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv;
    c) 1,17 în situaţia persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.
    (2) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie.
    (3) Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013".
    12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi încălcarea accesului liber la justiţie, drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse analizei sale în raport cu argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, Curtea a constatat că dispoziţiile art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 147 din Constituţie, "întrucât indicii de corecţie rezultaţi din formula de calcul prevăzută de art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013, trebuie să se cuvină începând cu 1 ianuarie 2013, aşa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, iar nu cu data de 7 noiembrie 2013."
    14. Având în vedere soluţia şi data pronunţării Deciziei nr. 463 din 17 septembrie 2014, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 a devenit inadmisibilă. În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii anterior menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie.
    15. Cât priveşte dispoziţiile art. IV alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, Curtea, prin Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, a arătat că acestea nu contravin prevederilor constituţionale, întrucât "indicii de corecţie prevăzuţi la art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 reprezintă rezultatul aplicării formulei de calcul prevăzute de art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu luarea în calcul a câştigului salarial mediu brut realizat, specific fiecărui an avut în vedere: 2011, 2012 şi 2013." Prin urmare, Curtea a reţinut că "dispoziţiile art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, nu reprezintă o modificare retroactivă a art. 170 din Legea nr. 263/2010, [...] ci rezultatul aplicării formulei de calcul prevăzute de textul din Legea nr. 263/2010, pentru ipoteza persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013 inclusiv, cu luarea în calcul, în mod corespunzător, a câştigului salarial mediu brut realizat în anul precedent celui în care s-a deschis dreptul la pensie."
    16. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 nu îngrădeşte accesul liber la justiţie.
    17. În plus faţă de cele reţinute prin decizia amintită, Curtea precizează că suma reprezentând câştigul salarial mediu brut - determinantă pentru calculul indicelui de corecţie - nu se stabileşte în funcţie de veniturile realizate de fiecare asigurat în parte în anul anterior deschiderii dreptului la pensie, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate în cauză, ci reprezintă o sumă fixă, calculată în fiecare an la nivel naţional şi care este aprobată prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, această valoare nu este susceptibilă de a fi supusă cenzurii instanţei de judecată, aşa cum în mod eronat consideră autorul excepţiei.
    18. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, precum şi cele mai sus arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. IV alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 sunt constituţionale.

    19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Aurelia Grama în Dosarul nr. 897/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurelia Grama în Dosarul nr. 897/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. IV alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2014.


              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                       AUGUSTIN ZEGREAN

                      Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea
                             ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016