Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 548 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24, art. 25, art. 26 si art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.061 din 28 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autoritãţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicatã de Sandu Gârbãcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, precum şi Regia Naţionalã a Pãdurilor - Direcţia Silvicã Ialomiţa, prin consilier juridic, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã acordarea unui nou termen de judecatã pentru ca, în baza prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, sã se înainteze dosarul instanţei de fond Curţii Constituţionale, iar aceasta sã poatã lua la cunoştinţã toate dovezile şi argumentele scrise depuse. De asemenea, se mai aratã cã aceastã mãsurã este necesarã şi pentru a cunoaşte soluţia pronunţatã în recurs de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a civilã împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã cu privire la excepţia de nelegalitate a unor acte administrative.
Reprezentantul Regiei Naţionale a Pãdurilor - Direcţia Silvicã Ialomiţa solicitã respingerea cererii autorului excepţiei, arãtând, totodatã, cã recursul formulat împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã cu privire la excepţia de nelegalitate a respectivelor acte administrative a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a civilã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecatã.
Curtea respinge cererea autorului excepţiei, întrucât apreciazã cã soluţia pronunţatã în recurs împotriva Încheierii din 16 mai 2005 a Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã cu privire la excepţia de nelegalitate a unor acte administrative nu are relevanţã în faţa Curţii Constituţionale, care este sesizatã prin Încheierea din 16 mai 2005 cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 22/1969 . De asemenea, Curtea nu considerã necesarã solicitarea trimiterii Dosarului nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã, în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, întrucât sesizarea sa s-a fãcut conform prevederilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia, întrucât considerã cã <>Legea nr. 22/1969 este anacronicã. În acest sens, se aratã cã prin stabilirea de cãtre ministere şi organele centrale a funcţiilor prin a cãror ocupare angajatul dobândeşte calitatea de gestionar se ajunge la situaţia ca sectorul privat sã nu mai aibã nici un cuvânt de spus; totodatã se apreciazã cã art. 4 din lege încalcã dreptul moral şi penal la reabilitare, precum şi prezumţia de nevinovãţie consacratã de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, reprezentantul autorului excepţiei considerã cã prevederile referitoare la garanţii şi rãspunderi cuprinse în lege încalcã art. 53 din Constituţie.
Reprezentantul Regiei Naţionale a Pãdurilor - Direcţia Silvicã Ialomiţa solicitã respingerea excepţiei. În acest sens, se aratã cã prevederile legale care instituie rãspunderea gestionarului sunt în concordanţã cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, având în vedere cã textul constituţional se referã la prezumţia de nevinovãţie în materie penalã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã prevederile legale criticate sunt în concordanţã cu dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie. Se mai aratã cã prezumţia de culpã a gestionarului a fost instituitã pe cale jurisprudenţialã, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1976 a Plenului Tribunalului Suprem, însã textul legal criticat nu consacrã decât rãspunderea materialã a gestionarului pentru faptele sale culpabile. Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã art. 53 şi art. 124 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã. Totodatã se aratã cã soluţionarea eventualelor contradicţii între prevederile legale nu intrã în competenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 611/2005, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autoritãţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicatã de Sandu Gârbãcea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri pentru stabilirea rãspunderii patrimoniale a unui pãdurar.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi ale <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 încalcã "principiul de drept constituţional, democrat al prezumţiei de nevinovãţie". Se apreciazã cã "<>Legea nr. 22/1969 creeazã prezumţia rãspunderii materiale a gestionarului pentru pagubele din gestiunea sa, ceea ce este nelegal şi contrar Constituţiei României şi ordinii de drept instaurate dupã 1989, când nimeni nu poate fi obligat sã suporte vreo despãgubire decât în baza «rãspunderii civile contractuale» în raporturile de muncã şi dacã a fost doveditã «vina» sa în legãturã cu munca prestatã". În consecinţã, în opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legii încalcã atât prevederile art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 270 şi 271 din Codul muncii.
De asemenea, în susţinerea motivelor de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 22/1969 se invocã şi faptul cã "funcţia de serviciu de pãdurar de canton silvic nu este o funcţie de gestionar în sensul legii [criticate]", precizându-se cã nici "contractul individual de muncã şi salarizarea nu prevãd funcţia de pãdurar ca funcţie de gestiune în sensul <>Legii nr. 22/1969 şi al hotãrârii de aplicare".
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii, se apreciazã cã "prezumţia de nevinovãţie este statuatã constituţional numai în materie penalã, în dreptul privat instituirea prin lege a unor prezumţii de vinovãţie necontrazicând norma constituţionalã". În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 45 din 24 aprilie 1996 şi nr. 446 din 26 octombrie 2004.
Totodatã instanţa considerã cã "susţinerile [...] potrivit cãrora funcţia de pãdurar nu este o funcţie de gestionare în sensul <>Legii nr. 22/1969 , iar serviciul de pazã nu se încadreazã printre categoriile prevãzute de <>Legea nr. 22/1969 , nu privesc constituţionalitatea actului normativ atacat, ci ţin de aplicarea legii, fiind de competenţa instanţelor judecãtoreşti". În acest sens, sunt invocate şi dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prezumţia de nevinovãţie, prevãzutã de art. 23 alin. (11) din Constituţie, este reglementatã în legãturã cu libertatea individualã a persoanei. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 aprilie 1995, nr. 446 din 26 octombrie 2004 şi nr. 45 din 24 aprilie 1996.
Totodatã Guvernul apreciazã cã "susţinerile autorului excepţiei, potrivit cãrora funcţia de pãdurar nu este o funcţie de gestionar în sensul <>Legii nr. 22/1969 , iar serviciul de pazã nu se încadreazã printre categoriile prevãzute de aceastã lege, [...] nu vizeazã constituţionalitatea actului normativ atacat, fiind o problemã ce ţine de aplicarea legii, care se aflã în competenţa instanţei de judecatã."
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, având în vedere cã "dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã consacrã prezumţia de nevinovãţie exclusiv pentru ipoteza rãspunderii penale, aceastã concluzie rezultând nu numai din reglementarea constituţionalã care face referire explicitã la «hotãrârea judecãtoreascã de condamnare», dar şi din economia reglementãrilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovãţie". Totodatã se aratã cã dispoziţiile criticate nu conţin norme contrare prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>Legii nr. 22/1969 "nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale", neîncãlcând astfel textul art. 53 din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile <>Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autoritãţilor sau instituţiilor publice, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 132 din 18 noiembrie 1969, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 54 din 8 iulie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994.
Curtea observã cã, astfel cum rezultã din memoriul prin care a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 22/1969 , autorul acesteia criticã numai dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi ale <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 . În consecinţã, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii legale, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 24: "Angajaţii rãspund material, potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni."
- Art. 25: "Gestionarul rãspunde integral faţã de agenţii economici, autoritãţile sau instituţiile publice pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Primirea bunurilor în cantitãţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare sau cu vicii aparente, fãrã a se fi întocmit acte legale de constatare, precum şi nesolicitarea asistenţei tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesarã, atrag rãspunderea gestionarului în condiţiile alineatului 1."
- Art. 26: "Gestionarul rãspunde integral şi în cazul în care atribuţiile sale fiind exercitate, potrivit dispoziţiilor legale, de un delegat sau de o comisie, se constatã o pagubã fãrã a se putea stabili cã aceasta s-a produs în absenţa gestionarului."
- Art. 27 alin. (2): "Dacã nu se poate determina mãsura în care fiecare a contribuit la producerea pagubei, despãgubirea se repartizeazã între cei în cauzã proporţional cu câştigul mediu al fiecãruia pe ultimele 3 luni; în cazul pagubei constatate într-o gestiune în care manipularea bunurilor se face în colectiv de mai mulţi angajaţi sau în schimburi succesive, fãrã predare de gestiune între schimburi, despãgubirea se repartizeazã şi proporţional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere, în gestiunea în care s-a produs paguba."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 23 alin. (11): "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
- Art. 44 alin. (8): "Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
- Art. 124 alin. (1): "Justiţia se înfãptuieşte în numele legii."
Totodatã în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 270 şi ale art. 271 din Codul muncii.
Autorul excepţiei considerã, în esenţã, cã prevederile legale criticate instituie o prezumţie de culpã în sarcina gestionarului, ceea ce este de naturã a contraveni, în principal, prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), dar şi celor ale art. 44 alin. (8), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (1).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine:
I. Articolul 27 alin. (2) din <>Legea nr. 22/1969 se referã la determinarea cuantumului despãgubirilor între persoanele care au contribuit la producerea pagubei în gestiune. În consecinţã, Curtea constatã cã, potrivit <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 este inadmisibilã, neavând legãturã cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect soluţionarea unei cereri pentru stabilirea rãspunderii patrimoniale a unui pãdurar pentru o gestiune de care rãspunde exclusiv, iar nu de o gestiune colectivã.
II. În legãturã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969 în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 21 iunie 1996, iar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 din Legea nr. 22/1969 , prin <>Decizia nr. 446 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005. Astfel, prin <>Decizia nr. 45 din 24 aprilie 1996 , Curtea a reţinut, în esenţã, cã "art. 23 alin. (8) din Constituţie [devenit, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 23 alin. (11)] consacrã într-adevãr prezumţia de nevinovãţie, dar exclusiv pentru ipoteza rãspunderii penale. Aceastã concluzie rezultã nu numai din termenii reglementãrii constituţionale, fãcându-se referire explicitã la «hotãrârea judecãtoreascã de condamnare», dar şi din economia reglementãrilor, prevederile art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11)] fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la «libertatea individualã». Aşa fiind, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie [devenit art. 23 alin. (11)] nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumţii de vinovãţie în alte ipoteze de rãspundere juridicã decât cea penalã".
În ceea ce priveşte constituţionalitatea prevederilor <>art. 26 din Legea nr. 22/1969 în raport cu <>art. 23 alin. (11) din Constituţie, prin Decizia nr. 446 din 26 octombrie 2004 Curtea a stabilit cã "drepturile şi îndatoririle, ca şi sarcinile de serviciu, sunt concretizate pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv pentru gestionari, în contractele individuale de muncã. În cazul producerii unor prejudicii materiale, faptul dacã acestea s-au produs în legãturã cu munca anumitor salariaţi şi din vina acestora se examineazã în raport cu sarcinile concrete, prevãzute în contractul individual de muncã, şi cu modul de îndeplinire a acestora".
Prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut cã "în situaţia reglementatã de dispoziţiile criticate, gestionarul rãspunde patrimonial pentru o pagubã cauzatã în gestiune prin fapte ce nu constituie infracţiune, nefiind vorba, în acest caz, despre o rãspundere penalã, ci despre o rãspundere patrimonialã".
De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul excepţiei a principiului referitor la prezumţia de nevinovãţie, Curtea a constatat "cã acesta nu poate fi desprins din contextul sãu constituţional. Prezumţia de nevinovãţie este reglementatã în legãturã cu libertatea individualã a persoanei, privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare".
Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie, soluţiile pronunţate prin aceste decizii, precum şi considerentele care au stat la baza acestora îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei a încãlcãrii prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie, Curtea reţine cã textele de lege criticate nu cuprind dispoziţii prin care se prezumã caracterul ilicit al dobândirii averii, nu rãstoarnã sarcina probei în aceastã privinţã şi nici nu dispun confiscarea averii. În baza acestor texte legale, care stabilesc rãspunderea patrimonialã a gestionarului în anumite cazuri, se poate recupera prejudiciul cauzat de cãtre acesta ca urmare a faptei sale culpabile şi nicidecum nu se poate susţine cã în acest mod averea dobânditã în mod licit ar fi confiscatã.
Curtea constatã cã prevederile art. 53 şi ale art. 124 alin. (1) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã, ţinând seama de conţinutul dispoziţiilor respective.
În ceea ce priveşte neconcordanţa sesizatã de autorul excepţiei între referirea pe care o face textul <>art. 25 din Legea nr. 22/1969 la rãspunderea materialã a angajatului, potrivit Codului muncii, şi prevederile actuale ale art. 270 alin. (1) din noul Cod al muncii, potrivit cãrora "salariaţii rãspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legãturã cu munca lor", Curtea observã cã aceasta nu este o problemã de constituţionalitate, în sensul prevederilor <>art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, revenind instanţei de judecatã sã se pronunţe asupra interpretãrii şi aplicãrii legii.
De asemenea, Curtea reţine cã depãşesc cadrul controlului de constituţionalitate consideraţiile autorului excepţiei referitoare la faptul cã prin "contractul individual de muncã şi salarizarea nu [se] prevede funcţia de pãdurar ca funcţie de gestiune în sensul <>Legii nr. 22/1969 şi al hotãrârii de aplicare" sau cã "funcţia de serviciu de pãdurar de canton silvic nu este o funcţie de gestionar în sensul legii [criticate]". Examinarea acestor aspecte semnalate de autorul excepţiei revine în exclusivitate instanţei judecãtoreşti competente sã aplice legea în cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca fiind inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autoritãţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicatã de Sandu Gârbãcea în Dosarul nr. 611/2005 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilã.
II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 24, 25 şi 26 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autoritãţilor sau instituţiilor publice, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 18 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
