Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 549 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.024 din 18 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Irina Loredana-Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) şi urmãtoarele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 încalcã principiul liberului acces la justiţie, consacrat de Constituţie, deoarece persoana îndreptãţitã la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanţei de judecatã, fiind obligatã sã se adreseze persoanei juridice deţinãtoare a imobilului.
Se mai aratã cã <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are o redactare defectuoasã, deoarece nu face distincţie între categoriile de persoane juridice de drept public sau de drept privat, deţinãtoare ale imobilelor - terenuri sau construcţii - cãrora li se solicitã restituirea în naturã a imobilului. Ca atare, nu poate fi primitã o cerere de restituire a unui imobil preluat abuziv de stat, adresatã unei persoane juridice cu capital integral privat, care deţine imobilul în baza unui act translativ de proprietate încheiat în mod legal.
Se mai susţine cã textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, prin faptul cã instituie obligativitatea persoanei îndreptãţite la restituire sã se adreseze unei jurisdicţii administrative, aşa cum, în opinia autorului excepţiei, este şi cea reglementatã prin <>Legea nr. 10/2001 , în condiţiile în care prin Constituţie este consacrat caracterul facultativ al acestora.
De asemenea, se mai aratã cã prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private, întrucât persoana îndreptãţitã la restituire nu poate dobândi dreptul sãu de proprietate asupra unui bun preluat în mod abuziv.
În ceea ce priveşte <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , autorul excepţiei aratã în susţinerea neconstituţionalitãţii acestuia cã "aplicarea necorespunzãtoare a acestei prevederi legale" favorizeazã imposibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu încalcã dispoziţiile art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivã, ocrotesc dreptul de proprietate privatã, instituind o procedurã specialã, prin intermediul cãreia persoanele îndreptãţite la restituire îşi pot redobândi imobilele. Se mai aratã cã prevederile legale criticate nu încalcã nici principiul constituţional al liberului acces la justiţie, dat fiind cã deciziile administrative de restituire a imobilelor sunt supuse controlului instanţei de judecatã.
În ceea ce priveşte prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , instanţa apreciazã cã acestea sunt în deplinã conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu contravin principiului constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece persoana îndreptãţitã la restituire se poate adresa în subsidiar instanţelor de judecatã, pentru a contesta decizia sau dispoziţia motivatã a persoanei juridice deţinãtoare a imobilului pentru care s-a respins cererea de restituire în naturã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor <>art. 44 din Constituţie, Guvernul aratã cã scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui mãsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv, astfel încât prevederile legale criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Se mai aratã cã prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie, deoarece acest text de lege instituie competenţa instanţelor judecãtoreşti de a soluţiona acţiunile în revendicare privind imobilele preluate de stat fãrã un titlu valabil.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate nu încalcã art. 21 din Constituţie, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unei proceduri administrative nu este contrarã principiului liberului acces la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacatã în faţa unei instanţe judecãtoreşti. Se mai aratã cã prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 reprezintã o concretizare a principiului liberului acces la justiţie, deoarece persoanele interesate au posibilitatea de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru a solicita restituirea bunurilor preluate de stat fãrã titlu.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã, Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, iar, pe de altã parte, aratã cã "determinarea organelor competente sã emitã dispoziţie motivatã de restituire este o problemã de legiferare ce cade în competenţa exclusivã a legiuitorului".
Mai mult, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , se aratã, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cã este constituţionalã opţiunea legiuitorului de a nu include în domeniul public sau privat al statului bunurile ce nu au intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil, astfel încât sã poatã fi revendicate de persoanele îndreptãţite. Pentru aceste considerente, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În legãturã cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, deşi autorul excepţiei se referã la prevederile art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) şi urmãtoarele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, motivarea excepţiei priveşte numai art. 1 alin. (1) şi <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , precum şi prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, astfel încât Curtea Constituţionalã urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestor prevederi legale.
<>Legea nr. 10/2001 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, a fost modificatã şi completatã prin titlul I al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Ca urmare, art. 1 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din lege au în prezent aceeaşi numerotare şi urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.";
- Art. 20 alin. (1): "Imobilele-terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrãrii în vigoare a prezentei legi de o regie autonomã, o societate sau companie naţionalã, o societate comercialã la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistã sau de orice altã persoanã juridicã de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptãţite, în naturã, prin decizie sau, dupã caz, prin dispoziţie motivatã a organelor de conducere ale unitãţii deţinãtoare.";
- <>Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, are urmãtorul conţinut: "(2) Bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţãmântului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (4) şi în art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 21 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (...)
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorul acesteia susţine cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece persoana îndreptãţitã la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanţei de judecatã, fiind obligatã sã se adreseze persoanei juridice deţinãtoare a imobilului.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã cã acestea nu sunt întemeiate, pentru urmãtoarele considerente:
Prevederile <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicatã, statueazã asupra principiului restituirii în naturã a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din lege, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, se restituie persoanei îndreptãţite, în naturã, prin decizie sau, dupã caz, prin dispoziţie motivatã a organelor de conducere ale unitãţii deţinãtoare. Articolul 20 alin. (1) face parte din cap. III din Lege, intitulat Proceduri de restituire, în care se stabileşte obligativitatea procedurii administrative prealabile pe care persoana îndreptãţitã la restituire trebuie sã o parcurgã în vederea obţinerii reparaţiilor în naturã prevãzute de lege, adresându-se cu o notificare persoanei juridice deţinãtoare a imobilului. În egalã mãsurã, legea instituie şi controlul judecãtoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, prevãzând în art. 24 alin. (3^1) posibilitatea persoanei care se pretinde îndreptãţitã de a ataca decizia sau dispoziţia motivatã de respingere a notificãrii la secţia civilã a tribunalului în a cãrui circumscripţie se aflã sediul unitãţii deţinãtoare. Prin urmare, nu sunt întemeiate susţinerile referitoare la încãlcarea principiului liberului acces la justiţie, prevãzut prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie.
Se mai aratã cã prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, referitoare la jurisdicţiile speciale administrative, prin faptul cã instituie obligativitatea persoanei îndreptãţite la restituire sã se adreseze unei jurisdicţii administrative, aşa cum, în opinia autorului excepţiei, este şi cea reglementatã prin <>art. 20 alin. (1) şi urmãtoarele din Legea nr. 10/2001 .
Curtea constatã cã aceste susţineri nu pot fi reţinute, deoarece <>Legea nr. 10/2001 instituie o procedurã administrativã prealabilã, ce constã în obligativitatea persoanei îndreptãţite la restituire de a se adresa mai întâi, printr-o notificare, persoanei juridice deţinãtoare a imobilului preluat abuziv, în vederea obţinerii reparaţiilor în naturã. Aceastã procedurã instituitã prin lege nu are însã caracterul unei jurisdicţii speciale administrative, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii diferitelor proceduri administrative prealabile, prin raportare la dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) din Constituţie, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, sau <>Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004. Prin aceste decizii Curtea a statuat cã jurisdicţiile speciale administrative reprezintã o activitate jurisdicţionalã realizatã de un organ de jurisdicţie ce funcţioneazã în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autoritãţi administrative autonome, ce se desfãşoarã conform procedurii imperative prevãzute printr-o lege specialã, procedurã asemãnãtoare cu cea a instanţelor de judecatã, desfãşuratã însã paralel şi separat de aceasta. Nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice ca prin lege sã se instituie o procedurã administrativã prealabilã, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic ori procedura notificãrii prealabile a unei autoritãţi, instituţii sau persoane, aşa cum este cea instituitã prin <>Legea nr. 10/2001 .
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a impune o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Autorul excepţiei mai aratã cã <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are o redactare defectuoasã, deoarece nu face distincţie între categoriile de persoane juridice cãrora li se solicitã restituirea în naturã a imobilului. În legãturã cu acest aspect, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale prin Încheierea din 29 martie 2005, art. 20 alin. (1) a fost modificat şi completat prin <>art. I pct. 46 cuprins în titlul I al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 , astfel încât în redactarea actualã a legii se prevede în mod expres cã restituirea unui imobil - teren sau construcţie - preluat abuziv de stat se poate solicita unei persoane juridice de drept public. Prin urmare, în prezent susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private, cuprinse în <>art. 44 alin. (2) teza întâi, Curtea constatã cã scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui mãsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în naturã a acestora, ci şi prin stabilirea de mãsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, textele de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
II. În ceea ce priveşte prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , în susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege se aratã cã "aplicarea necorespunzãtoare a acestei prevederi legale" favorizeazã imposibilitatea recunoaşterii dreptului de proprietate.
Curtea constatã cã interpretarea şi aplicarea legii sunt o problemã de competenţã exclusivã a instanţelor judecãtoreşti, care nu poate fi examinatã în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , instanţa de contencios constituţional se pronunţã, în exercitarea atribuţiilor sale, numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã a Sindicatelor Libere din România - Frãţia în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de acelaşi autor în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
