Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 547 din 18 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 si art. 108^5 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 309/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 309/CM/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 32, art. 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Marin Frunzã într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva unei încheieri pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate "sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, despotice, inchiziţionale şi miliţieneşti", încãlcând astfel o serie de principii constituţionale şi drepturi consacrate de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi de Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
În acest sens aratã cã soluţionarea cererii de recuzare în camera de consiliu şi fãrã prezenţa pãrţilor contravine dreptului la apãrare, dreptului la un proces public, dreptului la un proces echitabil şi "dreptului privind interzicerea discriminãrii", întrucât justiţiabilul nu poate fi prezent la judecatã şi nu se poate apãra în faţa instanţei, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în toate fazele activitãţii instanţei de judecatã. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate încalcã şi principiile statului de drept, al universalitãţii, al publicitãţii, precum şi dreptul la un proces echitabil, dreptul la informare şi dreptul la apãrare, prin faptul cã încheierea prin care instanţa decide asupra recuzãrii "nu se pronunţã", ci "doar se citeşte" în şedinţã publicã.
Totodatã, apreciazã cã prevederea potrivit cãreia încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul este neconstituţionalã şi contravine dreptului la apãrare, accesului liber la justiţie, dreptului la un recurs efectiv şi la un proces echitabil, precum şi principiului universalitãţii, al statului de drept şi egalitãţii, deoarece, în cazul recuzãrii judecãtorilor instanţei de recurs, aceastã încheiere nu mai poate fi atacatã. De asemenea, considerã cã posibilitatea de a formula numai reexaminare împotriva încheierii prin care a fost stabilitã amenda judiciarã sau despãgubirea, la aceeaşi instanţã care a pronunţat încheierea, încalcã dreptul la douã grade de jurisdicţie, dreptul la un proces public, dreptul la un recurs efectiv la o instanţã naţionalã, precum şi "dreptul la controlul judiciar ierarhic". Aceasta deoarece instanţa va soluţiona întotdeauna în mod arbitrar cererea de reexaminare, astfel încât soluţia va fi întotdeauna de respingere a acestei cereri.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens apreciazã cã textele de lege criticate nu instituie inegalitãţi sau discriminãri între cetãţeni şi nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi nici reglementãrilor internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, prin care s-a statuat cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a art. 31, 32, 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã, faţã de prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii. Prin aceastã reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, fiind respectat astfel dreptul pãrţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, dispoziţiile criticate reprezintã norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor criticate cu prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, se aratã cã acestea nu instituie privilegii sau discriminãri pe criterii de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţã politicã, de avere sau de origine socialã.
Referitor la înfrângerea prevederilor art. 1, 11, 15, 31 şi 51 din Constituţie, Avocatul Poporului apreciazã cã aceste texte de referinţã nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31, 32, 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat şi completat prin <>Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 31: "Instanţa decide asupra recuzãrii, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultând pe judecãtorul recuzat.
Nu se admite interogratoriul sau jurãmântul*) ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.
---------
*) Jurãmântul ca mijloc de probã a fost desfiinţat prin Decretul nr. 208/1950 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 68 din 12 august 1950.
În cursul judecãrii cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedurã.";
- Art. 32: "Încheierea asupra recuzãrii se citeşte în şedinţa publicã.
Dacã recuzarea a fost admisã, judecãtorul se va retrage de la judecarea pricinii.
Încheierea prin care s-a hotãrât recuzarea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de judecãtorul recuzat urmeazã sã fie pãstrate.";
- Art. 34: "Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusã la nici o cale de atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul.
Când instanţa superioarã de fond [adicã instanţa de apel] constatã cã recuzarea a fost pe nedrept respinsã, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã.";
- Art. 108^1 alin.1 pct. 1 lit. b): "Dacã legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona urmãtoarele fapte sãvârşite în legãturã cu procesul, astfel:
1. cu amendã judiciarã de la 500.000 lei la 7.000.000 lei: [...]
b) formularea, cu rea-credinţã, a unei cereri de recuzare sau de strãmutare;".
- Art. 108^4: "Amenda şi despãgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunicã celui obligat, dacã mãsura a fost luatã în lipsa acestuia.";
- Art. 108^5: "Împotriva încheierii prevãzute la art. 108^4 cel obligat la amendã sau despãgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii sau sã se dispunã reducerea acestora.
Cererea se face în termen de 15 zile, dupã caz, de la data la care a fost luatã mãsura sau de la data comunicãrii încheierii.
Cererea se soluţionezã prin încheiere irevocabilã, datã în camera de consiliu, de cãtre instanţa de judecatã ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despãgubirea."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 31, 51, 53, 124 şi 126 din Constituţie.
De asemenea, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi dispoziţiile art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 31, 34, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 şi 34 din Codul de procedurã civilã, prin decizii precum <>Decizia nr. 196 din 13 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, <>Decizia nr. 11 din 18 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005, şi <>Decizia nr. 120 din 1 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 25 aprilie 2005, Curtea a statuat cã textele legale criticate nu încalcã principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apãrare. Aceasta deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii, prin aceastã reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odatã cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã. Totodatã, Curtea a reţinut cã cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai odatã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse nici unei cãi de atac.
În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat cã prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecatã intrã în competenţa exclusivã a sa.
De asemenea, Curtea a reţinut cã prevederile legale criticate nu contravin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acestea se referã exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. De asemenea, nu poate fi primitã nici critica autorului excepţiei, potrivit cãreia modul de soluţionare a cererii de recuzare determinã o restrângere nejustificatã a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apãrare, aducându-se astfel atingere art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât, aşa cum Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa mai sus menţionatã, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacrã accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 24, care garanteazã dreptul la apãrare.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale <>art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, Curtea a constatat cã nu existã incompatibilitãţi între dispoziţiile legale criticate, pe de o parte, şi prevederile constituţionale şi cele ale documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei, pe de altã parte.
În acest sens, Curtea a reţinut cã textele de lege criticate nu instituie inegalitãţi sau discriminãri între cetãţeni ori categorii de persoane, ci prevãd doar posibilitatea aplicãrii unor amenzi judiciare, în cazul exercitãrii cu rea-credinţã a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentalã a cetãţenilor de a exercita drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã încãlcarea drepturilor şi libertãţilor celorlalţi.
De asemenea, textele criticate nu cuprind prevederi de naturã sã aducã atingere principiului neretroactivitãţii legii civile, dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apãrare. Dimpotrivã, dispoziţiile art. 108^5 din Codul de procedurã civilã prevãd cã persoana obligatã la amendã sau despãgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicitã, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii. Totodatã textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept şi respectarea supremaţiei Constituţiei, celor privind dreptul internaţional şi dreptul intern, precum şi celor privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului, invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei. În consecinţã, Curtea a constatat cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere nici prevederilor corespunzãtoare cuprinse în documentele internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Întrucât în cauza de faţã nu au fost aduse elemente noi de naturã sã impunã reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Codul de procedurã civilã nu poate fi reţinutã. Astfel, faptul cã "încheierea asupra recuzãrii se citeşte în şedinţa publicã" şi nu se "pronunţã", aşa cum s-ar impune, în opinia autorului excepţiei, este o consecinţã fireascã a celor prevãzute în art. 31 alin. 1 din acelaşi cod, care prevede cã "instanţa decide [...] în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor [...]". Aşa fiind, Curtea constatã cã prin reglementarea dedusã controlului legiuitorul a instituit o procedurã derogatorie, de soluţionare a unui incident procesual, prin care nu se antameazã fondul judecãţii; o procedurã ale cãrei coordonate sunt, în principal, guvernate de imperativul celeritãţii şi care are ca finalitate prevenirea eventualelor tendinţe de exercitare abuzivã, în scop de tergiversare, a recuzãrii.
Aşa fiind, considerentele care au impus şi au justificat respingerea criticii de neconstituţionalitate a prevederilor legale mai sus menţionate îşi gãsesc aplicare şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 32 din Codul de procedurã civilã.
În sfârşit, cu referire la celelalte texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constatã cã acestea nu pot fi reţinute ca relevante pentru soluţionarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, 32, 34, ale art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 309/CM/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 octombrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
