Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 546 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 2 februarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu, în Dosarul nr. 2.493/2003 al Judecãtoriei Constanţa.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.493/2003, Judecãtoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecãtoria Constanţa considerã cã textul de lege criticat, exceptând de la graţiere pedepsele aplicate pentru furtul de folosinţã a unui autovehicul şi pentru anumite infracţiuni de furt calificat, în raport cu perioadele de timp în care au fost sãvârşite faptele, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, creeazã inegalitate între potenţialii beneficiari ai actului de graţiere, deşi <>Legea nr. 543/2002 , un act de graţiere colectivã, ar fi trebuit sã fie imparţialã şi sã aibã la bazã nişte criterii obiective, iar nu un criteriu temporal, arbitrar ales de legiuitor. Aratã în continuare cã prima tezã a textului de lege criticat excepteazã de la graţiere pedepsele aplicate pentru sãvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevãzute de art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) şi g) din Codul penal, în redactarea anterioarã <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 , iar teza a treia a textului criticat cele prevãzute în alin. 2-4 în redactarea actualã. Alin. 1 al art. 209 nu a suferit modificãri, deci persoanele care au sãvârşit vreuna dintre infracţiunile prevãzute la alin. 1, indiferent de data sãvârşirii, se aflã în situaţii identice şi ar trebui sã beneficieze deopotrivã de graţiere.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 , statuând prin <>Decizia nr. 88 din 27 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2003, cã acestea sunt în acord cu Legea fundamentalã. Cu acea ocazie Curtea Constituţionalã a statuat cã stabilirea criteriilor de determinare a pedepselor care se graţiazã colectiv, precum şi a infracţiunilor pentru sãvârşirea cãrora nu se aplicã iertarea de pedeapsã intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, deoarece Constituţia nu conţine decât o singurã prevedere referitoare la graţierea colectivã, o normã-cadru, care prevede, în art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. i), cã Parlamentul adoptã, printre altele, şi legi organice şi cã acordarea graţierii se reglementeazã prin lege organicã. Criteriile de acordare a graţierii, precum şi exceptãrile pot viza pedeapsa aplicatã, natura infracţiunilor sãvârşite sau persoana condamnatului, fãrã ca prin acestea sã se instituie un tratament juridic inegal pentru categorii de persoane aflate în situaţii identice. Exceptarea de la graţiere a celor care au sãvârşit infracţiuni prevãzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) şi g) din Codul penal, înainte de <>Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 , nu instituie nici privilegii şi nici discriminãri. Impunerea unor condiţii pentru a putea beneficia de graţiere nu încalcã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, prevãzut în art. 16 din Constituţie, deoarece legiuitorul poate, din raţiuni de politicã penalã a statului, sã considere cã nu trebuie iertaţi de pedeapsã infractorii care au sãvârşit într-o anumitã perioadã anumite infracţiuni, deşi conţinutul şi redactarea acestora sunt neschimbate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã stabilirea criteriilor de determinare a pedepselor care se graţiazã sau a altor sancţiuni care se înlãturã, precum şi a infracţiunilor pentru sãvârşirea cãrora nu se aplicã iertarea de pedeapsã intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului. Ca atare, din raţiuni de politicã penalã, statul poate sã considere cã nu trebuie iertaţi de pedeapsã anumiţi infractori, indiferent de cuantumul sau durata pedepsei pronunţate, dacã sunt vinovaţi de sãvârşirea unor categorii de infracţiuni. Astfel, condamnaţii care a sãvârşit infracţiuni diferite sau chiar de aceeaşi naturã, dar în perioade diferite, când legea penalã a reglementat în redactãri diferite conţinutul infracţiunii respective, se aflã, evident, în situaţii diferite, ceea ce permite şi instituirea unui tratament juridic diferenţiat, conform opţiunii libere a legiuitorului. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 88/2003 , <>Decizia nr. 364/2003 şi <>Decizia nr. 204/2004 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12: "(2) Nu beneficiazã de prevederile art. 1-3 cei cãrora li s-au aplicat pedepse sau mãsuri educative pentru urmãtoarele infracţiuni:
A. Infracţiuni reglementate de Codul penal: [...]
12. furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevãzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) şi g), alin. 2 şi 3 în redactarea anterioarã <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, în <>art. 209 alin. 1-4 în redactarea anterioarã Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi în art. 209 alin. 2-4, în redactarea în vigoare;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, ce au urmãtorul conţinut: "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã a mai fost sesizatã cu excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 , excepţii pe care le-a respins, ca fiind neîntemeiate, prin <>Decizia nr. 88 din 27 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2003, <>Decizia nr. 341 din 16 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 17 octombrie 2003, şi, respectiv, <>Decizia nr. 364 din 30 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 22 noiembrie 2003.
Prin acele decizii Curtea a statuat cã <>Legea nr. 543/2002 reprezintã un act de clemenţã, exercitat de Parlament în temeiul prerogativelor sale constituţionale şi conform politicii penale a statului. Stabilirea prin acest act normativ a criteriilor de determinare a pedepselor care se graţiazã, precum şi a infracţiunilor pentru sãvârşirea cãrora nu se aplicã iertarea de pedeapsã intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului. Curtea a mai constatat cã, potrivit dispoziţiilor legale criticate, toţi infractorii aflaţi în aceeaşi situaţie beneficiazã ori sunt exceptaţi de la beneficiul graţierii, deopotrivã, în raport cu natura infracţiunii şi a conţinutului acesteia, în formularea legalã în vigoare la data sãvârşirii infracţiunii. Condamnaţii care au sãvârşit infracţiuni diferite sau chiar de aceeaşi naturã, dar în perioade diferite, când legea penalã a reglementat în redactãri diferite conţinutul infracţiunilor respective, se aflã, evident, în situaţii diferite, ceea ce permite şi instituirea unui tratament juridic diferenţiat, conform opţiunii libere a legiuitorului, fãrã a se putea reţine instituirea unor privilegii sau a unor discriminãri.
Soluţia adoptatã şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 4 alin. (2) lit. A. pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlãturarea unor mãsuri şi sancţiuni, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu, în Dosarul nr. 2.493/2003 al Judecãtoriei Constanţa.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 decembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
