Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 55 din 22 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 7 august 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, excepţie ridicatã de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în incheirea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 martie 2000 şi apoi la 21 martie 2000 şi la 22 martie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Încheierea din 23 noiembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 4.194/1999, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, modificat şi completat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 55/1998 . Excepţia a fost ridicatã de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 cu ocazia judecãrii acţiunii formulate impotriva Direcţiei generale de munca şi protecţie socialã, potrivit <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , pentru anularea deciziilor de revizuire a drepturilor acordate în baza dispoziţiilor <>Decretului-lege nr. 118/1990 .
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate au caracter retroactiv, infrangand astfel principiul neretroactivitatii legii, consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Potrivit <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, direcţiile generale de munca şi protecţie socialã pot revizui, la sesizare sau din proprie initiativa, drepturile stabilite prin hotãrâri definitive ale comisiilor pentru aplicarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 , emise anterior datei de 14 iulie 1997.
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate "incalca principiul neretroactivitatii legii civile, asa cum acesta este definit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul ca «da dreptul sa se revinã asupra unor situaţii sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii în vigoare, la data emiterii deciziilor de cãtre comisie.»"
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, sustinand ca, deşi în textul de lege criticat se foloseşte termenul "revizuire", în realitate legiuitorul a avut în vedere termenul "revocare". "Astfel, se da posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte, emise însã cu nerespectarea prevederilor legale, în concordanta cu principiul revocabilitatii actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect firesc al trasaturilor administraţiei publice care trebuie sa dea dovada de elasticitate şi nu de birocratizare în activitatea pe care o desfãşoarã." De asemenea, se arata ca, deoarece nu se poate "invoca principiul neretroactivitatii legii pentru pãstrarea unor drepturi dobândite cu încãlcarea dispoziţiilor legale, în sistemul romanesc actual, s-a admis în mod constant, principiul revocabilitatii actelor administrative, sub condiţia existenţei posibilitatii acţiunii în contencios administrativ, condiţie realizatã prin alin. (3) al <>art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990 ".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, decret-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, în temeiul <>art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 55/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998, dându-se textelor o noua numerotare.
Dispoziţiile legale criticate au în prezent urmãtoarea redactare: "(1) Direcţiile generale de munca şi protecţie socialã, atunci când sunt sesizate sau din proprie initiativa, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege pana la data publicãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României.
(2) În cazul în care se constata încãlcãri ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire."
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Impotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesatã poate introduce contestaţie, în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 ".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca aceste texte de lege au rezultat în urma modificãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 prin <>Legea nr. 55/1998 .
Textul <>art. 14^1 , introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , devenit dupã renumerotare art. 13, avea urmãtoarea formulare: "Direcţiile de munca şi protecţie socialã, prin oficiile juridice proprii, sunt obligate ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie initiativa, sa verifice drepturile acordate, pana la data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , beneficiarilor <>Decretului-lege nr. 118/1990 ."
Iniţial <>Decretul-lege nr. 118/1990 a prevãzut constituirea unor comisii speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Aceasta reglementare a fost menţinutã şi dupã modificãrile ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996, prevedea la art. 8 alin. (1) şi (2) şi la art. 9 alin. (3) şi (4):
- Art. 8: "(1) Pentru stabilirea situaţiilor prevãzute la art. 1 se înfiinţeazã în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti câte o comisie alcãtuitã din preşedinte şi cel mult 6 membri.
(2) Preşedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de munca şi protecţie socialã şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.";
- Art. 9: "(3) Impotriva hotãrârii (comisiei) persoana interesatã sau direcţiile de munca şi protecţie socialã pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotãrârii cãtre aceştia.
(4) Hotãrârea tribunalului este definitiva."
Activitatea comisiilor special constituite a încetat însã dupã modificarea şi completarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 55/1998 . Astfel, decretul-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998 dispune la art. 8 alin. (2) şi (3): "(2) Prevederile art. 1-7 se aplica, dupã caz, de cãtre conducerile unitãţilor la care sunt încadraţi cei în cauza, de cãtre direcţiile generale de munca şi protecţie socialã sau de cãtre consiliile locale, pe baza hotãrârilor comisiilor pentru aplicarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 , emise pana la data de 31 iulie 1997.
(3) Dupã data prevãzutã la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevãzute de prezentul decret-lege se depun la direcţiile generale de munca şi protecţie socialã."
Rezulta din aceste texte de lege ca verificarea şi revizuirea prevãzute în <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, privesc exclusiv drepturi stabilite prin hotãrâri ale comisiilor pentru aplicarea acestui decret-lege. Aceste hotãrâri sunt acte administrative, însã au caracter jurisdicţional, datorat îndeosebi faptului ca soluţiile sunt adoptate în cadrul unei activitãţi jurisdicţionale speciale.
De altfel, avându-se în vedere modul de constituire şi componenta comisiilor pentru aplicarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 , rezulta ca acestea nu erau organe ale administraţiei publice. Direcţiile generale de munca şi protecţie socialã, ca organe ale administraţiei publice, aveau, pana la data de 14 iulie 1997, dreptul de a contesta la tribunale hotãrârile pronunţate de comisii, în termen de 15 zile de la comunicare, precum şi obligaţia de a aplica hotãrârile respective, dacã au devenit definitive. Aceste organe ale administraţiei publice au dobândit doar dupã data de 31 iulie 1997 însãrcinarea de a primi şi de a soluţiona în prima instanta cererile pentru acordarea drepturilor prevãzute de <>Decretul-lege nr. 118/1990 .
Asadar, hotãrârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate. De aceea, dispoziţiile legale criticate, dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrãrii în vigoare a acestor dispoziţii, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut, şi incalca astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".
Deoarece verificarea legalitãţii drepturilor acordate şi revizuirea acestora înseamnã, practic, revizuirea unor hotãrâri judecãtoreşti, se incalca, pe de o parte, principiul separaţiei puterilor în stat, iar pe de alta parte, sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 125 privind înfãptuirea justiţiei, precum şi ale art. 128 referitoare la exercitarea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti.
Este adevãrat ca spiritul de justiţie nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obţinute prin încãlcarea dispoziţiilor legale, dar declararea nulitãţii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de cãtre autoritatea competenta sa stabileascã, de asemenea, responsabilitãţile pentru încãlcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecãtoreascã. Altfel, s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial şi constata ca dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt neconstituţionale.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 22 martie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
OPINIE SEPARATĂ
Soluţia de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze este corecta, întrucât dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, sunt neconstituţionale.
Spre deosebire însã de opinia majoritãţii Curţii Constituţionale, consideram ca temeiul admiterii exceptiei de neconstituţionalitate nu rezida în încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind înfãptuirea justiţiei sau ale art. 128, privind folosirea cãilor de atac, dupã cum nici principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat nu a fost încãlcat. Argumentarea acestei poziţii este cuprinsã în considerentele de sub pct. I de mai jos.
Dupã pãrerea noastrã, în lumina dispoziţiilor art. 11 [conform cãrora "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."] şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie (conform cãrora "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."), prevederile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii interpretate în concordanta cu preambulul acestei convenţii. Argumentarea acestei opinii este cuprinsã în considerentele de sub pct. II de mai jos.
I. Prevederile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, reglementeazã dreptul direcţiilor generale pentru munca şi protecţie socialã ca - atunci când sunt sesizate sau din oficiu - sa procedeze la "revizuirea" hotãrârilor emise de comisiile speciale înfiinţate prin prevederile art. 8 din acest act normativ, în redactarea pe care aceste prevederi au avut-o anterior modificãrii <>Decretului-lege nr. 118/1990 prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997), astfel cum aceasta ordonanta de urgenta a fost aprobatã prin <>Legea nr. 55/1998 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998). Prin aceste din urma acte normative activitatea comisiilor speciale a încetat, iar atribuţiile lor au fost preluate de alte organisme (în principal, de direcţiile generale de munca şi protecţie socialã).
Hotãrârile emise de comisiile speciale erau supuse controlului judecãtoresc în condiţiile <>art. 9 alin. (3) şi (4) din Decretul-lege nr. 118/1990 , text care, în redactarea existenta la 3 septembrie 1996, când acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209, avea urmãtorul conţinut: "Impotriva hotãrârii [comisiei speciale] persoana interesatã sau direcţiile de munca şi protecţie socialã pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotãrârii cãtre aceştia.
Hotãrârea tribunalului este definitiva." Rezulta asadar ca procedura reglementatã pentru recunoaşterea drepturilor beneficiarilor prevãzuţi de <>Decretul-lege nr. 118/1990 includea şi posibilitatea parcurgerii unei etape judecãtoreşti.
Dupã modificãrile dispuse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , astfel cum a fost aprobatã prin <>Legea nr. 55/1998 , procedura de recunoaştere a drepturilor beneficiarilor şi-a pãstrat aceasta caracteristica, deşi activitatea comisiilor speciale a fost înlocuitã cu cea a direcţiilor generale de munca şi protecţie socialã.
De aceea se poate considera ca nu exista deosebiri de esenta între procedura existenta anterior <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , astfel cum aceasta a fost aprobatã prin <>Legea nr. 55/1998 , şi procedura introdusã prin aceste noi acte normative.
Mai mult decât atât, procedura de "revizuire" instituitã prin dispoziţiile <>art. 13 din Decretului-lege nr. 118/1990 , republicat, include - şi ea - posibilitatea parcurgerii unei etape judecãtoreşti, fiindca, pentru ipoteza când direcţia generalã de munca şi protecţie socialã emite o decizie de revizuire a unei hotãrâri emise de fostele comisii speciale, alin. (3) al art. 13 prevede: "Impotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesatã poate introduce contestaţie, în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 ."
Din cele de mai sus rezulta urmãtoarele patru consecinţe, sub aspectul temeiurilor de neconstituţionalitate reţinute prin considerentele deciziei la care se referã prezenta opinie separatã:
a) Astfel, din cele de mai sus rezulta ca prin dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, nu este infrant principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, fiindca atunci când, prin ipoteza, "revizuirea" ar avea ca obiect drepturi recunoscute de fostele comisii speciale şi confirmate prin hotãrâre a tribunalului, cel mai adesea aceasta "revizuire" nu se produce prin decizia emisã de direcţia generalã de munca şi protecţie socialã, ci prin pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti potrivit <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Aceasta consecinta rãmâne, desigur, valabilã şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanta de judecata competenta.
b) În al doilea rând, mai rezulta ca dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, nu infrang nici prevederile art. 125 din Constituţie, referitoare la înfãptuirea justiţiei numai prin instanţele judecãtoreşti, fiindca alin. (3) al art. 13 deschide accesul liber în justiţie, astfel încât soluţia definitiva nu va fi pronunţatã de puterea executivã, ci de cãtre o instanta judecãtoreascã. Consecinta enuntata rãmâne, de asemenea, valabilã şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanta de judecata competenta.
c) Tot astfel mai rezulta ca dispoziţiile legale menţionate nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale ale art. 128 ("Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."), întrucât procedura de "revizuire" a carei constitutionalitate face obiectul controlului acestei Curţi permite, "în condiţiile legii", exercitarea caii de atac a contestaţiei (prevãzute de <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 ) impotriva hotãrârii fostei comisii speciale sau, dupã caz, impotriva hotãrârii tribunalului de respingere a contestaţiei la hotãrârea fostei comisii speciale; în plus, hotãrârea prin care instanta judecãtoreascã se pronunţa asupra acestei contestaţii este supusã, ea însãşi, cãilor legale de atac.
d) În sfârşit, rezulta ca dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, nu au caracter retroactiv - interzis prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie -, deoarece legiuitorul (în limitele puterilor ce îi sunt conferite prin prevederile constituţionale ale art. 128, referitoare la folosirea cãilor de atac) a instituit posibilitatea "revizuirii" hotãrârilor emise anterior adoptãrii <>Legii nr. 55/1998 (prin care a fost aprobatã şi modificatã <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 ). O asemenea "revizuire" are ca obiect, prin natura lucrurilor, raporturi juridice "soluţionate" prin acte jurisdicţionale anterioare, ceea ce însã nu constituie retroactivitate a normelor juridice care instituie aceasta cale de atac. În realitate, aceste norme juridice dispun "numai pentru viitor" - astfel cum statueazã art. 15 alin. (2) din Constituţie -, întrucât simpla existenta a reglementãrii unei asemenea cai de atac a "revizuirii" nu desfiinţeazã, de plano, valabilitatea procedurilor desfãşurate conform reglementãrilor anterioare şi, deci, nu se dispune pentru trecut.
II. Astfel cum am subliniat în preambulul acestei opinii separate, consideram totuşi ca prevederile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, sunt neconstituţionale, întrucât, în lumina dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. [....]".
În aplicarea acestor dispoziţii Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin hotãrârea pronunţatã în cazul "Brumarescu contra României", 1999, a statuat: "61. Dreptul la un proces echitabil în fata unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunta preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care susţine, între altele, ca soluţia definitiva a oricãrui litigiu nu trebuie repusã în cauza.
62. În speta, Curtea observa ca în perioada în care au avut loc evenimentele procurorul general al României care nu era parte la procedura - dispunea, în virtutea art. 330 din Codul de procedura civilã, de autoritatea de a ataca o hotãrâre definitiva printr-un recurs în anulare. Curtea observa ca, în exerciţiul autoritãţii sale, procurorului general nu i se impunea nici un termen, astfel ca hotãrârile puteau fi repuse în cauza la nesfarsit.
Curtea subliniaza ca, admiţând recursul în anulare introdus în virtutea autoritãţii mai sus menţionate, Curtea Suprema de Justiţie a înlãturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curţii Supreme de Justiţie, la o hotãrâre judecãtoreascã "irevocabilã", dobândind deci autoritatea lucrului judecat şi fiind, în plus, executatã.
Aplicând în acest mod dispoziţiile art. 330 mai sus citat, Curtea Suprema de Justiţie a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice. În speta, şi în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din convenţie a fost ignorat.
A existat deci o încãlcare a articolului mai sus menţionat."
În opinia noastrã, aceste considerente ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin aplicabile şi în privinta prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretullege nr. 118/1990, republicat. Într-adevãr, şi în ipoteza reglementatã prin aceste prevederi legale exista un act jurisdicţional care a recunoscut definitiv şi irevocabil anumite drepturi în folosul unor beneficiari prevãzuţi de lege. Principiul securitãţii raporturilor juridice pune la adapost aceşti beneficiari de posibilitatea inlaturarii efectelor actelor jurisdicţionale anterior pronunţate. Cu toate acestea, prevederile <>art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 permit ca, fãrã nici o limitare în timp, aceste efecte sa poatã fi inlaturate prin intermediul unei cai speciale de atac, intitulata "revizuire", ceea ce contravine principiului securitãţii raporturilor juridice şi, deci, conceptului de "proces echitabil" impus de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei.
Simpla instituire a unei cai speciale de atac, având ca obiect o hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã, nu este, prin sine însãşi, neconstitutionala; dar absenta unui termen limita, având o durata rezonabila, termen înãuntrul cãruia sa poatã fi exercitatã calea specialã de atac, face ca aceasta procedura jurisdicţionalã sa nu mai corespundã exigenţelor principiului securitãţii raporturilor juridice, ca element component al "procesului echitabil" prevãzut de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei, în condiţiile în care, prin mecanismul art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, aceste exigente îi sunt opozabile şi legiuitorului roman.
Preşedintele
Curţii Constituţionale,
Lucian Mihai
Judecãtor,
Constantin Doldur
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
