Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 554 din 16 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 361 alin. 2 si ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 12 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dumitru Dulãmescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulatã. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciindu-se cã aceleaşi considerente care fundamenteazã aceastã jurisprudenţã sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.059/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dumitru Dulãmescu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate încalcã dreptul la apãrare şi restrâng dreptul pãrţii interesate de a folosi calea de atac a recursului împotriva hotãrârii judecãtoreşti, restrângere care "nu poate fi justificatã prin invocarea vreunuia din temeiurile prevãzute în art. 49 din Constituţia României [...]" (devenit art. 53). În fapt, autorul excepţiei a atacat cu recurs încheierea prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a dispus disjungerea cauzei faţã de inculpatul Sorin Shmuel Beraru, iar în cadrul recursului formulat a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, texte din a cãror interpretare rezultã cã încheierea prin care instanţa dispune disjungerea cauzei poate fi atacatã numai o datã cu fondul.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã "posibilitatea atacãrii cu recurs a încheierii prin care se dispune disjungerea cauzei [...] este îndreptãţitã în mãsura în care recurentul dovedeşte prejudicierea sa prin aceastã mãsurã", aceastã cale de atac fiind necesarã, pe de o parte, pentru a da posibilitatea recurentului "de a face dovezile necesare" înainte de soluţionarea fondului cauzei, iar pe de altã parte, pentru evitarea unor situaţii care pot întârzia mai mult soluţionarea cauzei, atunci când disjungerea a fost dispusã cu încãlcarea dispoziţiilor legale sau este netemeinicã. Se conchide în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este "admisibilã."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã nu poate fi primitã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 23 alin. (11) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie, respectiv în raport de prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "posibilitatea de a ataca pe calea apelului încheierile date în primã instanţã numai o datã cu fondul nu constituie un obstacol pentru inculpat de a-şi angaja apãrãtor sau de a beneficia, în condiţiile legii, de un apãrãtor numit din oficiu". În opinia Guvernului, "reglementarea actualã din Codul de procedurã penalã [...] nu lipseşte partea interesatã de dreptul de a ataca încheierile pronunţate de instanţe în cauzele penale, iar faptul cã exerciţiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintã un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei cãi de atac pentru orice încheiere pronunţatã în instanţã pe parcursul soluţionãrii cauzei".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, criticate de autorul excepţiei, se apreciazã cã acestea nu sunt de naturã a încãlca normele constituţionale privind libertatea individualã, dreptul la apãrare şi folosirea cãilor de atac. În acest sens se aratã cã "prin posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, prin care se soluţioneazã fondul cauzei, este asiguratã libertatea individualã şi dreptul la apãrare".
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât "dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu contravin nici unui text din Constituţie".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 361 alin. 2: "Încheierile date în primã instanţã pot fi atacate cu apel numai o datã cu fondul.";
- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o datã cu sentinţa sau decizia recuratã, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11) din Constituţia revizuitã şi republicatã, cu renumerotarea textelor], ale art. 24 alin. (1), ale art. 49 (devenit art. 53), precum şi ale art. 128 (devenit art. 129), având urmãtorul conţinut:
- Art. 23 alin. (11): "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţeneşti; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
De asemenea, aceleaşi dispoziţii legale sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate.
Curtea reţine cã, faţã de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", legiuitorului îi revine obligaţia constituţionalã de a reglementa procedura de judecatã şi, în acest cadru, exercitarea cãilor de atac, în limitele prevãzute de Legea fundamentalã şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului. Stabilind, prin dispoziţiile art. 361 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cã încheierile date în primã instanţã pot fi atacate cu apel numai o datã cu fondul, iar prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cã încheierile pot fi atacate cu recurs, de regulã, numai o datã cu sentinţa sau decizia recuratã, legiuitorul a acţionat potrivit competenţei sale, stabilitã de prevederile constituţionale mai sus menţionate.
Acest mod de reglementare a exercitãrii cãilor de atac împotriva încheierilor de şedinţã este justificat de necesitatea de a asigura celeritatea procesului penal, exigenţã recunoscutã cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei, prevederile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţie, dând expresie cerinţei de soluţionare a cauzei "într-un termen rezonabil", reglementatã de acestea.
Nu poate fi primitã nici susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele criticate încalcã dreptul la apãrare, consacrat de art. 24 din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã nu înlãturã în nici un mod posibilitatea pãrţilor de a-şi angaja apãrãtor, de a fi asistate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege.
Este neîntemeiatã şi critica aceloraşi texte de lege în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 129 din Legea fundamentalã, câtã vreme dispoziţiile art. 361 alin. 2 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã stabilesc chiar regulile de folosire a cãilor de atac împotriva încheierilor de şedinţã, în concordanţã cu textul constituţional arãtat, potrivit cãruia împotriva hotãrârilor judecãtoreşti se pot exercita cãile de atac "în condiţiile legii".
În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie, respectiv cele ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, acestea nu sunt incidente în cauzã. Astfel, invocarea ca temei al criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (11) nu este însoţitã de nici un argument în susţinerea criticii formulate, dispoziţiile constituţionale ce consacrã prezumţia de nevinovãţie neavând de altfel nici o legãturã cu reglementarea cãilor de atac împotriva încheierilor de şedinţã. De asemenea, textele criticate nu reglementeazã nici o restrângere a vreunui drept ori a vreunei libertãţi pentru a se aprecia dacã eventuala restrângere respectã garanţiile impuse de prevederile constituţionale ale art. 53.
De altfel, dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţionalã statuând, prin <>Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, prin <>Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002, şi prin <>Decizia nr. 65 din 13 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, cã aceste prevederi legale sunt constituţionale. Cele statuate prin deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 2 şi art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Dumitru Dulãmescu în Dosarul nr. 2.059/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
