Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 550 din 24 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Gheorghe Sava în Dosarul nr. 623/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 977D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Sentinţa civilã nr. 6.312 din 15 iunie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 623/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Gheorghe Sava într-o cauzã având ca obiect obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti la restituirea sumelor de bani plãtite din cuantumul pensiei cu titlu de impozit şi contribuţii de asigurãri de sãnãtate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele legale criticate reglementeazã o diminuare a cuantumului pensiei, ceea ce reprezintã o expropriere a cãrei utilitate publicã nu este justificatã de legiuitor. Totodatã, având în vedere cele arãtate, se mai considerã cã statul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura cetãţenilor sãi condiţiile necesare pentru un nivel de trai decent şi pentru creşterea calitãţii vieţii. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se considerã cã art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu poate fi interpretat în sensul cã interzice instituirea de impozite şi taxe din moment ce alineatul ultim al acestui text permite acest lucru în mod expres. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea observã cã prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, au fost abrogate dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, însã soluţia legislativã de principiu a fost preluatã în art. 257 alin. (2^2) din aceeaşi lege. Totodatã, Curtea reţine cã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor mãsuri financiare în domeniul asigurãrilor sociale de sãnãtate şi al finanţelor publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, dispoziţiile art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate, în sensul cã trimiterea la art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 a fost înlocuitã cu trimiterea la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fãrã ca astfel sã fi fost modificatã în mod esenţial soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei, din moment ce acesta contestã constituţionalitatea însãşi a contribuţiei de 5,5% la Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. În consecinţã, în acest caz, sunt aplicabile considerentele de principiu ale Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate care vizeazã dispoziţiile art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 urmeazã a fi analizatã având în vedere modificãrile aduse acestui text prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 15/2012. În aceste condiţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006, texte asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie şi care au urmãtorul cuprins: - Art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003: "Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt urmãtoarele: (...) e) venituri din pensii, definite conform art. 68;"; - Art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006: "(2^2) Pensionarii ale cãror venituri din pensii depãşesc 740 lei datoreazã contribuţia lunarã pentru asigurãrile sociale de sãnãtate calculatã potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare." Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi ale art. 47 privind dreptul la pensie. Totodatã, se considerã a fi încãlcate dispoziţiile art. 1 privind protecţia proprietãţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, sau prin Decizia nr. 89 din 7 februarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 6 aprilie 2012, a stabilit cã actul de sesizare a acesteia trebuie sã fie încheierea întocmitã de instanţa judecãtoreascã sau de arbitraj comercial în faţa cãreia a fost ridicatã o excepţie privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Sesizarea Curţii este subsecventã efectuãrii controlului privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei realizat de cãtre instanţa judecãtoreascã sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecãtoreşti a procedurii soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în termen de 3 zile". În ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare a instanţei constituţionale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 261 din Codul de procedurã civilã, norme imperative care stabilesc cuprinsul încheierii pronunţate de instanţã, lipsa unor menţiuni putând atrage nulitatea acesteia, în condiţiile art. 105 alin. 2 teza întâi din acelaşi cod. Astfel, încheierea, ca hotãrâre datã de instanţã în cursul judecãţii, are 3 pãrţi: practicaua, considerente şi dispozitiv. Practicaua cuprinde menţiunile prevãzute la art. 261 alin. 1 pct. 1-4; considerentele sau motivarea sunt prevãzute la pct. 5, iar dispozitivul, consacrat de pct. 6, constã în reproducerea în cea de-a treia parte a încheierii, a minutei. Dispozitivul este considerat partea cea mai importantã, esenţialã, a unei hotãrâri judecãtoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercitã cãile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile pãrţilor, indiferent dacã sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Raportând aceste considerente la cauza de faţã, Curtea constatã cã actul de sesizare nu respectã dispoziţiile art. 261 din Codul de procedurã civilã. Astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintã un incident procedural, prin intermediul cãruia autorul a solicitat instanţei judecãtoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuãrii controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevãzutã de lege, ar fi trebuit sã constate admisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor hotãrârii, şi sã dispunã sesizarea Curţii prin dispozitivul aceleiaşi hotãrâri. Or, în cauza de faţã, procedând la "sesizarea Curţii Constituţionale" prin practicaua Sentinţei din data de 15 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, ale art. 261 din Codul de procedurã civilã şi nici Hotãrârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 decembrie 2010 privind actele de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, prin care s-a statuat expres cã "Dosarele Curţii Constituţionale având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu privire la care Curtea este sesizatã în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, se vor constitui numai în baza actului de sesizare constând într-o încheiere distinctã, care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor. Dispozitivul încheierii se va referi la soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale". Aşa fiind, Curtea constatã cã nu a fost sesizatã în mod legal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Gheorghe Sava în Dosarul nr. 623/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 mai 2012.
